În anul 1997, președintele de atunci al României, un autist politic la fel de pro-român ca și cel de astăzi i-a trădat și abandonat pe românii trăitori pe pământurile românești ale nordului Bucovinei, ale sudul Basarabiei și ale Ținutului Herța, comițănd un act de trădare națională prin „renunțarea pe veci” a teritoriului românesc de sub ocupația Ucrainei.

În anul 2021, la comanda păpușarilor care-l teleghidează pe senilul și din ce în ce mai mult contestatul șef al „Stripes and Stars”, sub „arbitrajul” Germaniei și al Franței (vă aduceți aminte de Pactul Molotov-Ribbentrop de la 23 august 1939 și de Diktatul de la Viena din 1940?), Guvernul și Parlamentul Coloniei Corporatiste sub Ocupație Militară Străină (C.C.O.M.S.) - statutul actual al fostei Românii Mari din 1918 -, au emis și aprobat o lege de cooperare militară cu Cabinetul de Miniștri ai Ucrainei[1], stat artificial creat de Stalin și Hrușciov -, un stat dovedit neprieten al românilor. Gura târgului tricotează bârfa că ar fi vorba de interesul unui pripășit „ne-român” la o fabrică de armament de prin județul Alba.

Bani, bani și iar bani, dar cu noi, românii, cum rămâne? Germania a făcut deja un pas înapoi, declarând prudentă că nu va participa la un război împotriva Federației Ruse. Gamela militarilor francezi a dat în clocot, iar militarii S.U.A. nu vor să mai apere nici Capitoliul nici caricatura împiedicată din Salonul Oval, suspectându-i validitatea facultăților mentale.

În acest context, România se găsește aruncată în marasmul junglei Marii Resetări, iar hoardele de lichele autohtone nu ne oferă decât „stări de alertă” catastofal administrate cu efecte genocidale și jonglerii cu numărul „deceselor generate de coronavirus. Desigur, în jurul acestui număr mai era vehiculat și mai este încă, într-un mod la fel de fals, totalul celor contaminați. Dar, până la urmă, cu adevărat relevante pentru starea de sănătate a unei națiuni sunt cifrele deceselor. Ei bine, acestea au fost false. Mai corect spus, falsificate în scopuri politice”[1], în urma cărora asasinii își umplu trezoreriile personale.

Drepturile omului au fost transformate în hârtie higienică, spitalele de stat nu mai sunt așezăminte de vindecare a pacienților ci temnițe unde oamenii sunt legați ajungând arși de vii (holocaust la propriu). Cifrele pierderilor și a celor vaccinați prezentate ca număr de circ derutează oamenii, minciunile și escrocheriile celor ce s-au făcut și se fac vinovați de starea de dezastru rămân nepedepsite. Ba chiar prezentate ca rezultate pozitive. Reziduurile societății contemporane precum Biden, Sarkozy, Macron, Johnson, Merkel, Iohannis… au permis unor purtători ilegali de creiere umane alterate de tip Cioloș, Barna, Clotilde, Turcanu & Co să se instaleze în funcții publice cu puteri decizionale. Cu toții mint cum respiră și emit cretinisme „de tristă amintire”:

Nelu Tătaru - a afirmat (nu se cunoaște precis dacă în funcția de parlamentar al României sau în calitate de „scăpat” din vreun „spital modular Covid”-fantomă creat de el sau din vreun așezământ de îngrijire a tulburărilor de mansardă:Așa am primit ordin, să îngropăm morții dezbrăcați și în saci de nailon. […] Vaccinarea va fi obligatorie inclusiv pentru copii. Iar dacă părinții refuză, vor fi decăzuți din drepturi și le vor fi luați copiii cu forța pentru a fi vaccinați”. Ordin de la cine?

Iulian Bulai - un Pinochio lamentabil cu rulmenții uzați înainte de vreme, fost cerșetor-statuie în Norvegia[2], ajuns prin nu se știe ce jonglerii U.S.R. în Parlamentul C.C.O.M.S.-România acuză P.S.D. pentru incendiul de la Spitalul „Matei Balș”. L-a scăpat pe cel de la spitalul de psihiatrie din Slatina, dar nu-i târziu pentru internare. Oxigenul din secții o fi de vină sau lipsa acestuia din creierele arafatiene, voiculesciene, gheorghițiene, rafiliene de care „Ales, bulaies, praful s-a ales!”.

