O întâmplare fericită a făcut ca la puține zile după întoarcerea mea din Scandinavia, o adevărată Planetă a Luminii, să fiu invitat la expoziția artistei Valeria („Valery”) Glibiciuc găzduită la „Kulterra Galery”, acolo unde i-am văzut anul trecut debutul triumfal.

Expoziția ei se numește „There Is Only Light” (Există doar lumină), fiindcă pentru Valery nu există decât lumină. Fiindcă vine din țara luminii, are o bursă în Olanda, la Academia de Arte din Groningen, vine din țara lui Vermeer și Van Gogh, pictori ai luminii. La Vermeer totul e lumină, cel mai obscur lucru al unei încăperi, este luminat. Totul e transparent. El a dat-o pe Mona Lisa a Nordului, „Fata cu turban albastru”. El vede aerul așa cum am văzut eu lumina, noaptea, în Stockholm și Bergen. Acolo sunt nopți albe, acolo e Aurora Boreală. Acolo există Baldur, zeul viking al luminii. Valery nu l-a pictat încă, nu a pictat nici Aurora Boreală, fiindcă natura nu poate fi concurată, natura pictează direct cu lumină, dar Valery va găsi sigur o soluție. Deocamdată e ocupată cu Lumea I, lumea în care trăim, o lume tare strâmbă. Numai lumina poate ucide răul și întunericul. Așa cum încerca și Van Gogh, care a fost, într-adevăr, un pictor al luminii. Numai că pe Van Gogh lumina îl speria, îl copleșea, era o lumină dramatică, în schimb, pentru Valery, înseamnă eliberare, vindecare.  

Ea are instinct angelic, face parte din marea geneză a Angelophaniei, dovadă că unele tablouri sugerează minuni ale luminii, care sunt îngerii, cum face în tabloul „Forcefull Form” (Forma puternică), în care vedem un fel de înger din brațele căruia se nasc două fiorduri, pe fundalul unor munți ascuțiți, poate Alpii Scandinavi. Îngerul poate fi un Serafim al apei, care își dezvăluie înzestrarea acvatică, printr-o paletă albastră de linii murale. E o replică metaforică la invazia de imagini S.F. Și mai trebuie precizat că simbolistica artistei nu este de natură religioasă, ci magică, misterioasă, cu accentul de a-i opune lumii în care trăim o nouă lume, purificată. Un realism magic, fiindcă tot ce este figurativ, în special copacii, are o sugestie de dincolo de vizibil, ca în „Rooled Equillibrium” (Echilibrul rulat), unde pământul este parcelat de benzi galbene și roșietice șerpuitoare, pe care ar fi invidios și un Van Gogh.

Fiecare tablou, privit cu atenție, are o idee, unele au chiar idei epice, pot fi povestite. Și cea mai mare dovadă sunt titlurile. Engleza Valeriei este foarte subtilă, titlurile lucrărilor sunt mai mult decât metaforice, sunt conceptuale. Ea știe, ca și Kandinski, că între imagine și cuvânt trebuie să fie o legătură indisolubilă. Cuvântul nu explică imaginea, ci îi dă înțelesuri profunde, ca și cum lucrarea ar fi „fără titlu”. Dar și acest „fără titlu” lansat de Kandinski, e un titlu, a devenit un concept.

Bunăoară, doi vulcani în erupție care proiectează o formă umană, carbonizată, poartă acest titlu sugestiv: „We can go There, Is Too Dangerous” (Putem merge acolo, este prea periculos). De aceea, tablourile Valeriei Glibiciuc ar trebui privite separat, fiindcă marea lor valoare stă în sine. Poate cel mai frumos tablou dedicat păcii și iubirii, de la Picasso încoace, este „Up Side Up” (Sus în partea de sus”, doi porumbei desenați cu albastru, care se rotesc pe fond galben. Au ramura de măslin în cioc, și cuprind circular un cap uman, o  rotație sclipitoare, ca în „Roata vieții” lui Vigeland. Lucrarea este o bijuterie, de o frumusețe eclipsoidă.

Simbolul expoziției însă este Floarea Soarelui, frumoasă, zveltă, o alternativă pe pământ a soarelui, cum vedem într-un tablou numit chiar cu acest cuvânt. Floarea Soarelui însă este în pericol. În mijlocul sălii mari a galeriei vedem o Floare a Soarelui carbonizată. Este o lucrare uluitoare, șocantă. Un semnal de alarmă pentru omenire. Și omenirea ce face? Inventează monștri din fier și oțel, precum cei din filmele S.F. (gen Jaeger - Pacific Rim). Un tablou al Valeriei Glibiciuc reprezintă chiar un astfel de monstru, dar, deasupra lui, vedem un porumbel, care îi aduce un plic, este mesajul Păcii. Parcă ar fi Bumblebee din „Transformers” și i-ar dărui Premiul Nobel pentru Pace, premiu care se înmânează azi la Oslo (numai Premiul Nobel pentru Literatură se oferă la Stockholm). Titlul lucrării este „Good News” (Vești bune), da, sunt vești bune pentru acel om/monstru contorsionat! Și peste tot, aproape în fiecare tablou al artistei cu sclipiri de geniu vedem lupta luminii cu forțele răului, fie că sunt întruchipate în roboți, în extratereștri sau oameni fără chip. „Light or Light”? (Lumină sau lumină?) ne arată puterea luminii/a soarelui, care ucide, care aruncă în hău răul, ca pe dracii aruncați de îngeri în lupta dintre bine și rău reprezentată de geniul popular pe peretele nordic al mănăstirii Sucevița. În acest tablou al luminii dedublate, benzile de lumină sunt palpabile, fiindcă zeul necunoscut este foarte cunoscut, este chiar Soarele.

