Când m-am apropiat de clădirea unde știam că era fostul Teatru Giulești, am văzut scris pe frontispiciul ei cu litere de-o șchioapă: „Opera comică pentru copii”, dar nu știu de ce am citit „Opera cosmică pentru copii”, poate fiindcă așa îmi imaginez eu viitorul, visez ca viața și educația copiilor români să aibă un zbor cosmic! Am venit aici fiindcă, în cadrul Festivalului „George Enescu”, a fost programat să prezint copiilor filmul „George Enescu - Alesul lui Dumnezeu”. La sfârșitul proiecției, am salutat gazdele și le-am felictat pentru ceea ce am văzut aici. Purtam pe umeri un maraton incredibil, eram la sfârșitul ediției 24 a Festivalului „Enescu” și cred că am acoperit circa 60 de concerte (din 84)! Și ultima zi a fost un apogeu, cu opera „Don Giovanni” de Mozart la Ateneu, apoi cu orchestra din Amsterdam la Sala Palatului, dar totul a început pentru mine la „Opera co(s)mică pentru copii”!

Nu-mi venea să cred ce am văzut că a făcut d-na Felicia Filip et co. din fostul Teatru Giulești, un fel de mini-centru artistic pentru copii, cu trei săli excelente. Când am fost eu acolo, la prânz, într-una se juca un spectacol cu decoruri butaforice, era un muzical, un spectacol cântat, iar într-alta, înzestrată cu un ecran mare pe care se proiectau imagini, evolua orchestra acestei institujții cântând piese clasice. Proiecția filmului meu s-a făcut afară, într-un cort uriaș splendid, foarte bine amenajat, cu un stand cu cărți și jocuri pentru copii, cu perne elastice pe jos, în loc de scaune, unde spectatorii stăteau întinși și priveau filmul pe un ecran electronic de mare dimensiuni. Copia filmului arăta excelent. Mie mi-au dat un scaun și am privit filmul din lateral. Mă bucur că am putut să-mi revăd filmul. Este o docudrama. E aproape sută la sută un film artistic. Dar e bine că pachetul de informații transmis prin intermediul actorilor are și explicațiile necesare pentru copii, ca să înțeleagă bine viața și opera lui George Enescu. Sunt explicații furnizate de un narator, deși adevăratul cometator este chiar George Enescu întrucât substanța scenariului o constituie „Amintirile” sale. E un film bine așezat, cum îmi spunea un educator de acolo, care s-a ocupat de proiecție, „e imposibil să vezi acest film și să nu fii marcat de Enescu, de fantastica lui copilărie”.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că Enescu a fost un geniu precoce, ori filmul meu se bazează tocmai pe copilăria lui, ea este cheia înțelegerii operei. Copilăria conține toată sevele viitorului, ea concentrează tot ce a creat artistul la maturitate. În copilărie se pun sâmburii de mâine, așa cum „în sâmburele de ghindă se află stejarul întreg”, ca să-l citez pe Eminescu. Copiii mai mici se mai jucau, fiindcă erau și câteva mese cu jocuri tentante, cuburi sau animale, jocuri de imaginație (și eu mă jucasem înainte de proiecție cu o fetiță de doi ani la un joc cu veverițe care prind iepurași, aflați în vizuini), dar părinţii lor au stat nemișcati la film. Apoi spectatori de la celelalte spectacole, care se terminaseră, au venit aici, la cort. Când s-a terminat proiecția, deodată am auzit în spatele meu urale si un ropot de aplauze. Stătusem cu spatele, nu am văzut cine erau cei veniți, care au umplut cortul. Dar în mijlocul lor se afla Felicia Filip, regizorul Cristian Mihăilescu și tot staff-ul lor, plus spectatori de la cele două spectacole amintite. Niciodată nu am fost așa de aclamat de copii!

Am avut inspirația să iau cu mine și niște cărți, vreo 30, mai multe din cărticica pentru copii „Fără violență”, dar am mai luat si alte titluri și le-am oferit la sfârșit copiilor și mamelor lor. Îi întrebam, cine iubește poezia? Cine scrie poezii? A ridicat mâna o fată. I-am dat cartea „În căutarea absolutului”, o antologie cu șase volume de poezii. Și tot așa…  Apoi a venit momentul de suflet: „Cine a auzit de trupa americană Indiggo Twins?” Și a ridicat mâna d-na Filip. Ei i-am dat cartea „Rage and Love”. Și le-am explicat celorlalți, stiți că ieri a fost Ziua Păcii? O.N.U. a organizat un concert în Times Square, unde au fost invitate și fetele mele să cânte. Au cântat trei cântece din musicalul lor de pe Broadway „Wicked Clone”. Aseară, când am ajuns acasă de la festival, am găsit pe internet fotografii cu fiicele mele Mihaela și Gabriela, în acel concert.

