„Şi-n clipa aceea m-am rugat în gând,/ ca cel din urmă superstiţios, de Dumnezeu-/ stăpânul Providenţei sau de Mefisto, veşnicul rival,/ părtaş la viaţa fetei să mă facă,/ chiar de-ar fi să-ntoarc-al vieţii val;/ cu frumuseţe să mă-mpodobească,/ să pot în preajma zeilor să stau/ şi rob de-a pururea le-aş fi ca Faust,/ curatul suflet dându-le zălog./ Iar dacă nu, ca pulbere măruntă,/ mai bine să mă zvârle-n vânt şi apă,/ să fiu prezent în unda cea căruntă,/ ce-i joacă vara-n mare sub pleoapă!/ Aş fi în aerul ce-o înconjoară şi-n vântul care-i mângâie obrazul,/ i-aş fi răcoare-n arşiţa de vară şi cald zefir,/ când rece e talazul!" Nu, dragă cititorule, nu e un fragment din opera lui Shakespeare, aşa cum te-ai fi aşteptat citind acest frumos poem, e un pasaj din romanul „Evadatul fără umbră", autor, Ion Soare şi publicat la Editura Adrianso din Râmnicu Vâlcea în anul 2012.

Cartea, atractivă prin întreg conţinutul ei, oferă cititorului episoade pline de substanţă din activitatea apărătorilor legii în perioada predecembristă, evidenţiind, pe de o parte, competenţa şi profesionalismul unor ofiţeri de miliţie (gen col. Coman) în activitatea de instrumentare a infracţiunilor (deloc puţine la număr în acel timp), iar pe de altă parte, munca stăruitoare, dificilă şi spinoasă a educatorului de penitenciar, în cazul de faţă fiind vorba chiar de autorul cărţii, întruchipat de personajul Roşianu.

Pornind la drum pe două planuri distincte, Ion Soare ne face cunoştinţă cu personaje minuţios creionate din lumea puşcăriilor comuniste, cum este Toni Basilescu, dar şi cu lucrători, cu un profil psihologic foarte bine conturat, din Direcţia Penitenciarelor de atunci, cum sunt cpt. Gheorghiu, adjutantul Calu, plutoniera Bărbuş şi alţii.

În al doilea plan este vorba despre jurnalul Studentului (Jean Stelea), al cărui conţinut străbate ca un fir roşu întreaga economie a romanului, jurnal care are menirea să te emoţioneze prin trăirile sufleteşti de o vie intensitate ale personajului în cauză. Către finalul romanului cele două planuri se întretaie, în sensul că Jean Stelea, după o presupusă crimă comisă într-un tren, ajunge în puşcăria unde educator al deţinuţilor era Roşianu (autorul însuşi), iar Toni Vasilescu, un hipnotizator şi infractor cu state vechi, află că fiica lui, frumoasa Luiza, constituie izvorul puternicelor sentimente de iubire nutrite de Student faţă de ea.

Cu o subtilitate literară de necontestat, Ion Soare ne dezvăluie specificul vieţii de penitenciar, atât din partea celor certaţi cu legea, dar şi din partea celor puşi să-i supravegheze şi educe, educaţie pe care Roşianu o realizează cu pasiune, dăruire şi sensibilitate, dovada constituind-o faptul că, intuind nevinovăţia lui Stelea, insistă şi reuşeşte să-l convingă pe desăvârşitul meseriaş Coman, obţinând, în cele din urmă, eliberarea Studentului. Deliciul cărţii o fac şi frumoasa poveste de dragoste dintre Student şi Luiza, personaje pitoreşti ca Mesalina (o nimfomană aflată în acelaşi penitenciar), dar şi ingenioasa evadare din penitenciar a lui Toni Basilescu prin folosirea hipnozei, devenind astfel un renumit „evadat fără umbră". Asigur cititorul că acest roman este o carte ce se citeşte pe nerăsuflate, pe care n-o poţi uita uşor, şi care te îmbie s-o reciteşti imediat pentru a aprofunda subtilităţile întrebuinţate de scriitor în elaborarea ei.