Săptămîna trecută, la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş toamna a poposit înveşmîntată în voaluri de aur pentru căutătorii de comori spirituale. Instituţia gazdă trebuie socotită ceea ce este: imaginea fidelă a unui edificiu de cultură cu tradiţie, care tezaurizează valori reale. Oriunde ar expune Ioana Teodora Duţă, studentă în anul II la Academia de Arte Bucureşti, pictoriţă aflată de mai bine de un deceniu în perimetrul de interes al prezentului, aburii vii ai iscăliturii sale de penel fac din simeze inima şi respiraţia locului. Nu este vorba doar de receptivitate, ci şi de uimitoarea profunzime a întîlnirii cu Ioana Teodora Duţă, omul de cultură şi artistul care prin existenţă şi prin operă este însăşi un model în numele artei înfrăţitoare cu spiritul cultural-naţional. Am avut surpriza celei mai relevante expoziţii de pînă acum, Ioana Teodora Duţă şi-a pregătit-o ca etapă, ca prestigiu asumat de un deceniu, motiv pentru care a ţinut să fie impecabilă. Cei prezenţi au avut prilejul să fie martorii unui demers artistic exemplar din toate punctele de vedere, cu un stil dozat, cu un limbaj fin formulat, enunţat şi în etapele anterioare, dar intens valorificat acum. În maniera în care şi-a gîndit întotdeauna expoziţiile, modul inedit de expunere al pînzelor, în funcţie de lumina care bate în fereastră, devine el însuşi un exponat valoros, care preschimbă sufletul privitorului. Ioana a evoluat cu o eleganţă, cu o inteligenţă plastică extraordinară, cu un dozaj de etalare pentru o galerie, cu o adevărată lecţie despre ceea ce înseamnă să pregăteşti o expoziţie pentru a marca pragul de sus al creativităţii. Ioana a depăşit demult acea vocaţie a improvizaţiei atît de banală în galeriile noastre, sintaxa în care le-a expus în spaţiul public al Muzeului, într-o sală unde publicul are acces în mod legitim, fiind gîndită optim şi funcţionînd ca o lecţie unitară şi persuasivă.

Cine s-a ocupat de regia acestui spectacol al oamenilor culţi? Artistul din umbră care a editat afişul expoziţiei, l-a pigmentat cu versuri grăitoare şi s-a ocupat de valurile de flori şi de zîmbete care invadaseră sala, evident, mama pictoriţei, distinsa doamnă Liliana Duţă, economist în cadrul muzeului. Componentele exterioare de organizare, aparenţa tehnică, poartă, dacă pot să-i spun aşa, amprenta maestrului Traian Duţă, reputat sculptor de talie naţională şi internaţională, dascălul Ioanei, încă de la vîrsta de patru anişori. Pentru că vorbim şi de o performanţă în ceea ce priveşte administrarea pînzelor pe peretele de răsărit sau de apus. Perseverenţa Ioanei a făcut ca pictura să se ridice din propriile ei resurse, printr-un fel de evoluţie firească, de creştere legitimă şi de la sine înţeleasă. Şi circuitul expoziţional este foarte bine conceput. În mod evident Ioana păstrează autoritatea unor repere pe care le avea de dinainte înscrise în ADN-ul artistic.

