„Răbdarea este pentru suflet ca o comoară ascunsă”. (Publius Syrus, Sentințe)

Un medic deosebit, pasionat de multimilenara” noastră istorie națională Într-adevăr, mi-a fost dat să cunosc oameni, care, lipsiți de simțul măsurii, au reușit să răzbată cu ușurință prin viață, situându-se întotdeauna în atenția publică, în mod ostentativ, pe care alții, cu sfiala specifică marilor spirite de sorginte țărănească, doar prin simțul măsurii, al bunului-simț și al răbdării au călcat, cu pioșenie, pe o treaptă superioară, dovedind, astfel, nu doar stăpânire de sine, ci și acea înțelepciune ancestrală a neamului nostru atât de vitregit de soartă! Fără a-i înălța socluri de exuberantă euforie livrescă, pot spune (fără să greșesc!) că Dl. Dr. Constantin Ionițescu face parte din cea de-a doua categorie: cea a oamenilor apreciați de înțeleptul Publius Syrus, deoarece, dacă până în urmă cu doar câțiva ani, Domnia sa nu cocheta deloc cu „ale scrisului”, ci doar cu ale studiului aprofundării celei mai nobile meserii - medicina, iată că am fi putut cădea în eroare, din moment ce ne-am fi oprit aici. Dumnealui, însă, s-a dovedit a fi omul care poate crea mari surprize oricăruia dintre noi, în sensul că, de-a lungul carierei sale medicale, a fost și un sârguincios cititor al faptelor de arme ale acestui neam românesc, pe care îl iubește și-l admiră „cu asupra de măsură”, cum ar fi spus Eminescu. Căci, de bună seamă, n-ai cum să-l numești binefăcător al poporului tău pe cel care așteaptă să fie răsplătit pentru tot ce a făcut bine în lunga sa viață, ci mai degrabă îl apreciezi pe cel care, în mod total dezinteresat, face un bine alor săi fără a mai aștepta o răsplată.

Altruismul Dl. dr. C-tin Ionițescu e prea bine cunoscut, de acum, după ce a publicat mai multe cărți, în care și-a exprimat, la modul cel mai sincer și onest, dragostea sa față de moșii și strămoșii poporului român, pe care-l iubește cu toată ființa sa.

Dar pasiunea sa se vede, mai cu seamă, și-n cartea de față „Țara Loviștei. Titești. Posada - Leagănul independenței Țării Românești”, având ca subiect principal istoria Țării Loviștei, de care, pur și simplu, dumnealui s-a îndrăgostit.

Și are și de ce, căci iată ce ne spune despre ea: „Țara Loviștei este o minunăție a naturii, localizată între Munții Făgărașului, la nord-est; Munții Lotrului, la vest, fiind străbătută, de la nord la sud, de Olt, și care se îmbrățișează la Brezoi cu Lotrul, ale căror văi, precum două surori siameze, se unesc printr-un cordon ombilical, alcătuind un tot unitar, apărate înspre sud de Munții Coziei, cu Kogaionul Sfânt al dacilorși protejați de zeul nemuritor, Zamolxis” sau: „Țara Loviștei este cunoscută încă din epoca romană, când ei au găsit aici o populație băștinașă, dovadă fiind Podul de la Câineni, de peste Olt, numit Pons Vetus. Dacă romanii i-au spus Podul cel Vechi, înseamnă că el exista înainte de venirea lor.  De altfel, ei au construit numeroase castre de-a lungul Oltului, ca cetăți de apărare și de legătură cu Imperiul Roman, descrise în Tabula Peutingeriana, iar, ulterior, fiind cunoscută, de atunci până azi, drept « Calea Mare din Țara Loviștei », care făcea legătura între Ardeal și Țara Românească. Așa că, azi nu ne mai mirăm, când găsim în acte că, în 1233, regele Bella al IV-lea a dăruit lui Conrad de Tălmaciu, Loviștea, pe care o așează la vest de Olt și la nord de Lotru, având legătura cu Almașul, spre folosința lui. Renumitul istoric Ion Conea lămurește problema, spunând că interpretarea corectă este că, de fapt, a primit întreaga Țară a Loviștei”.

Așadar, Dl. Dr. Constantin Ionițescu a intuit foarte bine că Țara Loviștei a fost dintotdeauna cea mai ,,fierbinte” zonă istorică a acestui spațiu subcarpatic din nordul Olteniei, sau, după cum spunea distinsul istoric și arheolog, prof. univ. dr. Ioan Piso, de la Universitatea ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca: „După Sarmizegetusa, „pasul Câineni” (zona Țării Loviștei, n.n.) este al doilea ca importanță istorică și națională”.

