Apărut în colecţia „Mişcarea naţională dintre Prut şi Nistru", cel de-al doilea volum al harnicilor şi talentaţilor istorici Dr. Elena Negru şi Dr. Gheorghe Negru[1] conţine o nouă serie de documente inedite referitoare la disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din R.S.S. .Moldovenească în anii 1976-1989, ilustrând aspectul „Cursului deosebit al României şi supărarea Moscovei"[2]. Comunităţii academice, dar şi publicului larg i se pun la dispoziţie documente originale din Arhiva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, precum şi din Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, completându-se cu noi şi revelatorii surse istoria confruntării dintre Partidul Comunist al Moldovei şi mişcarea naţională din R.S.S.M. în anii 1976-1989, precum şi, pe un plan mai larg, baza izvoristică a istoriei R.S.S. Moldoveneşti.

Aşa cum menţionează autorii volumului în amplul şi consistentul Studiu introductiv[3], specificul etapei investigate (1976-1989) constă în amploarea fără precedent a campaniei propagandistice a U.R.S.S. ce viza Republica Socialistă România şi R.S.S. Moldovenească, atingând, la propriu, cote paroxistice. În laboratoarele C.C. al P.C.U.S. şi C.C. al P.C.M. au fost elaborate, în acei ani, numeroase note informative secrete către conducerea de partid de la Moscova, în care elita politică, istoricii şi sociologii din România erau vizaţi în mod direct, chiar în titlul documentelor, ceea ce nu se mai întâmplase în perioadele precedente. Pe de altă parte, începând cu mijlocul anilor '70, în războiul propagandistic împotriva României s-au încadrat, iarăşi în premieră, întreg aparatul diplomatic sovietic şi chiar secretarul general al P.C.U.S., Leonid Brejnev (1906-1982), care a recurs la presiuni constante asupra conducerii României, ca aceasta să recunoască existenţa unei naţiuni şi a unei limbi moldoveneşti independente de limba şi naţiunea română. În fine, nu însă şi în ultimul rând, atât la Moscova cât şi la Chişinău au fost publicate în perioada de referinţă un număr impresionant de lucrări ce au finalizat procesul de elaborare a concepţiei sovietice referitoare la crearea şi dezvoltarea „naţiunii moldoveneşti", semnificând, în realitate, elaborarea unor viziuni antiromâneşti ce combinau abordarea „marxist-leninistă" cu abordările imperiale ruse şi sovietice.

Adoptând, în principiu, hotărârile Prezidiului / Biroului C.C. al P.C.U.S. şi ale C.C. al P.C.M. drept criteriu de delimitare a etapelor şi de evidenţiere a unor particularităţi caracteristice anilor 1965-1989, autorii consideră că cea de a treia etapă a campaniilor propagandistice ale URSS împotriva României a fost inaugurată de hotărârea C.C. al P.C.U.S. din 15 octombrie 1975 „Cu privire la măsurile suplimentare în domeniul muncii ideologice în legătură cu intensificarea propagandei naţionaliste ce lezează interesele U.R.S.S.", dublată, la 12 ianuarie 1976, de hotărârea C.C. al P.C.M. „Hotărârea C.C. al P.C.U.S. «Cu privire la măsurile suplimentare în domeniul muncii ideologice în legătură cu intensificarea propagandei naţionaliste române ce lezează interesele U.R.S.S.»"[4]. O confirmare în plus a supărării crescânde a Moscovei faţă de „cursul deosebit" al României în acea perioadă, serveşte şi Studiul asupra situaţiilor de urgenţă pentru România, din a doua jumătate a lunii iunie 1976, elaborat de Grupul Interdepartamental Europa al Consiliului Naţional de Securitate al S.U.A. pentru preşedintele Gerald Ford.Aşa cum afirmă cercetătorul american Larry L. Watts, în studiul respectiv erau semnalate „posibilităţile unei intervenţii sovietice care începeau de la «ameninţarea cu acţiuni armate şi invazia totală», până la «un răspuns politic», prin care Moscova căuta să obţină «o mai mare influenţă în România, printr-o schimbare posibil violentă, a conducerii României», - cu alte cuvinte, printr-o lovitură de stat clandestină"[5].

După cum arată Larry L. Watts, Moscova era nemulţumită mai ales de faptul că România obstrucţiona planurile Tratatului de la Varşovia de edificare a unui „sistem de comunicaţii unificat, de creare a unor posturi de comandă regionale ale alianţei", de colaborare cu S.U.A. „în procesul de la Helsinki" etc.[6]. Totodată, aşa cum menţionează istoricii Elena şi Gheorghe Negru, peste acele şi alte nemulţumiri ale Moscovei, referitoare la politica externă şi de securitate a R.S.R., s-a suprapus încă una, referitoare la detaşarea şi îndepărtarea tot mai evidentă a politicienilor şi istoricilor din România de felul în care „fratele sovietic" aborda istoria relaţiilor ruso- şi sovieto-române şi a chestiunii basarabene. Acest fapt a şi determinat conducerea U.R.S.S. să extindă şi să amplifice, cu o nouă forţă, războiul ideologic şi propagandistic antiromânesc declanşat în 1965.

