Pe cîteva canale de scurgere din mahalaua media, prin tot felul de analişti, sereişti, interpuşi, mesageri, transmisionişti, sîntem lucraţi metodic şi îndrumaţi spre cele două ţepe uriaşe: Iohannis şi „penele”. Însă, toate încercările exhibiţionistului cu morgă savantă de a mai da bine la imagine e vetustă din start. Aerele sale de vitejie sînt pură fanfaronadă, întemeiată pe o solidă incultură şi ură faţă de români. României nu-i trebuie o ideologie a exhibiţionismului. Locul unui exhibiţionist este pe plaja de nudişti, unde nimeni nu se scandalizează. Excesul său de defulare (caz psihanalitic, zic specialiştii) a transformat „piaţa” politică şi legislativă într-o plajă de nudişti - o adevărată pegră! Acest „istoriograf” solemn al frustrărilor, mizeriilor politice şi putregaiului justiţiar, a fost cruţat de „tătucii” lui, din primul mandat, de corvoada de a se perfecţiona, de a învăţa, de a face progrese. Cine nu ştie că e preşedinte al României îl poate confunda cu un personaj al poveştilor cu ipocriţi şi primari din vremea C.A.P.-ului. Iar o politică dusă într-o continuă frustrare e cu timpul respinsă de public, pentru că oamenii dispreţuiesc fanaticii, care din vorbe parşive adorm vigilenţa opiniei publice şi o amăgesc.
„Deghizare, minciună, ipocrizie, şi faţă de el şi faţă de ceilalţi”, citînd din Pascal, „maimuţă degenerată, îngâmfată până la megalomanie” (Th. Lessing), „fiinţă bolnavă de putere” (Seidel)! Cameleonic, autoplastic şi cu o perfidie rară, care momeşte pe individ doar pentru a-i stoarce votul şi a-l arunca, apoi, ca pe o măsea stricată, fără absolut nicio o măsură în calea nelegiuirilor proprii, fără pic de teamă faţă de lege, fără ruşine faţă de normele morale. Aşa îl percep înţelepţii pe K.W.I.! Cît de naivi să fie votanţii fitilistului, care timp de cinci ani a trimis poporul în clandestinitate cu retorica sa grandilocventă, cu metafizica sa ieftină, periculoasă, şi cu infantilismul său, ca mod de „iesprimare”? Chiar n-au aflat despre multipenalitatea faptelor sale, despre nenumăratele încălcări de Constituţie, despre vînzarea şi trădarea de neam şi ţară? PupinTrumpistul a preluat, cu adevărată bulimie senzorială, sarcinile trasate de marile puteri, oricît de contorsionate, doar să mai obţină un mandat! S-a întors cu o şapcă de cincizeci de bani de la Marele Blond, pentru care a dat în schimb, olelelei!, din buzunarul ţării, dar a refuzat confruntarea cu Dăncilă, astfel ca cetăţenii să nu observe, în ultima clipă, cît e de incompetent şi cu cîtă parşivenie se dă democrat, deşi scrîşnetul maxilarelor îi dă de gol năravul dictatorial!
Nici Orban, calul său pintenog, nu-i mai prejos! Vorbeşte tot ce-i vine la gură, şi are impresia că a venit la Guvern să cînte la corzi, să danseze şi să bea răchie scumpe! Ludovic ăsta afirmă că e musai „să strîngem şurubul”, la fel cum, în 1996, Ciorbea susţinea că trebuie „să strîngem cureaua !” Vă mai amintiţi de regimul Constantinescu şi Convenţia Democrată, care s-au dovedit a fi fost o catastrofă naţională. Pentru că 1997 a încheiat Tratatul cu Ucraina - Act de trădare naţională - prin care România a semnat că renunţă „pe veci” la teritoriile româneşti (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei). Tot atunci s-a negociat intrarea în U.E. şi N.A.T.O. şi a fost distrusă Armata naţională. Regimul Iohannis 2 (Doamne, fereşte !) va fi mai nociv decît regimul Constantinescu şi Băsescu la un loc. Avem parte de un asemenea preşedinte, de un asemenea guvern, numai pentru că sînt încurajaţi de o parte a societăţii înmocirlită în ignoranţă. Atenţie, dragi români! Nu pierde el cîştigînd! Pierde poporul român!
