„Congresul Partidului Naţional, desfăşurat la 10.10 1926 în sala Transilvania din Bucureşti a aprobat cu aclamaţii fuziunea, principiile generale, programul şi statutul P.N.Ţ.”. Noul partid se va situa pe latura stânga a eşicherului politic şi se va evidenţia prin programul economic agrar elaborat de V. Madgearu şi, mai ales, prin personalitatea marcantă a lui Iuliu Maniu. Doctrinar însă, P.N.Ţ.-ul se zbătea, mai degrabă, în mediocritate. În martie 1928 ţărăniştii ajung la disperare în lupta pentru guvernare şi încep să îndemne populaţia la nesupunere civică! Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu plătească impozitele iar tinerii să refuze încorporările în armata română!

În 18 martie 1928 P.N.Ţ. organizează o manifestaţie în capitală. Adună peste 40.000 de persoane printre care: Ghe. M. Vasilescu, N. Popescu-Dorneanu, David Avramescu, Imre Aladar, toţi militanţi de prim plan ai P.C.R., agentura sovietică interzisă prin lege la acea dată. Ce căutau liderii comunişti la un miting P.N.Ţ.? Păi, era rezultatul încheierii unui pact secret între P.N.Ţ. şi P.C.R.-ul antinaţional! Mai mult, la respectivul miting a luat cuvântul şi Ghe. Cristescu-Plăpumaru întâiul prim-secretar din istoria P.C.R.-ului! Mişto alianţă, nu-i aşa tovarăşi? Guvernul din acele vremuri îi atenţionează pe ţărănişti că depăşesc flagrant limitele democraţiei, folosind presiunea străzii pentru a forţa intrarea la guvernare. Drept răspuns P.N.Ţ.-ul îşi retrage toţi reprezentanţii din parlament şi instituie propriul for politic, un fel de parlament ţărănist numit „Adunarea Naţională” (sună a M.A.N… Deasemenea Maniu anunţă un congres extraordinar al P.N.Ţ. pentru 6 mai1928 la Alba Iulia, urmat de un „marş asupra Bucureştiului”! Ca din întâmplare, la 28 aprilie1928 Carol II ajunge în Anglia şi lansează o Proclamaţie pentru Ţară tipărită în Ungaria, sub formă de manifeste, în peste 20.000 de exemplare. Prin ea Carol II îşi exprima dorinţa de a reveni pe tron. Ce coincidenţă întâmplătoare, nu?

Dar coincidenţă să fie şi descoperirea unui avion pe aeroportul Corydon de lângă Londra, pregătit pentru un zbor al lui Carol II spre Alba Iulia în acele zile în care PNŢ-ul dezorganizase viaţa politică şi socială din ţară? Vom mai vedea… Important este că la presiunile guvernului român Marea Britanie îi dă un şut în cur lui Carol II pe motiv că prezenţa lui devenise indezirabilă pentru statul britanic. Dar istoria ne arată că a fost doar un pas înainte, o amânare a întoarcerii lui în ţară. P.N.Ţ.-ul nu renunţa aşa uşor ! Urma „marşul asupra Bucureştiului” ! Sună bine, a dracului de bine. „Marşul asupra Bucureştiului” este una dintre paginile negre ale istoriei P.N.Ţ. În ziua de 6 mai 1928, în sala Caragiale din Alba Iulia, au fost prezenţi 677 de delegaţi la Congres. La sfârşitul dezbaterilor, liderii P.N.Ţ. au ieşit în faţa mulţimii adunate pentru a ţine cuvântări. Procentajul covârşitor din marea masă de oameni era deţinut de membrii ţărănişti, socialişti şi comunişti(!). Dar apăruseră şi membrii Partidului Popular Maghiar, o formaţiune un picuţ mai separatistă…

Ce s-a întâmplat ? Pentru marii iubitori ai „imaculatului” P.N.Ţ. vom prezenta câteva doleanţe ale participanţilor:
1. Repunerea la vot a unirii Transilvaniei cu România.
2. „Luaţi bine aminte, la Alba Iulia s-a făcut unirea, tot la Alba Iulia se poate desface!”. „Să tragem cu tunul conştiinţei la Bucureşti. Loviturile de aici vor sparge urechile surzilor. […] vom face din fiecare cetăţean un infanterist, ca cu baioneta să-i scoatem din bârlog”.
3. S-a promis o politică dedicată muncitorilor şi ţăranilor care va fi pusă în practică din secunda 1 a venirii la putere. Şi multe alte promisiuni absolut irealizabile (vă sună cunoscut?).

