La Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Târgului de Carte „Gaudeamus” a fost lansat recentul volum „Românii. Eseuri dinspre Unire” al istoricului Ioan-Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai (U.B.B.) și președinte al Academiei Române. „Românii. Eseuri dinspre Unire” este o carte a identității românilor, în care se scrie despre Unire și cum a fost ea visată de la cronicari, prin Școala Ardeleană, prin pașoptiști și până la 1918, despre cât de mult este definitorie pentru noi limba română, dar și amănunte despre ceea ce sunt românii. Potrivit autorului, volumul a fost scris din teama personală că românii ar putea să-și piardă memoria a ceea ce reprezintă ca popor, „De aceea îndemn mereu la cultivarea memoriei, care în opinia mea este un atribut fundamental al inteligenței”. Cartea a apărută la Editura Școala Ardeleană este structurată în trei părți mari prefațate de un text care arată parcursul românilor în istorie. Cele trei părți (Românii, Unirea și Perspective) conțin mai multe texte și interogațiile profesorului despre rolul educației, al școlii în prezent, dar mai ales în viitor[1].

„Marea Unire de la 1918 este „ora astrală” a istoriei naționale. Cel mai înțelept lucru la Centenarul Marii Uniri este să ne adunăm energiile într‑un singur șuvoi și să ducem moștenirea numită România înainte, cu gândul la ceea ce am fost și am mai putea să fim. […] Textele reunite în acest volum au fost, la vremea lor, suport al unor conferințe susținute în țară și peste hotare (mai ales în anul Centenarului Unirii), unele dintre ele apărând și în reviste ori în volume colective. Temele « Românii și Unirea » au fost, așadar, abordate în contexte diferite și din mereu alte unghiuri de vedere, câteva argumente repetându‑se, însă, inevitabil. Am ales să nu elimin aceste fragmente călătoare, căci rostul lor e bine definit în logica fiecărui text. Discursul de recepție la Academia Română mi s‑a părut o deschidere potrivită”. (Ioan-Aurel Pop)

Cuprins

În discursurile de prezentare a volumului s-a insistat asupra calității de „purtător de cuvânt al românității” pe care îl are Ioan-Aurel Pop:

„Fiecare aniversare este sărbătoare înainte de toate și apoi o oprire în loc pentru a cântări drumul pe care l-ai parcurs de la precedenta aniversare. Românii și-au dat seama că au în Ioan-Aurel Pop un purtător de cuvânt extraordinar. El este nu numai un istoric tobă de carte, nu numai un istoric care știe foarte bine ce s-a întâmplat în trecutul nostru, ce se întâmplă cu identitatea noastră, cum ne privim și cum ne privesc ceilalți, ci are acces la cuvântul expresiv. Ioan-Aurel Pop a fost și este purtătorul de cuvânt al românității. În cartea lui, cuvântul care apare foarte des este rânduiala. El vorbește despre rânduiala limbii române, despre rânduiala neamului nostru, despre rânduiala care trebuie pusă în istorie. Dar el nu pune doar ordine în haos, ci ne pune pe noi în rând cu noi înșine și cu lumea, un lucru esențial și poate una dintre obsesiile lui Ioan-Aurel Pop. El ne spune că dacă ne vindecăm de ignoranță, prin carte, prin cultură, vom vedea că o pădure nu se cântărește prin uscăturile ei, ci prin ceea ce are verde și plin de speranță. Mi-aș dori ca această carte să fie tradusă în mai multe limbi și să nu lipsească din școli și din biblioteci”. (Irina Petraș, președinta Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj)[3].

„Cartea nu era neapărat necesară în C.V.-ul academicianului Ioan-Aurel Pop. Dar este utilă celor care se află încă în întuneric în ceea ce privește identitatea noastră. Grupul țintă este unul foarte larg. Cartea oferă mostre de evenimente, modele de personalități, interpretări obiective și oneste privind trecutul românilor. Era necesară această lucrare și pentru că în anul în care s-a încheiat Centenarul Marii Uniri au fost destule persoane care au contestat justețea. Crezul lui Ioan-Aurel Pop este că istoria a avut un rol în trecut, are un rol în prezent și mai ales în viitor. Că istoricii nu trebuie să  rămână în turnul lor de fildeș, ci să facă parte din comunitate pentru a aduce în contemporaneitate învățămintele istoriei”. (Prof. univ dr. Ioan Bolovan, specialist în istorie modernă și prorector al U.B.B.)[4].

