Gheorghe Dobre, poet, prozator, ziarist, editor, critic, fondator şi conducător al Asociaţiei Culturale HELIS, redactor-şef al revistei HELIS şi director al editurii omonime, autor a peste zece cărţi de poezie, proză, eseu, critică. Poetul „exerciţiilor de libertate, devoratorul de iluzii", scrie Minciuna din literă, un volum de eseuri şi proză, extrem de interesant. Parcurgîndu-l, am avut sentimentul unei duble identificări: mai întîi l-am descoperit pe poetul, prozatorul şi criticul Gheorghe Dobre. Apoi am avut revelaţia unei personalităţi literare care, integrînd deschiderile enunţate, se dezvăluie altceva şi altcumva. Reîntors la proza pe care o părăsise printr-un mal entendu în favoarea poeziei, Gheorghe Dobre îşi linişteşte conştiinţa cu acest volum, asupra căruia nu vor întîrzia să apară reacţii, pentru că autorul este un creator original, un concurent al eseiştilor pe spaţiu restrîns, care manifestă predilecţie spre dizertaţia reflexivă, spre suspansul detectivistic, cu propensiuni spre filozofie, morală, simbolistică, metafizică, de unde primeşte ideile şi le urmăreşte dezvoltarea. Cu mijloace jurnalistice, în care înglobează ideologii spiritualiste şi modalităţi literare, Gheorghe Dobre a scris o carte captivantă, în care este stăpîn pe religia scrisului. Titlul face apel în mod manifest la cititorul inveterat; prins în lectură, va rămîne treaz pînă la punctul final al cărţii, „pentru că e altceva decât se scrie acum la noi şi nu va pierde timpul". Pe măsura ce înaintează cu lectura, mesajul îi dă certitudinea că are de-a face cu o carte cum nu s-a mai scris de multă vreme în literatura noastră. Bucăţile de proză din prima parte profilează un contact vizual cu arterele inspiraţiei: clişee scurte, uneori anecdotice, întîmplări dintr-un sat din josul rîului Ialomiţa, Broşteni, „de pe timpul cînd dropiile dormeau în mijlocul drumului, iar grecoteii erau la ei acasă, cu palate, cîrduri de animale şi slugi nenumărate, cu tarafuri de lăutari şi multe ţiitoare goale, pline cu salbe de aur" (Ioan Neşu, Epilog). Percepută şi cu ajutorul privirii, atmosfera emoţionează, produce voluptate estetică şi curiozitate intelectuală. În a doua parte, Gheorghe Dobre zgîlţînă „marea tăcere", „îndrăzneşte pînă la viu lumea ca text şi textul ca lume". Eseurile, scurte priviri către Metopolis, Barbarius, către „provincia din noi", către „motorul şi existenţa democraţiei", propun pozitivarea impresiei pe care scrisul o generează la nivelul limbajului. Lucian Blaga vorbea despre darurile creaţiei, despre faptul că „fiecare autor, indiferent de influenţele pe care le poartă, se încadrează în interiorul unei matrice stilistice, care nu este conştientizată". În speţă, autorul imprimă scrierilor o notă de originalitate, ceea ce explică, după cum ne dă de înţeles scrisul însuşi, amprenta despre care aminteam, dar şi gradul sporit de interes al textelor.

După lectură rămîi cu multe pasaje memorabile, universul consemnat pe hîrtie întăreşte imaginea unui scriitor care are de spus ceva şi nu orice. Nu-l obosesc pe cititor cu descrierea mai mult sau mai puţin sofisticatelor metode şi tehnici de scriere, superlativele sînt evidenţiate de influenţele generatoare de interes asupra cărţii. Gheorghe Dobre practică proza cu fundamentală verticvitate, ca succedaneu al comuniunii cu inspiraţia, găsind în cuvînt o soteriologie care depăşeşte arta comunicării prin scris. Mizînd pe dilatarea calitativă şi măsurată a discursului şi pe impactul comunicării cu cititorul, Gheorghe Dobre se arată scriitor al realismului spiritualist tradiţional. Nu numai în abordarea unor astfel de direcţii constă valoarea cărţii, ci şi în moralismul prezent, ca trăsătură distinctă a scrisului. El aparţine acelei familii de scriitori care au ştiut să-şi educe mintea, sufletul şi peniţa, astfel încît să-şi poată judeca lucid demersul scriitoricesc, să-şi descopere legăturile secrete cu litera. Proza rămâne o dimensiune definitorie a operei sale, cartea se va impune prin ideatică, prin credinţa într-o scară de valori, prin strălucire expresivă. Cele cîteva precizări cuprinse în această schiţă de receptare, deşi departe de a oferi o imagine completă a cărţii, vor fi totuşi revelatoare pentru cei interesaţi de lectură. Inserez cu majusculă între valoroşii scriitori români pe Gheorghe DOBRE, pentru că domnia sa nu face experimente literare sau exerciţii de stil, ci se prezintă ca un scriitor aşezat, sobru şi cult, cu lucrări şlefuite.