M-am bucurat că tema unei Noi Geneze o preocupă pe Valeria. O vedem și în tabloul „Untly Unvelled”, Untly fiind o invenție de la Ontly, în care geneza din paradisul lui Bosch este amenințată de flacăra unui vulcan în erupție, care se vede la orizont.

Lumina, prin tehnica acrylică pe canavas, este văzută ca niște panglici late și foarte lungi, care își pune victimele la pământ. Sau ca niște ramuri dintr-un pom al vieții. Ca în „Captured by Spring”, unde ramurile unui copac îi țintuiesc la pământ pe doi extratereștri. Numai primăvara pot fi capturați monștri, fiindcă atunci lumina revine la puritatea ei genezică, asemenea legii anotimpurilor. Lumina pulverizează tot ce este întuneric. Cine se luptă cu ea, piere. Înseși florile sunt umanizate, au chipuri umane, pe care artista le și aude într-un „Language of Flowers” (Limbajul florilor). Cum sunt și autoportretele „Blooming Soul” (Suflet înflorit). Sau formidabilul tablou de pe peretele din spate al galeriei, Il „Found It” (L-am găsit), în care artista/personajul feminin, în dialog cu veșnicul pom al vieții, stă răstignită ca un fjord între doi munți prăpăstioși, ca niște roci ascuțite, așa cum vedeau peisajele muntoase renascentiștii! O imagine pur scandinavă. Alte titluri vorbesc de la sine, precum „Cocoon Phase” (Faza cocon), o formidabilă geneză aflată în faza de germinație (Cocon). 

Dar Valery s-a născut în țara luminii, Moldova românească de peste Prut. Și ea seamănă cu o Floare a Soarelui, care este și simbolul Moldovei. Adică este longilină, ca și familia sa, părinți și frați, pe care i-am cunoscut la vernisaj. Oameni pictați de El Greco, foarte înalți, cu fața spre viitor. Tatăl Valeriei o încurajează neîncetat, de când ea era mică, dar nici acum nu e mare, are doar 22 de ani! El a fost pictor de biserici și de aici pasiunea Valeriei pentru liniile largi, pentru bolți și deschideri ca în pictura murală. Tatăl ei m-a întrebat cum văd viitorul Valeriei, ce ar trebui să mai facă? Dacă urmează calea purificării, angelophanică, va fi cea mai originală artistă din lume. O spun în cunoștință de cauză, am o lungă experiență trăită în galeriile americane și am scris despre natura experimentală a artei. Valeria se află în această fază Cocon, experimentală.

Deocamdată, preocuparea ei este lupta cu materia, încă nu a ajuns la Lupta lui Iacov cu Îngerul, se află în chingile dintre ideal și comercial, dar preocuparea este de cea mai vibrantă paletă intelectuală, așa cum declară însăși artista: „Expoziția se desfășoară ca o odă a dualității sublime, explorând echilibrul dintre lumina cerească și cea umană. Lumina este prezentată nu doar ca fenomen fizic, ci ca o forță socială și spirituală care formează țesătura realității noastre. Conceptul de „mimetică a naturii” analizează interacțiunea noastră cu mediul, transformând omul într-o sursă luminiscentă care reflectă și amplifică energia cosmică primordială. Paleta cromatică vibrantă și formele fluide creează o experiență senzorială dinamică, invitându-ne să recalibrăm nu doar privirea, ci și gândirea. Expoziția ne provoacă să descoperim adâncimile esențiale ale experienței umane. Vă așteptăm cu nerăbdare să explorați această fascinantă reflecție asupra luminii și complexității umane”.

Țara luminii unde învață acum Valery l-a dat și pe geniul clarobscurului, Rembrandt, care în capodopera „Rondul de noapte” ilustrează o conspirație politică, așa cum demonstrează și Greenaway în serialul dedicat acestei lucrări. Clarobscurul la Valery este Floarea Soarelui carbonizată, fiindcă și soarta lui Van Rijn a fost carbonizată. Atenție, omule, nu mai lovi în sclipirile tale de geniu! Învață să lucrezi cu lumina, ea este paleta culorilor vii! Și Varery învață să picteze cu lumină. Când pleci de la expoziția ei, rămâi cu un nimb de lumină, parcă expoziția sa te sfințește, căci culorile ei sunt senine, domină albul, galbenul, albastrul și auriul. Tablourile ei simbolice resping orice urâțenie. Este singura artistă pe care o cunosc care privește în viitor. Ea se află deja cu un pas în Lumeaa doua, în starea de inocență