Cartea lui Ioan-Aurel Pop este o reamintire a unor cuvinte pe care de trei secole românii le tot rostesc. Și anume că istoria este învățător al fiecăruia ca individ și al fiecărui neam, din punct de vedere al identității, dar și al europenității și al globalității: „Ioan-Aurel Pop, prin această carte, face un pas important ca istoric spre ceea ce noi numim publicul larg. Scrie despre români și fiecare ne putem găsi locul în această comunitate a românilor. Ioan-Aurel Pop este numit în comunitatea istoricilor ca medievist. De data aceasta, însă, el se înfățișează ca istoric total. Cartea este un dialog prin care ni se spune că a cunoaște istoria înseamnă a păstra ceea ce produc istoricii și a reda toate acestea pe înțelesul tuturor. De aceea, cartea este o istorie totală pentru că ne duce din antichitate, la ultracontemporaneitate. Români înseamnă și individ, și comunitate, și neam și națiune. Istoria, din punctul de vedere al autorului cărții, trebuie să fie impulsul pentru a construi o altă istorie bazată pe valori, pe certitudini”. (Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș)[5].

„Această carte mi-a transmis un sentiment de tristețe pentru că Ioan-Aurel Pop este obligat să-și părăsească masa de lucru specifică pentru a lupta pe un front de pe care s-au retras aproape toți intelectualii românii. Prin acest fapt, istoricii au pierdut un mare istoric, iar Ioan-Aurel Pop a trebuit să se transforme într-un militant pentru identitatea noastră. Pe de altă parte, nu m-am uitat la această carte ca la o carte de autor, ci ca la un examen critic de conștiință privind o temă importantă. Cred că această carte trebuie să pună punct discuției despre Unire. Vorbim de 150 de ani despre Unire, ne chinuim în toate programele politice să desăvârșim Unirea. Între timp, națiunea noastră s-a fragmentat, identitatea noastră s-a fragmentat și între generații avem o foarte mare distanță socială. Avem o modalitate tragică în a ne trăi destinul în lume, în diaspora și în România. Această carte merge undeva la un ultim fundament. Un fundament metafizic al gândirii și al limbajului. Cred că se încheie cu această carte o epocă de 150 de ani printr-o sinteză extraordinară a trăirilor unui intelectual veritabil, șeful intelectualilor români care pleacă singur prin țară să vorbească despre ce este esențial pentru noi. Avem aici o situație tragică pentru un intelectual, de a se trezi singur în spațiul public, pus în ipostaza de a se lupta cu vânătorii de mituri”. […] În următorii 150 de ani trebuie să ne preocupăm de viitor și, pe baza a ceea ce s-a spus până acum despre trecut, să încercăm să construim noul sentiment al locuirii noastre în lume, sentimentul că suntem unici, că lumea și cultura noastră nu pot înainta fără România. Dacă amintim mereu de trecutul glorios și frumos pe care ni-l descriu istoricii, tinerii de astăzi simt o frustrare, o inadecvare la lume. Haideți să construim pe baza poveștii despre trecut, dar să dăm sens viitorului. Și aș propune un lucru foarte concret. Să ne apucăm să scriem ultima parte a istoriei noastre, care nu se încheie în anul 1945 cum vedem în foarte multe manuale de istorie. Ce sens dăm noi istoriei ultimilor 60-70 de ani? Istorii simt o inhibiție firească față de prezent pentru că istoria a fost gândită, în tradiția clasică, să decodifice trecutul. Acum ne putem întreba ce am trăit în ultimii 50 de ani și să le spunem tinerilor ce semnificație are asta pentru noi. Ce înseamnă că suntem parte a acestei lumi, cu identitatea noastră, cu personalitățile noastre, cu un aport fundamental în domeniul științei, al culturii?. Sunt mândru că am fost studentul lui Ioan-Aurel Pop și că prin această carte ne transmite să ne asumăm ceea ce facem cu toată ființa noastră. Nu putem fi doar opt ore pe zi intelectuali și, după aceea, să ne dezbrăcăm de cămașa intelectualității. Șeful intelectualilor români ne dă un exemplu că trebuie să fim intelectuali în fiecare zi și în fiecare clipă”. (Prof. univ. dr. Vasile Sebastian Dâncu)[6].

