Sfîrșitul anului 2015 mi-a adus dinainte, prin harismatica prietenie a lui Vasile Șoimaru, volumul intitulat „Dezmembrarea României. Anexarea de către U.R.S.S. a Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța - 1940" (Studiu și culegere de documente), lucrare îngrijită de Mihai Tașcă, Wolfram Niess, sub egida Academiei de Științe a Moldovei, mai exact a Institutului de Cercetări Juridice și Politice și a Institutului de Studiul Arhivelor, din cadrul lăudabilului proiect „Românii din jurul României" coordonat de Vasile Șoimaru (Chișinău, Editura Cartea Juridică, Editura Serebia, 2015, 1046 de pagini). Acest amplu demers editorial, posibil datorită suportului financiar și moral generos al unei persoane de bună-credință, român[1] cu rădăcini basarabene stabilit de multă vreme în Occidentul democratic... (cf. p. IV), aduce noi documente istorice incriminînd marile puteri ale vremii pentru tragedia națională provocată în 1940. De pe pagina a V-a aflăm că recenzenții lucrării sînt prof. univ. dr. Anatol Petrencu, istoric, prof. univ. dr. Valeriu Cușnir, specializat în drept, prof. cercet. dr. Victor Juc, specializat în științe politice, conf. cercet. dr. Ion Rusandu, specializat în filosofie și prof. univ. dr. ing. Ilie Popa. Apariția acestei impresionante lucrări e ocazionată de trecerea a șaptezeci și cinci de ani de la anexarea ținuturilor dintotdeauna românești, iar ca public-țintă aș aprecia că are nu numai pe specialiști - istorici, juriști, politologi, sociologi - ci, îndeosebi, pe toți adepții globalizării, care luptă astăzi în numele unui iluzoriu progres, manipulînd limbajul spre a adormi vigilența maselor, escamotînd realitățile, edulcorînd îngrețoșatele înțelegeri de culise ale unor monștri multimiliardari și parfumînd miasmele trecutului spre a devia atenția publică de la intențiile de viitor ale acelorași cercuri de interese „supranaționale".

Structurată în opt capitole[2], cartea e precedată de un text semnat de istoricul Ion Șișcanu intitulat Premise false, efecte dezastruoase: Pactul Molotov-Ribbentrop și Protocolul adițional secret (în loc de prefață) (pp. XXXI-XLII) și de un studiu introductiv datorat autorilor: De la războiul psihologic la ocupație. Unele observațiuni privitoare la starea de spirit a populației basarabene și bucovinene în ajunul invaziei sovietice, 1939-1940 (pp. XLIII-XCIII). Un amplu indice de nume se întinde de la pagina 873 la pagina 948. Cum subiectul nenorocirii abătute în 1940 asupra românimii a fost adesea abordat în media[3], nu mi se pare potrivit un preambul al zguduitoarelor întîmplări îngăduite de providență spre îndreptarea și pocăința noastră; de aceea trec direct la precizarea intențiilor autorilor: (lucrarea) își propune scopul de a reflecta cronologic evenimentele derulate în perioada 1939-1940 și prima jumătate a anului 1941, pînă la dezrobirea Basarabiei (p. LXXXII). La baza demersului cercetătorilor au stat fondul personal Pan Halippa și fondul Direcției Generale a Poliției, documentele fiind selectate din Arhivele Naționale Istorice Centrale din București. În total, au fost alese 705 documente, dintre care 664 sînt inedite (cf. p. 869). Cu înfiorare și stupefacție (ne)cunoscătorii epocii istorice vizate pot (re)citi în primul capitol Pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică, Protocolul adițional secret (... 3. În privința Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii. Cf. p. 4); telegramele ambasadorului Schulenburg către conaționalii săi și răspunsurile acestora, Memorandumul lui Ribbentrop pentru Hitler, odioasa Notă ultimativă a Guvernului sovietic remisă Guvernului Român, plină de falsuri și trufașe răstălmăciri (i.e. În anul 1918 România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică... o parte din teritoriul ei (sic!), Basarabia, călcînd prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni (sic!), cu Republica Sovietică Ucraineană - cf. p. 11)...

