Evaluare utilizator: 5 / 5

Pandemia ne-a băgat în casă ca pe broaște. O baltă de broaște masacrate. După ce mai zilele trecute ne-a arătat un senator român care înfulecă și vomită melci, a venit rândul broaștelor, din filmul lui Silviu Purcărete „Undeva la Palilula” (2012), să ne scârbească de viață. Personajul principal din acest film surrealist, consumat doar la nivelul limbajului teatral, este broasca râioasă, o orătanie scârboasă, gheboasă, agresivă, cu picioarele din spate lungi, care o ajută să facă salturi, cu pielea acoperită cu negi, cu scrofulă, cu gura largă și ochii bulbucați, care în final îl înghite pe...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

A vorbi despre plastica lui Costin Brăteanu este ca şi cum te-ai angaja în explicarea unei poezii postmoderniste. Ticluirea cuvântului este o explozie internă de sentimente ce intră în rezonanţă cu frazarea. Metafora e doar un boboc în desfacere pentru a zidi imaginea creaţiei. Fiecare cuvânt se aliniază sprijinindu-se reciproc pentru o construcţie sublimă. Expresiile sunt rezultatele, dar şi ele devin doar o verigă într-un lanţ de nestemate.

Vizual, creaţiile lui Costin Brăteanu sunt metafore. A le înţelege pe deplin e o muncă sisifică, pentru că rezultatul nu poate fi obţinut decât prin...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Un film foarte apreciat, foarte comentat, mult aplaudat, deși nu are nici un premiu Oscar, este „Meet Joe Black” (Întâlnire cu Joe Black -1998), fiindcă îi are protagoniști pe Brad Bitt, Anthony Hopkins și Claire Forlani, care fac roluri de nota 10. Sigur, unii au spus că e prea romantic și siropos și, dacă nu ar fi fost acești mari actori, să dea viață unor himere, filmul nu ar fi avut un asemenea succes.

Desigur, însuși titlul este banal, ca o povestire de pe Broadway, care nu trădează că este vorba în acest film despre o temă faustică, de întruparea Morții într-un tânăr frumos, care...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Un film foarte apreciat, foarte comentat, mult aplaudat, deși nu are nici un premiu Oscar, este „Meet Joe Black” (Întâlnire cu Joe Black -1998), fiindcă îi are protagoniști pe Brad Bitt, Anthony Hopkins și Claire Forlani, care fac roluri de nota 10. Sigur, unii au spus că e prea romantic și siropos și, dacă nu ar fi fost acești mari actori, să dea viață unor himere, filmul nu ar fi avut un asemenea succes.

Desigur, însuși titlul este banal, ca o povestire de pe Broadway, care nu trădează că este vorba în acest film despre o temă faustică, de întruparea Morții într-un tânăr frumos, care...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În sfârșit, în avalanșa de producții americane, reluate de posturile TV la disperare, din lipsă de suport pentru premiere, a fost difuzat și un film rusesc, un film de artă, desigur: „Jucătorii de cărți” (2007), în regia lui Pavel Ciuhrai, fiul faimosului Grigori Ciuhrai, autorul filmelor de referință „Al 41-lea” și „Balada soldatului”. „Jucătorii de cărți” este o comedie, o ecranizare după piesa cu același nume de Gogol! Gogol, un autor fără de asemănare. Simbol al satirei parabolice. „Jucătorii de cărți” seamănă până la un punct cu „Revizorul”. Aceeași idee a substituirii, a înșelăciunii, a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În România, genul numit „filmul de actualitate” are ca punct de plecare filmul „Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie. Acolo există metafora sistemului idiot, a dictaturii, în care adevărul caută să fie prins așa cum câinele se învârte să-și prindă coada. Orice fapt prin reconstituire devine ridicol, iar când se exagerează,  devine tragic. Cercul vicios al realității este puternic scos în evidență. El generează haos, o lume haotică, din care valorile dispar, nimic nu mai e normal, dreptatea e o justiție oarbă, iar iubirea, o utopie.

