Cititorul va desprinde, fără dificultate, motivele pentru care, în cele ce urmează, ne-am propus să stăruim asupra unui reputat istoric al generaţiei mele şi asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 28 de ani de la moartea lui Aurica Simion şi 68 de ani de la răsturnarea regimului Mareşalului Ion Antonescu, eveniment căruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte strălucită, care a provocat furtună în rândurile Securităţii de la Bucureşti.
În vara anului 1979, era prin august, a apărut o carte care avea să stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor şi cititorilor, în genere, iar - după cum se va vedea - şi la nivelul oficialităţilor, al Securităţii şi Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat, Aurică Simion, dar căruia volumul „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944"[1], i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Şi asta pentru că, de-abia apărut şi difuzat numai în câteva judeţe ale ţării, volumul menţionat a fost retras de pe piaţă şi, imediat apoi, „topit"... Lucru neobişnuit şi, mai cu seamă, nepermis, autorul, cu toate ca era angajat la Institutul de Istorie al Partidului din Capitală, publicase o carte în care era sintetizată istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobişnuit, se va spune, numai că Aurică Simion realizase... un alt 23 august, în care P.C.R. nu mai avea un rol precumpănitor, partidele „istorice" apăreau în altă lumină, iar personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucreţiu Pătrăşcanu, C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Mareşalul Antonescu şi Iuliu Maniu) erau surprinse, în temeiul unei analize atente şi obiective, relevându-se exclusiv acţiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iată de ce, oricine apucase să cumpere cartea, realizase o achiziţie pretioasă, se dotase cu o carte „scumpă", oricum extrem de solicitată! Cum, la Iaşi fiind, am avut şansa să-mi procur un volum din Preliminarii..., pe care aveam ulterior să obtin şi un autograf al autorului, m-am preocupat să-l recenzez. Am notat, despre autor şi carte, cele ce trebuiau şi ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu cartea, povestea ei fiind binecunoscută de-acum opiniei publice, istoricilor îndeosebi. Astfel, în prestigiosul „Anuar al Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol" din Iaşi[2] am examinat cartea, reţinând între altele că „...autorul realizează o adevarată istorie a anilor 1940-1944, în care sinteza se lasă - si nu întâmplator - dominată de analiză, de o analiză atentă şi necesară, mai ales că numeroase şi controversate aspecte sunt elucidate pentru prima dată, acum. Nu putem intra în detaliile demonstraţiilor autorului..., însă nu putem omite că Aurică Simion contribuie decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii şi evoluţiei raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participării ţării la războiul mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la tentativele României de a se desprinde de Axă şi la cauzele eşecului lor... Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reuşită deplină. Ea constituie o contribuţie decisivă spre realizarea necesarei istorii complete şi veridice a României în epoca celui de-Al Doilea Război Mondial. A. Simion a dovedit în chip strălucit, în ultima instanţă, că istoriografia noastră dispune de excelente resurse, care pot şi trebuie să fie folosite pentru împlinirea condiţiei esenţiale a studiilor istorice - aflarea şi afirmarea adevărului istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere, lucrarea a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane româneşti, motiv pentru care, atât autorul, cât şi Editura Dacia din Cluj-Napoca, merită cele mai sincere felicitări"[3] Destinul, necruţător, peste puţini ani, în 1984, l-a răpit pe Aurică Simion, în plină putere creatoare, obştei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredinţat, de asemenea, Anuarului Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol din Iaşi[4], am revenit asupra meritelor şi semnificaţiilor istoriografice ale Preliminariilor... din 1979; citez sub acest raport: „Preliminariile..., pe care le-am recenzat în momentul în care era nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de referinţă ale istoriografiei naţionale contemporane, abordând probleme controversate şi dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa apariţiei lor... Astazi [2012], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare şi temeinic documentată. Cititorul cunoaşte aceasta şi Preliminariile... lui Aurică Simion, aidoma cărţilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit şi se citesc cu interes nu numai în centrele ştiinţifice din ţară sau din strainătate, ci şi în cătune..."[5].
Cât priveste Omul, am consemnat în final: „L-am cunoscut pe Aurică Simion şi ne-am împrietenit pe datş. Nu ne-am declarat-o niciodatş. O fşcusem prin consens. Am participat împreunş la diverse manifestşri ştiinţifice interne şi internaţionale. Autorul Preliminariilor... nu s-a dezminţit nicicând. M-au surprins reţinerea şi timiditatea lui. Să fi bănuit oare, încă de prin 1980, tainele destinului său, să fi fost manifestările bolii necruţătoare care l-a răpit familiei, breslei istoricilor şi cititorilor admiratori, în plină putere creatoare? Pentru mine a fost şi a rămas Domnu' Aurică. În luna mai 1984, la Bucureşti fiind, l-am invitat la Iaşi pentru un simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama că ştia. Mi-a încredinţat diverse contribuţii pentru Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Iaşi, ca şi pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context internaţional, volum apărut în august 1984 şi cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare. Astăzi, acest volum, ca şi toate cărţile lui Aurică Simion, îşi urmează drumul lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede şi brutal dintre noi"[6]
---------------------------------------------------------------------
[1] Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510 pagini
[2] t. XVIII/1981, p. 798
[3] Ibidem
[4] t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012
[5] Ibidem
[6] Ibidem, p.1012