Editura „Roza Vânturilor" a editat în colecţia „Biblioteca Istorică şi Filologică" discursurile istoricului literar Dan Zamfirescu, rostite la Universitatea „Valahia" din Târgovişte. Prin carte, domnia sa trage un semnal de alarmă, face o mărturisire de credinţă: „Europa trebuie gândită şi construită nu numai de oamenii politici, de economişti şi de jurişti, ea trebuie aşezată şi de oamenii de ştiinţă, de artă şi de cultură. Ei sînt cei care aduc perspectiva profundă a unităţii, perspectiva culturii, esenţiale pentru societatea post-modernă, vehicule ale speranţei comune. Europa comunitară trebuie să fie a toleranţei, a performanţei ştiinţifice, a culturii unite, dar şi a diferenţelor culturale. O Europă care să armonizeze identităţile culturale, nu să le uniformizeze." Se cuvine să amintim tonul moral prin care autorul condamnă apariţia la Paris, în 1992, a primei încercări de „Istorie a literaturii europene", care şi-a propus să înlocuiască vechile orînduieli cu o perspectivă sintetică.

Comunicările redate, evocatoare într-un mod cu totul special, surprind un portret deosebit al omului Dan Zamfirescu, acela de patriot şi de om de cultură şi atrag atenţia asupra unor importante omisiuni de istorie care nedreptăţesc, dar şi asupra modului eronat în care istoricii europeni percep şi informează asupra istoriei şi culturii naţionale. Frenetica dorinţă de schimbare, impactul informaţiilor superficiale induc confuzii mari, afirmă autorul. De aici multele scenarii apocaliptice, simptomatice pentru o criză de sens în toate, mai ales în cultură. Vorbim, aşadar, desper o carte document, construită pe discursuri de stabilitate, de restitutio in integrum, o carte „care dă seama de valoarea diferenţelor specifice istoriei fiecărui popor", o carte care pledează pentru crearea unor noi armonii europene, pentru recuperarea unităţii în diversitate.

Istoria scrisului românesc a fost marcată de contribuţiile lui dan Zamfirescu. Profilul spiritual al autorului reprezintă un model pentru cercetătorii istoriei limbii şi literaturii române vechi, pentru marea şi diversa implicare a sa în viaţa socială şi cultural-ştiinţifică românească de cîteva decenii bune. Istoria scrisului românesc a fost serios marcată de contribuţiile lui Dan Zamfirescu (dacă ne gîndim numai la Marin Sorescu), nevoit apoi, într-o existenţă fracturată de vremurile potrivnice, să navigheze prin apele învolburate ale destinului. Istoricul Dan Zamfirescu a devenit cunoscut în special ca editor (împreună cu Florica Moisil) al cărţii „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" şi al unei antologii de literatură română veche, în colaborare cu G. Mihăilă. Fiind o perioadă funcţionar al Patriarhiei Române (aprilie 1959 – septembrie 1960), a fost, după cum declara chiar domnia sa, în permanentă rugă către Dumnezeu, pe care Îl slujeşte cu întreaga fiinţă. Evoluţiile culturale româneşti poartă stigmatul unei tranziţii lungi, greu de concretizat, de controlat în momentul de faţă. De aceea modelul uman şi cultural oferit românilor de către profesorul universitar Dan Zamfirescu constituie semnul bun că România culturală are un vehement apărător al valorilor neamului românesc, susţinătorul „reapropierii de valorile umaniste, susţinătorul propunerii lui Denis de Rougemont de a realiza o Europă unită prin cultură". Originar din satul Popeşti, comuna Căteasca, Argeş, născut în decembrie 1933, Dan Zamfirescu este licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (octombrie 1956), absolvent al cursurilor de „magisteriu" de trei ani, care l-au îndreptat spre cercetarea literaturii române vechi, licenţiat al Facultăţii de litere (1971 devine doctor în filologie), cu o îndelungată activitate gazetărească şi universitară.