Pe acest calapod central, cu nuanțele de rigoare...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Ultimele trei transmisii efectuate de TVR 3 (nici măcar închiderea Festivalului nu a fost transmisă pe TVR 1), au fost de la Sala Palatului. Total neinspirat. Greu de suportat. De ce? Fiindcă programele s-au axat pe șlagărul simfonic, pe partituri răscântate. Adică au fost concerte de rutină. Iar finalul a fost o cădere valorică. Astfel, Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal, a interpretat piese populare, respectiv „Rapsodia nr. 2” de Enescu, „Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră” de Beethoven, la pian Alexei Volodin, și „Patetica” (Simfonia nr. 6) de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Serviciul de presă al Festivalului „George Enescu”, zis  „OaMA”, ne bombardează cu zeci de informații despre concerte, muzicieni, lansări de discuri și cărți, discuții, interviuri, participări nemaipomenite, ca prezența lui Iohannis, care s-a întâlnit cu dirijorul Măcelaru și au făcut o înțelegere de abator pe zece ani, adică au măcelărit bine Templul Muzicii, toate bune și frumoase, dar cum au loc aceste evenimente? Uită să ne spună că au loc cu masca pe figură și între vaccinați, deși, după tam-tamul inițial, ce a precedat deschiderea Festivalului, când efectiv ne-a împroșcat cu...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Muzica de sub cupola Ateneului Român se simte ca la ea acasă. Totul e pur și minunat, mai ales când nu există proeicții.  Transmisiile TV de la Ateneu au salvat Festivalul, fiindcă nu au avut ca scop decât să transmită ce se cântă, nu și ce se vede pe pereți. Nici ce se vede în sală, unde mascații nu contau, mai ales că multe locuri erau goale, sala era departe de a fi plină, infirmând sloganul „cu toate biletele vândute”. Și se mai vedea și câte un rătcit care intra în sală în timpul concertului. Cine îi dădea drumul? D-na Marinescu, era vaccinat? Categoric, lumea nu merge la un act de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Pe Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului „Enescu”, nu-l interesează calitatea concertelor, ci experimentul și recordul. Să bifeze cât mai multe „evenimente pentru prima oară”. Și să fie totul cât mai monumental! Indiferent câți oameni se află în sală (la ediția precedentă a cântat opere în primă audiție cu sala aproape goală!), indiferent dacă ce face el se transmite la TV, indiferent la mesajul lui Zubin Mehta, președintele Festivalului (dacă o mai fi, fiindcă de pomenit nu mai e pomenit!), care a cerut insistent factorilor responsabili ai României să construiască Templul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Nici nu s-a terminat bine cu fanfara de la Concurs, că a început Circul la marele Festival „George Enescu”. La cortina cu restricții pandemice, organizatorii adaugă alte criterii neclare. Totul este pus sub condiția obligativității, din start: „Organizatorii vor respecta regulile de distanțare fizică, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie”. Au urmat și alte bombardamente/avertismente/restricții/măsuri, precum: „Organizatorii Festivalului Internațional anunță limitarea preventivă a vânzării de bilete la Ateneul Român și la Auditorium la 70 la sută din capacitatea sălii, având...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Je chante avec toi liberté este un cântec interpretat prima dată în Franța, în 1981, de Nana Mouskouri. Este de fapt „Va, pensiero” (corul sclavilor evrei) din opera Nabucco de Giuseppe Verdi, având un alt libret. Într-un an, discul s-ar fi vândut în 723.000 de exemplare (conform site-ului InfoDisc.fr), făcându-l unul dintre cele mai mari hituri din Franța ale cântăreței. Variantele în engleză (Song for Liberty), germană (Lied der Freiheit), spaniolă (Libertad) și portugheză (Liberdade) au avut aceeași primire entuziasmantă din partea publicului. Acest succes s-a datorat interpretei...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Odată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă sunt tot mai sentimental și cuprins de nostalgii. Când doresc să mă relaxez, prefer să recitesc o carte sau să mă uit la un film vechi. Această preferință este determinată și de calitatea filmelor actuale: sunt fie de o violență excesivă, fie dominate de ideologia „progresistă” astfel încât nobili englezi din secolul XIX sunt negri, iar singurele probleme ale societății sunt cele legate de identitatea de gen și comportamentele sexuale. Prin urmare, zilele trecute mi s-a facut dor de Domnița Șoim (Michelle Pfeiffer) și am revăzut filmul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

S-a deschis la Bucureşti o expoziţie de pictură, surprinzătoare, rară şi care, foarte probabil, va face dată în istoria altfel destul de turmentată a artei româneşti. Sunt expuşi doi pictori foarte tineri dar stăpâni ai unui meşteşug străvechi şi, mai ales, ai unei arte extraordinar de dense. O expoziţie cum îţi este foarte rar dat să vezi şi în Capitalele occidentale, mult mai bogate în tradiţii. Cei doi artişti sunt Marius Ghita şi David Horvath, amândoi în primul an de master la Universitatea de Artă şi Design (U.A.D.) din Cluj-Napoca, fostul Institut „Ion Andreescu”.

Marius Ghita...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Gala Premiilor „Oscar” din acest an, amânată cu două luni față de data tradițională, a fost un eveniment sobru, marcat de tragedia umanității, iar viața planetei dată peste cap. Momentul „In Memoriam” a fost ca o bandă de doliu, când s-a trecut în revistă zecile de valori ale lumii filmului care au plecat dintre cei vii.

