Rar mi-a fost dat să văd o desfăşurare epică, la scriitorii contemporani, mai decisă decât cea a buzoianului Titi Damian. Poate, cu excepţia lui Nicolae Breban nimeni nu a demonstrat atâta tenacitate în arhitectura scrisului. Începând cu romanul de debut, „Fagul” (2005), continuând cu „Umbra” (2008) şi „Norul” (2011), iată-l pe Titi Damian ajuns la trilogia „Muscelenii”.

Trei volume însumând 1107 pagini, scrise într-o cadenţă constantă, denotând un echilibru inclusiv cantitativ al fiecăruia în parte. Într-o prefaţă generoasă, onestă, semnată de Florentin Popescu, el însuşi originar dintr-o zonă apropiată locului în care se desfăşoară acţiunea romanului, se spune cam tot ce se putea despre această trilogie. Florentin Popescu are viziunea cadrului general, a locului şi faptelor, fiind un fin cunoscător al tadiţiilor şi obiceiurilor, al vieţii la munte în genere. Am găsit în această prefaţă toate trimiterile posibile şi onorante la alţi scriitori români cu care Titi Damian ar avea câte ceva în comun.

De fapt, toate aceste trimiteri inevitabile sunt în avantajul autorului, scrisul acestuia păstrându-şi originalitatea, prospeţimea, AND-ul. Profesorul de limba şi literatura română, după vreo patru decenii de activitate la catedră, timp în care, cu siguranţă, a predat elevilor literatura celor la care face trimitere Florentin Popescu (Slavici, Rebreanu, Duiliu Zamfirescu, Marin Preda etc.) a devenit, cu fiecare oră trecută, iniţiat în mecanismele inefabile ale romanului românesc clasic.

Personal, nu-l văd pe autor cu nimic mai prejos decât înaintaşii săi, dimpotrivă, descendenţa sa literară fiind un atu cu termen de garanţie nelimitat. Chiar se observă, pe alocuri, o anumită detaşare a acestuia faţă de tematica romanului, totul fiind descris cu pedanterie şi obiectivitate, iar atunci când e cazul, cu sarcasm şi ironie subtile, neletale.

Mult mai analitic decât Marin Preda, autorul reuşeşte o vastă, cutremurătoare şi categorică evocare a vieţii din satul natal. Memoria acestuia, sentimentul autenticităţii, experienţa şi acumulările profesionale de-o viaţă, calitatea ireproşabilă a limbii române, utilizarea acesteia cu o sacralitate care provoacă fiori şi respect, ne impun, oricât de indiferenţi am fi, unul dintre primii mari prozatori români, poate primul, dintre cei apăruţi după dispariţia lui Marin Preda. De fapt, ca să fim sinceri până la capăt, în literatura actuală nu există decât doi autori ieşiţi din serie. Unul e Varujan Vosganian, celălalt nu poate fi altul decât Titi Damian! Cu tot respectul unui cititor… de neînduplecat.