Cei care ne-au urmărit comentariile anterioare de la Book Expo America (B.E.A.), cel mai mare târg de carte din America și din lume, au reținut probabil că aceast eveniment are două părți, în primele zile se prezintă editurile în formele libere pe care le consideră potrivite cu specificul lor, iar în partea a două apare dolarul, fiindcă tot ce în prima parte a fost doar arătat și oferit, acum este vândut. Dar iată că la ediția din acest an s-a pus un mare accent pe difuzare, pe legătură dintre autor și cititor, fiindcă B.E.A. a vrut să-și arate identitatea reală. De aceea am avut parte de un rafinat tratament de comunicare și dăruire, milioane de cărți fiind făcute cadou vizitatorilor/cititorilor. Evident, aceștia sunt plătitori indirecți, fiindcă intrarea este substanțială.

Spațiul de desfășurare a fost același că și în anii trecuți, Jacob Javits Center, de pe 34 St., cel mai impunăror palat din sticlă și oțel din Manhattan. Seamănă cu un gigantic stup de albine. Totul este uluitor aici. Marile edituri din America (peste 700) s-au desfășurat pe spații uriașe, în condiții comerciale extraordinare. Fiecare editura avea și un spațiu special pentru întâlniri cu editorii și staful editurii. Din păcate, au lipsit agenții literari, pe care eu i-am căutat cu asiduitate, fiindcă în America agentul literar este mai important decât editorul, oricum, editorul nu face nimic fără opinia agentului. Agenții, ți se spune, sunt acasă la ei sau pot fi găsiți în anumite zile la sediile editurilor la care lucrează.

E foarte greu să pătrunzi în lumea cărții americane, chiar dacă speri că la un asemenea trag de carte gigantic, exhaustiv, vei avea vreo șansă. Nu ai. Dimpotrivă, observi doar ambalajul, doar față fenomentului, adică infinitul Smile American. Oameni foarte amabili, sute de tineri angajați să-ți zâmbească, dar dincolo de Cortina nu apare nimic. Nu-ți rămâne decât să te bucuri de spectacolul cărții, de multitudinea de edituri și forme de prezentare, care includ tot ce înseamnă reclamă comercială. De fapt, B.E.A. a reliefat în acest an tot ceea ce înseamnă distribuție a cărții, difuzare. Este ceva cu adevărat uluitor, de aplaudat, mai ales pentru un scriitor român, fiindcă în România nu există un târg al difuzării, un târg al prezentării de carte și al dăruirii de carte. B.E.A. e un târg în care vezi mii de rânduri care se formează în față unei tarabe la care stă scriitorul și oferă autografe pe sute de cărți editate special pentru a fi dăruite.

Senzația este de sărbătoare, de bucurie a întâlnirii sau reîntâlnirii dintre editor, carte și cititor. Totul arată că un parc de distracții. Toată lumea se distrează, petrece, peste tot ești întâmpinat cu paharul de șampanie sau cu un veritabil party, ca la faimoasele edituri Simon & Schuster, Hachette, MacMillan, Harper, Penguin, Archway sau Ingram. Este utopia cărții, paradisul cărții, ca în țară dolarului să nu vezi un dolar, nici o bancnotă verde!

Trebuie să precizez că toate cărțile care ți se oferă gratuit au pe ele scris „Not for sale" (Nu este de vânzare), cu precizarea „Advance reader's Copy - Uncorrected Proof" (Copia cititorului în avans - Dovadă necorectată). Eu mi-am ales câteva rarități, în general cărți primate cu autograf de la autori sau traducători, precum „Between Two Millstones" (Între două pietre de moară) de Aleksandr Soljeniţin, vol. I, care conține jurnalul exilului occidental („Sketches of Exile" (Schițe de exil), 1974-1978). Va urmă volumul al doilea, care cuprinde „Exilul American, anii 1978-1994. Cu adevărat o consider o comoară. La fel consider că este și volumul „Obama" de Brian Abrams, un autor celebru prin faptul că a consacrat genul "oral history". Și cartea despre Obama se subintituleaza „An Oral History 2009-2017". Este ceva senzațional. O muncă de documentare titanică, fiindcă volumul cuprinde numai texte vorbite de mii de personae în timpul dublului mandat al lui Obama. O altă carte monumentală pe care am vrut să o am este „Presidents of War" (Președinți de război), subintitulată „The Epic Story, from 1807 to Modern Times", semnată de un prestigios autor, Michael Beschloss, specialist în cărți dedicate istoriilor prezidențiale. Și ultima carte este dedicată, cum vedeți, președinților războinici.