Lecţia de cristalizare a început sub bagheta maestrului Traina Duţă, Ioana fiind din copilărie cel mai fidel şi poate cel mai spectaculos discipol al domniei sale. Aşadar, Ioana merge mai departe cu paşi profunzi şi valoroşi în peisajul artei plastice contemporane, prezenţa pictoriţei cu chip de înger şi cu ochii albaştri este una de excepţie, iar critica de specialitate o consideră cea mai reprezentativă a generaţiei sale. Reconstituind atmosfera de rafinament a unui proiect singular iniţiat în România şi în întreaga lume, prin care Ioana Teodora Duţă a pictat timp de un an cîte un tablou în fiecare zi şi a vernisat la sfîrşitul fiecărei luni cîte o expoziţie, frumoasa pictoriţă a reuşit să demonstreze în mod pilduitor că talentul şi perseverenţa creatorului nu înseamnă extravaganţă, nici hazard, ci înscrierea în sensurile profunde ale unui stil caracteristic propriei personalităţi. Încă de la apariţie în plutonul de frunte al artei naţionale, foarte inventivă şi temerară cu autoritatea valorii, Ioana Duţă nu şochează, nu perturbă percepţia şi habitudinile ochiului contemporan, ci face act de lucrul matur şi responsabil cu reperele artistice care astăzi şi în viitor înseamnă valoare, construind cu măiestrie filigranele lipsă ale lumii. Vernisajul vine să marcheze zece ani de cînd expune în Cetatea Domnească, exceptînd, desigur, expoziţiile naţionale şi internaţionale, cărora se adaugă un lung şir de vernisaje de grup, activitatea pictoriţei fiind încununată, de-a lungul anilor, cu numeroase premii. De această dată Ioanei i-au fost conferite Placheta Honoris Cauza şi Brevetul ART - EMIS ACADEMY. Printre invitaţi au fost zăriţi: pictoriţa Yasmine Moreno Moscovici din Venezuela, preoţii Cosmin Bloju, Nicolae Arsene, judecătorul Eleonora Tache, Viviana Ilea, prof. Mihai Tiţa, Constantin Voiculescu, Marian Ghiţă, fostul prim-procuror Petre Arsenescu. O delegaţie din Bucureşti şi din Vâlcea printre care: istoricul Ion Măldărescu, consilier editorial la revista Agero din Stuttgart, preşedinte al Societăţii Culturale ART EMIS, general (r) Ilie Gorjan, conf. univ. dr. la catedra de Drept a Academiei de Poliţie Bucureşti, prof. şi scriitorul Nelu Barbu, preşedinte al Societăţii Culturale, Literare şi Folclorice „Dor Dragoş-Vrânceanu”, cei din urmă conferind maestrului Traian Duţă, distinsei doamne Liliana Duţă şi arh. Florin Scărlătescu, directorul muzeului, diplome şi plachete pentru recunoaşterea unor merite deosebite.

Fila de aur jubiliară deschisă la Sala Multifuncţională a Muzeului înscrie expoziţia Ioanei Duţă în stilul galeriilor de elită, pe traiectoria maximei trepte, oferind în integralitate, dintr-o perspectivă pregnant valoroasă, un uriaş tablou încărcat de lirism. Identitatea stilistică a pictoriţei se raportează ca totdeauna la emoţia estetică, la o matcă sigură, în care se poate citi o lecţie întemeiată pe fructe ale harului, ale talentului, ale pasiunii şi perseverenţei. Tonalităţi vii şi echilibrate, o pecete a măsurii, a gravităţii dar şi a delicateţii, o forţă persuasivă a discursului, originalitatea configurării imaginilor, rigoarea profesională a elaborării, toate dau sentimentul că un tablou completează pe celălalt, alcătuind o armătură, o dantelărie inteligentă în ansamblu. Pictoriţa compune precum poetul, toate trăsăturile de penel, toate culorile şi neculorile din rame, la fel ca nefirului lui Sorescu, la fel ca necuvintele lui Nichita, vin să nemurească într-o sensibilitate înnoitoare valori din tezaurul ei sufletesc. Ca un şuvoi luminos, pînzele se apropie de privitor şi îl învăluie cu o căldură spirituală plină de bucurie. Ioana Teodora Duţă demonstrează că lumea în care trăim este născută din relaţia luminii cu forma, pentru că pictura de mare rafinament a Ioanei comunică despre armonia universală a formelor. Foarte sensibilă la frumos - sensibilitate care o îndeamnă să pătrundă în miezul poetic al lumii, să dea un răspuns sentimentelor -, Ioana vine cu răspunsuri într-un limbaj care mediază cu publicul de pe poziţia unui rol savant al culorilor, de la cele dătătoare de profunzime pînă la umbra sau vibraţia lor, pentru că Ioana s-a născut prin excelenţă pictor. Creaţia, aşa cum se înfăţişează sub priviri, ne relevă imaginea unui pictor matur pentru vîrsta sa, inspirată şi luminată de regăsirea sinelui, de întoarcerea în zborul sacru, echilibrată în structurarea construcţiei plastice, creativă şi imaginativă în revelarea purităţii şi armoniilor cromatice. În cazul Ioanei nu vorbim numai de o reconfigurare a ceea ce convenţionalitatea practicilor plastice ne oferă ca şablon stilistic, ci de abordarea, într-o linie estetică valoroasă, epurată de platitudini, a unei comunicări superioare, prin care vigurosul său simţ creator a reuşit să coaguleze, să ordoneze, de-a lungul anilor, un limbaj pictural distinct, un stil propriu cu suficiente elemente de originalitate, de o cuceritoare naturaleţe şi atracţie. Nu în structură se află misterul deosebit al pînzelor, ci, cumva, în expresia semantică, în simbolismul metafizic, în tehnica de mare subtilitate picturală, Ioana evitînd cu grijă limitarea la un spectacol tehnic, de genul artizanalului. Extrem de bogată în substanţă şi în gîndire estetică, Fila de aur jubiliară vine în consecinţa unei autorităţi artistice dobîndite prin muncă asiduă. Ioana Teodora Duţă şi-a ridicat ştacheta foarte sus, iar lucrările expuse la un deceniu de activitate pot fi înţelese ca formă de exprimare ajunsă la un statut, la un gen de maturitate creativă, la o constanţă a valorii, nu a căutării ca proces, precum s-ar crede sau s-ar afirma. Adevărat vă mărturisesc, Fila de aur s-a dovedit un nucleu generativ de valoare, el vorbind despre o deosebită capacitate de analiză şi de sinteză, despre autoritatea artistică pe care Ioana o onorează magistral.

