Când beizadeaua Titus s-a dus la taică-său să i se plângă că întreaga Romă clonţăne pe seama taxelor puse de împărat pe closetele publice pentru scoaterea ţării din criză, Vespasian a luat un dinar şi i l-a băgat sub nas să se convingă cât de inodor era : „Non olet" – de unde a şi rămas până în ziua de azi zicătura „Banii n-au miros". Eu totuşi cred că tatăl vespasienelor va fi avut atunci nasul înfundat, pentru că, iată, la Slatina, când cu Zilele Eugen Ionescu de-am fost la inaugurarea noului centru cultural, a Teatrului şi a monumentului, mirosea, măre, mirosea a bani de trăznea. Şi nu e vorba doar de investiţia culturală propriu-zisă, ci şi de întregul arsenal logistic pus la bătaie în serviciul unei organizări memorabile a evenimentului. Conferinţă de presă, interviuri, expoziţii de caricatură, de grafică şi pictură cu tematică ionesciană, un spectacol coregrafic din aceeaşi tematică, şampanie la tavă, mândre costumate după portul oltenesc ieşite la întâmpinare cu pită şi sare de ziceai că veniseră Nae şi Leana în vizită de lucru şi pretinie, seară tradiţională cu taraf folcloric, horă şi ansamblu de căluşari, cazare cu DVD player, prânz din preparate de peşte la maicile de la Mănăstirea Clocociov udat cu ţuică locală şi chiar cu J & B (cu dezlegare de la Sf. Prefectură), lăcaş unde la finele de veac XVI primii călugări l-ar fi ascuns cică în chiliuţele lor subterane pe vodă Mihai să-l salveze de năvala başbuzucilor pe valea Oltului etc. Unde mai pui cireaşa acestui tort supraetajat - premiera spectacolului celor Trei nopţi cu Madox cu care noul teatru slătinean şi-a deschis repertoriul în seara de 27 noiembrie, în prezenţa lui Matei Vişniec, venit de la Paris special pentru a onora evenimentul şi, par-dessus le marché, pentru a-şi lansa cel dintâi roman Domnul K. eliberat (Cartea Românească, 2010), o replică structurală „în oglindă" la Procesul kafkian, debut salutat de Lucian Pricop în termeni elogioşi. Alegerea, în treacăt fie spus, a ridicat şi unele semne de întrebare pentru cei care s-ar fi aşteptat ca un teatru purtând numele lui Eugen Ionescu să pornească la drum chiar cu una din capodoperele marelui dramaturg; eu unul cred însă că impresia de şablonism şi de petec vechi la haină nouă va fi fost greu de evitat, aşa încât parcă, totuşi, mai inspirat a fost să se înceapă cu ceva abia ieşit din ou - unul clocit de altminteri tot sub aripile duhului ionescian, Matei Vişniec fiind, se ştie, cel mai de seamă absolvent din toate promoţiile Lecţiei exigentului dascăl. În plus, conjunctural vorbind, o piesă de factura celor Trei nopţi cu Madox era, de bună seamă, cum nu se poate mai ilustrativă pentru Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vişniec, doctorala teză a regizorului Mihai Lungeanu, a cărei publicare a adăugat oportun standului de carte organizat la premieră, conjugând astfel spectacolul propriu-zis cu o binevenită teoretizare a esteticii dramaturgului în chestiune (una nu tocmai simplă pentru un public obişnuit să aştepte zilnic mai degrabă o creştere de salariu decât pe un fantomatic Godot sau Madox). Şi ca o asumare a acestei intersecţii, premiera a mai oferit suplimentar şi plăcuta surpriză de a-l aduce în scenă pe regizor însuşi, în carne şi oase, în compania trupei slătinene pe care o păstoreşte ca director al Teatrului „Eugen Ionescu".

Ei bine, cum s-ar mai fi realizat tot acest grandios spectacol al panglicilor tăiate (alături de junele primar şi de regizorul Mihai Lungeanu, cordonul ombilical a fost tăiat de Marcel Iureş şi George Mihăiţă, ei înşişi directori de teatre) fără stipendii pe măsură. E de la sine înţeles că un teatru municipal nu se pune pe picioare cu piei de cloşcă, şi cu atât mai puţin unul de concepţie inovatoare precum al arhitectului Dan Agent, cu o acustică foarte studiată şi un tavan-oglindă translucid generator de iluzii în perspectiva verticală (ce-i drept, cu buzunarele scenei cam mititele, totuşi susceptibile de extensii la ocurenţă), başca insolitul bust dezvelit la intrarea complexului, cu un Eugen Ionescu în postură de Ianus bifrons scrutând panoramic împrejurimile, cocheta cafenea a teatrului şi tot restul. Iată prin urmare că, atunci când se vrea, se mai găseşte totuşi şi câte o baghetă magică în vremurile astea de poveste care s-o metamorfozeze pe Cenuşăreasă într-o vedetă a balului înţolită la patru ace. Cum era de aşteptat, la conferinţa din ziua a doua venerabilul şi sentimentalul Ion Lucian nu s-a putut abţine de la spovada invidiei şi a frustrărilor legate de povestea complet diferită a ctitoriei propriului său Excelsior bucureştean. Numai că a rezuma tot secretul succesului la o pură chestiune pecuniară ar fi nu doar reducţionist, ci şi nedrept faţă de efortul imens şi necuantificabil investit cu atâta stăruinţă ani de-a rândul de robi ai Thaliei ca regizorul Mihai Lungeanu, pe care-l ştiu de-o viaţă „navetist" al căilor ferate (ca nenea Iancu însuşi odinioară) între teatrele de pe întreg cuprinsul ţării şi chiar de dincolo de fruntarii. Fără asemenea cultivatori de soi rar, recolta slătineană a acestei toamne ar fi fost de conceput probabil doar ca o scamatorie fără rădăcini, una din reuşitele de tip „Lucri bonus est odor ex re qualibet" ironizate de Iuvenal cu secole înaintea unui Machiaveli. Oare beneficiarii urbei vor reflecta la rându-le la această morală a fabulei ? Nu ne rămâne decât să sperăm că noul lor centru cultural îşi va amortiza cheltuiala prin vânzarea biletelor de spectacol, conform destinaţiei, nicidecum cu niscai jocuri mecanice şi mese de biliard sau de tripou după pilda Casei Vernescu. Altfel, într-o ţară care geme de spaţii închiriate pentru cârciumi şi secături în vreme ce la Cairo funcţionează cu sălile pline 200 (două sute) de teatre, ideea de „viitor" nu va mai fi decât produsul unor minţi bolnave.

Cu toată înghesuiala de la prânzul pescăresc servit la Clocociov, am convenit cu Matei Vişniec să păstrăm între noi un scaun liber pentru tatăl Scaunelor, ghicindu-i fantoma prin preajmă. La teatru, în orice caz, ne bântuise. Totuşi, mucalitul Ion Lucian i-a luat prezenţa cum grano salis : „Dacă-i dă voie Marie-France..."