Oare există vreo legătură între Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor şi Creatorul de cuvinte? Sigur că da. Inexistenţa Creatorului ar fi însemnat inexistenţa tuturor celor văzute şi nevăzute, iar făuritorului de cuvinte i-ar fi lipsit izvorul inspiraţiei, ba mai mult, i-ar fi lipsit chiar cuvântul care este însuşi Dumnezeu. Dacă Dumnezeu n-ar fi existat, nu s-ar fi ivit pe lume nici dumnezeul poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Creaţia eminesciană (îndeosebi poezia) este atât de dumnezeiască, încât legenda despre contribuţia Atotputernicului la apariţia pe lume a Poetului a devenit aproape un truism. Dumnezeu este totul, poetul soarbe totul din Dumnezeu. Printre poeţii care şi-au dedicat scrisul ideii de Dumnezeu, ca şi ideii de credinţă şi religie în general, se numără gândiristul Vasile Voiculescu, un spirit profund religios, a cărui atitudine a îmbrăcat forma iubirii pentru tot ceea ce Dumnezeu a creat, el însuşi considerându-se parte din opera Sa. Reprezentativă pentru creaţia sa religioasă este poezia „În grădina Ghetsemani", care prezintă o trăire religioasă autentică, autorul identificându-se cu Iisus însuşi:
În grădina Ghetsemani. Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul.../ Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtr-una./ Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul/ Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.// O mână nendurată, tinând grozava cupă,/ Se coboara-miindu-l şi i-o ducea la gură.../ Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă.../ Dar nu voia s-atingă infama băutură.// În apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă.../ Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere/ Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!// Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,/ Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.../ Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii/ Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.

Poezia este dedicată acelui moment de linişte petrecut în grădina Ghetsemani, în care Iisus se pregăteşte pentru cele ce vor urma, asumându-şi în întregime condiţia umană. Spre deosebire de Arghezi, ros de îndoieli, gata oricând pentru credinţă, dar şi pentru tăgadă, Voiculescu are înţelepciunea să vadă în tot ce-l înconjoară prezenţa lui Dumnezeu, revelaţiile primindu-le prin har, iar acesta coborându-i în suflet treptat, prin cunoaşterea răbdătoare şi suişul treptelor până la El. În acelaşi context, sărbătorile religioase (îndeosebi Crăciunul, Paştele şi Anul Nou) constituie pentru poet un minunat prilej de înălţare şi purificare spirituală, de regenerare a timpului în spaţiul unor clipe, care cu greu pot fi uitate. Astfel de clipe stau la originea multor poezii, poeme, eseuri sau cugetări, pe care poetul le-a zidit cu ajutorul Cuvântului moşit de Dumnezeu.