
Este un tehnician la înfăşurat, recunosc, un specialist al sunetelor, „sarmalele de cuvinte" arată bine fierte împreună, par să pleznească de sănătate, dar cînd le guşti, ce păcat!, sînt umplute cu aer şi se dezumflă la cea mai fină muşcătură: „La început a fost ideea/ Mai apoi s-a născut el/ Dar şi ideea a crescut/ Cât un balon de coşmar". Secvenţe simple. La fel cum unele versuri din muzica actuală de top sînt ridicole pentru un bun poet postmodern, poezia din sarmale va fi ridicolă pentru cititor, mai ales acum, cînd în sfera conceptului de literatură de consum, poezia este, biata de ea, chircită de tot. Baronului Vălucă îi place să se imagineze poet, să se urce în vîrful Olimpului. Privind prin ocheanul poeziei spre vîrf, urcatul i se pare floare la ureche. Dezinvoltura cu care îşi rosteşte poezia, nu numai că îl face să scapete de pe urcuş, dar să-i şi scape pe hîrtie construcţii lingvistice detestabile: „Clocotind a durere de bere şi de cap/ De furtul taciturnului barman/ Şi ca să-şi mai potolească setea/ Din butoiul cu gânduri depravate". Mixtum compositum, clişee modulate de hazard, persiflare generată de motive personale, de spiritul de frondă în care se izbesc două lumi: una a existenţei sale marcate de frămîntări cotidiene fireşti, alta a unei conştiinţe vizitatoare a acestora. Fiecare poezie pare o deschizătură către o lume cu multe muchii şi ciudate vederi, cu multe labirinturi, o lume creată de el - homo ludens. Elanul „liric" care îl bîntuie pe Valentin Jantea nu se lasă ucis de eterna temă a artei poetice.
Deşi are intenţii „originale", părerea mea e că Baronul Vălucă ar trebui să mai transpire la ele, să le stoarcă mai bine, mai temperat, nu numai de paradoxuri lingvistice, ci şi de metafore. Poetul este un spirit independent, comportamentul său literar cade în sarcina acuzei, el umblă „în bulendre de carton" cu superioritate puţin afectată, „obligat de malformaţii chirilice să facă antitetanos unui ziar", se „tratează cu ce mere de mere, doarme pe o saltea făcută din mere, cineva chiar remarcă ţipător că posedă mâini şi picioare" - fantezii combinative, aglomerare specifică dadaiştilor sau suprarealiştilor. Nu neg eficacitatea, exactitatea de constructor prin care alternează şi armează imaginile poetice. Principalul condiment al „sarmalelor" este ricoşeul curajos şi riscant în imaginar, în fantastic („Faraonul merelor"). Probabil, volumul acoperă autorului o paletă de credinţe şi de libertăţi de acces prin propriile vederi (vedenii) lirice, prin propriile sisteme de referinţă în regiunea poeziei postmoderne, care îngăduie, desigur, asemenea demersuri. Mă mulţumesc să cred că poetului îi aparţine, eventual, surpriza la nivel intenţional de a scrie poezie. Deocamdată. În viaţa reală Baronul poet, este descendentul unei familii de intelectuali, „proprietarul a 137 ha pădure, 4,5 ha parc natural şi fostul conac al boierului Tabacaru din Văculeşti, în care funcţionează primăria, başca un iaz în suprafaţă de 8,1 ha, situat la punctul Lipoveni, aproape de localitatea Recea Verbia, loc istoric, pentru că după lupta de aici Mihai Viteazu a ocupat tronul Moldovei şi a realizat unirea celor trei provincii româneşti, la 1600."