Sorin Roşca Stănescu, fostul director al ziarului „Ziua”, actualul coordonator al site-ului „corectnews.ro”, unul dintre cei mai cunoscuţi analişti politici români de azi, avansează în editorialul său din 29 aprilie 2019 o teză cu adevărat explozivă. În marginea cărţii „Prăbuşirea mitului Securităţii”, Bucureşti, Editura Elion, 2018, de Corvin Lupu şi Cristian Troncotă, celebrul jurnalist scrie negru pe alb: „Trădarea Securităţii la care se referă istoricii specializaţi în activitatea serviciilor secrete constă în faptul că, în frunte cu generalul Iulian Vlad, cei mai mulţi oameni aflaţi la...
La 18 aprilie 2019, în Librăria din Centru, a avut loc prezentarea-lansarea volumului „Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc”, semnat de istoricul francez de origine română Traian Sandu. Volumul cuprinde o Prefaţă, semnată de cunoscutul istoric Catherine Durandin, Introducere, şapte părţi, concluzii, anexe, surse bibliografice[1]. Autorul expune ceea ce zicem noi „Istoriografia problemei” şi constată că „niciuna din lucrările de până la monografia de faţă, nu a îndeplinit studiul arhivelor cu abordările teoretice cele mai recente ale fascismului” (Op. cit.p...
„Întrebat-am vîntul, zburătorul/ Bidiviu pe care-aleargă norul/ Către-albastre margini de pămînt:/ Unde sînt cei care nu mai sînt?// Unde sînt cei care nu mai sînt?/ Zis-a vîntul: Aripile lor/Mă doboară nevăzute-n zbor” (Nichifor Crainic)
Mărturisirea lui Victor Maghear, „Drumul Robilor”, întregeşte excepţionalul Corp de Mărturisiri Apologetice Martirice Contemporane (C.M.A.M.C.), în care se cuprind lucrări memorialistice de excelentă calitate culturală, cultică: mistică, isihasm, literatură, teologie, filosofie, eseistică, apologetică, martirologie, apărute după aşa zisa cădere a regimului...
„Doamne, de ce nu le-ai dat (mai bine) Brazilor suflet? Au atâta demnitate!” (Eugenia Indreica Damian).
Sergiu Ciocârlan calcă cu demnitate pe urmele Corifeilor Gândirii Creştin-Ortodoxe ai Cetăţii Brăilei, Daciei Mari, alături de Nae Ionescu şi Vasile Băncilă. Filologul Sergiu Ciocârlan nu este doar un erudit al Limbii şi Literaturii române, prin activitatea prolifică de excepţie, ci mai mult decât atât un vrednic urmaş al Misticilor Mărturisitori ai Creaţiei creştine din sistemul concentraţionar sau cel al Gulagului postdetenţie. Poeţii Crucii, Misticii filocalici şi sofianici ai spaţiului...
„Congresul Partidului Naţional, desfăşurat la 10.10 1926 în sala Transilvania din Bucureşti a aprobat cu aclamaţii fuziunea, principiile generale, programul şi statutul P.N.Ţ.”. Noul partid se va situa pe latura stânga a eşicherului politic şi se va evidenţia prin programul economic agrar elaborat de V. Madgearu şi, mai ales, prin personalitatea marcantă a lui Iuliu Maniu. Doctrinar însă, P.N.Ţ.-ul se zbătea, mai degrabă, în mediocritate. În martie 1928 ţărăniştii ajung la disperare în lupta pentru guvernare şi încep să îndemne populaţia la nesupunere civică! Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu...
„Ion Rusu Abrudeanu închină această carte drept prinos de recunoştinţă din partera sa, ca ardelean, memoriei eterne a eroilor şi invalizilor din Armata Vechiului Regat, cari cu atâta nobil avânt şi-au sacrificat viaţa şi şi-au sângerat trupul pentru eliberarea Ardealului de sub jugul unguresc”.
„Volumul de față sintetizează revolta și protestul meu împotriva spiritului de destrămare cu care Alex. Vaida și Iuliu Maniu, ca și ceilalți exponenți ai Partidului Național Român din Ardeal au zădărnicit opera de întărire a noului stat întregit și au compromis zi de zi prestigiul și buna reputație a...