Despre motivele „noilor" supărări ale Moscovei putem judeca după memoriul secret al lui I. Bodiul „Despre faptele de falsificare în Republica Socialistă România a evenimentelor istorice şi despre măsurile de prevenire a efectelor lor negative în Moldova", adresat Comitetului Central al P.C.U.S. la 27 iunie 1975[7]. În respectivul document se constata o amplificare, încă din anii 1973-1975, a tendinţei „antiruseşti" şi „antisovietice" în istoriografia din R.S.R., care preluase „clar şi fără echivoc concepţiile istoricilor din România burghezo-moşierească". „Trezeşte nedumerire faptul, - se indigna I. Bodiul, referindu-se la conţinutul unor publicaţii „revizioniste" româneşti (erau vizate lucrările: Istoria României (1970), Istoria poporului român (1970), Marea conflagraţie a secolu8lui al XX-lea: Al Doilea Război Mondial (1971), Atlas istoric (1971), Formarea naţiunii române şi a statului român unitar (1974), Anale de istorie etc.), - că asemenea denaturări ale realităţii istorice nu numai că nu sunt condamnate, ci, dimpotrivă, sunt stimulate de actualii conducători ai P.C.R.; se folosesc ca o armă". Acest lucru, menţiona autorul documentului citat, îşi găseşte reflectare inclusiv în programul P.C.R. adoptat în octombrie 1974, în care nu se făcea deosebire între politica imperiilor otoman, habsburgic şi ţarist: „toate sunt considerate drept cotropitoare ale popoarelor balcanice; ocuparea de către România a teritoriilor sovietice în 1918 este tratată în program ca un triumf al adevărului, ca o încheiere a unirii întregului popor român". Asemenea atitudini „ostile" faţă de U.R.S.S., sublinia în continuare I. Bodiul, „îi creează poporului român o opinie greşită asupra politicii P.C.U.S. şi statului sovietic, o atitudine nesănătoasă faţă de R.S.S. Moldovenească. «Românii şi moldovenii sunt acelaşi popor», «Basarabia este pământ românesc încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare, ea a trecut la U.R.S.S. doar din cauza că, în 1940 şi 1945, România a fost mai slabă decât U.R.S.S.», - toate acestea, potrivit autorului documentului, pot fi auzite inclusiv de la turiştii români, de la membrii delegaţiilor şi grupurilor care vin în republică, de la cetăţenii români, în timpul discuţiilor cu oamenii noştri care sunt în vizită în România".

Concluzia primului secretar al P.C.M. consta în faptul că, în activitatea propagandistică şi contrapropagandistică a P.C.U.S. şi P.C.M., nu era suficient doar să se riposteze la „provocările" istoricilor români, ci se făcea necesară elaborarea de „măsuri atotcuprinzătoare, coordonate după un plan unic". În activitatea de cercetare ştiinţifică, în particular, se cerea elaborată, neîntârziat, „o poziţie unică şi clară referitoare la trecutul istoric al poporului moldovenesc şi statalitatea sa, la mişcarea revoluţionară din trecutul nostru, la rolul războaielor eliberatoare ale Rusiei în Balcani şi la contribuţia Uniunii Sovietice la eliberarea poporului român de fascism". Potrivit autorului documentului, publicaţiile ştiinţifice în domeniile menţionate ar fi fost de natură să „neutralizeze în mod semnificativ interpretarea eronată a acestor aspecte în România"[8].

Aşa cum menţionează autorii volumului, nu doar în respectivul document, ci şi în numeroase alte note informative secrete ale lui I. Bodiul către C.C. al P.C.U.S., România a fost vizată în mod direct, ilustrând caracterul extrem de tensionat al relaţiilor sovieto-române din acea perioadă. Cele peste 170 de documente inedite conţinute în volumul 2 al lucrării istoricilor Elena şi Gheorghe Negru, probează amploarea, apogeul campaniei ideologice şi propagandistice din anii 1976-1989, în vizorul căreia s-au aflat România şi „naţionalismul" din RSSM. Pe durata întregii perioade cercetate de autori, suportul „ştiinţific" al presiunilor diplomatice ale U.R.S.S. asupra RSR, a fost asigurat de lucrările editate la Chişinău şi Moscova, consacrate, pe de o parte, formării poporului şi naţiunii „moldoveneşti", victoriei „puterii sovietice în Moldova", iar pe de altă parte, politicii de „jaf şi teroare" din Basarabia în anii 1918-1940. Combinând „abordările marxist-leniniste" cu concepţiile imperiale ruse, lucrările respective au prezentat procesul de formare a poporului şi naţiunii „moldoveneşti" drept realizarea unei tendinţe milenare de apropiere şi contopire cu slavii de răsărit şi cu ruşii, pe de o parte, şi de separare de spaţiul românesc şi de respingere a comunităţii etnolingvistice cu românii de peste Prut, pe de altă parte.