Având intuiție istorică, asemeni lui B.P. Hașdeu și N. Iorga, Dl. Dr. C-tin Ionițescu a înțeles prea bine că în această Țară a Loviștei sunt rădăcinile cele mai adânci ale românismului, încât nimic nu mai pare întâmplător, atunci când, pe bază de documente, Domnia Sa argumentează că aici s-au pus bazele descălecatului în Țara Românească, după bătălia de la Posada, din 9-12 nov. 1330; că Basarab I, fiul lui Tihomir, l-a zdrobit pe Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, iar pentru a-și susține ideea că Posada se află în Țara Loviștei (ci nu în altă parte), vine cu numeroase dovezi, din care reiese limpede că, în retragerea de la Curtera de Argeș spre Țara Loviștei, armata Ungariei avea să fie atacată, căzând în cursă (asemeni romanilor din Legio X Alaudae - Garda Pretoriană a Împăratului Domițian, condusă de generalul Cornelius Fuscus, în 87 d.Hr.) pe traseul Titești-Pripoarele, pe râul Bradu.

Dar nu doar acest aspect extrem de important al istoriei noastre e abordat de Domnia sa, ci și inscripționările, în chirilică, a unor așa-ziși „bolovani”, adevărate capodopere de istoriografie românească a Evului Mediu, ce vorbesc despre viețuirea noastră, aici, în mijlocul furtunilor năpraznice ale unui veac de restriște, de zbucium, dar și de vitejie și de demnitate națională, de care inima dumnealui e adânc frământată!

Dar Dl. Dr. C-tin Ionițescu nu s-a rezumat doar la lecturarea aprofundată a lucrărilor menționate mai sus, ci a făcut muncă de cercetare arheologică remarcabilă în Arealul Țării Loviștei, stând de vorbă cu preoți bătrâni, ascultând, de la localnici, vechi și foarte interesante legende, fotografiind ,,megaliții lovișteni” inscripționați în chirilică având încrustată, pe ei, crucea de Malta, a Templierilor care, se pare, l-ar fi ajutat pe Basarab I la Posada, în obținerea victoriei asupra armatei Ungariei. Iată ce ne spune dumnealui:

„În anul 2002, preotul Teleabă Mihai, în timp ce amenaja drumul din fața noii biserici din Titești, a descoperit acest « monument » cu inscripții chirilice, datat cu mare probabilitate în aceeași perioadă cu înscrisul de pe piatra de mai sus și care, după interpretarea profesorului George Voica, este dedicată lui Basarab I și lui Tihomir (fiul).  De altfel, consider că Titeștiul, în urmă cu vreo 5-6 secole, era un loc important al Țării Loviștei, iar acest lucru reiese din multitudinea de însemne chirilice, care sunt prezente și astăzi pe zidurile care înconjoară biserica”.

Așadar, pasiunea „devoratoare”, am putea spune, ce o are Dl. Dr. C-tin Ionițescu pentru istoria noastră națională este cel mai de seamă semn al destinului vertical al acestui neam, dorit de vifornițele veacurilor potrivnice, care ne-au aplecat, uneori, dar nu ne-au făcut și nici nu ne-au smuls din matricea noastră primordială, multimilenară, ci, din contră, ne-au ținut veșnic treji, adevărați bărbați eroici, care și-acum și-arată vrednicia în rostuirea cuvintelor frumoase despre faptele de eroism ale moșilor și strămoșilor noștri!

Iată ce înseamnă virtutea acestui neam zalmoxian și uranian, în egală măsură, căci noi, românii, dintotdeauna am fost ca o stâncă măreață, în mijlocul năpraznicelor învolburări ale talazelor mării, neclintită, de-a pururi, rămânând, fiindcă, așa cum spunea filosoful Isocrate (în Sfaturi către Demonicos”): „Virtutea când se altoiește și crește curată, împreună cu firea noastră, e singurul bun care ne însoțește până la bătrânețe”. Iar a îmbătrâni frumos, în mijlocul celor dragi și-n mijlocul viguros al istoriei neamului tău, e nu doar semn de înțelepciune, ci și de sfială față de-ntregul Univers, față de Dumnezeu!

Impresionantă e bibliografia pe care Domnia sa a parcurs-o, pentru a putea pune în evidență importanța Țării Loviștei, iar în acest sens amintim:
- P..P. Panaitescu, Drumurile din Țara Românească, Anonim turc.
- Laurențiu Rădvan.
- Andreas Jaskhe - „Drumurile din Țara Românească”, pe vremea lui Mavrocordat.- Maciej Stryjkowski și Andrei Taranowski;- Alexandru Kendi.- Cancelarul Valentin Debienski (polonez).- Maria Holban, Călători străini în Țările Române, vol. I.- A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, vol.

II, 1920.
- Jean de Saulx.- Iacob Paleologul.- P. Lascalopier.

Să ne bucurăm, așadar, de noua lucrare a Dlui. Dr. Constantin Ionițescu și să-i dorim cât mai multe asemenea lucrări de întărire a sufletului nostru trecător!