Într-un târziu, printr-o hărmălaie amestecată cu steaguri tricolore şi roşii, adunarea s-a transformat într-un marş destinat a da jos guvernul şi impune unul ţărănist. Lui Maniu i se cam face frică de perspectiva asocierii cu o mişcare ilegală şi de amploare, aşa că porneşte să-şi saboteze propriul partid. Ia, pe ascuns, legătura cu primul ministru Tătărescu şi stabilesc împreună o strategie de stopare a fenomenului prin câteva acţiuni subversive. Între timp coloanele de manifestanţi ocupaseră gările din Vinţul de Jos şi Teiuş, solicitând trenuri pentru Bucureşti. „Marşul asupra Bucureştiului” al P.N.Ţ.-ului se dorea a fi o clonă a „Marşului asupra Romei” organizat de fasciştii lui Mussolini în anul 1922. Fericita diferenţă a fost aceea că acela s-a desfăşurat în Italia iar P.N.Ţ.-ul se afla în politica României...

Cu sprijinul şi informaţiile furnizate de Maniu, guvernul va reuşi să ducă în ridicol mişcarea de forţă ţărănisto-socialisto-comunistă. El pune la dispoziţia manifestanţilor trenuri, dar destinaţiile vor fi cu totul altele, împrăştiindu-i prin ţară. Face arestări şi instaurează ordinea în câteva focare din zona Sălaj, iar cei plecaţi spre capitală sunt hărţuiţi de jandarmi şi se lasă păgubaşi după câţiva zeci de km. Aşa s-a terminat acţiunea de forţă a stângii româneşti prin care se urmărea schimbarea „democratică” a guvernului. Un fâs bine garnisit cu trădări. Cu toate acestea, datorită problemelor financiare născute de criza economică mondială, la 8 noiembrie 1928 Regenţa instalează primul guvern P.N.Ţ., condus de Iuliu Maniu.

„Materialul clientului” reprezintă cea mai comodă şi inatacabilă sursă când vrei să prezinţi detalii incomode ale activităţii unor persoane sau organizaţii. Din acest motiv, vom apela la site-ul „corneliu-coposu.ro”, o pagină web dedicată activităţii fostului mare om politic şi renumita „ro.wikipedia.org”. La 10 noiembrie 1928 Iuliu Maniu, preşedinte al Consiliului de Miniştri desemnat (fără prealabile alegeri !) de Regenţă, a prezentat lista guvernului P.N.Ţ. Deasemenea a dizolvat Parlamentul şi a fixat data alegerilor pe 12 decembrie la Cameră, respectiv 15-19 decembrie 1928 la Senat. Principiul: „cine guvernează, câştigă alegerile” (oare de ce şi cum?) s-a respectat şi în cazul „democraticelor” alegeri organizate de P.N.Ţ: 77,76% şi 348 de mandate pentru Cameră pentru ţărănişti! Nu intrăm în detaliile organizării şi desfăşurării alegerilor dar, în afară de cele din 1937, toate au respectat acel principiu, transformat în tradiţie. Dacă până atunci, guvernele liberale promovaseră politica economică „prin noi înşine”, încurajând dezvoltarea capitalului şi afacerilor autohtone, guvernul ţărănist trece la politica „porţilor deschise” capitalului strain. Cum s-a materializat aceasta şi cât de benefică a fost pentru ţară, judecaţi dumneavoastră. Guvernul P.N.Ț. a contractat o serie de împrumuturi externe, pe baza cărora s-a trecut la stabilizarea monetară a leului, a cărui greutate în aur a fost scăzută de circa 32 de ori față de anul 1892, precum și la convertibilitatea deplină a monedei naționale (buuuun, dar…). În acest context, s-au acordat o serie de monopoluri pe termen lung unor firme străine - monopolul chibriturilor a fost încredințat firmei suedeze Svenska Tändsticks Aktiebolaget, telefoanele au fost concesionate către International Telephone and Telegraph Corporation (S.U.A.) etc.

Alte măsuri legislative importante au privit cooperația, vânzarea pe credit a mașinilor industriale, organizarea Creditului Funciar Rural și a Creditului Agricol, ameliorarea terenurilor degradate, adoptarea unui nou tarif vamal, inițierea unui vast program de modernizare a drumurilor, reglementarea circulației pământurilor cultivabile (prin care se stabilea o limită de 25 ha de familie pentru dobânditorii de teren cultivabil, care nu puteau fi decât cetățeni români, care să fie agricultori), reprimarea cametei, introducerea contractului colectiv de muncă (lege prin care se introducea, pentru prima dată, concediul de odihnă plătit de 7-30 de zile pe an), reorganizarea administrativă a țării etc. (buuuun, dar…).

