Francis H. Buckley, American Secesion: The Looming threat of mNational Breakup

Francis H. Buckley este profesor de drept. A predat în cadrul mai multor universităţi (Chicago, Toronto, Paris), în prezent fiind profesor la Facultatea de drept a Universităţii George Mason din Virginia, S.U.A. S-a născut în Canada dar trăieşte în S.U.A., unde şi-a obţinut şi cetăţenia americană. Este autorul mai multor cărţi de succes precum: „The Way Back”, „The Once and Future King”, „The American Illness”, „Fair Governance”, etc. De asemeni, participă frecvent la dezbateri pe teme politice şi de drept constituţional organizate de posturi de televiziune precum Newsmax, C.B.C., N.P.R., C-S.P.A.N.’s şi desfăşoară o intensă activitate publicistică.

„Secesiunea americană, pericolul dezmembrării naționale”, a apărut în S.U.A. la începutul acestui an şi s-a bucurat de la început de interes din partea cititorilor, ulterior, după ce America a fost lovită crunt de pandemia generată de virusul Covid-19, devenind „best seller”. Mărturisesc că titlul ales de autor pentru această carte mi s-a părut oarecum nerealist, aşa că am citit cartea mai mult din curiozitate decât cu intenţia de a o prezenta cititorilor revistei noastre. După ce am citit-o mi-am schimbat părerea. Cartea nu mi s-a mai părut utopică şi astfel am preferat-o în detrimentul altor propuneri de lectură la fel de interesante, dar nu atât de şocante.

Pentru a nu spori confuzia, vă informez de la început că autorul nu este un adept al secesiunii, nu doreşte dezmembrarea Statelor Unite şi nu face parte din niciuna din mişcările de acest gen din SUA, dar înţelege şi argumentează credibil că aceasta ar putea fi o soluţie, inclusiv constituţională, în cazul în care America nu va reuşi să-şi reformeze actuala arhitectură politică, economică, socială, culturală, etc. Poate că această carte este şi o ironie la adresa situaţiei actuale din societatea americană caracterizată de polarizare extremă, influenţa prea mare a lobby-ului la toate nivelurile de putere ceea ce face ca legislaţia să fie manipulată în folosul celor puţini şi în detrimentul celor mulţi, înstrăinare socială, sistem electoral deficient, lipsă de soluţii pentru provocările majore cu care se confruntă ţara la nivel geopolitic şi, nu în ultimul rând, recurgerea cu prea mare uşurinţă la soluţii militare.

Autorul consideră că eşafodajul politic şi social american, dar şi nivelul de încredere în buna funcţionare a instituţiilor federale, au atins limita inferioară şi încă nu s-au identificat sau nu se implementează măsurile necesare pentru ieşirea din această fundătură. Lobby-ul, o instituţie care câştigă sume enorme fără să producă nimic, a ajuns atât de puternic încât poate bloca orice iniţiativă legislativă, dacă aceasta aduce atingere diferitelor grupuri de interese. Mai mult, generaţii succesive de preşedinţi au luat măsuri de întărire a instituţiei prezidenţiale, de sporire a prerogativelor acesteia în detrimentul celorlalte puteri ale statului. Viaţa politică a ţării s-a divizat. Statele de coastă votează în marea lor majoritate cu democraţii, în timp ce zona centrală a ţării votează cu republicanii, procentul fiind apropiat ceea ce, practic, divizează ţara în două părţi aproximativ egale. În sfârşit, Constituţia ţării nu mai răspunde în multe privinţe realităţilor actuale ceea ce impune anumite ajustări, mai ales în ceea ce priveşte proporţionalitatea voturilor (inclusiv preşedintele Trump a avut mai puţine voturi decât Hillary Clinton, dar datorită sistemului de calcul care pune semnul egalităţii între aportul electoral al statelor mici cu cel al statelor mari, acesta a câştigat).