În penultimul an al Facultății de Filologie, la jumătatea anilor 1960, am avut privilegiul de a audia - și a da examen la - cursul special al marelui cărturar Tudor Vianu despre „Arghezi, poet al omului. Cântare omului în cadrul literaturii comparate”. Profesorul Tudor Vianu avea să tipărească între copertele unei cărți, în 1964, prelegerile săptămânale rostite nouă timp de un semestru, iar această carte este de mult epuizată, nereeditata și aproape uitată.
Cosmogoniile, sociogoniile și antropogoniile, aceste mari poeme ale literaturii universale desfășoară, într-o epică amplă, nașterea...
Este o reală plăcere să ne revedem cu ocazia lansării volumului de poezii „Sanctuar”, la Centenarul pe care vi-l propune Maestrul cuvântului, scriitorul Grid Modorcea, la cei 75 de ani ai săi și la al 100-lea volum publicat! Coperta acestui volum este semnificativă prin imaginea Mâinii lui Dumnezeu și a lui Adam împreunate de pe Bolta Capelei Sixtine de la Vatican, pictată de Michelangelo, iar titlul este o metafora pentru altarul sufletului nostru, care sintetizează marile temeri ale filosofiei; „este un fel de Memorial”, mărturisește poetul.
Pășim în „Sanctuar” cu pioșenie, curați la...
La sfârşitul anului 2018, cunoscutul istoric şi muzeograf Narcis Dorin Ion - directorul Muzeului Naţional Peleş - a publicat volumul „Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu”. Este a treia carte de acest fel realizată de Narcis Dorin Ion, după „Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei” (2016) şi „Despre cultura de ieri de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu” (2017). Sunt cărţi extrem de utile, despre biografia şi opera ştiinţifică a acestor reputaţi academiceni, dar şi despre societatea din vremea...
Cartea este dedicată marelui om politic Ion I.C. Brătianu, fiind prezentate în toată complexitatea lor, evenimente care au marcat istoria României din perioada 1916- 1917.
Autorul prezintă negocierile care au evoluat în relaţiile externe ale României cu partenerii săi din Antanta, concretizate prin Tratatul de Alianţă și Convenţia Militară din 4/17 august 1916, încheiate la București. Cartea este structurată în trei capitole: Preliminarii, România și Aliaţii în timpul campaniei anului 1916 și România și Aliaţii în timpul campaniei anului 1917 (până la marile bătălii de la Mărăști...
În cadrul colecției „Studia Academica”, la Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului a apărut volumul „Voievodul Mircea cel Bătrân, apărător al dreptei credințe și ctitor de lăcașuri sfinte”. Volumul reunește comunicările științifice prezentate în contextul împlinirii a 600 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, când Arhiepiscopia Râmnicului a descoperit vocația ctitoricească și faptele sale de glorie. Apariția editorială este, așadar, o mărturie a cinstirii sale la împlinirea a 600 de ani de la mutarea în „Țara de peste...
Academia Română doreşte să sublinieze, încă o dată, rolul major al Armatei Române, efortul uriaş militar, economic şi diplomatic desfăşurat în anii Războiului de Întregire Naţională, însoţit de sentimentele de cinstire a memoriei luptătorilor de pe front şi din spatele acestuia, a celor peste un milion de fii şi fiice care, prin sângele lor, au clădit statul român unitar, deschizând un nou capitol în istoria României moderne.
Despre Războiul de Întregire sau de Unitate Naţională, despre toate acele zile şi nopţi, luni şi ani tragici, dar şi de glorie, s-au păstrat în arhive şi bibliotecă...
Cărțile mele de nopți albe, pe care le-am savurat fără a deosebi noaptea de zi, sunt cele care mi-au dezvăluit istoria adevărată a neamului meu, istoria românilor. O astfel de carte este și volumul „Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu”, semnat de Narcis Dorin Ion, recent apărut la Editura RAO. „Istoria românilor” este brand-ul „dinastiei istoricilor Giurescu”. În istoriografia românească, academicianul Constantin C. Giurescu și fiul său, Dinu C. Giurescu, sunt inițiatorii unui amplu proiect de abordare a Istoriei...
