Niciun titlu nu ar fi mai potrivit pentru aceste momente de cumpănă ale Ţării decât cel al articolului din „Neamul românesc”, publicat la data 6 iulie 1940, de marele savant Nicolae Iorga: „De ce atâta ură?” Anul 1940 a fost anul rapturilor teritoriale, comise în urma criminalului Pact Ribbentrop-Molotov (cu urmări încă vizibil valabile), de către U.R.S.S., Germania şi Italia prin ultimatumurile din 26-28 iunie, prin „Diktatul de la Viena” şi Tratatul de la Craiova, prin care României i-au fost răpite teritorii. Astăzi, în urma atâtor atentate asupra integrităţii şi suveranităţii Ţării, cei cărora le pasă nu pot accepta pretenţiile revanşarde ale Ungariei, nici comportamentul execrabil al unor maghiari descreieraţi, pe care-i întrebăm: „De ce atâta ură ?”.

Falsificarea istoriei, cimitirul Valea Uzului şi profanarea de morminte „justificată” de U.D.M.R., sub toleranţa inadmisibilă a autorităţilor statului român

Nici nu a apucat să se dilueze antiromânismul parşiv al demolării statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul de la Oradea, că alt „incendiu” a aprins spiritele. Telecomandat, alimentat şi catalizat permanent de extremiştii şovini din „ţara vecină şi prietenă”, prin reprezentanţii uniunii „culturale” U.D.M.R., cu doza ciclică de anti-românism, un autobotezat „grup de inițiativă maghiar” din România - a considerat că profanarea mormintelor ar putea resuscita doctrina „Nincs kegyelem !” a lui Dücső Csaba şi acoperirea prin uitare a masacrelor de la Ip, Treznea, Moisei, Luduş, Sărmaşu… Fără urmă de îndoială, evenimentul nedorit la care ne vom referi în cele ce urmează a îngrijorat şi revoltat majoritatea cetăţenilor de bună credinţă ai României. Influenţa malefică şi antiromânească a neconstituţionalului şi subversivului partid fabricat pe criterii etnice, imediat după haosul decembrist (să nu credeţi în coincidenţe) botezat U.D.M.R., şi condus „spre înalte culmi de progres şi civilizaţie” de un lider mai antiromân şi mai machiavelic chiar decât Viktor Orban şi purtătorul de sutană satanistă László Tőkés.

Antiromânismul extremiştilor maghiari se bucură de susţinerea, ba chiar încurajarea declarată public a manechinului-motociclist de la Senatul României, de cea tacită a biciclistului de la Cotroceni, a re-re-judecatului de la Camera Deputaţilor din Parlamentului României şi de totala lipsă de reacţie a Guvernului României. Ei sunt principalii anti-românii care permit şi favorizează  comentariile permanente, pline de venin ale „Sătulului de România” şi ale agentului în sutană - „eroul revoluţiei de la Timişoara”. Asemenea lor, declaraţiile Gauleiterului de la Ambasada Partenerului strategic al României şi a altor reprezentanţi ai unor state occidentale la Bucureşti încalcă flagrant prevederile diplomatice ale Tratatului de la Viena, prin ingerinţe nepermise în treburile interne ale României. Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul României n-au avut nicio reacţie concretă, doar vorbe de adormit copiii. Nu-i aşa?, doar tratatele se fac şi pentru a fi încălcate, nu?

Pentru Onor… la loc comanda !

Despre istoria cimitirului devenit centrul atenţiei de moment, dar mediatizat de mass-media cu „discreţie” comandată, pentru a nu leza sensibilităţile minoritarilor etnici îi lăsăm pe cunoscători să-şi spună cuvântul[1]. Importanţă trebuie acordată nu doar evenimentului în sine, ci mai cu seamă contextului în care se întîmplă atacurile din ce în ce mai impertinente şi mai dese ale iredentei maghiare, încadrată deloc întâmplător în planul de acţiune împotriva Centenarului României Mari şi a operaţiunii de anulare a prevederilor Tratatului de la Trianon, minuţios preparate pe lamela laboratoarele budapestane sub denumirea „Trianon 1920”. Prin comparaţie, autorităţile româneşti n-au mişcat un deget - că de susţinere materială, nici vorbă - pentru evidenţierea importanţei Anului Centenar pe plan intern şi, mai cu seamă, extern, lăsând totul pe umerii firavi ai unor asociaţii cultural-patriotice. Ba, mai mult, cloaca politicianiştilor a trădat Ţara şi Neamul, făcându-se frate cu dracu’ pentru interese meschine şi, mai cu seamă, pentru obţinerea majorităţii în Parlamentul României. Povestea-i veche, nu doar cei aflaţi acum la „putere”, ci toate „puterile” şi „opoziţiile” postdecembriste au fost şantajate la momentul potrivit de extremiştii din U.D.M.R., aflaţi în slujba altor interese decât cele ale românilor, actualul şef al hoardei nefiind deloc străin. Pe toată durata Anului Centenar nu a fost semnalată nicio manifestare antimaghiară, în timp ce acţiunile antiromâneşti organizate de unguri în România s-au îndesit, cu încuviinţarea - tacită sau verbală - a oficialilor statului român, precum ciupercile după ploaia de vară… nici celor morţi nu le dau pace.

Agresarea celor care nu sunt de acord cu profanarea mormintelor militarilor români din Cimitirul Internaţional de la Valea Uzului de către extremiştii maghiari poate escalada, situaţia fiind mai mult decât încordată. Ceea ce s-a întâmplat cu peste şapte decenii în urmă, dar şi în anul 1990, readuc în memoria colectivă crimele şi masacrele comise în anii 1940-1944 de trupele horthyste, de „Nyilaskeresztes” (Crucile cu săgeţi), „Rongyos Gárda” (Garda Zdrenţăroşilor), „Turáni vadászo” (Vânătorii turanici), „A Székely Határőr Hadosztály” (Divizia secuiască de frontieră), dar şi de atrocitatea din 1990  comisă asupra lui Mihăilă Cofariu, mutilat pe viaţă de Barabas Erno - fugit in Ungaria imediat după evenimente. Deci, este posibil şi de nedorit !

Să fie aruncată la coş, să fie sancţionată iniţiativa legislativă a U.D.M.R., de legiferarea a formaţiunilor paramilitare maghiare din Transilvania pentru „paza localităţilor”, sub care se ascund interese şovine, transmisă prin aprobare tacită de la Senat pentru a fi legiferată de către forul decizional, Camera Deputaţilor. Ne întrebăm dacă nu cumva le vor fi eliberate şi permise de port-armă, că arme are cine le da. Ce aşteaptă autorităţile române pentru a lua măsuri, de apărare a cetăţenilor Ţării?  Un masacru etnic? Un nou Diktat pentru invalidarea Tratatului de la Trianon ?

-----------------------------------------