Cum e Tătaru, probabil şi Pistolul pus pe scaunul lui Cercel, azvîrlit de pe trapez în decorul balului mascat, de către sechelarzii celui mai incompetent guvern, pentru a acoperi gafa lui Tătaru. De ce l-au mazilit pe Cercel? Acesta a afirmat că România n-a închis graniţele şi trimite muncitori români în focarele de infecţie ale Germaniei, şi că nu se face testare în masă. Două lovituri sub centura preşedintelui, care n-a declarat nimic de sparanghelul lui Merkel, nici de repornirea statului român. Probabil, tot noaptea, ca hoţii (reeditînd noaptea nebună a celor 25 de ordonanţe de urgenţă), cu sprijin din afară, se încearcă reanimarea statului paralel. Sclavii români de pe plantaţiile nemţeşti nu sînt singurii. Cehia, prin aranjamente cu guvernul Mandolină 3, va prelua alte mii de muncitori români cu un tren de noapte, venit special. Nu că le-ar fi frică de noi, dar iohanniştii sînt dresaţi în treburi de întuneric. A cere icurilor de la putere să renunţe la ipocrizie şi minciună, măcar în perioada de încercare şi încarcerare pe care o traversăm, e peste puterile coronavirusurilor din guvern. În spatele preşedintelui şi guvernului său de incompetenţi (Orban, Turcan, Cîţu, Tătaru, Anisie, Alexandru) sînt o grămadă de fire nevăzute şi grupuri de interese străine. Nu-i vina lor că sînt coronavirusaţi la minte.  Votanţii lor sînt de vină! Asta se întîmplă cînd dai cu ştampila pe ciurucuri ordinare şi le trimiţi la guvernare. De-aia serviciile secrete au propriul partid şi propriile televiziuni.

O tîmpenie de proporţii este, fără, îndoială, declaraţia pe propria răspundere şi amenzile uriaşe. Procedeu coercitiv şi prilej de abuzuri. Probabil, statul îi va executa silit pe românii care n-au bani de amendă, cînd ei n-au bani de mîncare. Lui Vela i-a scăpat, dar declaraţiile astea, în mod ironic, trebuiau să aibă timbru judiciar şi autentificare notarială. Grămezi de bani ar fi făcut bieţii notari! Pînă una alta, ticăloşii au gîndit nişte monstruozităţi pentru starea de urgenţă, iar robotul le-a aprobat. Planul nazist de segregare a populaţiei pe criterii de vîrstă nu-i aparţine lui Cercel, ci lui Tătaru. Pe 16 aprilie, Tătaru a prezentat trunchiat unul dintre punctele documentului înaintat, în februarie, de către comitetul ştiinţific condus de Cercel. Vocea lui Tătaru poate fi auzită în link-urile video. Ulterior a fost preluată şi de doctorul Horaţiu Moldovan. Cercel a fost mazilit la ordin. Devenise incomod. Trebuia să i se tragă şi lui de undeva. Una, două, era cu vaccinul în gură, cînd gripele de găini, de vaci şi de porci, ne dădeau tîrcoale. Nu că n-ar fi un bun specialist, preşedintele e un pic mai sus de sandaua lui Cercel (parafrazîndu-l pe pictorul grec Apellis din Kos). Cercel e un om de ştiinţă, cu zeci de ani de studii şi atestate, nu profesor de fizică la liceu tehnologic. Însă, cînd îi asculţi pe cei de la O.M.S. şi pui ştiinţa în slujba răului nu iese bine.

De cele mai multe ori Cercel a vorbit gura fără el: „Am folosit în tratamentul pacienţilor cu COVID-19 tot felul de scheme, unele au folosit, altele nu” (înseamnă că cei trataţi cu astfel de scheme s-au dus pe pustii); „Dacă folosiți toaleta cu mâna stângă, deschideți robinetul cu mâna dreaptă”; „Beți apă de la robinet pentru că are clor și vă protejează de coronavirus”, „Virusul se ascunde în parcuri, închideți parcurile” - doar cîteva dintre perlele medicului Cercel - specialist de excepţie, dar, actor prost, ce negreşit va avea soarta altui confrate întru ştiinţă, emeritul Mircea Beurean. Cînd eşti medic bun, vezi-ţi de doftoriile tale! Nu te băga în politică! Nu fi slugoiul străinilor! Politica îţi ia capul. Capul lui Moţoc îl vrem, a strigat preşedintele! Ca să fie fericit poporul şi să existe un vinovat de serviciu, trebuia să-i facă vînt lui Cercel. Restul acuzaţiilor împotriva dr. Streinu fac parte din alt scenariu.

Aşadar, ideea carantinării persoanelor de peste 65 de ani, a fost lansată la Realitatea de către Nelu Tătaru, în Joia Mare şi a provocat, pe drept, o alertă de proporţii.

În orice „stare de urgenţă, restrîngerea drepturilor trebuie făcută fără discriminare, în speţă, încălcîndu-se Constituţia. A doua zi de Paşti, Tătaru a revenit asupra declaraţiei sale, la Digi24, aruncînd vina asupra lui Cercel. Avînd în vedere că Decretul privind instituirea stării de urgenţă interzice propagarea de informaţii false, mă întreb ce mai caută Tătaru la Ministerul Sănătăţii. De ce Iohannis nu i-a cerut demisia? De ce nu şi-a dat Tătaru demisia de onoare? Chiar şi Iohannis a susţinut acest lucru, în 24 martie 2020, declaraţia sa fiind prezentată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale: „Un punct foarte special, tin neaparat sa-l mai mentionez - persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident ca avem nevoie de masuri speciale, dar si de restrictii speciale. Si, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restrictii speciale, in sensul ca vor trebui, in interesul lor propriu, sa stea practic tot timpul acasa. Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi Nelu Tătaru au afirmat ori susţinut cu mult înainte că se urmăreşte aplicarea unor măsuri aparte pentru bătrânii cei trecuţi de 65 de ani, care vor fi trecuţi într-un program de izolare speciala (cei care nu vor sa moară de bună voie acuma, şi care de regulă votează cu P.S.D., deoarece Streinu Cercel a zis că cei care mor acuma nu mai mor la toamnă”- text primit în e-mail).