Vibrantul discurs al primului ministru Gheorghe Tătărescu e menit măcar să-i pună pe gînduri pe cei care expediază, de obicei, ca atitudine trădătoare și lașitate, acceptarea raptului din 28 iunie 1940: [...] România avea de ales între rezistență și acceptare. Rezistența însemna războiul - războiul unui imperiu numărînd 180 milioane de oameni împotriva unei țări de 20 milioane de locuitori, silită de o gravă situație internațională să vegheze pe alte fronturi. Acceptarea însemna jertfirea, ciuntirea Bucovinei de Sus și o gravă știrbire adusă unității noastre naționale. Nu cunosc în istoria noastră politică problemă mai chinuitoare decît aceea pusă spre rezolvare Coroanei și sfetnicilor ei în zilele de 27 și 28 iunie. În ultimul ceas, în care mai puteam da un răspuns, am hotărît: acceptarea. Declar aici, în fața parlamentului și țării: am hotărît evacuarea Basarabiei și a Bucovinei de Sus, pentru a putea salva azi ființa statului român și pentru a nu pune în primejdie viitorul românismului. Declar aci că am luat această hotărîre sub presiunea forței, într-unul din cele mai grele momente ale istoriei noastre și lăsînd viitorului sarcina să judece actul nostru (pp. 14-15). Gratuitatea speculativă a moțiunii ce/cum ar fi fost dacă?..., pe lîngă caracterul neștiințific al argumentării la care ar conduce, mi se pare înjositoare chiar și pentru condeiele literare. De aceea, doar consecințele indubitabil nefaste pentru români ale acelui act trebuie cunoscute amănunțit și, în consecință, ce, cum și în ce fel se poate gîndi și acționa pentru evitarea unor samavolnicii similare.

În capitolul al II-lea sînt adunate șaizeci de procese-verbale redactate între 29 iunie 1940 - 4 septembrie 1941 de responsabilii „Cercului Basarabenilor din București" care probează spiritul creștinesc al conaționalilor - exemplu de urmat și în contemporaneitate de românii de pretutindeni, prea des alunecați pe toboganul intereselor personale și/sau al indiferentismului. Ca om al Școlii, nu pot trece sub tăcere situația elevilor basarabeni, al căror număr total se ridică la peste trei mii. La licee nu sînt primiți. Ministerul trimite cererile lor la școlile secundare, iar acolo li se răspunde că nu sînt locuri (fiind nevoie și de burse - nota mea, M. F.) [...] Urmează ca această bursă să fie plătită de „Cercul Basarabenilor", care în total se ridică la 10 (zece) milioane lei. Roagă pe d-l Inculeț să vorbească în această privință la Ministerul Educației Naționale [...] (cf. Proces-verbal nr. 7 al ședinței Comitetului „Cercul Basarabenilor", 16 septembrie 1940, orele 18, București, p. 106). Listele cu ajutoarele bănești acordate pentru bolnavi și pentru cei aflați în „cazuri excepționale", ori punerea în discuție și aprobarea unor cereri ordinare se întind pe zeci de pagini ilustrînd solidaritatea faptică a fraților munteni față de cei bejenăriți din Basarabia în virtutea așa-numitei „griji pentru om" manifestate de „orînduirea cea mai dreaptă" adusă acolo, în realitate, de neostoibila sete expansionistă stalinistă... Capitolul III e menit să le pună dinainte listele nominale cu miile de refugiați celor care au bălmăjit ori chiar mai îndrăznesc să bălmăjească prin articole ori tratate de istorie despre „comunismul sincer", „adevărații comuniști" etc. Lectura acestor pagini ar constitui, totodată, o bună terapie atît pentru guvernanții statelor europene cît și pentru actualii parlamentari ai U.E., care au tendința de a hotărî, în numele „corectitudinii politice", fel de fel de legi și măsuri ce urmează a fi puse în cîrca unor mase care nu (mai) sînt consultate!

Autorii dau publicității în următorul capitol douăzeci de tabele întocmite de Comisariatul de Poliție Ungheni în care declarațiile a trei sute cincizeci de refugiați incriminează lăcomia și cinismul sovieticilor: din puținul avut ce putea fi transportat la trecere, „oamenii noi" edificați de marxism-leninism-stalinism au confiscat de la bieții refugiați suma totală de 9.875.500 de lei, obiecte de valoare și fel de fel de alte obiecte - de la covoare și paltoane pînă la pantaloni și lingurițe! Acest tratament barbar este preludiul tăvălugului descris extraordinar de una dintre cele mai luminate minți creatoare ale românimii în ipostaza sa de romancier - Lucian Blaga[4]. Din nou despre solidaritatea faptică frățească grăiesc cifric cele nouăzeci și patru de borderouri cu 434 de nume ale refugiaților ajutați de „Cercul Basarabenilor" în cel de-al V-lea capitol al cărții... 325 de declarații despre bunurile și imobilele pierdute în Basarabia de refugiați sînt cuprinse în capitolul VI, tabelele ilustrînd bunăstarea pe care „orînduirea fascistă" o adusese românilor. Personal, m-a impresionat declarația semnată de familia Margine Ion și Maria, agricultori care posedau șase case, terenuri cultivate (grădină, vie, livadă) evaluate la 11.423.000 de lei... Rînd pe rînd, Arghir Claudia, casnică, din Cahul, cu o proprietate evaluată la 400.000 de lei, Andronache Gheorghe, pensionar militar, din Chișinău, cu proprietatea valorînd 900.000 lei, Anghel Radu, agricultor, din Fălești, județul Bălți, cu imobilele în valoare de 1.145.000 de lei sau Anghel Petru, avocat, și Anghel Alexandra, profesoară, din Orhei, cu o proprietate de 1.380.000 lei dovedesc cu acte și martori că au fost nevoiți să-și părăsească avutul agonisit de-o viață... Ce rezoluție ar putea da, oare, un tribunal dintr-o țară vest-europeană dacă, printr-o minune, aceste victime și responsabilii unei asemenea urgii ar fi cetățenii încă în viață ai acelui oarecare stat... civilizat?... Cui dintre locuitorii țărilor erijate în „mari puteri" i-ar fi convenit postura de refugiat, rezultată din semnarea pactului din 23 august 1939?... Indiferentism sau cinism (ce ție nu-ți place, permite-le altora să li se întîmple!)?...