Note bibliografice - Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj) Istoric, eseist. Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, secția istorie (șef al promoției 1979). Doctor în istorie cu o teză despre instituțiile românești din Transilvania în secolele XIV-XVI (după publicare, premiul „George Barițiu” al Academiei Române din anul 1991). Membru al Academiei Române (în 2001, membru corespondent, în 2010, membru titular, iar din 2018, preşedinte al instituţiei). Din martie 2012, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Membru al Academiei Europene de Știință și Artă de la Salzburg. Membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Face parte și din alte organizații istorice naționale și internaționale de prestigiu. Volume: Instituții medievale românești. Adunările cneziale si nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI, 1991; Românii si maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, 1996; Romanians and Hungarians from the 9th to the 14th Century. The Genesis of the Transylvanian Medieval State, 1996; Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, 1997; Geneza medievală a națiunilor moderne (secolele XIII-XVI), 1998; Națiunea română medievală. Solidarități etnice românești în secolele XIII-XVI, 1998; Românii și România. O scurtă istorie, 1998; Romanians and Romania: A Brief History, New York, Columbia University Press, 1999; Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură), 2002; Românii și maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediția a II-a, revizuită și adăugită, 2003; Contribuții la istoria culturii românești (cronicile brașovene din secolele XVII-XVIII), 2003; Romeni e la Romania. Una breve storia, traducere și note de Giuseppe Munarini, 2004; Die Rumänen und Rumänien. Eine kurze Geschichte, Zentrum für Siebenbürgische Studien - Rumänisches Kulturinstitut, 2005; 2007; Los Rumanos y Rumanía. Una breve historia, Instituto Cultural Rumano, 2006; Istoria românilor, 2010; „Din mâinile valahilor schismatici…”. Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), 2011; Contribuții la istoria culturii românești (Cronici brașovene din secolele XVII-XVIII), Ediția a II-a, 2011; Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare și excludere, 2012; „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), seria Eastern and Central European Studies IV, editat de Christian Gastgeber și Alexandru Simon, Editura Peter Lang, 2013, Frankfurt am Main, Berlin, Bern, New York, Oxford, Wien; Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits dealt with the Orthodox and Catholic Ideas, The Edwin Mellen Press, 2014, Lewiston - Queenston - Lampeter; Eminescu și Transilvania (sau elogiul culturii naționale românești). Locul românilor în Europa - la confluența Occidentului latin cu Orientul bizantin. Lecția de românism a românilor de la răsărit (sau Cum am devenit moldovean…), seria „Rostiri Academice Românești”, 2014; Istoria Transilvaniei, în colaborare cu Ioan Bolovan, Ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată, 2016. În Seria de autor Ioan-Aurel Pop a Editurii Şcoala Ardeleană: Transilvania, starea noastră de veghe, 2016; „Din mâinile valahilor schismatici…”. Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), Ediția a II‑a revăzută, adăugită și ilustrată, 2017; Istoria, adevărurile şi miturile, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2018. Colaborează cu studii și articole la: „Cultura”, „Apostrof”, „Tribuna”, „Steaua”, „România literar”ă, „Magazin istoric”, „Promemori”a, etc.

Premiul de excelență al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (2011); Premiul „Nicolae Iorga”, din partea Fundației Culturale „Magazin Istoric” (2017);  Premiul Media de Excelență 2017, acordat de Făclia (2017); Marele Premiu al Festivalului de Literatură și Colocviile de Istorie „George Pop de Băsești” (2017); Premiul „Centenarul Marii Uniri” din partea Muzeului Național al Literaturii Române (2018); Premiul Cartea anului 2018, acordat de România literară și Premiul „Cea mai râvnită carte a târgului” la Târgul de carte Gaudeamus Cluj pentru volumul Istoria, adevărul și miturile (2018). Cetățean de onoare al Municipiului Gherla (2017); Cetățean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca (2018); Cetățean de onoare al Municipiului București (2018). Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler din partea Președintelui României (2010); Ordinul de Onoare din partea Președintelui Republicii Moldova (2010); Comandor al Ordinului Militar de România (2014); Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2015);  Ordinul „Steaua Italiei”, în grad de Comandor din partea Republicii Italiene (2016)[7].