Ceremonia de decernare a premiilor „Oscar” a fost transmisă live din două locaţii, din Los Angeles: „Dolby Theatre” şi „Union Station”. Au fost, de asemenea, şi două locaţii internaţionale, una în Marea Britanie, pentru toţi nominalizaţii de origine britanică, şi cea de-a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Revăzut azi, filmul lui David Lean „Lawrence of Arabia” (1962) trăiește prin jocul neobișnuit al lui Peter O’Toole, care semnifică faptul că istoria este un fel de viață în deșert. Deșertul își pune amprenta pe oameni. Deșertul din lăuntru sau din afară este ca o pânză freatică mișcătoare, care, dacă nu e bine cunoscută sau stăpânită, ia mințile. Și lui Lawrence deșertul îi ia mințile. Actorul joacă siderat această transformare a lui dintr-un soldat obișnuit într-un fel de fanatic al deșertului, de posesor al unei vitejii neomenești. Rar vezi un asemenea joc de transformare, partitură ideală...

Citeşte articol complet...

Mi-e greu să înțeleg cum un film ca „Love in the Time of Cholera” (Dragostea în vremea holerei - 2007), nu a luat un premiu Oscar, când are toate ingredientele filmului american, când face elogiul absolut al dragostei. Și e realizat chiar de un englez, Mike Newell, un as al ecranizărilor, precum „Marile speranțe”, as în filme de aventuri și fantastice, precum episoade din seriile „Indiana Jones” și „Harry Potter”, autorul unor filme faimoase cu mafia, printre care și „Donnie Brasco” (1997), cu Al Pacino și Johnny Depp. Poate din invidie să nu fi luat măcar Javier Bardem un Oscar, fiindcă...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Acum câțiva ani am avut ocazia să particip la un recital insolit, Franz Schubert - „Călătorie de iarnă”, susținut la Ateneu de tenorul Vladimir Deveselu și pianista Verona Maier. „Călătorie de iarnă” (Winterreise) este un ciclu de lieduri scris de compozitorul austriac Franz Schubert (1797-1828) cu un an înaintea morții sale. Schubert, deși a trăit doar 31 de ani, a fost extrem de harnic, a scris peste 1.500 de lucrări muzicale și este considerat regele liedurilor, cu peste 700 de piese pe versuri de Müller, Goethe, Schiller, Heine și alții. Liedurile sunt cuprinse în cicluri. Cel mai cântat...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

„Mientras dure la Guerra” - „While at War” (În timp ce era război) este un film din 2019 al regizorului, scenaristului și muzicianului chiliano-spaniol Alejandro Amenábar. Este o dramă despre începutul regimului Franco și despre cum a ajuns acesta să pecetluiască viitorul Spaniei, ca pe un mormânt, timp de aproape 40 de ani. Punctul culminant al filmului îl constituie confruntarea între Miguel de Unamuno și generalul José Millán-Astray. De fapt, Unamuno se confruntă cu sine și cu idealurile sale. Pentru a înțelege filmul sunt necesare câteva informații din istoria Spaniei și despre...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Viziunea cea mai terifiantă asupra cazului Ioana D’Arc a avut-o Carl Dreyer în filmul pe care i l-a închinat acestei fecioare a lui Dumnezeu, care a făcut minunea de a pune capăt Războiului de 100 de ani, de a scăpa Franța de invazia engleză și de a-l încorona pe Delfin (viitorul regele Carol al VII-lea). Ea a făcut toate aceste minuni în numele lui Dumnezeu, al semnelor care i s-au arătat, al vocilor interioare care i-au spus ce să facă. Ori tocmai acest misticism a făcut să fie adulată de popor. Capii bisericii însă au ars-o pe rug, fiindcă ea nu recunoștea autoritatea bisericii...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Americanii au creat un gen de comedie trăsnită, în care thrillere erotice, de mister sau de spionaj se îmbină cu horrorul și absurdul, realismul cu surrealismul, o rețea de intrigi amorală, inventată, care nu ar avea succes dacă nu ar fi marcată de mari vedete, care par că se joacă, improvizând ad hoc tot felul de relații bizare. Tot efortul este de a face din anormal și absurd, ceva firesc, să pară că așa e viața, mereu pe dos. E un experiment de forme insolite.

Să ne gândim la un film de acțiune, la o aventură cu doi hoți de bijuterii, care devine ceva firesc într-o rețea de spionaj...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

E foarte important să urmărești un film după numele regizorului. Un regizor valoros nu poate face un film slab. Așa este Gus Van Sant, toate filmele lui sunt de excepție. Cum este și „Good Will Hunting” (1997), povestea unui geniu necunoscut, Will, care se comportă ca o panteră în junglă printre oameni, nu vrea să fie îmblânzit, dar până la urmă un psiholog pățit, jucat de Robin Williams, îl pune pe gânduri.

