În lucrarea „Aventura lui Ion Antonescu: românii în războiul împotriva URSS, 1941-1944” (publicată şi la Bucureşti, în 2021), doamna Tatiana Maliutina, doctor în ştiinţe istorice, profesor al Universităţii Pedagogice de Stat din Voronej (Federația Rusă - n.r.), face consideraţii referitoare la istoria României şi la relaţiile româno-ruse/sovietice în perioada 1918-1944.

Dacă unele afirmaţii (referitoare la fapte şi evenimente) corespund adevărului istoric, majoritatea sunt în afara acestuia, fiind infirmate de documentele epocii. Respectând dreptul autoarei la exprimare liberă, prezint câteva extrase din lucrare, doar pentru informare!

„România regală a fost principalul aliat al Germaniei hitleriste în cruciada spre est. Românii şi germanii împreună au trecut mişeleşte frontiera Uniunii Sovietice. Conform Constituţiei României, ţara era condusă de tânărul rege Mihai. În realitate, toată puterea aparţinea dictatorului militar, conducătorului. Ion Antonescu, ca şi ţara sa, se supunea implicit führerului Adolf Hitler. Antonescu s-a implicat în această conspiraţie aventuroasă pentru a crea o « Românie Mare » de la Dunăre la Bug. Când primele victorii au aburit capetele fasciştilor, ei au văzut graniţele imperiului românesc cu mult mai departe - la porţile Uralului spre Asia” (p.5).

„Această aventură a lui Antonescu, devenit mareşal, are propriul său antecedent. Profitând de războiul civil de pe teritoriul tinerei Rusii Sovietice vecine, România a anexat Basarabia, ţinuturile fostei provincii basarabene a Imperiului Rus. De asemenea, a reuşit să ia Dobrogea de Sud de la Bulgaria, din Imperiul Austro-Ungar dezintegrat - Transilvania şi Bucovina.

Guvernul R.S.F.S.R. şi, din 1922, Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, au încercat să rezolve « problema basarabeană » prin mijloace diplomatice. În 1924, RSS Autonomă Moldovenească a fost creată, ca parte a RSS Ucraineană. Moldova a inclus şi teritoriul Basarabiei ocupat de România ca parte a Uniunii Sovietice. România a respins propunerile sovietice pentru reîntoarcerea ei paşnică, pentru organizarea unui referendum în rândul populaţiei.

La 23 august 1939, a fost semnat un pact de neagresiune între Uniunea Sovietică şi Germania, mai cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop. Germania a recunoscut drepturile U.R.S.S. de a-şi returna Basarabia. În ciuda apropierii ulterioare a României de Germania, în perioada 28 iunie - 3 iulie 1940, trupele sovietice au reunit Basarabia cu Moldova, iar Bucovina cu Ucraina.

Aceste evenimente au complicat relaţiile insterstatale dintre URSS şi România regală, în care s-a stabilit dictatura lui Ion Antonescu.

În noiembrie 1940, România a aderat la blocul ţărilor « Axei » Berlin-Roma-Tokyo. Ea a devenit un aliat satelit al Germaniei, iar teritoriul ei a fost un cap de pod de sprijin strategic important în sud pentru un atac surpriză asupra Uniunii Sovietice. Exact asta s-a întâmplat la 22 iunie 1941. În această campanie « victorioasă », trupele germano-române au ocupat Moldova, sudul Ucrainei, Crimeea, Cubanul şi Caucazul de Nord, au ajuns pe malurile Donului şi fluviului Volga. Mai departe, sub presiunea Armatei Roşii, invadatorii s-au retras. În august 1944, după înfrângerea de la Chişinău şi Iaşi, România s-a retras din alianţa militară cu Germania fascistă şi i-a declarat război, trecând de partea ţărilor coaliţiei antihitleriste.

Studiul nostru este dedicat destinului armatei mareşalului Antonescu, care şi-a propus să cucerească U.R.S.S. Se bazează pe documente militare recent declasificate din fondurile sovietice şi capturate româneşti din Arhiva Centrală a Ministerului Apărării al federaţiei Ruse, precum şi din amintirile participanţilor la război care au stat de amabele părţi ale frontului. Naraţiunea este una ştiinţifică” (p. 6).

„Începutul aventurii militare româneşti a fost impesionant. De fapt, în primele luni ale Marelui Război pentru Apărare Patriei s-a născut România Mare. Pe bogatele şi fertilele pământuri din regiunea sovietică a Mării Negre de la Nistru până la Bug, s-a format o nouă provincie românească - Transnistria” (p. 379).