Toate aceste manifestări negative au condus la polarizarea societăţii americane, reapariţia unor mişcări extremiste (supremaţia albilor, QAnan, Antifa, K.K.K., antisemite) şi secesioniste. În ceea ce priveşte secesionismul, California este de departe cea mai vocală. Acolo există o mişcare separatistă puternică, alimentată fiind şi de decalajul economic dintre ea şi celelalte state ale S.U.A. (conform indicilor economici din anul 2019, California este a cincea economie din lume). Deja secesioniştii solicită semnături pentru autodeterminare. Dacă se va realiza o majoritate pentru independenţă, există posibilitatea legală de a se organiza un nou referendum care, dacă trece, va deschide calea spre etapa următoare în care se va cere legislativului californian se elaboreze declaraţia de independenţă. Calea către CalExit nu este tocmai uşoară, dar nici imposibilă.

California este un stat tolerant, în multe privinţe chiar prea tolerant în ceea ce priveşte traficul de droguri, imigraţia, etc. La polul opus se află Carolina de Sud care, în pofida dimensiunii sale geografice reduse, a reînviat secesionismul sudist care, deşi suprimat prin lege după încheierea Războiului Civil (1865), nu a dispărut niciodată din comportamentul şi atitudinea locuitorilor multor state din Sud. În treacăt trebuie să menţionez că Războiul Civil mai este cunoscut şi sub denumirea de Războiul de Secesiune, ceea ce ne duce la concluzia că secesionismul nu este o tendinţă actuală, ci are origini istorice în SUA.

Care sunt elementele ce ţin o ţară unită?

O întrebare interesantă la care Buckley caută să dea un răspuns. Naţionalismul. Chiar înainte de câştigarea ultimei campanii prezidenţiale de către Donald Trump, în America se remarca o ascensiune a naţionalismului în rândurile conservatorilor. Spre deosebire de alte ţări în care naţionalismul este generat de cultură, limbă, etnicitate, religie, etc., în cazul S.U.A. este vorba de un naţionalism liberal dat de adeziunea poporului la principiile liberale exprimate în Declaraţia de Independenţă şi garantate de Constituţie. Faptul că în prezent S.U.A. se manifestă tot mai mult ca un stat iliberal, practic elimină naţionalismul ca liant al statului şi neagă un întreg set ideologic, care ar fi putut constitui o bază solidă a unităţii statale. Din acest motiv naţionalismul american este mai curând secesionist decât unificator.

O altă abordare interesantă a autorului este aceea referitoare la avantajele şi dezavantajele presupuse de a fi o ţară mare sau a fi o ţară mică. Bineînţeles autorul se referă la suprafaţă şi populaţie şi aduce permanent în sprijinul concluziilor sale statistici edificatoare elaborate de instituţii internaţionale specializate. Fără a intra în prea multe detalii ce ar putea transforma recenzia în povestire, mă limitez doar la câteva concluzii trase de autor:

- guvernele locale rezolvă multe probleme mai bine decât guvernul federal, care este mult mai apt pentru a aborda mai eficient probleme generale, cum ar fi combaterea epidemiei de Coronavirus, sprijinirea programelor naţionale (infrastructură, cercetare şi dezvoltare tehnologii avansate, etc.);

- criza constituţională, generată de o multitudine de factori, începând cu identitatea politică, identitatea naţională, pseudo-identitatea etnică, rasială, de sex, până la identitatea imperială, pledează pentru descentralizarea masivă a conducerii. Apar incidente tot mai frecvente în care autorităţile federale sunt pur şi simplu împiedicate de către autorităţile locale să-şi exercite autoritatea. Autorul consideră că o descentralizare după modelul Canadei ar rezolva mult mai bine actualele probleme ale S.U.A., inclusiv cele legate de mobilitatea populaţiei. Segmente de populaţie care se simt mai bine reprezentate într-un alt stat ar putea să se îndrepte către acesta. Astfel s-ar realiza o mai bună coagulare a populaţiei după afinităţi, religii, principii, oportunităţi, etc.(şi în prezent 40% din populaţia Americii nu locuieşte în statul de origine, deci nu ar fi ceva traumatizant acest schimb voluntar de populaţie), iar oamenii ar interacţiona mai bine între ei şi multe din conflictele actuale ar dispărea sau şi-ar reduce intensitatea. De asemeni, fenomenul înstrăinării, atât de prezent astăzi în societatea americană, ar fi mult diminuat.