Expoziţia are două dimensiuni, respectiv, natură vegetală - peisagistică şi alta care metamorfozează şi metaforizează chipul feminin. Cu viul lor coloristic inserat pe o elipsă plină de expresivitate şi de caracter, la care adaugă detalierea materiei magmatice din jur, Ioana demonstrează într-un sens, cosmogonic, despre cum pot fi instrumentate două componente esenţiale ale gîndirii în general şi ale inspiraţiei în particular. Acesta este creuzetul în care tendinţele dominante ale artei sale vii, sincretice, rămîn fermentul determinant al succesul ei de astăzi, acest ansamblu omogen, echilibrat, capabil să transmită privitorului intenţia şi emoţia pictoriţei. Sigur, lucrările evidenţiază şi străduinţa Ioanei de a-şi crea, prin filiera metaforei sau a simbolului, mitologia sa personală, cu o dexteritate de invidiat. Din aceste puncte de vedere, expoziţia este o performanţă, pentru că Ioana a reuşit să fie de o rară acurateţe şi vitalitate în expresie şi în substanţă.

Cred că nu ar fi putut să realizeze acel proiect unic asumat înainte de majorat, dacă nu ar fi avut acea infuzie din astral, acea voinţă nemărginită pe care harul i-a oferit-o la dispoziţie. Originalitatea cu care pictoriţa se mişca pe aceste teritorii, precum şi toate considerentele de mai sus ar trebui să trezească interesul colecţionarilor de artă. Ioana impune un nou stil, unul al clarităţii compoziţionale, al ritmului solemn, pătruns de gravitate, al cromatismului ce sporeşte atributele imaginii. De aceea în majoritatea pînzelor se lasă uşor sesizate rezultatele corelaţiilor dintre arta plastică şi poezie, predomină o stare de graţie, ca aceea a unui poet, generată de lumea imaginarului sărbătoresc, de dorinţă de a spune lumii ceva special, frumos, autentic. Semnificaţia acestor elemente şi mai ales asocierea lor generează farmecul picturilor sale. Cu astfel de repere, Ioana Teodora Duţă va continua să-şi afirma intenţiile creatoare care au consacrat-o şi va reuşi în mod sigur să conjuge la timpul viitor fenomenul artistic care a impus-o ca pe un artist valoros. O privire avizată poate asocia atmosfera nudurilor Ioanei cu cele ale lui Paul Delvaux. Numai că, în cazul Ioanei avem şi elemente ale realismului magic: sentimentul că nu pictoriţa a ales temele, ci ele au ales-o pe artistă, tîşnind din tărîmul nevăzutului, din cel al subconştientului, ca motive de sorginte psihologică. Carl Gustav Jung ar spune că arta Ioanei evocă şi reprezintă, ca orice artă profund psihologică, autenticul şi valoarea. Eu, cronicarul, scriind cu abundenţă meritată, am ajutat pe jurnaliştii cu retina bucuroasă doar de imagini pe care, poate, nu le-au priceput, sau pe cei cărora le-au scăpat prea puţine referiri de cuviinţă pe firul ediţiei pe care o slujesc, sau pe cei care au uitat să se oprească din sporovăitul jurnalistic apatic, neînsemnat pentru un artist de valoare.

Grafica -  Ion Măldărescu