Documentele conţinute în cel de al doilea volum al istoricilor Elena şi Gheorghe Negru probează, de asemenea, că războiul propagandistic antiromânesc din R.S.S.M. a continuat cu aceeaşi intensitate şi virulenţă inclusiv în anii guvernării lui Iuri Andropov şi Konstantin Cernenko (12 noiembrie 1982 - 10 martie 1985). Şi abia din 1987, după ce se lovise de o rezistenţă crescândă a intelectualilor, la care au aderat şi alte categorii sociale, P.C.M. s-a văzut nevoit să renunţe la campaniile propagandistice care să vizeze în mod expres România, insistând, acum, preponderent, pe promovarea ideilor istoriografiei sovietice şi a moldovenismului antiromânesc. K.G.B.-ul, în schimb, aşa cum pe bună dreptate afirmă autorii volumului, şi-a continuat, prin mijloace specifice, inclusiv în anii 1988-1989, acţiunile antiromâneşti, sub paravanul apărării „regimului constituţional sovietic".

Lucrarea în două volume a istoricilor Dr. Elena Negru şi Dr. Gheorghe Negru se anunţă a fi una dintre cele mai importante şi originale contribuţii la elucidarea unui capitol de istorie contemporană, pe cât de important, pe atât însă de puţin cunoscut şi cercetat, privind campaniile propagandistice antiromâneşti din fosta R.S.S. Moldovenească, declanşate de P.C.U.S. în anul 1965 şi care au continuat, cu anumite modificări şi ajustări de rigoare, până în anul dispariţiei Uniunii Sovietice, reizbucnind, sporadic, inclusiv în zilele noastre. În concluzia celor expuse, urmăm exemplul prefaţatorului lucrării, istoricului Larry L. Watts, adresând sincere felicitări autorilor Dr. Elena Negru şi Dr. Gheorghe Negru, care, prin efortul lor remarcabil de a pune la dispoziţia marelui public şi, în egală măsură, a cercetătorilor problematicii respective, o seamă de documente extrem de valoroase privind campaniile propagandistice antiromâneşti din anii 1965-1989, au reuşit să ofere noi perspective şi arii de cercetare asupra uneia dintre cele mai obscure pagini ale Războiului Rece.
-----------------------------------
[1] Primul volum al lucrării Dr. Elena Negru şi Dr. Gheorghe Negru, cu o prefaţă elogioasă a cunoscutului istoric american Larry L. Watts, care subliniază în mod special „eforturile de pionierat" ale autorilor, a apărut în 2013: Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit" al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din R.S.S.M. (1965-1989). Studiu şi documente. Vol. 1 (1965-1975) / Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Istorie. Prefaţă de Larry L. Watts, CEP USM, Chişinău, 2013, 616p. (O prezentare a primului volum al lucrării vezi la Nicolae Enciu, Disputa sovieto-română din deceniul 1965-1975 în lumina unor documente de arhivă inedite, în „Hyperion. Revistă de cultură" (Botoşani), anul 33, nr. 4-5-6 (252-253-254), 2015, p. 172-174).
[2] Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit" al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din R.S.S.M. (1965-1989). Studiu şi documente. Vol. 2 (1976-1989) / Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Istorie, Chişinău, Editura Tehnica-Info (Tipogr. PIM, Iaşi), 2016, 926p.
[3] Ibidem, p. 8-106.
[4] Ibidem, p. 8-9, 123-128.
[5] Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România. Prefaţă de Ioan Talpeş. Traducere Alex Cosmescu, Bucureşti, Editura RAO, 2011, p. 689.
[6] Ibidem, p. 553.
[7] Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit" al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din R.S.S.M. (1965-1989). Studiu şi documente. Vol. 1 (1965-1975), Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Istorie, C.E.P. U.S.M., Chişinău, 2013, p. 594-596.
[8] Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit" al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din R.S.S.M. (1965-1989). Studiu şi documente. Vol. 2 (1976-1989), Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Istorie, Editura Tehnica-Info (Iaşi, Tipogr. PIM), Chişinău, 2016, p 14.