Cu un titlu incitant, care pare a nu ascunde tema tratată, cartea colonelui (r) Hairabetian Sevag „Un ofiţer de informaţii”, este seducătoare, nu numai pentru „massele largi”, ci și pentru profesioniștii genului, atât prin subiectul abordat, cât și prin ineditul narațiunii promise de titlu, ce vădește realitatea unei epoci parcurse de autor. Cartea, prin titlul ales, sugerează, că citind-o, vei savura o lectură polițistă, cu spioni inventivi și trădători fără scrupule, capcane pentru deconspirare, filaje în poziții compromițătoare, femei frumoase și ofițeri de informații eroi; ingeniozitate...
Avocatul Constantin Mazilu recidivează. Dar recidiva sa nu conține vreo pledoarie câștigătoare în fața unei instanțe de judecată, ci în lirica creației poetice. După ce în urmă cu trei ani, ne oferise posibilitatea să-i conștientizăm trăirile, prin volumul de versuri „Suflet Frânt”, urmat după un an, de „Tristul adevăr”, e drept, volume de versuri mai puțin optimiste, acum, prin „O floare de cireș pe râurile vieții”, noul său demers poetic, era așteptat într-o altă abordare, optimistă, chiar feerică, cu versuri eliberate de angoase și temeri existențiale. A reușit oare?
Chiar din...
Psihologul Emilia Ţuţuianu, spirit stăruitor în bine şi frumos, pune în circuitul literar un mic seif cu sculpturi ornamentale, filigrane de ordin senzorial sau intelectual, inserate într-o complexă ordine poetică, un dulce-amar-incitant dialog între sinele poetic şi lumea dinafară. Cît de consecventă este poeta cu sine însăşi, cît de supus şi delicat suprapune viaţa sa peste scris, vom desluşi în încercare sa de a ne înfăţişa, prin versuri de fineţe, ceea ce se întîmplă în intimitatea - de atîtea ori dureroasă şi dramatică - sufletului omenesc. Cartea de poeme, ediţie bilingvă „Pentru...
Pentru realizarea laborioasei şi grandioasei lucrări îţi trebuie curaj, răbdare, voinţă, preţioasă trudă, osteneală binecuvântată, pregătire profesională, misiune, venerare pentru Înaintaşi, cinstire pentru Neam şi pentru Dumnezeu-Părintele ceresc al Naţiunilor binecuvântate, fiindcă elaborarea subscrisă spiritului-creştin te împodobeşte cu o vastă, rafinată, puternică şi pretenţioasă documentare. Nu poţi aparţine unui Neam creştin-ortodox binecuvântat de Mântuitorul Hristos, prin nume, nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor, dacă nu-i cunoşti Tradiţia, Religia, Cultura, Istoria...
Ne reîntîlnim cu Maria Alexandra Iliescu în volumul de poeme „Răstignirea timpului", unde, cu rară cuminţenie şi sensibilitate poetică, cultivă şi îngrijeşte timpul, oferind cititorului cam tot ceea ce ţine de chintesenţa spiritului său feminin şi de arta complementarităţii. Un volum-estuar, care aluvionează experienţe, regrete, întrebări, angoase, dureri, exasperări, idealuri, direcţii, speranţe şi judecăţile propriei vieţi. Cartea demarează lent, dovedindu-se, pe măsură ce-i prinzi ritmul interior şi formula descifrării ideilor, tot mai pasionantă de la un poem la altul: „Şi n-am de...
O carte frumoasă de rondeluri scrie Olguţa Luncaşu Trifan cu titlul „Vibraţiile sufletului în rondel", Editura Rotipo, Iaşi, 2017, unde cuvântul care denumeşte specia lirică clasică şi fixă este încorporat în titlu cu dorinţa de a atrage intenţionat atenţia cititorilor. Cartea are o prefaţă de Dumitru Brăneanu şi o postfaţă de Marian Malciu scriitori care trasează coordonatele liricii autoarei, insistând şi asupra tehnicii versificaţiei unui asemenea demers poetic. Un lucru îmbucurător este faptul că tot mai mulţi creatori se îndreaptă spre poeziile cu formă fixă, redescoperind frumuseţea şi...
