Într-o lume a modernismului, cu emergente și imprevizibile genuri muzicale, am descoperit la Casa de Cultura a Sindicatelor Campulung Muscel în cadrul unui Festival de poezie și romanțe că melosul și lirismul aduc bucurie și emoții, că romanța este cu adevărat un gen muzical de valoare.
Aflat la cea de XVIII-a ediție, Festivalul - concurs „Rapsodii de toamnă" organizat de Mariana Filipescu, ea însăși soprană, și Graziela Camelia Tudoran a fost o întâlnire a melosului cu lirismului. Concursul a fost după părerea mea un echilibru dar și o creație a fiecărui participant prin inteligența artistică, emoția creată, originalitatea interpretării. Au reușit să aducă într-un concurs valori tinere și creații noi într-un gen prea puțin difuzat pe posturile de radio și televiziune.
Cei prezenți, cei care au interpretat câte o romanță m-au emoționat prin interpretare, voce, mișcare scenică, prin dăruirea cu care au reușit să aducă bucurii și tristeți, sfială, smerenie cu emergență creatoare.
Romanța este o regină a muzicii !
Romanța nu va dispărea !
Concursul de romanțe, compoziție și interpretare, a fost un adevărat spectacol, o bucurie pentru publicul aflat în sală, dar și pentru juriu pentru că majoritatea concurenților au fost tineri și talentați, pregătiți, voci minunate.
Cum spunea Titu Maiorescu: „Orice emoție estetica, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, prin muzică, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană si să se înalțe în lumea ficțiunii ideale”.
Festivalul organizat de Cercul Militar Câmpulung Muscel și Casa de Cultură a Sindicatelor Câmpulung Muscel a constat în trei zile de sărbătoare, de inaltă spiritualitate pentru toți cei prezenți.
Felicitari Mariana Filipescu și Camelia Tudoran Graziela pentru organizare și atenția acordată fiecărui participant.