Democrația ca produs al rememorării istorice
Evenimentele produse în Republica Moldova pe parcursul celor peste 25 de ani de independență probează, cu toată certitudinea că, la întrebarea dacă indivizii sau societatea în ansamblu trebuie neapărat să-și rememoreze propriul trecut istoric, partidele de la guvernare au preferat să dea în permanență răspunsuri confuze, oportuniste și duplicitare, pledând de cele mai multe ori pentru „politica uitării". Dacă nemții, bunăoară, au răspuns în chiar primii ani postbelici și fără echivoc: „Firește că trebuie să ne amintim!", guvernanții din Republica Moldova au preferat „să aprecieze tradițiile istorice în raport cu situația actuală". În timp ce Germania a făcut o muncă de pionierat unică, deschizând sistematic dosarele poliției secrete - și nu numai pentru a investiga, ci și pentru orice cetățean care are dosar și vrea să-l cunoască -, guvernările din Republica Moldova au avizat negativ, în repetate rânduri, proiecte de legi privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, pe motivul că accesul cetățenilor la propriul dosar și deconspirarea persoanelor care s-au pus în slujba regimului comunist de ocupație „ar încălca principiul stabilității și continuității sistemului de drept", iar proiectele respective de lege „contravin intereselor fundamentale ale întregii societăți".
Urmărind, în esență, menținerea „continuității" între regimul totalitar comunist din perioada sovietică și anii care au urmat de la proclamarea independenței Republicii Moldova, „politica uitării" promovată de guvernanții de toate culorile și nuanțele politico-ideologice, nu a putut produce alte efecte decât compromiterea valorilor democrației și principiilor statului de drept. Este în afara oricăror dubii că inconsistența reformelor politice și economice din anii 1991-2017, debusolarea și demoralizarea societății, supuse unui grav proces de înstrăinare de reperele sale istorice, morale și spirituale, constituie în mare măsură consecința aceleiași „politici a uitării", din care motiv trebuie să cedeze neapărat locul rememorării și lecțiilor de istorie. În această ordine de idei și în contrast pozitiv cu viața politică aflată într-un grav proces de degradare, viața științifică și, în particular, cercetarea istorică în Republica Moldova în toți cei peste 25 de ani de la proclamarea independenței de stat, a făcut pași esențiali în direcția racordării la cele mai actuale și importante teme și curente istoriografice europene. S-a reușit nu numai performanța editării unor originale monografii, culegeri și sinteze de istorie națională, ci și inițierea unor noi direcții de cercetare, conducând la tratarea în profunzime și multiaspectuală a unor teme anterior ignorate sau tabuizate. Astfel, pornind de la considerentul că studierea trecutului totalitar are implicații fundamentale în societățile aflate în proces de democratizare și integrare europeană, precum și de la faptul că insuficiența abordărilor științifice sistematice ale memoriei victimelor regimului totalitar, pe parcursul celor peste două decenii și jumătate de independență, a fost determinată inclusiv de statutul lor în spațiul public, adesea marginalizat și insuficient sau neadecvat instituționalizat, un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova condus de către distinsul profesor universitar dr. hab. Anatol Petrencu, a inițiat, în premieră în Republica Moldova, realizarea unui complex de cercetări interdisciplinare ale memoriei supraviețuitorilor regimului totalitar comunist cu genericul „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar comunist din R.S.S. Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953".
Un prim rezultat al implementării respectivului Program de stat, preconizat pentru perioada anilor 2015-2018, și-a găsit expresia în editarea recentă a primelor două volume de memorii, documente și studii de caz, apărute în colecția „Arhivele Memoriei"[1]. Așa cum explică editorii celor două volume ale „Arhivelor Memoriei" (conf. univ. dr. Ludmila D. Cojocaru, dr. Elena Postică), Programul de stat „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar comunist din R.S.S. Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953" preconizează desfășurarea unui plan de activități, menite să stimuleze procesele de democratizare a societății prin reflecții, interpretări și concluzii privind perioada puterii sovietice în Basarabia, să încurajeze și să faciliteze accesul și comunicarea la nivel public cu persoanele („comunitățile memoriei") anterior discriminate de regimul totalitar comunist, pentru a le oferi astăzi cuvântul, creându-se, astfel, condiții pentru valorificarea cunoștințelor și a experienței lor de viață, dar și pentru participarea lor activă la „scrierea" istoriei.
Primul volum al colecției „Arhivele Memoriei" cuprinde rezultatele primului an de cercetare din cadrul proiectului amintit, cu 12 studii de caz efectuate în localitățile din centrul Republicii Moldova, în timp ce volumul doi, realizat de colaboratorii Muzeului Național de Istorie a Moldovei și Universității de Stat „B.P. Hasdeu" din Cahul, conține 15 studii de caz efectuate în localitățile din sudul Republicii Moldova. Volumul al doilea readuce, de asemenea, în spațiul public șase studii de caz conținând memorii ale supraviețuitorilor deportărilor sovietice în Basarabia, intrate în fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei în primii ani de independență a Republicii Moldova. Investigate prin metoda istoriei orale, statutul de document istoric al studiilor de caz este asigurat de metodologia riguros elaborată în cercetările recente ale memoriei și traumei post-totalitare, în special, prin aplicarea conceptelor „regim al memoriei", „cultura memoriei" și „comunități ale memoriei", precum și a celor de „memorie colectivă" și „cadre sociale ale memoriei", „locuri ale memoriei", „travaliul memoriei" și „trauma culturală". Așa cum pe bună dreptate afirmă editorii celor două volume prezentate, în cazul Republicii Moldova, memoria și trauma produsă de perioada sovietică nu a fost încă pe deplin conștientizată și asumată de toate grupurile și categoriile sociale, atitudinile în această privință variind de la caz la caz, în funcție de preferințele și opțiunile ideologice. Din care considerent, cercetările memoriei colective sunt imperios necesare pentru cunoașterea complexă a fenomenului într-o societate în care statul își arogase odinioară monopolul asupra adevărului, iar „moștenirea" istoriografiei din perioada sovietică era, și mai rămâne uneori, dominată și instrumentalizată de mitologiile politice.
Având ca obiectiv expres informarea obiectivă și multilaterală a societății privind adevărul despre regimul comunist totalitar din istoria sa, astfel încât generațiile născute în perioada postcomunistă să cunoască esența totalitară a regimului comunist și să nu mai admită instaurarea unor regimuri similare pe viitor, proiectul „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar comunist din R.S.S. Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953" își probează deosebita actualitate și importanță inclusiv prin reafirmarea locului și rolului rememorării și lecțiilor de istorie. Deoarece, precum bine se știe, reașezarea materială și politică a societății este posibilă doar ca o consecință a reformei morale a acesteia, iar un neam rezistă și supraviețuiește în istorie, în primul rând, prin credință și spirit, și abia în ultimă instanță prin civilizație materială.
---------------------------------------------
[1] Arhivele memoriei: Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească: Memorii. Documente. Studii de caz / Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova; ed.: Ludmila D. Cojocaru; secretar șt.: Virgiliu Bîrlădeanu.- Vol. 1, Tom 1: Cercetări realizate în localitățile din centrul Republicii Moldova.- 336p.; Vol. 2: Cercetări realizate în localitățile din sudul Republicii Moldova.- 336p.- Chișinău, Editura Balacron, 2016.