Conform DEX al limbii române, cuvântul „marginal" este adjectiv şi înseamnă „care se află la margine", „secundar", „fără importanţă". În limba rusă «маргинал» („marginal") este substantiv şi înseamnă „om (persoană) care se află la graniţa diverselor grupuri sociale, sisteme, culturi şi care resimte norme şi valori contradictorii"[1]. Specialiştii atrag atenţia: în limba rusă contemporană, în mod greşit, acest cuvânt se foloseşte ca sinonim al cuvântului lumpen (element declasat). Deci, în limba rusă „marginal" nu înseamnă „lumpen", în schimb înseamnă: „nihilist", „[om] lipsit de principii"...
Pe scriitorul Corneliu Florea l-a urmărit demult gândul elaborării unei cărți despre obârșia sa în strânsă relație cu evenimentele care au brăzdat secolul al XX-lea. Ideea l-a obsedat cu atât mai mult cu cât ecoul întâmplărilor au fost „scrise în inima sa", cum ar zice Neculce. La Mihail Sadoveanu în finalul romanului Neamul Șoimăreștilor descoperim aceeași implicare personală în istorie: „Bunicii mei sunt strănepoți acelor oameni. Și această istorisire de acum trei sute de ani, din vremea când strămoșii erau încă dârji, am scris-o în liniștea unei prisăci, având în inima mea răsunetul...
Înainte de a deschide cartea, am stăruit o clipă asupra graficii copertei şi a titlului volumului Mihaelei Roşu Bînă. „Genul feminin" mi s-a părut a ascunde o capcană încă din titlu. Aşa cum am afirmat şi cu alte prilejuri, din start vă spun că nu-mi place categorisirea de „literatură feminină". Este un gen - ca să fiu în nota autoarei - un gen inventat, cu o uşoară nuanţă de perversitate. Adică, avem literatura - literatură şi literatura feminină, o chestie separată, ca şi romanul poliţist sau literatura ştiinţifico - fantastică, exilate în nişte nişe artificiale, aparte faţă de... oare faţă...
Eseul generalului Mircea Chelaru apare în colecția de elită a Editurii Uranus, Marketing istoric consacrată studiilor privind originea străveche a neamului românesc și a limbii române pe temeiul unicității sale și a stringentei actualități pe care o dovedește. Titlul eseului este „Naţionalismul şi Europa Naţiunilor. Despre patologia civilizaţiei europene". De fapt subiectul cărții este subtitlul, titlul reprezentând doar modalitatea, calea, singura de altfel de a ajunge la subiect pentru că boala civilizației europene diagnosticată de general este dez-naționalizarea popoarelor europene cu...
Comunismul, afirmă cunoscutul cercetător francez André Glucksmann, conține orizontul genocidului, pretutindeni și de la început[1]. Afirmația în cauză este în egală măsură valabilă și aplicabilă populației Basarabiei postbelice: ceea ce s-a produs odată cu instaurarea regimului totalitar comunist în această provincie românească nu poate fi calificat altfel decât genocid fizic, identitar și spiritual al populației băștinașe majoritare, inspirat de considerente politice și de o ideologie totalitară, un ultraj al memoriei istorice a acesteia.
Este binecunoscut faptul, că atitudinea...
Volumul „Victimele ocupanţilor sovietici şi călăii lor" este o continuare a lucrărilor semnate de Alexandru Moraru „Basarabia antisovietică" apărut la Iași, în 2009, la Casa Editorială Demiurg și „Victimele Terorii Comuniste din Basarabia", apărut la Chișinău, în 2010, la Editura Iulian. Ca şi volumele anterioare şi cel prezentat este o culegere de documente de arhivă, depistate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova și în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova (fosta arhivă a C.C. a P.C.M). Cartea are doi editori: Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco...
Așa cum deja a reieșit din paragrafele anterioare, Mareșalul Ion Antonescu e pus în antiteză cu abjectul vicepreședinte al Consiliului de Miniștri din epocă. Marin Preda e primul dintre romancierii de seamă care a încercat, prin „Delirul", după cum se știe, reabilitarea literară a militarului de carieră victimă a istoriei - ca și întreaga Românie, de altfel. Net desinhibat, grație deceniilor scurse după „obsedantul deceniu", Ion Iachim se apropie și mai mult de adevărul tragic pe care astăzi doar unii nostalgici și mai ales răuvoitorii îl contestă cu vehemență din interese politico-pecuniare...
ISSN, ISSN-L 2247- 4374 |