„Au ocupat ce și cât au dorit”:

Basarabenii nu credeau că România va ceda Basarabia fără lupte, care, după ei, ar putea porni Germania hitleristă împotriva Rusiei comuniste, deoarece războiul era dus pe armele motorizate care foloseau petrolul român. Pentru Germania, a pierde în folosul rușilor sondele române însemna a pierde războiul. Toți erau convinși că România nu va ceda teritoriul român dintre Prut și Nistru. Aveau încredere în patriotismul român.

Apoi, mai exista așa-numita linie de oțel pentru apărare, despre care mergea vestea c-ar fi fost făcută de către regele Carol al II-lea ca defensivă împotriva unei invazii sovietice. Aceasta însă nu exista în mod real, era un bluf. Basarabenii spuneau că la nevoie vor lupta ei, numai să li se dea arme de către români. Erau încredințați că nici într-un caz guvernul român, dacă se va cere de ruși Basarabia, sub orice formă de amenințare, nu o vor ceda […].

Nichita Smochină a primit ordin telegrafic de a se prezenta la unitatea de care aparținea, Regimentul 8 Dorobanți din Pitești, unde avea gradul de căpitan în rezervă […]. Dar de la Președinția Consiliului de Miniștri primește un telefon prin care este anunțat să vină imediat la Președinție cu mașina care i s-a trimis […]. Mașina l-a dus la Ministerul Propagandei, unde l-a întâmpinat C.C. Giurescu, ministrul de atunci al Propagandei. Acesta foarte alarmat i-a spus că guvernul sovietic a dat ultimatum României ca în termen de trei zile să predea Basarabia rușilor. Guvernul român are urgentă nevoie de a redacta un răspuns întemeiat la această notă ultimativă. S-a hotărât ca Nichita Smochină să facă partea istorică și etnografică, arătând drepturile române din aceste două puncte de vedere. Dar pentru o mai largă lămurire a fost dus imediat la Consiliul de Miniștri, unde era așteptat.

Atunci Consiliul de Miniștri se afla pe Calea Victoriei, la locuința lui George Enescu. Acolo era așteptat de Guță Tătărăscu împreună cu Radu Portocală, ministru fără portofoliu, un om cu bun simț. Guță Tătărăscu l-a rugat să facă răspunsul părții care cuprinde istoria și etnografia în aceeași zi până seara, fiind caz foarte urgent, cel mai târziu să fie gata răspunsul până a doua zi, la orele 8.00. Pentru a primi unele indicații suplimentare a fost dus la Palatul Regal spre a-l vedea pe rege și a lua în considerare unele sugestii.

La Palatul Regal l-a găsit pe rege în mare tulburare și nervi. El timp de peste douăzeci de minute i-a dat unele indicații asupra celor ce va întocmi ca argumentare a drepturilor noastre asupra Basarabiei. Nichita Smochină i-a spus lui, ca de altfel și lui Guță Tătărescu și C. C. Giurescu că rușii nu vor lua în considerare răspunsul nostru, că ocuparea Basarabiei din nou de către ruși este un rezultat al înțelegerii dintre ruși și nemți. În asemenea situație, după el, nu există altă soluție decât războiul. A susținut că a ceda Basarabia de bună voie înseamnă a recunoaște în fața întregii lumi drepturile rușilor asupra ei. Regele i-a răspuns că și el este pentru război, dar nu hotărăște el, ci Consiliul de Coroană, căci nu poate trimite la moarte oamenii fără consimțământul țării. Apoi rușii vor ocupa țara în caz de război. Totuși, el, Regele, este pentru rezistență armată și nu pentru cedare. Dar Consiliul de Coroană va lua ultima hotărâre […].

A doua zi a primit de dimineață telefon de la Președinția Consiliului de Miniștri să predea lucrarea chiar neterminată, deoarece rușii n-au mai ținut cont de cele trei zile prevăzute în ultimatum și au invadat cu trupele Basarabia. S-a mai cerut drept despăgubiri și Bucovina de Nord, unde au ocupat ce și cât au dorit”[1].

-------------------------------------------
[1] Institutul de istorie al Academiei Române - Alexandru Smochină „Nikita Smochină - Vox clamantis in deserto”(P. 109-112).