În penultimul capitol al cărții sînt publicate cincizeci și cinci de scrisori (tot atîtea „strigăte ale speranței" - cum le denumesc autorii în studiul introductiv - cf. p. XCII) ale unor români care au fost în imposibilitatea de a se refugia în prea scurtul răstimp acordat, cu infinită cruzime, de autoritățile fără milă și fără Dumnezeu din imperiul sovietic. Mi-e greu să aleg, dintre acestea, spre ilustrarea însemnărilor de lectură de față... Totuși, mă opresc la un text foarte mișcător, stîngaci stilistic și ușor agramat, semnat Levandovsky Lidia: „[...] Mă cheamă soțul. Pînă acum n-am știut unde-i el și ce-i cu el. Sufăr foarte greu. Vă rog cu numele lui Dumnezeu [...] Pe mîini am naționalitatea familială și buletin de populație vechi foarte. Rog, primiți cererea mea și cît de curînd răspundeți căci mă găsesc într-o situație nesuferit de grea. Soțul - fecior de preot". (cf. pp. 840-841). În capitolul final, al VIII-lea, Documente de condamnare a anexării Basarabiei se reproduc un Aviz al Comisiei Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lor pentru Basarabia și Bucivina de Nord (pp. 859-861) și Hotărîrea S.S. al R.S.S. Moldova de aprobare a acestui aviz, semnat de Mircea Snegur la 23 iunie 1990 (p. 861). Documentele acestea rezumă adevărul istoric, iar Uniunea Europeană, prin factorii ei constatativ-decizionali, ar fi fost... „corect politic" să se fi pronunțat pînă acum! Reproduc, pentru cititorii acestor rînduri, doar două pasaje din primul document: Protocolul adițional secret al Tratatului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939, care stabilea sferele de influență în Europa de Est, contravenea principiilor fundamentale unanim recunoscute și normelor imperative ale dreptului internațional, întrucît decidea soarta unor state terțe fără participarea lor, este nul și neavenit din momentul semnării lui. [...] Odată cu instaurarea în Basarabia și Bucovina de Nord a regimului sovietic stalinist, în aceste ținuturi au fost comise crime împotriva umanității: omoruri în masă, deportări, foamete organizată.

Ce-ar mai fi de adăugat la aceste fraze limpezi ca lumina zilei?... Din punct de vedere creștinesc, rugăciunea lui Iisus Hristos aflat pe cruce „iartă-i Doamne, că nu știu ce fac" nu li se potrivește, căci ei, asasinii din 1940 ai Basarabiei, ai Nordului Bucovinei și ai ținutului Herța au știut chiar foarte bine ce fac: voia „stăpînitorului acestei lumi, tatăl minciunii"!... Profit de ocazia de a glosa pe marginea acestei binevenite cărți spre a-mi reitera îndemnul postat pe blogul personal[5] în 4 aprilie 2013[6] de a participa cu toții, în virtutea Legii 68/2011, la comemorarea victimelor masacrelor, deportărilor, foametei și represiunilor sovietice din arealul românesc vitregit în 1940. Reamintesc data: 1 aprilie – zi destinată farsei odioase a comuniștilor sovietici ce-au hotărît ca, tocmai de ziua păcălelilor, în Bucovina de Nord să se zvonească permiterea trecerii graniței către România a celor care nu doreau să trăiască sub regimul de ocupație. Nu li s-a spus oamenilor despre ceea ce se ascundea dedesubtul acestei vești false: „demascarea elementelor dușmănoase orînduirii comuniste"! Peste 3.000 de oameni au pornit în acea dimineață de 1 aprilie 1941 spre frontieră, în frunte cu praporii de la biserici. N.K.V.D.-ul și Armata Roșie organizaseră la Fîntîna Albă un fals post de frontieră. Dar, în poiana Varnița, la circa 3 km de noua graniță, coloana pașnică a fost somată să se oprească de către grănicerii sovietici. Oamenii au ignorat somația, încrezători în promisiunile făcute, dar sovieticii au tras în plin cu mitralierele, masacrîndu-i. Cei scăpați de sub ploaia de gloanțe au fost urmăriți de cavaleriști și măcelăriți cu săbiile. Răniții: au fost legați de cozile cailor și tîrîți pînă la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrîni, femei, copii, sugari - vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pămîntul în acele gropi, pînă toți și-au dat duhul. Cîțiva, mai „norocoși", au fost arestați de N.K.V.D. din Hliboca (Adîncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var[7].