Acest gen de literatură pe baza de documente este foarte cultivat de americani. Nu întâmplător staruri ale târgului au fost președinții Americii sau oamenii din preajma lor, astfel erau anunțați cu bannere cât casă: Bill Clinton cu o carte de convorbiri (partener: celebrul romancier James Patterson), Michelle și Barack Obama cu mai multe cărți, Hillary Clinton, desigur, și Ronald Trump. Ba revista târgului, „The Daily Show", a făcut un poster pe care îl primeșți la intrare în care îl vedem pe Trump într-o barcă cu numele lui, echipat ca revoluționar, cu sabie la brâu, dar cu un mobil în mână, stă în picioare, privește înainte, cum barca înfruntă sloiurile de gheață, iar la rame trag vârtos Melania, Pence, Ivanka și tot staff-ul lui. Barcă e plină cu emigranți! O nouă cruciadă? Parcă ar fi o pânză de Turner, senzațional colorată. Umorul și bună dispoziție te întmapină încă de la intrare.

Dar important de subliniat este faptul că invazia de cărți prezidențiale, în special ale foștilor președinți, este o dovadă de transparență. Toți găsesc în carte prilejul de a se confesa, de a se dezvălui, cum oficial nu o pot face. Și am luat și volumul „Pence. The path to Power" (Pence. Calea spre putere), unde, într-adevăr, apar lucrui necunoscute, cu totul intime, din viață vicepreședintelui Statelor Unite, despre care se spune că i-a adus, prin talentul sau diplomatic, victoria lui Trump.

Zeci de titluri te înnebuneau. Calitatea tipăriturilor la fel. Sute de scriitori la standurile editurilor dădeau în neștire autografe. Erau și cărți reeditate, de mare succes. Sigur, nu am evitat și scriitorii obișnuiți, cărora le-am cerut să-și prezinte cartea în câteva cuvinte. Erau ași. Parcă erau dresați. Mi-a făcut plăcere să primesc cărți de la scriitori că Fred Bowen, care își lansa ultima carte, „Lucky Enough", cu tema sportivă. Îmi cer scuze că remarc doar scriitorii pe care i-am cunoscut și mi-au dăruit cărți: Jennifer Lynn Barnes, cu „Little White Lies", Kelli Maria Korducki, cu „Hart to Do", Reyna Grande, cu „A Dream Called Home", Anne O'Brien Carelli, cu „Skylark and Wallcreeper", sau Amy Nawrocki, cu „The Comeț's Tail", cărți care nu sunt pe piață, oferite în preview, în ediția de proba a cărții (versiunea necorectata), cum am spus.

Desigur, B.E.A. atrage toate forțele literare ale Americii, care sunt gigantice. Lumea cărții este ca o caracatița, dar uluitor rămâne faptul că, la concurență cu filmul și musicalul, pentru americani Cartea este regina. Bate toate artele. Nu trebuie să fii președintele Statelor Unite că să ai facilități extraordinare. Evident, prefer scriitorii normali, care scriu cărți despre viață, despre existența obișnuită, fiindcă infiltrarea politicului în literatură nu-i a bună! Și să ne gândim numai la noi, la ce se întâmplă la „Gaudeamus", când domină puşcariabilii şi puşcăriaşii, la invazia amatorilor de la putere, care confiscă târgul.

Evident, aici, la B.E.A., orice reclamă este plătită de cel care și-o face. Dar sute de scriitori preferă condiția simplă de scriitor, așa cum i-am auzit vorbind în numeroasele locuri de prezentare sau de dezbatere, numite „The Reimagined". Cartea rămâne regina artelor, calea ideală de comunicare între oameni. Îmi visez să văd și la Bucureșți că se întâmplă o asemenea emulație. Imaginați-va târgul „Gaudemus" conceput după modelul B.E.A.: primele trei zile ar fi dedicate numai autorilor, scriitorul în plin plan, la masă de autografe și la tribună dezbaterilor, iar editurile pun la dispoziție 300 de exemlare de fiecare titlu, care sunt dăruite gratuit vizitatorilor. Celelalte două zile vor fi cu vânzare, dar cu prețuri foarte accesibile, iar intrarea la târg, liberă. Și chiar dacă în prima parte intrarea va fi cu bani, prețul va fi acoperit de cadourile pe care le primește vizitatorul. La B.E.A., un bilet de intrare costă peste 80 de dolari. Dar, teoretic, cititorului i se oferă un million de titluri, deci de cărți, deși practic nu poate să ducă decât maximum două sacoşe, pe care le primneste de la edituri (fiecare editura are sacoșă cu marca proprie). Am văzut și cititori care vin cu cărucioare, pe care le încarcă cu un maldăr de cărți. Așa e aici, asta e regula, fiecare ia câte cărți poate să ducă. Nimeni nu te controlează, dimpotrivă, te stimulează să iei cartea pe care ți-o întinde. Așadar, vorbim despre un târg cu două porți, un târg al scriitorului și altul al cititorului. De fapt, e un singur târg cu două porți sau două feţe, că Ianus, cu una îndreptată spre autor, cu altă spre iubitorul de carte.

Corespondență de la New York