Confratele întru medicină şi condei, Virgil Răzeşu, ne face o plăcută surpriză, oferindu-ne spre lectură romanul „Glontele cu parfum de crini", apărut într-o ţinută editorială deosebit de reuşită. Mai înainte de a deschide cartea pe care o are în mână, orice cititor se întreabă (e dreptul lui) cam ce ar putea descoperi între coperţile ei şi dacă merită să meargă mai departe, cu atât mai mult cu cât autorul nu se numără printre profesioniştii scrisului. Am face un deserviciu şi lecturii şi cititorului dacă am devoala câtuşi de puţin din acţiu¬nea romanului şi ne mărginim să spunem că dacă prologul romanului ne introduce în lumea teatrului, anun¬ţându-se ca un policier, pe măsură ce avansezi în acţiune, eşti nevoit să părăseşti ideea romanului poliţist, mai facil, întrucât acţiunea se răsfiră pe numeroase planuri şi face ca scrierea să devină o reuşită frescă social-politică a unor vremuri nu prea îndepărtate şi puternic influenţate de evenimentele din decembrie şi chiar un concentrat de istorie.
Autorul ne asigură că secvenţele de istorie se înscriu organic în acţiune, întrucât este vorba de o istorie con¬tem¬porană (încă), trăită de cei mai mulţi dintre noi, dar mai puţin cunoscută ori mistificată de cei interesaţi în denaturarea ei şi, fapt notabil, fac parte din însăşi viaţa personajelor, cărora le influenţează şi le marchează în mod esenţial, existenţele.

În cele din urmă, pe fondul unei acţiuni bine conduse şi plină, totuşi, de suspan, autorul ne oferă scene, secvenţe dominate de cromatică şi sensibilitate variate şi ne pune la dispoziţie o galerie impresionantă de personaje bine cre¬¬io¬nate, fiecare individualizat prin factură, personalitate şi contribuţie la economia romanului, acoperind un registru tipologic larg, între cele mai simple ori umile dar dem¬ne, până la cele mai sofisticate sau intens marcate de şcoala vieţii sau de factorii con¬juncturali de care beneficiază. Impresia că autorul nu a făcut decât să transcrie vieţile unor personaje bine cunoscute şi să le lege, într-un fel, destinele este infirmată de acesta, care ne asigură că nici unul dintre personaje nu este un model cunoscut, că fiecare este construit cu migală şi cu efort şi, întrucât poartă pecetea vieţii, devine viabil şi credibil, îşi justifică existenţa şi conferă greutate ansamblului.

Interesantă este construcţia întregului roman, a cărei acţiune se desfăşoară, după cum afirmă autorul, în jurul unui ax care uneşte două localităţi. Dintre acestea numai una este nominalizată, adevărat leagăn al culturii naţionale, despre care întotdeauna se va putea spune ceva, în vreme ce cealaltă rămâne în anonimat. Cititorul poate s-o localizeze după voie şi pro¬pria experienţă, mai ales fiind similitudinea vieţilor acestora din perioada postre¬voluţionară. Ca şi celelalte două romane ale sale, şi „Glontele cu parfum de crini" este foarte bine structurat, echi¬librat şi îţi întăreşte credinţa că prozatorul stăpâneşte tehnica şi schemele acestui gen literar, cu toate că el ne asigură că nu dispune de scheme, tipare sau modele şi că scrierile sale izvorăsc din însăşi nevoia de comunicare şi curg în cascadă, după o gestaţie mentală îndelungată.

Încheiem cronica noastră, nu înainte de a sublinia stilul deosebit de aerat şi limpede al romanului, fraza lungă, elaborată dar cursivă, care uşurează lectura, ca şi construcţia întregului roman care, odată început este greu de abandonat, păstrând caracterele unui scenariu gata pregătit pentru o ecranizare reuşită.