Fetele mele gemene sunt un exemplu de copii copii realizaţi, au fost asemeni vouă, și-au luat din plin zborul cosmic, au plecat de aici și au ajuns departe, fiindcă sunt copii supradotați, ca și voi, de o mare seriozitate. Au trudit din greu să ajungă departe, acolo, în focusul artei mondiale, nu au conceput școala în afară de nota 10. Fiți serioși și munciți, ca ele, ca Enescu, și veți ajunge și voi departe!... Ropote de aplauze, nu vă vine să credeți! Le-am mulțumit din suflet și le-am mai spus: Sigur, nu este o soluție să plecați. Ideal este să rămâneți aici, să faceți din țara noastră un asemenea focar, să nu mai fie nevoie să plecați în altă parte. Fiindcă acolo unde vă veți duce, au și ei copii lor supradotați, ca în America, și locurile sunt ocupate, concurența e mare, e foarte greu să vă faceți un locușor printre ei.

Nu tebuie să ajungeți slugi la stăpâni, trebuie să fiți stăpâni la voi acasă! Mulți vreți să ajungeți în America, dar cei ce vă spun asta nu cunosc America, de aceea americanizarea României este falsă, constă doar în imitații. Imităm tot ce e acolo și imităm prost. Nici nu bănuim că preocuparea principală a americanilor, a copiilor lor, este cosmosul. Sunt atrași în mod fantastic spre lumi necunoscute, să le cucerească, să descopere viața pe alte planete, poate de aceea producția lor de filme SF nu are concurență. Și mai sunt procupați de durata vieții, de ideea imortalității. Recent, la Silicon Valley, savanții au descoperit un nou mod de existență, care ne face să trăim 1000 de ani! Opera lor este cu adevărat cosmică.

America este o tară a copiilor superdotati și cred că sarcina „Operei co(s)mice” de la noi este să se gândească la o astfel de competiție. Copiii de aici vor intra mâine în competiție cu copiii de mâine ai lumii... D-na Filip spunea ca a fost de multe ori in America și cunoaște bine situația copiilor de acolo. Și noi avem copii deosebiți. Așa este, la proiecția filmul meu erau unul și unul, foarte serioși. Dar mai ales mamele lor, tinere și ambițioase, mobilate să absoarbă tot ce e util. D-na Filip era numai zâmbet, spunea că nu știe cum să-mi mulțumească pentru acest „Dar Enescu” și pentru cărți! Spunea că dorește să mai facem evenimente și cu alte filme. Oricum, filmul despre Enescu îl vom relua, mi-a mai zis la plecare, îl vom proiecta și în sala de concerte, cu ecran, iar cărțile dvs le vom pune la standul nostru... Sigur, i-am răspuns, am să ajut cât pot această instituție ca să fie cu adevărat o „Operă Cosmică”, căci aici văd eu pepiniera viitorului României. De aici pornește totul, de cum ne educăm copiii.

Filmul este o cale ideală de educație. Educația care are ca suport filmul, imaginea, este esențială, așa cum am văzut că se practică în America. Acolo până și chimia sau matematica se predau pe bază de imagini. Un învățământ modern, o reformă a învățământului în România trebuie să se facă pe bază de film. Copiii au o memorie vizuală fantastică. Cum avea Enescu. Și toate celelalte filme ale mele, în special cele despre Eminescu, Creangă, Nicolae Grigorescu, Brâncuși, Andrei Șaguna, Blaga, Arghezi, Marin Preda, Nichita Stănescu etc., au în centrul lor copilăria acestor genii, fiindcă ea este izvorul carierei lor strălucite. Dar nu numai filmele, și cărțile mele, mai ales ultimele, născute dintr-o revelație mistică, au ca izvor copilăria. Mai bine spus, Inocența. Am și scris un „Dicționar al inocenței”, supranumit „Inocentopia”, adică Țara Inocenței, suport generos pentru un spectacol, pentru un film. Și în „Civitas Innocentiae”, ca și în „Armaghedon revelat” și „Sanctuar”, visez la o astfel de utopie a viitorului, care este o sinteză a tuturor utopiilor lumii, adună în ea tot ce a creat mai bun omenirea. Sunt cărți scrise pentru cititorii din viitor, pentru copiii de azi, care mâine vor crea această „Civitas Innocentiae”, o Țară a Inocenței perfect posibilă pe pământ.