Una dintre cele mai puternice instituțîi de învățământ din America este Lycée Français de New York, care este un fel de stat în stat, având o mare independent și având locația pe 74 St într-o clădire veche impunătoare, total modernizată, dotată cu tot ce-și visează învățământul modern, de la săli de sport la săli de computer sau Fitness. Evident, sumele care se plătesc pentru a urmă cursurile acestei școli, cu clase de la preșcolari la clasa a XII-a, sunt amețitoare (circa 40 de mii de dolari pe an). Dar nu despre acest lucru scriu, ci despre faptul că Liceul are un Centru Cultural, care organizează permanent activități culturale. Printre ele se află și programul „Movie Night”, ce include  vizionarea unor filme, la sala de concerte, poate una dintre cele mai moderne săli de spectacol din New York. Proiecțiile sunt impecabile, pe un ecran uriaș, cu sala construită în stil amfiteatru.

De regulă, se dau filme franțuzești subtitrate în engleză. Dar de curând am văzut un film danez, „A Polar Year” (2018), autor total (scenariu, regie, operatorie) Samuel Collardey.  Filmul ne-a fost anunțat că un documentar despre Groenlanda, dar l-aș consideră un documntar artistic, fiindcă are elemente epice, multă poezie, elemente de drama și aventură. Că documente, putem consideră peisajul autentic și faptul că personajele se joacă pe sine. Că și limba băștinașilor. Însuși eroul filmului este prezent cu numele sau. Este vorba de un tânăr profesor, Anders, care alege să predea într-un colț îndepărtat al Groenlandei, într-o mică așezare, numită Tiniteqilaaq, cu 80 de locuitori. El alege Groenlanda, fiindcă tatăl lui era fermier, de opt generații familia lui a cunoscut numai o viață de fermieri, iar el a dorit să aleagă altă cale, să se facă profesor.

Evident, imediat după ce ajunge acolo, Andres se trezește în conflict cu localnicii și cu problemele care apar. Deși s-a pregătit înainte, a învățat limba băștinașilor, totuși faptul că e danez nu este privit cu simpatie, fiindcă danezii sunt percepuți că asupritori, Groenlanda aparţinândde regatul Danemarcei. Însăși bunica unuia dintre copii, Asser, își sfaturieste nepotul să nu se ducă la școală și să nu învețe limba danezului. Iar localnicii, prin tradiție, numesc Groenlanda „țară oamenilor”, pe când în daneză înseamnă „pământ verde”.

Eschimoșîi sunt moștenitorii triburilor inuit, oamenii cei mai inocenți ai pământului, intrați în mitologie că utopia perfectă, ca fiinţe care nu cunosc violență, crimă, insulta. Lucrurile au luat o altă întorsătură când a apărut dominația wikingilor, care a durat sute de ani. Cinci țări, inclusiv Canada și SUA, își dispută insula cea mai mare a pământului. Dar localnicii nutresc și azi, în spiritual strămoșilor inuit, la o independența absolută, deși sunt sub administrație daneză.

Anders face multe gafe, de fapt, trăiește din eroare în eroare până ajunge să se adapteze la noul mod de viață, o viață acoperită de zăpadă. Prin tact, ajunge chiar să fie un fel de tutore al lui Asser, să-l învețe unele noțiuni elementare, după ce acestuia îi moare bunicul, care era modelul sau. Povestea lui Anders se împletește cu cea a copiilor, care nu-l ascultă deloc, care sunt interesați nu de școală, ci de ceea ce fac bunicii lor, cum vânează foci, cum prind peste, cum cresc câinii, cum merg să vâneze urși polari. Și totul în contextul climei polare, când nimic nu ocolește mică localitate, în special furtunile de zăpadă, un laitmotiv al filmului fiind coșciugul, mereu apar cosgiuge, semn că cineva iar a murit. Există acolo și un mare cimitir și o biserică, fiindcă toți eschimoșii sunt creștini, cred în Iisus, se roagă la Iisus. Și au pentru ce să se roage, fiindcă viață lor este grea, iar lecția pe care le-o predau bătrânii copiilor este aceea de a-i învață să supraviețuiască.

Sigur, „A Polar Year”, deși copleșește prin imaginea peisajelor polare, prin viața autentică a locuitorilor, nu este un documentar strict, așa cum ne-am obișnuit cu zecile de filme despre Polul Nord, începând cu celebrul „Nanook” (1922) al lui Flaherty. Am văzut documentare copleșitoare despre viață câinilor, despre viață urșilor polari, a focilor, a morselor, a pinguinilor, a înghețului și dezghețului (în zona Ocenului Artic adâncimea apei este de peste 4 mii de metri!), dar totul se datorează, în cazul acestor documentare, timpului, îți trebuie imens de mult timp, ani în șir, pentru a prinde un singur aspect obișnuit, cum se vânează o focă, de pildă. Dar aici regizorul Collardey nu cred că a stat nici măcar „un an polar”, oricum, cele mai interesante filmări ni le-a prezentat. Dar el le-a combinat cu regie în cadru, cu elemente artistice sau cu tăieturi specifice cinematografului. Din păcate, regizorul nu a fost prezent la vizionare, să aibă loc o dezbatere despre film, așa cum ni s-a anunțat inițial.

Așteptăm noul eveniment, care se anunță fierbinte, prin prezența lui Charlotte Gainsburg, un mare star, preferata lui Lars von Trier, care joacă rolul principal în filmul francez ce se va proiecta în luna mai. Filmul „A Polar Year” va avea o continuare, dovadă că secvență finală îl surprinde pe Anders cu Asser, băiatul pe care îl crește, într-o canoe, urmărind niște balene uriașe, deci, filmul se termină cu hotărârea lui Anders de a rămâne în Groenlnada.

Corespondență de la New York