Modelul canadian mai are un avantaj, unul unificator. Modelul federal canadian a permis atât de multe drepturi de autodeterminare provinciei Quebec încât secesiunea a devenit nerentabilă. Aşa se explică faptul că, deşi secesioniştii sunt la putere de foarte mult timp în Quebec, problema secesiunii nu mai este una de actualitate…cel puţin deocamdată.

Aşa cum am precizat de la început, autorul este un unionist convins, dar unul raţional, care doreşte un stat federal cu puteri mult reduse şi un transfer de autoritate substanţial către guvernele statelor. Covid-19 a fost precedat de un virus mult mai periculos, cel al „identităţii politice”, care a provocat o fractură a clasei politice americane atât la nivelul ţării, cât şi la nivel local (în S.U.A. chiar circulă o glumă potrivit căreia atunci când preşedintele Trump spune „God Bless America” înţelege prin aceasta America fără Partidul Democrat). Această polarizare politică ce a divizat populaţia ţării în două părţi ireconciliabile ce se anihilează reciproc şi împiedică orice şansă de progres, a făcut la nivel naţional mai mult rău, decât ar putea face secesiunea.

Autorul consideră că în contextul pandemiei generate de virusul Covid-19 SUA trec printr-o criză care altă dată ar fi unit ţara, numai că în prezent efectul este invers, a slăbit-o. Soluţia ar fi impunerea urgentă a reformelor necesare. Fără reforme coeziunea statală nu este posibilă ceea ce deschide calea spre secesiune. Buckley nu exclude posibilitatea ca pandemia ce afectează atât de puternic America să ducă în final la forţarea reformelor de care ţara are atâta nevoie şi să devină un argument pentru unitate statală.

În concluzie, autorul este de părere că un stat de dimensiuni mai mici, aşa cum este California, are şanse mai mari de a se guverna mai eficient şi mai profitabil pentru populaţia sa decât un stat mare. Pe de altă parte, dezmembrarea unui stat mare, democratic şi prosper este dificilă şi plină de neprevăzut, ceea ce face alegerea unei formule de descentralizare extinsă, eventual păstrând la nivel central numai politica externă (modelul de federalism canadian) ar putea fi un compromis viabil.

Sunt multe alte aspecte de interes ce sunt dezbătute în această carte, cum ar fi poziţia armatei într-o situaţie de secesiune, dar trebuie să mai rămână ceva şi pentru ca cei interesaţi de această carte sa descopere singuri.

 „Secesiunea Americană: Pericolul Dezmembrării Naţionale” este o carte incitantă ce abordează un subiect controversat şi de actualitate. Autorul analizează fenomenul secesionist american din perspectivă istorică şi de drept, dar aceasta nu scade importanţa observaţiilor şi concluziilor sale. Mai mult, acestea par să aibă valabilitate generală. De asemenea, Buckley prezintă avantajele şi dezavantajele ţărilor mari şi ale celor mici şi aduce în discuţie un element subiectiv dar de importanţă capitală în această balanţă, anume mândria naţională, mândria de a aparţine celui mai puternic stat din lume şi dificultatea de a renunţa la această poziţie oricare ar fi preţul. De acest „hubris” suferă guvernele şi popoarele ţărilor mari şi concluzia este cea pe care o cunoaşte toată lumea: puterea corupe şi cel ce deţine puterea nu este dispus să o cedeze. Cu tot excepţionalismul american, S.U.A. nu face excepţie de la regulă. În diferite cercuri politice, mass media, organizaţii neguvernamentale etc. se vorbeşte tot mai mult de imperialismul prezidenţial. Roma tot de la republică a plecat şi a ajuns la imperiu, aşa că dacă aceasta este direcţia politicii americane ar fi necesar ca liderii americani să se gândească şi la ce a urmat după imperiu. De fapt, mulţi deja se gândesc în acest registru şi probabil în viitor voi prezenta câteva astfel de cărţi. Până atunci este bine să ne reamintim că imperiile nu se prăbuşesc ca urmare a frământărilor interne, crizelor, mişcărilor de eliberare naţională, războaielor locale purtate cu mai mult sau mai puţin succes, ci sub loviturile altor imperii. Se pare că liderii americani nu au învăţat prea multe din istoria Europei şi sunt hotărâţi să o repete… în stil american.

