Privit de aproape, Vida Gheza este un artist al doinirii în forme plastice a ţăranului, muncitorului şi minerului cu tot universul lui tradiţional şi modern, cu lumea magică a alchimiei misterelor subpământene. Este omul formelor artistice situate între epiderma şi esenţa lucrurilor. El plasează universul său plastic, ba în virtualitatea seminţei (duhuri, ştime, animale, păsări şi personaje fantastice), ba la suprafaţa manifestării, a fizionomiei şi epidermei, a formelor sau a veşmântului simplu al ţăranului, al minerului, a dezvăluirii materiei în intimitatea substanţei. Vida Gheza inventează formele sintetice ale anatomiei muncii, deoarece el consideră că pentru personajele pe care el le reprezintă, munca este o acţiune sacră, morală şi nobilă. El desfăşoară compoziţional prin forme plastice un adevărat dans al formelor muncii, al gestualităţii ei. Astfel asistăm la desfăşurarea unui dans sacru, cu gesturi unghiulare, încordate, tensionate. Corpurile sunt reprezentate asemenea unui arc, în efortul fizic în care sunt angajate. Compoziţiile sale înlănţuie corpurile, creează adevărate filoane de energie şi trasee plastice de tip baroc sau secesionist. Securea ţapinarului şi a personajului din „Răscoala" se trage în spate descriind aproape un cerc, tensiunea pregătirii loviturii fiind de o expresivitate maximă. Chiar şi în capodopera lui, „Dans oşenesc" este prezentă această încordare excesivă ce conferă formelor o încărcătură maximă de energie.

Aşa cum Brâncuşi a găsit prin Păsări forma zborului, prin „Poarta Sărutului" forma iubirii, prin „Coloana Infinitului" forma nemărginirii, aşa a găsit, la celălalt capăt, Vida Gheza, prin personajele sale, formele sacre ale muncii, acel balet pulsatoriu al labirintului în dans sau în acţiunea lovirii cu securea, ţapina, ciocanul sau al lovirii pământului cu piciorul („Dans oşenesc"): ca formă de prezenţă a supranaturalului sau a demiurgului din om. Opera lui Vida Gheza cuprinde o tendinţă a regimului diurn al imaginii, exprimată printr-un realism al formei, prin descriere academică, folosind minimum de mijloace artistice cu maximum de expresivitate plastică, în temele lui legate de mineri, muncitori, ţărani, ţapinari, haiduci, dansatori etc. Pe de altă parte, opera lui Vida Gheza este vizibil marcată de regimul nocturn al imaginii, fapt care îl leagă de mitologia şi tradiţia Maramureşului, prin exprimarea plastică sintetică, uneori geometrizantă şi simbolică a personajelor (Omul Nopţii, Figură grotescă, Priculiciul Minei, Varvara, Cuşma Dracului, Omul Pădurii, Carnaval la sat, Solomonarul, Dansul şerpilor, Ursitoarele), păsări şi animale de noapte, dar şi în personajele simbolice ce compun monumentele eroilor de la Moisei şi Carei. Astfel, genialul artist izvorât din tradiţia milenară a Maramureşului, se dovedeşte atât un explorator al suprafeţei formei plastice a portului popular şi a uneltelor de lucru cu toate detaliile şi semnificaţiile lor, cât şi un explorator al esenţei, aşa cum a dovedit, creând plastic forme simbolice arhetipale ale imaginarului popular, dar şi ale măştilor şi instalaţiilor populare de lemn care i-au marcat imaginaţia copilăriei, aşa cum sunt ele relevate în ciclul „Amintiri din copilărie".

În esenţă, opera lui Vida Gheza este o punte spirituală între tradiţie şi modernism, între frumosul fizic şi cel moral. De aceea, el însuşi, cu întreaga sa operă, a intrat în legendele nemuritoare ale Maramureşului. Vida Gheza realizează prin opera sa plastică un soi de articulaţie între durere şi extaz, între moarte şi bucuria renaşterii, între istorie şi preistorie, moral şi diabolic, convenţional şi inedit, exprimând global jocul şi agonia propriului labirint în eterna căutare de sine.