„Pentru mine, acest proiect reprezintă o cale a desăvârșirii, o condiție a spiritualității, o armonie deplină a rostului meu pe acest pământ” (Miruna Ionescu).

„Sunt conștient că nu cânt perfect și nici nu îmi doresc acest lucru… Eu doar încerc, prin muzica mea, să fac oamenii să viseze frumos și măreț de oare ce atunci când visăm, totul devine posibil” (Valentin Albeșteanu).

„Concept unic, apreciat atât de specialiști cât și de publicul larg, spectacolul «Povestea Bucureștiului de odinioară» este un gest de reverență, un omagiu pe care protagoniștii îl aduc memorieicompozitorilor, textierilor și interpreților vremii. Spectacolul a avut premiera în anul 2017 și a fost prezentat în importante săli de concerte din București și din țară: Ateneul Român (Gala supraviețuitorilor de cancer, 2022), Sala Radio - Studioul «Mihail Jora» al societății Române de Radiodifuziune, Filarmonica „Ion Dumitrescu - Râmnicu Vâlcea”, Teatrul «Marin Sorescu» - Craiova, Teatrul «Tony Bulandra» - Târgoviște (în cadrul Festivalului Naționalm de creație și Interpretare «Crizantema de Aur»), Palatul Bragadiru - București, Palatul Cantacuzino - Bușteni”, precum și în cadrul unor evenimente culturale: Seri la teatru la Pontul Euxin - Constanța, Festivalul «INDIE IPIFF» - Sala Union și altele.

Spectacolul «Povestea Bucureștiului de odinioară» este o evocare muzicală a Capitalei, a cărei viață culturală a palpitat într-o vreme în care oamenii și scena au fost mai aproape ca oricând. Acest proiect cultural, inițiat de actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu are drept scop salvgardarea patrimoniului imaterial al muzicii ușoare românești, reprezentată de creațiile compozitorilor care s-au afirmat începând cu perioada interbelică.

De la celebrele romanțe, tangouri, valsuri și swingg-uri cu precădere de teatrele de vodevil sau în grădinile de vară, la compozițiile de muzică clasică și cea de cafe-concert din sălile de concerte sau restaurantele selecte ale vremii, spectacolul propune o incursiune în viața fascinantă a poveștilor unei lumi  aproape pierdute și îngropate sub straturile de uitare, pe care muzica o reconstituie într-un mod inegalabil.

Evenimentul prezintă un preambul al «Bibliotecii Digitale a Muzicii Ușoare Românești» - platformă culturală realizată prin digitalizarea colecțiilor de partituri aparținând acelei perioade - perioada interbelică fiind prima etapă cercetată și expusă publicului pe care cei doi artiști o pregătesc de doi ani de zile.

Expoziția de partituri organizată în foaierul sălii cuprinde lucrări regăsite în Biblioteca Digitală a Muzicii Ușoare Românești, o pledoarie în favoarea salvării acestei muzici care a creat cortina sonoră a unui București în plină efervescență culturală.

În seara zile i de 6 martie 2023, Miruna Ionescu și Valentin Adameșteanu, acompaniați de taraful de Oraș (Valentin Cucu - pian, Nicolae Petrea - contrabas, Daniel Mustățea - acordeon și de Orchestra simfonică a filarmonicii - dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, au recompus din veacuri de cântece fericite un întreg univers sonor - «Povestea din Bucureștiul de odinioară»”[1].

„În iunie, când vremea începe să permită, serile noastre împreună se termină invariabil la una din grădinile cu muzică de café-concert. Este o liniște aparte în momentul acela, când savurezi cina pe acorduri live și, dincolo de pictura lui Manet pe subiect, acest gen muzical nu mai este definitoriu doar pentru turistul tradițional care caută fado la portughezi și muzica bretonă la francezi, ci îl influențează azi pe tânărul european stilat, atent să treacă dincolo de trap. Bucureștiul își completează renumele de capitală ofertantă și prin acest trend, așa că noi ne aflam în acea seară la Casa Elena Lupescu. Dacă nu i-ați călcat pragul, vă spun că este un loc care intrigă, cum altfel? O bijuterie arhitectonică cu o terasă prea largă pentru Bucureștiul din prezent, dăruită de Regele Carol al II-lea pe atunci amantei sale, și vă las să vă imaginați orice scene de politică sau de alcov care s-ar fi putut desfășura aici.

Dacă un cuplu este așezat la masa aceasta, și cântă Valentin Albeșteanu, cei doi rămân împreună pe viață… dumneavoastră se vede că sunteți la prima întâlnire!

Soțul meu de 15 ani deja i-a zâmbit cu îngăduință și i-a mulțumit pentru prognostic chelnerului care își interpreta cu aplomb rolul zilnic. Cufundați în conversație, probabil că nici n-am observat când a început să cânte „acel” Albeșteanu, însă curând ne-am trezit parte dintr-o seară ireală, în care s-a deschis un portal și cu viteza unui algoritm de inteligență artificială, acum erai în târgul de la Obor să cumperi violete pentru vreo fătucă, peste două minute „coșarul” din secolul trecut îți zicea de noroc, ca imediat să înțelegi că „habar n-ai tu” despre ceea ce urmează. Când m-am dezmeticit, am stat o vreme cu gândul că toți ar trebui să trecem prin «bucuria dragostei», «avant de mourir»… nu-i așa? [2]

Miruna Ionescu este Povestea însăși

De data aceasta, violonistul era completat de o femeie cu trăsături de zeiță, un trup fragil mișcându-se frenetic și murmurând cu voce graseiată, forte, în contrast puternic cu aparența indusă de fizic… «cine-i iubitul și cine-i sortitul» … «ne-am întâlnit odată-ntâmplător și mâna tu mi-ai strâns-o-ncetișor»…mereu purtând o dorință: «Doamne, n-am isprăvit cântecul ce mi l-ai șoptit; deschide colivia și fă să zboare, tangourile mele arzătoare»… Femeia se numește Miruna Ionescu, este actriță și vă asigur că este Povestea însăși.

