Tranziţia de la o dictatură la altă dictatură, disperarea, sărăcia în care trăieşte populaţia României de 22 de ani, sentimentul de timorare sub care funcţionează sănătatea şi învăţămîntul, neîncrederea în instituţiile statului cotropite de politic, populate de corupţi şi de rudele lor, au scos românii în stradă zi de zi, de o săptămînă încoace. La -3° de afară, la kilometrul 0 al României şi în alte 60 de oraşe din ţară au avut loc cele mai ample manifestaţii de stradă de cînd a venit preşedintele la putere. Primele trei zile au fost presărate cu adevărate lupte între manifestanţi şi jandarmeria care a acţionat cu dublă măsură, făcînd uz de gaze lacrimogene şi de instrumentele din dotare. Zeci de protestatari nevinovaţi şi jurnalişti culturali, agresaţi şi loviţi mîrlăneşte au fost urcaţi cu forţa în dubă, nu în salvare pentru îngrijiri. „Băgaţi saitul de cultură în dubă! Imediat!". Potrivit art. 35 din Legea jandarmeriei (Legea nr. 550/2004), jandarmii nu au dreptul să conducă la secţia de poliţie sau la unitatea de jandarmi persoane despre care nu pot dovedi că au săvârşit fapte contrare legii, prin care au provocat dezordine/tulburări. Între militanţi s-au infiltrat jandarmi în civil care au aruncat cu bucăţi smulse din asfalt şi au incendiat maşini scoase din uz. Ministrul de interne a dat ordin ca manifestanţii să fie bătuţi. După titlul unui mai vechi editorial pe care îl semnez în Agero şi ART-EMIS, preluat de saitul Revoluţiei, în piaţa Universităţii s-a strigat „daţi-mi ţara înapoi", semn că protestele în nume propriu de-a lungul cîtorva ani, au fost bine receptate de către cititorii din ţară. Scandările au fost pe măsura limbajului folosit de preşedinte şi de guvernanţi. Cîţiva protestatari au venit în Piaţa Universităţii cu o cruce şi un coşciug pe care scria: „Vrem să înmormântăm guvernul român şi să facem veşnica pomenire a celor care au distrus ţara".

Azi, 22 ianuarie, în ciuda condiţiilor meteo, mii de oameni protestează în Piaţa Universităţii pentru a unsprezecea zi, consecutiv. Mitingurile anti-preşedinte şi anti-guvern au umplut la refuz peste 60 de oraşe româneşti. Cîndva popular în România, repudiat azi pentru că a sluţit rău de tot nivelul de trai al românului, pentru că a tăiat la maxim salariile şi pensiile în schimbul cartuşelor cu piper, preşedintele se confruntă cu cele mai ample proteste. Jefuirea şi vînzarea ţării, îmbogăţirea guvernanţilor, sărăcirea poporului, austeritatea numai pentru mulţime şi chiverniseala pentru guvern, au adus România la limita răbdării. Poporul devenise un robot controlat cu telecomanda. Nimeni nu mişca, nicio idee nu răsărea, nicio cerere nu era luată în seamă, dacă nu se apăsa pe butonul de la Cotroceni. În schimbul supunerii şi resemnării, poporului i se amintea periodic de criză, de recesiune, de sacrificii şi de faptul că neascultarea va face, ca la o simplă pocnitură din degete, dacă îndrăznea să mişte în front, să-şi piardă şi bruma de pîine.

Obişnuiţi să se asculte doar pe ei înşişi, chiar şi atunci cînd poporul plînge de foame şi de frig, păziţi de trupe speciale, preşedintele şi premierul au stat după draperii, invitînd forţele de ordine să intre mai puternic în manifestanţii paşnici, care au suportat gloanţe cu piper, gaze lacrimogene, lovituri de baston sau cătuşe. Toate televiziunile naţionale au viciat relatările de la faţa locului. Protestele românilor cinstiţi şi înfometaţi au fost manipulate de televiziunile puterii şi speculate de politicieni. Numai OTV-ul şi Antena 3 au înfăţişat adevărul. Dominanta protestelor a fost decenţa, perturbată de vandali - trimişi speciali ai puterii - cu rol de a destabiliza legitimitatea protestelor şi a cererilor. Românii care trăiesc jignitor, umilitor, intelectualii, studenţii, pensionarii, alte categorii defavorizate au cerut recuperarea României din mîinile hoţilor. În aceste manifestaţii s-a văzut o Românie coerentă. O Românie care ştie ce vrea pentru viitorul ei. Deşi au fost sparte geamurile unui magazin şi ale unor sedii de bănci, cîteva ghivece stradale, distrugerile sînt extrem de mici faţă de cele ale guvernului, care a distrus fără remedii, ţara. La început spontan-civilă, în sprijinul lui Raed Arafat şi a serviciului SMURD, manifestaţiile au devenit programate în cea de-a cincea zi. Guvernul trebuia să înveţe să comunice şi să sprijine creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea vieţii în general, nu creşterea necontrolată a averilor la vîrful puterii. De 22 de ani, puterea coruptă pînă în măduva oaselor a cerut sacrificii imense poporului pentru a-şi construi ea averi capitaliste multilateral dezvoltate, reprezentanţii ei devenind milionari în valută. În acest timp, românii au rămas pe drumuri, fără slujbă, şi-au pierdut casele, familiile, şi-au pus capăt zilelor şi speranţelor de mai bine. În ţara noastră, preşedintele a fost în tot şi în toate şi toate sînt pe dos!