Deşi cartea se referă la SUA, sunt multiple aspecte cu caracter general care pot fi folositoare oricui şi mai ales acelora care au în mâinile lor destinele popoarelor.

În urma protestelor generate de uciderea lui George Floyd, în Minneapolis (25 mai 2020) s-a mai evidenţiat un fenomen mai puţin mediatizat de presă, anume înfiinţarea de „zone autonome” în unele oraşe americane. Un astfel de fenomen s-a petrecut în Seattle, în cartierul Capitol Hill, în care protestanţii au ridicat baricade şi au organizat un perimetru „liber de poliţie”, apărat de insurgenţi înarmaţi cu arme de foc. Iniţial, rebelii au denumit perimetrul ocupat „Zona Autonomă Capitol Hill” (C.H.A.Z.), după care au redenumit-o „Protestul Organizat Capitol Hill” (C.H.P.O.). De aici protestanţii trimit mesaje de încurajare la revoltă către celelalte oraşe americane.

Şeful poliţiei din Seattle a declarat că doreşte să acţioneze pentru restabilirea ordinei în oraş, dar fără ca acţiunile poliţiei să se transforme într-o „situaţie de forţă”. Oricum, libertatea de acţiune a forţelor de poliţie a fost mult îngrădită de hotărârea unanimă a Consiliului oraşului Seattle (9 - 0) de a interzice folosirea de către forţele de ordine a mijloacele anti-demonstraţii (gaze lacrimogene, spray-uri cu piper, etc.). Se estimează că C.H.O.P. ar putea dura până în luna noiembrie a.c. (lună în care urmează să se desfăşoare alegerile prezidenţiale) sau chiar mai mult.

În regiunea cunoscută sub denumirea de Pacific Northwest (în care se află oraşul Seattle), statul Washington, au mai fost astfel de acţiuni care au rezistat perioade de timp diferite: Occupay Wall Street - 7 luni; Dakota Access - 10 luni; Ocuparea refugiului federal Malheur - 41 zile). Situaţia din Seattle a determinat liderii politici şi administrativi ai altor oraşe importante din S.U.A. să ia măsuri severe de prevenire a unor evenimente asemănătoare: în Nashville, Tennessee; Portland, Oregon; Asheville, Carolina de Nord.

Preşedintele Trump a acuzat autorităţile locale de lipsă de fermitate şi a ameninţat că va trimite forţe militare pentru a lichida această „insurecţie ilegală organizată de terorişti interni înarmaţi ce acţionează în afara legii”. În actuala situaţie socială aflată în plină desfăşurare în S.U.A. putem remarca câteva din aspectele menţionate de autor care pot duce la mişcări de secesiune mai ample, dar şi la modul în care guvernul federal va reacţiona. Primul ar fi de ordin politic - democraţii, în mod tacit sprijină astfel de mişcări menite să erodeze sprijinul electoratului pentru candidatura lui Trump. În al doilea rând remarcăm apetitul tot mai mare a populaţiei americane pentru revoltă împotriva autorităţilor, în principal faţă de cele federale care sunt percepute ca fiind mai radicale în impunerea ordinei decât cele locale, care sunt mai tolerante. În al treilea rând, declaraţiile şi ameninţările preşedintelui Trump ne dau o idee a modului în care statul ar reacţiona în cazul unui pericol iminent de secesiune. În al patrulea rând, acceptând declaraţiile oficialilor americani potrivit cărora în revoltele sociale actuale din S.U.A. sunt implicate şi forţe străine, putem trage concluzia că indiferent de mărimea şi puterea unui stat, în astfel de situaţii critice întotdeauna se vor găsi amatori de a pune „gaz peste foc” din diferite interese.