Toți artiștii din acest spectacol sunt foarte bine pregătiți și instruiți. Așa ne explicăm de ce acordeonul lui Daniel Mustățea sau Marian Dincă sună ca un val ușor sau cum de Nicolae Petrea menține contrabasul, instrument de forță, în rolul său reglator, fără vreun sunet pe care spectatorul să-l perceapă intrus. Sau cum de Albeșteanu a văzut acest spectacol împlinit încă de acum două decenii, când începea să readucă genul café-concert în restaurantele care definesc Bucureștiul. Acest concert, pe care nu mulți îl cunosc, este un Avatar. Este Bucureștiul însuși respirând în istorie, este esență românească.

Obișnuiesc să rezum la doar un termen fiecare dintre întâlnirile mele. «Poveștii din Bucureștiul de odinioară» i-am spus Varuna, un cuvânt portmanteau. Ca o valiză care se deschide la jumătate, centralitatea este dată de Valentin, care o întâlnește pe Miruna, iar împreună creează un efect mistic prin muzică, poezie, dans, arte vizuale, modă sau chiar elemente de film: Va-Runa”[3].

Farmecul inconfundabil al muzicii românești interbelice

„Când ne referim la perioada interbelică, gândul ne duce către acea viață boemă, tihnită, când oamenii de toate vârstele, indiferent de condiția socială, frecventau cu plăcere parcurile și grădinile publice, restaurantele și terasele atrăgătoare, unde, alături de familie sau prieteni, se putea asculta o muzică melodioasă, romantică, bună pentru desfătare și încărcarea bateriilor spirituale. Muzica interbelică vocală și instrumentală întruchipa o gamă variată de genuri artistice de revistă, de la music-hall la cea de café-concert, tangouri, valsuri, romanțe și până la cea de petrecere și voie-bună, satisfăcând toate gusturile, pretențiile și buzunarele.

Mai-marii restaurantelor, cafenelelor și teatrelor făceau eforturi considerabile pentru a-i avea în «ograda» lor pe renumiții artiști ai vremii, de prestațiile cărora depindea și succesul afacerii lor. Cântăreți reputați precum Maria Tănase, Elena Zamora, Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Zavaidoc, Petre Alexandru și alții evoluau în vestite localuri precum «Capșa», «Continental», «Aro» etc și la teatrele de revistă «Cărăbuș» și «Alhambra-Excelsior», repurtând succese răsunătoare. Iar compozitorii le încredințau creațiile lor, spre a le aduce la inima publicului. Dintre cei mai cunoscuți și prolifici autori de șlagăre din perioada interbelică îi amintim pe Ionel Fernic, Henry Mălinenu, Gherase Dendrino, Nicolae Kirculescu, Claude Romano ( pe numele real George Sbârcea), Ion Vasilescu ș.a, ale căror melodii nemuritoare se cântă și azi cu mare succes.

Cine nu cunoaște și nu fredonează și astăzi, șlagăre de neuitat ale perioadei interbelice precum «Iubesc femeia», «Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?», «Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă», «Ionel, Ionelule», «Morărița», «Pe boltă când apare luna», «Fetițele din București» etc, care stârnesc ropote de aplauze în orice interpretare?

Marii cântăreți, instrumentiști și orchestre ale timpului, afirmați în localuri și consacrați la teatre și la radio, au rămas în memoria publică grație discursurilor și întregistraților din epocă, Casele de Discuri internaționale luptându-se spre a-i avea «în exclusivitate». Bucuria lor de a cânta era aceeași indiferent că evoluau pe marile scene ale lumii sau în restaurante modeste de periferie, unde aveau și posibilitatea de a-și verifica popularitea[4].

«Aceasta reprezintă istoria noastră și face parte din patrimoniul național» 

Astăzi, urmare a dezvoltării tehnicii audio și accesului românilor la informație, muzica de odinioară a început să revină treptat în atenția publicului. Asta și datorită unor «oameni de bine» din presă și din teatru care au mediatizat-o (la «C. I. Nottara» este în repertoriu piesa «Umor, amor, fior de dor… în București», la Teatrul «Masca» s-a pus în scenă «Fior D’amor în Bucureșci», iar la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» se cântă cu regularitate melodii interbelice... Se resimte o revigorare a muzicii interbelice, poate și ca o reacție la ritmurile zgomotoase din cluburi, de la televiziuni și din concerte, care nesocotesc melodia, sentimentul și povestea în favoarea atmosferei încinse dată de artificii, fum și alcool.

Citându-l pe maestrul Octavian Ursulescu, subscriem că «aceasta reprezintă istoria noastră și face parte din patrimoniul național, fiind o datorie de onoare a generațiilor mai încărunțite de a o promova și a o face cunoscută îndeosebi tinerilor», ca o alternativă benefică de petrecere a timpului liber fără calculator, telefon mobil sau televizor, așa cum se distrau pe vremuri bunicii noștri dragi”[5].

„Credem în puterea de a desena în fiecare zi noi orizonturi și mai ales visăm să putem contribui la schimbarea lumii într-un loc mai luminos, mai plin de speranță” (Miruna Ionescu)