Și-atunci, cum mi-aș putea încheia altfel aceste însemnări de înfiorătoare dar necesară (întrucît întru Adevăr este!) lectură decît mulțumind și pe această cale generosului prieten din Chișinău, Vasile Șoimaru, care mi-a dăruit acest amplu și meritoriu demers publicistic și îndemnîndu-mi conaționalii măcar să-l răsfoiască? În ceea ce mă privește, citind „Dezmembrarea României. Anexarea de către U.R.S.S. a Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța - 1940" mi-am luminat, odată în plus, conștiința că nu pot lăsa pe seama viitorimii îndreptarea cumplitei nedreptăți făcute românilor cu acordul tacit al „marilor puteri" ale vremii; am deci datoria nu numai de-a nu înceta să meditez la aceste evenimente tragice, ci, mai ales, să mă și rog zilnic pentru luminarea minților decidenților politici actuali spre o cît mai grabnică reunire, nădăjduind, astfel, că-mi potrivesc bătăile inimii cu ale fraților români încă despărțiți administrativ-politic de Patria Mamă.

------------------------------------
[1] Dorința sa de a-și păstra anonimatul este un copleșitor exemplu creștinesc pentru intelectuali pe care îndrăznesc a-l sublinia măcar prin această notă, căci lumii actuale grevate de îngrozitorul totalitarism ideologic numit political correctness i se luminează, astfel, singura cale de salvare: smerenia activă. À bon entendeur salut!
[2] I. Pactul sovieto-german Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru România, II. „Cercul basarabenilor" din București, III. Încolonare la Prut, IV. Umiliți și jefuiți la Prut, V. Din puținul avut, VI. Declarații ale refugiaților privind imobilele lăsate în Basarabia, VII. După ajutor la ambasada României de la Moscova, VIII. Documente de condamnare a anexării Basarabiei.
[3] Dau doar un exemplu, pe care-l consider în consens cu adevărul istoric: http://ziarullumina.ro/iunie-1940-rapirea-basarabiei-si-ranirea-romaniei-mari-68118.html
[4] Rușii aplică oriunde metodele încercate la ei acasă, le aplică aidoma, fără nicio imaginație, pretutindeni, unde ajung. Ei pretind că fac politică științifică, n-au nevoie de imaginație. Rușii sînt convinși că ei dețin Adevărul, care va fi impus „dialectic" pe calea forței, oriunde vor pătrunde. Cum? Dialectic și totuși pe calea forței? În mintea lor asta se potrivește, căci dialectica lor este sofismul ridicat la rang de principiu universal. N-avem decît să ne informăm ce au făcut acasă, ca să știm ce vor face aiurea, și la noi. Omul va fi asimilat întru totul coordonatelor sale materiale și redus la automatismele declanșate de groaza foamei și de teroare. La început rușii vor dezorganiza munca și producția. Prin „lipsuri", impuse metodic și într-adins, ei vor încerca să ne convingă că omul este ceea ce mănîncă și nimic alt. După ce vor fi distrus toate pretențiile la un nivel de trai omenesc, ei vor desființa orice simț de demnitate, prefăcînd pe om, încetul cu încetul, într-un automat al muncii în serviciul statului. Și cine-i statul?În primul rînd noua „elită", care consideră pe intelectualul de vocație drept dușmanul numărul unu al ei. Așa zisa „linie" va lua locul libertății spirituale, lozinca va lua locul conștiinței, partidul va lua locul lui Dumnezeu [...] (Lucian Blaga, Luntrea cu Caron, București, Humanitas, 1990, p 73).
[5] http://mihaifloarea.blog.com/
[6] Cf. și https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_F%C3%A2nt%C3%A2na_Alb%C4%83
[7] Cf. idem.