Încă cinci ani cu individul ar însemna zero progres naţional, mofturi proprii costisitoare şi menţinerea „guvernului meu 2” călare pe instituţiile statului! Dacă s-ar număra voturile fir cu fir, fără S.T.S. şi softuri-pirat, situaţia ar fi altfel, dar votează cine are chef, iese cine e numit! KWI nu-i decît un o nulitate patentată de servicii, de Bruxelles, Berlin, Washington sau Ierusalim, un laş răzbunător, manevrat cu cheiţa, care juisează în faţa naţiunii! Un laş, căruia îi e frică de o femeie! Fără îndoială, nivelul lui e sub nivelul lui Dăncilă! „Mandatul lui Iohannis a fost o glumă”, afirma Dăncilă! O glumă macabră! K.W.I. e un studiu de caz special în gramatica politică! Corigent şi repetent la tot ce înseamnă român şi România! Îi e frică de limba română pe care o stîlceşte şi o încîlceşte de cîte ori deschide gura! Îi e silă de naţiune, de patrie şi de familia tradiţională! Îi e frică să vorbească în public! Doar silabiseşte, cu pauze interminabile... lexicuri marginale, excentrice sau puerile, ca la clasa a I-a, din lipsă de materie cenuşie pozitivă. Merită acest individ să mai fie preşedinte? NU!
K.W.I. dezbate de unul singur în conferinţe regizate, îşi face planuri în capul lui (acolo zice el că are cască), după cum îl duce limbajul simţirii fără simţire. Face planuri exact pe probleme arzătoare: guvernarea României cu diversioniştii lui, cu incompetenţii guvernului său, cu tăietorii de lemne şi venituri. De fapt, frustratul, care fără discernămînt, malaxează şi digeră totul din afară, se răzbună pe guvernul pesede care a făcut funcţională, pentru cîţiva ani, democraţia românească şi legislaţia pentru cetăţean. KWI nu-i capabil să ţină un discurs liber în faţa Naţiunii! Nu cunoaşte limba română, limba statului pe tronul căreia s-a cocoţat cu sprijin străin şi manevre feisbuciste. Nu cunoaşte sensul şi fondul cuvintelor.
Este un paraculturnic, pentru care alţii scriu discursurile servite mură în gură! Sau în ureche! E repetent în materie de cultură generală, oratorie şi comportament! Repetent în Constituţie şi călcător recidivist al prevederilor acesteia! Iată de ce nu se va confrunta cu doamna Dăncilă! Şi-ar pune în joc demnitatea creată artificial şi susţinută premeditat de Bruxelles! El n-are demnitate proprie! Se simte ameninţat de voturile obţinute de Dăncilă, aflată la tîmpla plăvanului! Un parşiv, utilizabil, (ne-re)folosibil, penal şi trădător de ţară. Mai puţin experimentată politic, Dăncilă ţine cu românii şi cu ţara, dacă i-aţi ascultat discursurile de la Bruxelles sau cu alte prilejuri.
Soluţia nu e să stai cu pantalonii în vine în faţa străinilor, să-ţi vinzi ţara, ca să dai bine în faţa porţilor imperiale! Orban al Ungariei a dat o palmă grea birocraţilor europeni, nişte corupţi rasaţi şi aceştia! Ca preşedinte nu-ţi baţi joc de ţara ta, cum a făcut Iohannis! A dat străinătăţii ceea ce nu era al lui: onoare, demnitate naţională, păduri, petrol, gaze, forţă de muncă ieftină, femei, tinere, copii. Prostia sa arogantă îl va arunca acolo unde îi este locul, la reziduuri nereciclabile şi nu se ştie pe unde îşi va scoate cămaşa. Nărăvit la multe, mari şi rele, acest Klaus, maestru al sforăriilor de tot felul, conivent cu haştagiştii care şi-au petrecut multe zile pe străzi la proteste, remuneraţi sau ameninţaţi, asociat cu ignoranţa şi bătaia de joc, cu gafele impardonabile (l-a detronat pe Vanghelie), cu nesocotinţa de a se considera cel mai potrivit pentru pălării mafiote de rang mondial şi prea mari pentru bostanul său fără conţinut organic, ar trebui să renunţe singur la un nou contract de chiriaş la Cotroceni! Pe cîmpul de luptă al războiului pentru putere există multe scenarii în care Iohannis poate cîştiga şi multe în care poate pierde.
Cum „Universul şi prostia omeneasca sînt infinite”, dacă tot sasul nătîng va ieşi la ruleta din 24 noiembrie, ne vom „reîmproprietări” cu acelaşi gunoi, care va bătători drumul spre distrugerea Naţiei Române.