Dincolo de joaca supremă a timpului în acele ceasornicului, mereu în cursa sensului interzis, prezentul este deschis la capitolul tragedie şi speranţă. Ca un mînz alb pe o pajişte lichidă a alergat timpul, vaporaş de hîrtie, să ne mute de pe o emisferă pe alta. Nici hărţile nu mai corespund astăzi. Nici anotimpurile. Alte hotare, alţi zmei, alte stînci, alţi vrăjitori, cu alte entelehii, zdrobesc valorile în demimond. Prea multe colibe, prea multe palate, prea mult praf în orbite. Indicatoarele spre viitor s-au şters, gările şi oraşele s-au închis, birturile sînt goale. Oamenii din...