La 1 ianuarie 1931 guvernul P.N.Ţ. introduce „curbele de sacrificiu” care au constat în scăderea salariilor tuturor funcționarilor publici cu circa 10-25% (vă sună cumva familiar?). Tot în perioada acestei guvernări ţărăniste se desfăşoară celebra „afacere Skoda”, altă bubă urât mirositoare din istoria P.N.Ţ.-ului. Această afacere de corupţie la nivel înalt a lăsat răni adânci în prestigiul şi credibilitatea P.N.Ţ.-ului.

Afacerii Skoda i s-a mai spus şi „Tunul cu tunuri”. Urâtă asociere între P.N.Ţ. şi comisioanele fabuloase care au supurat din acest aranjament. Un exemplu de corupţie devenit clasic şi ţinut în şpagat de cele două guverne ţărăniste, Maniu şi Vaida-Voevod. Totul a pornit în noiembrie 1928, când conducerea Ministerului Apărării Naţionale l-a invitat pe directorul reprezentanţei Uzinelor „Skoda” la Bucureşti, polonezul Bruno Seletzki, să realizeze un studiu cu privire la modernizarea armamentului românesc. Raportul, realizat într-un timp foarte scurt, a fost însoţit de o ofertă din partea uzinelor cehoslovace, în mai 1929, pentru livrarea de armament.

Urmare a şedinţei autorităţilor române, s-a decis în primă instanţă, ca doar o parte din armament să provină de la „Skoda”, artileria grea urmând să fie livrată de uzinele Schneider din Franţa. Seletzki, fost ofiţer în armata austro-ungară, s-a folosit de mai mulţi cunoscuţi din acea perioadă pentru a oferi „atenţii” consistente mai multor reprezentanţi din Ministerul Apărării Naţionale în vederea favorizării uzinelor „Skoda” în faţa producătorului francez. Astfel, la 17 martie 1930, statul român parafează un contract cu uzinele „Skoda” prin care se achiţionează întreg echipamentul necesar armatei române la un preţ de peste 5 miliarde de lei, sub falsul pretext al unei economii de 60.000 de dolari faţă de oferta celor de la Schneider. În realitate, statul era prejudiciat cu peste 900 de milioane de lei, iar mita şi comisioanele acordate pentru facilitarea contractului însumau 19 milioane de lei.

Scandalul a izbucnit în 10 martie 1933, la 3 ani de la începerea contractului, când inspectorii financiari au descins la sediul „Skoda” din Str. Batiştei nr. 6, deoarece deţineau aveau informaţii cum că reprezentanţa „Skoda” ar fi datorat statului impozite în valoare de 25 milioane lei. În timpul percheziţiei, inspectorii fiscali au fost surprinşi să găsească în birourile „Skoda” numeroase documente militare secrete ce cuprindeau informaţii cu privire la: dotarea militară a României, tabela cu calibrul tuturor gurilor de foc ale armatei române, copii după majoritatea contractelor semnate de România cu alţi producători de armament, date cu privire la structura şi producţia uzinelor de armament româneşti Copşa-Cugir, precum şi alte date cu privire la siguranţa graniţelor ţării. Era evident că reprezentantul „Skoda” nu făcea doar afaceri în ţară, ci era implicat în spionaj militar şi economic împotriva statului român şi urmărea realizarea unui monopol al livrării de armament, motive pentru care inspectorii fiscali au anunţat Parchetul Militar, Siguranţa Naţională şi Prefectura Poliţiei. Pe lângă documentele militare, inspectorii au mai găsit chitanţe şi corespondenţă din care reieşea caracterul dubios al contractelor companiei, precum şi plata unor comisoane mari către persoane importante din aparatul birocratic al căror nume a fost codat. De altfel descifrarea numelor ascunse în spatele unor denumiri precum Protar, Fybem sau Gopoz a făcut vâlvă în ziarele vremii.