Robin a luat aici premiul Oscar pentru rol secundar. Filmul a avut 8 nominalizări la Oscar, dar a câștigat doar două premii, cel câștigat de Robin și premiul prentru scenariu, scris de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

E greu de găsit în istoria artei un artist care să fi fost condamnat de soartă la atâta suferință ca Frida Kahlo, artista mexicană, etalon al picturii mondiale privind poezia suferinței, fiindcă Frida a făcut din suferința ei nerostită imagini de o frumusețșe plastică rară, fără echivalent în lume. Iar cerbul cu chipul ei străpuns de săgeți, ca Sf. Sebastian, este acest simbol. Și Beethoven, care a compus pe când era surd „Oda bucuriei”, a avut ca deviză „prin suferință spre bucuruie”. Și Luchian picta minunatele anemone cu mâna paralizată. Da, dar Frida, în urma unui accident de automobil...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Cu un titlu în engleză, „Woman Unchained” (Femeia dezlănțuită) - așa se numește expoziția artistei Irina Greciuhina de la galeria „Arbor” din București (str. Transilvaniei nr. 11), o galerie liliput, proprietatea unei doamne cu nume unguresc din Chișinău, de unde provine și Irina, desigur, galerie înființată cu scopul integrării în spațiul cultural românesc a artiștilor moldoveni. Galeria se află însă cam departe de vadul expozițional bucureștean. Am făcut efortul să merg, fiind atras de titlul expoziției, care mă trimitea direct la „Django Unchained”, filmul lui Tarantino, despre emanciparea...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În ciuda pandemiei, a condițiilor aspre, când se cântă o altfel de muzică, muzica restricțiilor, foarte  zgomotoasă, din tobe și trompete,  a avut loc Concursul Internațional „George Enescu”, un concurs minunat, unul dintre cele mai imporante din lume, înființat în 1913 chiar de către George Enescu, pe cheltuiala proprie, fiind atunci un concurs național de compoziție, în scopul de a ajuta creația simfonică românească. Concursul a luat însă amploare și a devenit ceea ce este azi, un concurs internațional, cu patru secțiuni, pe lângă compoziție, se desfășoară concursul de vioară...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Am primit, grație regizorului Alexa Visarion, un text numit „Fără mască, despre viitorul teatrului”, apărut în revista „Observator cultural”, semnat de criticul de teatru Călin Ciobotari, care face o analiză asurpa teatrului românesc, considerându-l fără viitor, datorită statulului său indoor, cât și altor forme de manifestare depășite. Deplânge pe toate laturile starea actuală a teatrului românesc. Mai mult, el nu-i dă nici regizorului de teatru vreo șansă demnă de arta sa, îl vede un fel de administrator de spectacole, la fel pe actor, o fantoșă. Nu are nici o speranță pentru teatrul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Unul dinte cele mai controversate filme americane este „Natural Born Killers” (Născuți asasini -1994), regizat de Oliver Stone după un scenariu scris de campionul teribilismului cinematografic, Quentin Tarantino. Tarantino e obsedat de violență. Toate filmele lui sunt cu crime, o sarabandă a crimelor, culminâd cu „Kill Bill”. El a văzut că America este țara crimei, țara violenței și, mai mult, că acest lucru place la oameni, ba crima îi excită, îi face fericiți, iar din criminali fac eroi demni de urmat! Și atunci și-a imaginat apogeul: dar dacă oamenii se nasc asasini? Și a imaginat două...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Actorul american Al Pacino a împlinit 80 de ani, o vârstă care sfidează orice epidemie. L-am cunoscut pe acest fascinant actor și om de o modestie rară. Și nu așa, la întâmplare, pe stradă, cum am cunoscut-o pe Uma Thurman, sau pe o alee în parc, ca pe Woody Allen, ci după un mare spectacol. E vorba despre „The Merchant of Venice” (Neguțătorul din Veneția), spectacolul montat de Daniel Sullivan la Festivalul Shakespeare din Central Park, New York. În acest spectacol Pacino juca rolul lui Shylock, cel mai complex rol din istoria teatrului, în care un evreu este judecat și obligat să se...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Printre filme de artă se situează şi „Venice” (1992), în regia lui Henry Jaglom, actor și regizor american, cunoscut mai ales pentru o carte a sa de convorbiri cu Orson Welles. În „Venice” el joacă rolul principal, fiindcă este vorba despre un regizor al cărui ultim film este selectat la Festivalul de la Veneția, unde merge și devine ținta jurnaliștilor. O frumoasă reporteriță din Franța îi ia un interviu și e șocată de faptul că nu înțelege care este viața reală, care este deosebirea dintre realitate și film? Tot filmul dezbate această idee, având ca model comedia sofisticată a lui Woody...

Citeşte articol complet...