Cum escrocheria politică face azi istoria, determinarea fiind susţinută de gloata remaniată vremelnic în ideologii liberale agonice, însă mereu surmontabile, lui Iohannis i se pare normal să mai primească, prin escrocheria lui Tătaru, o felie de imagine în plus. S-o luăm metodic. Deci: carantinarea persoanelor de peste 65 de ani a fost pusă pe tapet în Joia Mare de către Nelu Tătaru. Iată ce spunea ministrul, atunci: „Ne-am gândit efectiv şi la nişte metode, să îi ducem într-un hotel, să-i ducem într-o cameră cu tot confortul în care să vină cineva şi să aibă grijă de ei. Sunt într-adevăr puţine spaţii, dar când este stare de urgenţă şi cazurile continuă…, atunci spaţiile le vom găsi, în hoteluri, rechiziţionate sau nu, contra cost sau nu”. Declaraţia sa poate fi văzută pe Realitatea Plus, în articolul cu titlul: „Ministerul Sănătăţii, Anunţ despre carantinarea persoanelor de peste 65 de ani”.

Documentul lui Cercel din februarie a fost pus în funcţiune, punct cu punct, în timpul stării de urgenţă, prin 10 ordonanţe. Documentul nu vorbeşte „stricto senso” despre ridicarea bătrînilor din domiciliul personal, precum titrează presa securistoidă, de scandal. Pune doar în context categoria de vîrstă de peste 65 de ani, dar cu alte conotaţii. Totodată, Cercel propunea înfiinţarea unui „Guvern anti-pandemie”, un comitet inter-ministerial, în subordinea C.S.A.T., bun de căpuşat bugetul ţării, şi aşa, golit de guvernul Orban, prin achiziţii trăsnite de avioane, rachete şi prin scutiri de impozite pentru două mari bănci străine. În plină pandemie, pe 11 martie, Iohannis a ieşit cu declaraţii bîlbe şi a dictat că ar trebui să „demitizam” acest virus, gîndul fiindu-i tot la anticipate. Cineva i-a şoptit şi lui cuvîntul „demitizare”, numai că nu l-a folosit unde trebuie. Isteria carantinării persoanelor de peste 65 de ani a fost dirijată de presa aservită, încît să se ajungă la mazilirea lui Cercel. S-a încercat şi cu Arafat. S-a reuşit cu Beurean. Nu că Cercel ar fi un monument. Clar e şi el un instrument. Însă, Iohannis, prin cunoscutu-i comportament derivativ, a vrut să treacă drept salvatorul părinţilor şi bunicilor noştri. A vrut să-şi cîrpească imaginea, acum, cînd în sondaje alunecă drastic.

Ne-am suprasaturat de publicitatea făcută covidului şi de teroarea de pe toate paginile şi „canaliile” tv. În mod condamnabil şi înfricoşător, Antena 3 şi Digi 24 ţin de două luni pe fundal imaginea virusului care ucide, sub forma unor copaci uriaşi roşii. Imaginea virusului ucigaş e antetul şi prestigiul lor! Ruşine să le fie! Noul Dumnezeu penelist al pandemiei e, negreşit, Nelu Tătaru. El a vorbit la „Realitatea TV” despre măsurile coercitive pentru persoanele peste 65 de ani, care, sănătoase fiind, ar fi fost ridicate de la domiciliu şi duse în carantină forţată, în hoteluri. Ulterior, fără pic de demnitate şi ruşine, Tătaru a minţit că n-a luat în „consideraţie” propunerea, care ar fi venit de la un comitet extraterestru de ştiinţă, condus de străinul cercel din urechea sănătăţii româneşti. Tătaru a încurcat din startul sosirii la Ministerul Sănătăţii „considerarea” cu „consideraţia” pentru popor.

Am auzit foarte multe extremisme şi propuneri de holocaust în perioada ordonanţelor militare. Inclusiv expunerea sinistră şi inumană că oamenii vulnerabili, cu boli cronice şi bătrînii, mor oricum, covid-19 fiind un factor favorizator. Însă teza holocaustului pentru aproape 4 milioane de părinţi şi bunici, nazism sau stalinism se numeşte, aparţine lui Tătaru, presei aservite puterii şi este trecută cu vederea de Iohannis. Dacă miniştrii pesede ar fi comis atîtea fapte abominabile, ar fi fost scoşi haştagiştii mascaţi  în stradă, în plină pandemie, să le ceară demisia. Iohannis, însuşi, era cu pesedeul în gură şi cu anticipatele, cînd covidul se plimba în voie pe teritoriul Ţării. Nenorociţii ăştia întocmesc statistici false, planuri de măsuri şi ordonanţe ucigătoare, ignorînd libertăţile individuale ale cetăţenilor. Pînă una alta, dragii mei, spălaţi-vă masca regulat! România nu va ieşi mască curată din această pandemie, la putere, cu nişte pandalii.