Pictorul Niculae Vâlcu a primit un mare dar de la Dumnezeu: pasiunea pentru pictura bisericilor. Ea vine din lăuntrul său şi îl ajută să înnobileze pereţii lăcaşelor de cult cu chipuri de sfinţi. Fascinat de munca sa, maestrul face ceea ce Îi place lui Dumnezeu, crede în El şi în harul pe care i l-a dăruit. Picturile murale semnate Niculae Vâlcu sînt deosebit de valoroase şi admirate de către înaltele feţe busericeşti şi de credincioşii care vin să se roage. Consecvent sieşi şi deschis spre o tematică predilect religioasă, pictorul traversează experienţe artistice pregnante, pe care le obţine nu numai prin efort practic, ci cu atît mai mult, intelectual, pentru că în drumul parcurs pînă la borna prezentului maestrul Niculae Vâlcu se intercondiţionează pe sine pînă la a fi un tot unitar în intelect, credinţă şi artă. Antrenat şi instruit prin felul de a gîndi şi a picta, reuşeşte mereu să facă faţă performanţei, apropiindu-ne extrem de mult de frumuseţea divină şi morală. În relaţiile cu societatea creştină a Bisericii Ortodoxe Române şi cu lumea din care face parte şi-a construit o ţinută demnă, distinctă şi respectuoasă. Portretul pictorului Niculae Vâlcu marchează o prezenţă istorică de timp în existenţa ziditoare a multor lăcaşuri creştine din ţara noastră, frescele sale desăvîrşind sfinţenia bisericilor româneşti.

Am avut privilegiul să cunosc opera artistică a maestrului Niculae Vâlcu în cîteva din lăcaşurile sfinte pe care le-a pictat. Dacă treceţi pragul bisericii din cadrul atît de minunat al Mînăstirii Iezeru din Vâlcea, pe cel al Mînăstirii Bunea din Dâmboviţa, amintiţi-vă numele maestrului Niculae Vâlcu, pictor de biserici, autorizat de Patriarhia Română. Impresionantele sale picturi (cu precădere frescă), cele mai rafinate realizări artistice care îi amprentează personalitatea artistică şi atestă temeinicia unui pictor de certă valoare, pot fi întîlnite în multe biserici din: Argeş, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Vâlcea, Tg. Jiu, Turnu Severin, Alba-Iulia, Focşani, Bucureşti. Substanţa, pacea, luminozitatea care tronează ca starea de graţie, precum şi calitatea frescelor sînt asigurate printr-un apel măiestrit la nuanţe, prin direcţionarea liniilor pe drumul sensibilităţii şi conturului precis. Toate conferă autenticitate şi identitate chipurilor de sfinţi şi scenelor biblice, reliefînd atmosfera de respiraţie divină, dar şi necontenita deschidere artistică spre Divinitate, lumea lăuntrică a pictorului dialogînd în permanenţă cu temeiul sfintelor bucurii.

Maestrul s-a născut pe 2 mai 1952, în Conţeşti, judeţul Dâmbovita, a copilărit în satul natal, natura fiindu-i călăuză spre tainele picturii. Şansa i-a surîs la 16 ani, cînd în comuna sa a trebuit să se picteze biserica. El s-a oferit să ajute la lucrări, avînd ca maestru pe pictorul de biserici Vasile Blendea. Alături de maestrul său şi-a adus aportul şi la zugrăvirea bisericii Radu Vodă din Bucureşti. Mai tîrziu a lucrat cu pictorul Vasile Carman şi cu preotul Sofian. Tatăl său, deşi nu era om bogat, observînd talentul fiului, i-a procurat cele necesare picturii, l-a îndrumat spre învăţătură, ajutîndu-l să-şi pună talentul şi harul în valoare. În 1992 şi-a luat autorizaţia de pictor de biserici, categoria a II-a, autorizaţie dată de Patriarhia Română. A pornit pe drumul propriei creaţii, pictînd troiţe, spălînd şi repictînd biserici distruse în timpul vechiului regim, pe toate redîndu-le luminii. Armonia între aparenţă, motivaţie şi rostire artistică i-au conturat propriul stil care se bucură azi de apreciere. Pe lîngă pictură de biserici, este specializat în pictura icoanelor şi a lucrărilor de şevalet, în special a peisajelor. Atelierul pictorului Niculae Vâlcu este situat în cadrul familiar al casei de la ţară, locul copilăriei. Pictura murală în tehnica frescă rămîne marea pasiune şi credinţă, realizările extraordinare vorbind despre evoluţia în timp: de la învăţăcel la maestru de seamă al picturii murale româneşti, consecvent şi prin definiţie credincios unei revelaţii haristice, statornic faţă de propria artă. Niculae Vâlcu este neîndoios un pictor român de mare valoare, în spaţiul spiritual românesc, a cărui operă este puternic aureolată de respiraţia divină a veacurilor.