Când am pus acest titlu materialului ce urmează, m-am întrebat dacă o fi suficient de sugestiv pentru a ilustra elogiul adus de scriitorul Ioan Barbu muncii îndârjite efectuată de eroii anonimi vâlceni în anii 70-80 ai secolului trecut, pentru realizarea unor obiective economice grandioase, care s-au dovedit de strictă necesitate pentru economia României şi pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor, atât atunci, cât şi în prezent. În cartea cu nr.1 din Colecţia 99 la categoria „reportaj" (iniţiată de Ioan Barbu), cu titlul „Îmblânzitorii de ape şi alţi mari anonimi" şi publicată la Editura „Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, aparţinând autorului, Ioan Barbu aduce un binemeritat omagiu muncii şi, ca să mă exprim în termeni militari, îi dă onorul, nu cu arma, ci cu mijloacele scriitorului şi reporterului talentat şi pasionat de profesie, confirmând cugetarea poetului latin Vergiliu Labor „Improbus omnia vincit!" (munca stăruitoare biruie toate). Într-adevăr, cartea se constituie, prin întreg conţinutul ei, într-o pledoarie de suflet adusă activităţilor lucrative ale unor oameni obişnuiţi, care „cu forţa braţelor şi minţii supun muntele, tăind în carnea sa coridoare largi pentru apele vijelioase care se vor îndrepta spre obârşiile lumii!", după cum plastic se exprimă autorul. Conştient sau nu, Ioan Barbu descrie în cartea sa veritabile acte de eroism săvârşite de eroi anonimi, de oameni comuni, care, la vremea faptelor menţionate, erau într-o permanentă confruntare, nu cu un inamic înarmat pe câmpul de luptă (ce până la urmă poate fi ucis sau învins}, ci cu un adversar mult mai de temut ce se lasă foarte greu doborât: muntele. Cinic vorbind, aproape că e mai uşor să apeşi pe trăgaci pe câmpul de luptă şi să seceri vieţile unora care îţi pun ţara în pericol, decât să faci o străpungere de 13 km (ca să dau un exemplu din carte) prin inima muntelui pentru ca apa, curată ca lacrima, să ajungă de la Vidra la centrala subterană de la Ciunget pentru a pune în mişcare paletele dătătoare de energie.

Ştim cu toţii că muntele nu se lasă cu una cu două, nici străpuns şi cu atât mai mult învins. Îţi pregăteşte tot felul de capcane: viscole, geruri puternice, avalanşe, alunecări de teren, furtuni devastatoare, ploi diluviene etc, capcane pe care nu ai cum să le treci dacă nu intri într-o încleştare cu el pe viaţă şi pe moarte. Şi-atunci cum să nu fie denumiţi eroi oamenii prezentaţi în carte de autor, oameni dedicaţi cu întreaga lor fiinţă atingerii unor obiective cruciale pentru bunăstarea unei naţii: asigurarea energiei electrice fără de care viaţa ar fi aproape imposibilă. O recunoaşte Ioan Barbu când afirmă: „Drumurile de azi ale apelor ce curg spre marea montană de la Vidra sunt drumurile de ieri ale unor mineri, deveniţi peste noapte drumari. Să tai, pas cu pas, în piatră seacă asemenea drumuri, să rupi din miezul de stei al fiecărui munte albii noi pentru ape, să cobori sub tălpile de piatră ale pământului pentru a iscodi în măruntaiele sale nestematele luminii nu a fost deloc uşor şi n-a stat la îndemâna oricui". Când aud că sunt denumiţi de Ioan Barbu „eroii luminii", oamenii aceştia obişnuiţi, despre care vorbim şi care „se iau la trântă cu îndărătnicia muntelui", răspund cu o nonşalantă modestie: „Eroismul în munca noastră nu e altceva decât o simplă datorie împlinită faţă de ziua de azi. O zi pe care o uiţi pe loc". Cartea se referă nu numai la cei care au amenajat sistemul hidroenergetic de pe Lotru, ci, în egală măsură, şi la acei „zburători peste văi largi", constructori ai căii ferate Râmnicu Vâlcea-Vâlcele, supranumită sugestiv de autor Calea soarelui, la activitatea complexă şi dificilă a forestierilor vâlceni, dar şi la un episod, care a făcut vâlvă în acele timpuri şi anume stingerea sondei de la Mădulari.

Autorul ne face cunoştinţă cu o diversitate de caractere, cu o diversitate de oameni, având trăsături psihice şi temperamente diferite, dar cu o trăsătură comună, dorinţa de a învinge, da a atinge ţelul propus, de a munci stăruitor, asiduu, cu abnegaţie, punându-şi de multe ori viaţa în pericol, episodul cu stingerea sondei de la Mădulari fiind elocvent. Şi mai au ceva în comun aceşti oameni, şi anume faptul că toţi gândesc despre munca lor la fel, în sensul că „virtutea eroică n-a purtat niciodată însemne războinice". Fiind martor la multe dintre aceste înfăptuiri îndrăzneţe pe teritoriul judeţului nostru cu reportofonul, carneţelul şi pixul, dar mai ales cu sufletul şi cu pasiunea ce-l animă, Ioan Barbu îşi exprimă, pe bună dreptate, tristeţea şi dezamăgirea, văzând cum multe dintre acele înfăptuiri au fost distruse sau lăsate în paragină. Spre exemplu, observând că acea Cale a soarelui (calea ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele), care în preajma evenimentelor din decembrie 1989 era în prag de inaugurare, a ajuns o ruină, constată dureros: „Lucrările la calea ferată respectivă, aproape gata cu două decenii în urmă, sunt acum părăsite. Tot ce s-a construit se află în paragină. Şinele au fost demontate, ca şi traversele; multe au dispărut fără urmă...Vinovaţii au dispărut şi ei tot fără urmă. Timpul le-a şters numele. Un caz pe cât de insolit, pe atât de trist şi dramatic." Şi continuă autorul în Mărturisirea din finalul cărţii: „Ce s-a întâmplat cu aceste zidiri? Multe dintre ele au fost distruse. De pe urma altora profită nişte «băieţi deştepţi». Cufundate în nepăsare, guvernele de după decembrie 1989 au pus un greu şi uriaş şal de durere pe umerii poporului. Cartea mea „Îmblânzitorii de ape şi alţi anonimi" prezintă această tristă realitate; totodată, dezvăluie şi acuză actele samavolnice de distrugere în numele unei privatizări sălbatice a economiei naţionale. Hiatusul dintre clasa politică şi popor a condus la situaţia dramatică în care se află, astăzi, România". După ce va parcurge cartea, cititorul va realiza că aceste afirmaţii dureroase ale autorului sunt cât se poate de juste şi îi va da dreptate, şi cu siguranţă va fi de acord şi cu prefaţatorul cărţii, Neagu Udroiu, şi următoarea sa apreciere: „Fără cartea lui Ioan Barbu rezervată constructorilor de pe Lotru şi altor mari anonimi, înţelegerea de către noi, cei de azi, dar mai ales de către cei de mâine, a celor ieşite din mâna lor ar fi ameninţată de schematism, ar avea de suferit. Mare lucru ca să stea pe lângă tine un asemenea om de ispravă."