O surpriză plăcută: doctorul Gheorghe Oncioiu, cunoscut îndeosebi drept epigramist şi rebusist calificat, ni se dezvăluie şi ca un povestitor suficient de antrenat. Verva epică se simte încă din primul text, „Foamea", un scurt poem-prozo-eseu, de fapt, ceva greu de încadrat, ceva care curge cu forţa unei cascade din care iese „fumul" acela curat, ecologic, specific. Gheorghe Oncioiu are pofta scrisului făcut după regula bunului-simţ, îşi respectă cuvintele, îmbină cu pricepere utilul literar cu plăcutul sufletului destăinuitor. Cu alte cuvinte ştie ce face. Având profesia de medic stomatolog apreciat, acest autor ne sensibilizează şi prin modestia sa netrucată. Îi caut în fraze „goluri" sau „găuri", ezitări etc. Nu găsesc nimic şi, dacă n-am încotro, mă gândesc că autorul pune la bătaia cuvintelor ceva din onorabila sa profesie, plombând cu discreţie locul unde aceste povestiri ar putea avea vreo carie. Vreau să spun că nu sunt surprins pentru că Gheorghe Oncioiu scrie ireproşabil, ci pentru faptul că foloseşte cuvintele cu o forţă gravitaţională personală captivantă, greu de ignorat. Le-aş recomanda celor care încă mai bâjbâie printre cuvinte făsă sens, şi nu numai lor, să citească/privească „dantura" ironică şi sarcastică a cuvintelor lui Gheorghe Oncioiu. Nu fac aici reclamă la vreo pastă de dinţi. Scriu cu toată responsabilitatea.

Prin volumul de proză scurtă şi foarte scurtă, „Sic transit", Gheorghe Oncioiu înlătură tot tartrul de pe măselele derizoriului în care a căzut proza scurtă în ultimele decenii. Face curăţenie, cum s-ar zice. Ne oferă un exemplu de acurateţe scriitoricească, dar şi unul de modestie autentică, pentru că, domnia sa, chiar dacă a participat tot timpul, ani şi ani, la viaţa literară a oraşului, abia după câteva zeci de ani publică, iată, prima sa carte. Timp în care alţii au publicat zeci de cărţi de proză, poezie, roman etc., bătând, totuşi, pasul pe loc. Tocmai de aceea acest volum stă sub semnul împlinirii artistice, a lucrului bine făcut, pentru că este scris cu pedanterie şi răbdare de bijutier. Dincolo de aspectele tehnice ale acestor povestiri remarcabilă este şi „vizibilitatea" unor evocări din anii copilăriei, cum lesne se poate observa în „Reuniune de familie", a treia povestire din carte. Îl cunosc foarte bine pe autor. E unul dintre puţinii scriitori buzoieni perfecţionişti. Când fac această afirmaţie mă gândesc şi la alţi autori buzoieni talentaţi şi la fel de puţin prolifici. Sincere felicitări autorului şi lectură plăcută dumneavoastră, boieri-cititori!