Andrei Caramitru - fiul lu' tac-su, coordonatorul focurilor de mitraliere asupra Bibliotecii Universitare din București, în decembrie 1989) - face pe anal-istul lu' pește și dă indicații prețioase „pentru proști”, pe FB[3].

Sandra Pralong - probabil, botezată de un popă cu coarne într-un cazan cu smoală, instruită în S.U.A., în prezent, tăietoare de frunze la Cotroceni și slobozitoare de „binecuvântări” useristcuvântate după propriiile afirmații: „Nu vrem religie în școli! Religia îi îndobitocește pe oameni, îi face docili și slugarnici! […]Biserica Ortodoxa Romana este o tumoare de pe corpul social al țării. Parazitarea minții e mai gravă decăt cea a buzunarului […] Părinți […] retrăgeți-va copiii de la actualele ore de religie din școli […] Gîndiți-vă la milioanele de minți infestate și veți intelege o bună parte din dezastrul de astăzi […] combaterea naționalismului, boicotarea activă a inițiativelor care spală pe creier populația […]. [4]

Adrian Wiener - este posibil ca tulburările sale de tip borderline să se fi materializat printr-o abordare dihotomică cu reacții dramatice: „Ar trebui legiferat un mod de exterminare ai acestor oameni cu adevărat periculoși care se împotrivesc vaccinării”.[5]

Clotilde Armand - „plantată” (fără brățară) -  în România, posibil, prin manevre cioloșiste și epoleți D.S.S. se scuză-acuză: „Nu înțeleg cum au apărut acele înregistrări (cu umblatul în sacii cu buletine de vot - n.a.) pentru că ni s-a spus că camerele video nu înregistrează!”[6]Voturile au fost renumărare recent, dar dreptatea umblă tot cu capul spart.

Raluca Turcan - a uitat câți ani are[7], nu prea știe ce caută ea în viața ei și susține că „Pensiile nu s-au putut mări pentru că autoritățile s-au împiedicat de dosarele cu șină!”, asta, în timp ce „seara ne culcăm sănătoși și dimineața ne sculăm - Doamne, ferește! -  morți”[8].

Răspunsuri indirecte la aceste „mărgăritare” ale cretinismului de necontestat ni le oferă cel puțin doi dintre cei care au plecat:

George Pruteanu - „Cultura de masă s-a degradat înfiorător fiind infestată de grosolănie, sexualitate de mahala, incitare la ură, umor grobian, șmecherie, agramatism, ignoranţă. Televiziunile oferă 0,01% cultură. Se urmăreşte, parcă, îndobitocirea acestui neam”.

Adrian Păunescu  - „Nebunii urcă-n vârf de tot,/ Comandă lumea idiot,/ Declară zilnic un război,/ Murim săraci, murim umili,/ Din moftul unor imbecili/ Şi este vai şi-amar de noi./ Nu mai există nici valori,/ Nu se mai nasc nemuritori,/ Există bani şi-atâta tot,/ Să fim maimuţe-n carnaval,/ Maimuţa n-are ideal,/ Maimuţa are numai bot./ Sunt puse ţările la zid,/ Democraţia e un vid,/ Sub echilibrul pururi frânt,/ Se-aruncă-n lume maladii,/ Popoarele spre-a se rări,/ Că-s prea mulţi oameni pe pământ”.

Vrem nu vrem, trebuie să recunoaștem „marele merit” al „guvernelor mele”: pauperizarea și isterizarea românilor au fost realizate „pas cu pas”, fiind, cu adevărat, „lucruri bine făcute” în „România educată” a robotului schior, Orban și Cîțu. În România despre a cărei Declarație de Independență Națională - rostită de Mihail Kogălniceanu la 9 mai 1877 -, robotul de la Cotroceni n-a scos un cuvânt (doar nu e nația lui). Câteva zile mai târziu, tot el, Președintele României și-a arătat iaărși mușchii din cauciuc gonflabil, vaccinați (cu numai el știe ce),  pe post de „eliberator” al cetățenilor. S-a strofocat cu mult zel să anunțe - el - prin sunete sacadate citite de pe prompter, că din 15 mai, „poporul”, va primi porția de „panem et circenses” și că masca nu va mai fi obligatorie în spații deschise. De parcă acest anunț nu l-ar fi putut difuza crainicii televiziunilor prin telejurnale..

--------------------------------------------------