Ancheta desfăşurată pe parcursul zilei de 10 martie a fost oprită brusc, la ora 22.00, de intervenţia ministrului Justiţei, Mihai Popovici, care, alertat de Bruno Seletzki a dispus încetarea percheziţiei, i-a alungat pe anchetatori şi a încercat muşamalizarea incidentului. Popovici avea o dublă motivaţie pentru decide acest lucru - pe de o parte era implicat la rândul său în afaceri cu Seletzki, iar, pe de altă parte, chiar fiul primului ministru, Vaida-Voevod, era angajat al reprezentanţei „Skoda”, având un salariu uriaş pentru acele vremuri de 30.000 de lei pe luna. Şi nepotul lui Maniu, Romulus Boilă, figura pe ştatele de plata ale lui Bruno Seletzki. Chiar dacă până la data de 12 martie, când ancheta a fost redeschisă, o mare parte din dovezi au fost distruse, încercarea de a ascunde opiniei publice acest caz a eşuat deoarece, de teama unor repercursiuni din partea ministrului, anchetatorii au făcut publice datele pe care le aveau prin intermediul ziarului Universul. Astfel, s-a descoperit că statul român plătise cu 25% mai mult decât Iugoslavia pe acelaşi tip de tunuri, iar o comisie de experţi militari demonstrase în cadrul testelor de tragere că unele dintre obuziere nu îndeplineau normele cerute. Consecinţele „Afacerii Skoda” au fost arestarea şi condamnarea la cinci ani de închisoare a lui Bruno Seletzki, căderea guvernului ţărănist Vaida-Voevod, demiterea mai multor reprezentanţi ai statului, dar şi creşterea în importanţă, pe piaţa militară internă, a celor mai importanţi industriaşi autohtoni, Malaxa şi Auschnitt.

P.N.Ţ.-ul s-a aliat cu toate formaţiunile politice interbelice, de la P.C.R. la Garda de Fier, hrănindu-se cu iluzia puterii. A contribuit, prin manevrele lui Maniu, la aducerea lui Carol II pe tron doar pentru a accede la guvernare. Odată cu instalarea prea-curvarului rege, ţara a devenit o biată vacă de muls la ale cărei ugere aveau acces numai Camarila în frunte cu sinistra Elena „Duduia” Lupescu (Grünberg). Toate tragediile petrecute în regimul carlist, între 1930 şi 1940 îşi au rădăcinile în acţiunile iresponsabile ale lui Iuliu Maniu şi P.N.Ţ.-ului din anii ’29 - ’30. Este un fapt de netăgăduit, recunoscut de toţi marii istorici !

Şi pentru ce s-au luptat vajnicii ţărănişti? Păi, pentru accesul la putere şi resurse, indiferent de consecinţe! Spun asta pentru că cele două guvernări ţărăniste au fost marcate de măsuri catastrofale şi scandaluri de corupţie majore. Au votat şi pus în aplicare o nouă lege administraivă cu tendinţe regionaliste, care să ducă la destramarea unităţii statale, cheltuind în acest scop 2,5 miliarde lei anual din buget. Au împuşcat în mod stupid şi criminal, la Lupeni, 30 de muncitori, spre marea saţisfactie a comuniştilor, aliaţii guvernului Maniu. Au dat pe coloniştii aromâni din Cadrilater pe mâna Bulgarilor, spre a-i schingiui şi a le lua pământurile date în stăpânirea lor de guvernele trecute. Au lasat elementul românesc din Bucovina pradă uneltirilor agitatorulai ucrainean Krakalia. Au aprobat gestul ticălos al primäriei oraşului Haţeg de a schimba denumirea străzii Ion I. C. Brătianu în aceea a fostului primar maghiar Musvángi, care, neputând suferi tovărăşia „porcilor de valahi”, se mutase în Budapesta.

Şi-au permis să persecute pe funcţionarii „regăţeni” şi să-i maltrateze, din ordinul ministrului de interne Vaida Voevod, până şi pe invalizii de război, cară îşi cereau drepturile, călcate în picioare de guvern, care in acelaşi timp îmbuiba, graţie concursului interesat al lui Romulus Boilă, nepotul d-lui Maniu, cu pensii de sute de milioane anual pe funcţionarii unguri, care refuzaseră în repetate rânduri sa depună jurământul de credinţă statului român. Au facilitat comisioane de zeci şi sute de milioane, încasate de diferiţi favoriţi ai guvernului cu prilejul înstrăinării regiilor statului (chibrite, telefoane, etc.). a începutul guvernărilor P.N.Ţ., România avea un buget de peste 50 de miliarde de lei! Mare parte din el a intrat în buzunarele prietenilor, apropiaţilor şi rudelor „stângiştilor” ţărănişti. Până la urmă, acesta a fost şi scopul zbaterilor P.N.Ţ.-iste, umplerea buzunarelor ! Au intrat săraci lipiţi şi cu datorii imense la guvernare şi au ieşit, după 5 ani putrezi de bogaţi.