Dacă ţara este în colapsul pe care l-am punctat pas cu pas în scrierile mele, clasa politică poartă toată vina. Au furat cît au putut, iar acum vor să-şi şteargă urmele ca o pisică, lîngă un gard de jandarmi. Sînt în stare să trimită poporul după gratii, ca să îşi salveze bucăţile furate din trupul economiei româneşti. Ce reforme au făcut aceşti neputincioşi mintal? Au tăiat pensiile, salariile, ajutoarele şi indemnizaţiile pentru copii, au distrus sănătatea, au alungat medicii peste hotare, iar fondurile obţinute, vezi Doamne!, le-au folosit pentru săli de sport, terenuri de fotbal şi parcuri la sate, pentru pîrtii de schi şi alte investiţii de tot rîsul, de fapt, justificări pentru agoniseala lor. Au desfiinţat locuri de muncă, i-au îndatorat pe români, i-au umilit şi i-au sărăcit, în aşa fel încît, preocupaţi de traiul lor greu, să nu se mai ocupe de cei care fură. 22 de ani de hoţie neîntreruptă. Mi-e greu să cred că un guvernant ar trăi cu 700-800 lei pe lună, cînd numai întreţinerea la bloc este de 600 pe lună, iar chiria în Bucureşti, de pildă, depăşeşte cu mult salarul minim pe economie. Acesta este salariul unui medic la angajare: 800 de lei! Dar celelalte cheltuieli, lumină, gaze, hrană zilnică, medicamente? Umilitor! Deci, jos cu ei! Echitate, egalitate şi dreptate! Jos marionetele guvernului mondial! Români, trebuie să ne recîştigăm demnitatea! Trebuie să redevenim stăpîni în ţara noastră! Să fie aduşi în faţa poporului, nu a justiţiei, infestată în părţile esenţiale, toţi cei care au guvernat România cu strîmbă măsură timp de 22 de ani, toţi cei care s-au îmbogăţit jefuind şi înstrăinînd avuţia ţării, toţi cei care ne-au dispreţuit, ne-au umilit şi ne-au sărăcit! Să nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare de către cei care ne împing în mizerie zi de zi, în timp ce ei trăiesc în lux şi huzur! Să nu ne mai lăsăm amăgiţi! Să ne luăm ţara înapoi din mîinile celor care au căpuşat-o! România este a românilor! De la portar pînă la vîrf, unde stau agăţate căpuşele puterii, se impune o schimbare de regim, nu o înlocuire de persoane.

Cu spatele la televizor, cu urechile astupate şi cu singurul neuron care stă de şase, comandantul îşi spune cu o voce interioară: „N-am făcut deloc bine dacă i-am zdruncinat pe cei care au ridicat averi de carton în ultimii 22 de ani, gata-gata să mă întreacă. Am avut tupeul să-i arestez pe corupţi: poliţişti, judecătorii ăia mari, vameşi, arbitri, patroni de cluburi, impresari, secretari de stat, primari de oraşe mari, consilieri judeţeni, o grămadă de funcţionari publici. Am oprit maşina de copiat de la Bac, prin care partidele îşi promovau analfabeţii în facultăţile particulare/de stat, conduse tot de ei, le-am interzis rectorilor să-şi angajeze toate rudele pe salarii de mii de euro. Eu am fost primul şi singurul conducător care a avut curajul să se ia la trîntă cu sistemul ticăloşit. M-am înşelat cumva crezînd că slugile îmi vor depăşi averea personală? Cred că am luat de la popor prea mult, prea des, ca să cîrpesc găurile din buget şi să aprovizionez conturile din Elveţia şi Belgia ale groparilor ţării: Elena, Radu, Adrian, Vasile... Amin". Nimic nou sub soare, din vremuri imemoriale, bandiţii s-au dat singuri în gît. Se repetă şi acum la borna prezentului, în România, cu gruparea de crimă economică reunită în jurul puterii. Ameninţările şi şantajul reciproc dintre mafioţii ştiuţi şi neştiuţi (fiecare cu impresia că unul a îndrăznit şi a reuşit să fure mai mult decît celălalt), au făcut ca regimului actual să-i sune ceasul sub presiunea străzii. Va începe o nouă eră în istoria României? Pensii şi salarii decente pentru medici şi profesori, locuri de muncă şi creşterea nivelului de trai? Ehei!, de aici încolo o să răsară grîu unde nici n-a fost semănat, iar maidanezii nu vor mai prididi să umble cu colacii în coadă.

Protestele continuă în Capitală şi în aproape toate oraşele ţării. A mai rămas puţin pînă la sărbătoarea Unirii. Conducătorul iubit este aşteptat în stradă cu lozinci sugestive de mai bine de o săptămînă, ca să se prindă în horă.