„În zodia-asta şugubeaţă/ Un om, oricât de nătăfleaţă/ Ori şi ce-o face, mă, în viaţă/ Îi merge !”. (Constantin Tănase, Zodia Porcului).

Asta ne  mai lipsea! „Panem et cicenses”[1] rămâne un redundant instrument para-verificat al creatorilor de haos din antichitate şi până azi, tărăboiul iscat de „#şîeu” dovedindu-se a fi fost tichia de mărgăritar care lipsea vechiului adagiu latin. După consumarea spectacolului întrebarea mereu actualului Constantin Tănase era inevitabilă: „Şi cu asta, ce-am făcut ?”. Acoperită cu pânza de camuflaj a banilor cheltuiţi pentru ridicolul metru de autostradă, toată tevatura n-a fost altceva decât verificarea eficienţei unei noi diversiuni made „Piaţa Victoriei şi asociaţii”.

Pentru a se conforma sforii păpuşarilor, unii - dintre care nu lipseşte ăl mai mare biped din colonie -, au urmat cursuri de re-poli-calificare în diverse domenii: „îngrijitor” de copii, „gestionar” de case, „moştenitor” cu delegaţie şi, după căderea „guvernului meu”, protestatar profesionist. În cazul de faţă, adept şi susţinător declarat al costisitorului sabotaj public nelegal „#şîeu”. Ce spuneţi ? Cum rămâne cu „penalii”? Veţi afla răspunsul corect abia peste câteva luni, la poarta unde un pensionar va ruga în fiecare zi poliţistul să-l lase să discute cu fostul actual locatar, solicitare la care poliţistului îi va spune: domnul „X” nu mai este locatar, de ce veniţi zilnic cu aceeaşi întrebare? Pentru că îmi place tare mult să ascult răspunsul…

Canalul Dunăre-Marea Neagră - o construcţie de domeniul inimaginabilului în România postdecembristă

Fără nicio îndoială, România are nevoie de autostrăzi, dar nu „#şîeu” este calea de rezolvare. Să aruncăm o privire retrospectivă:

- La începutul anilor ’80 sub girul primului Preşedinte al României, specialiştii în domeniu - atunci chiar puteau fi numiţi astfel - schiţaseră proiectarea a 3.000 de kilometri de autostrăzi în România. Proiectul a fost amânat, prioritatea fiind acordată realizării Canalului Dunăre-Marea Neagră (canal navigabil cu o lungime de 95,6 Km - al treilea ca mărime din lume după Suez şi Panama - care leagă porturile Cernavodă şi Constanţa Midia Năvodari de Marea Neagră, scurtând distanţa cu aproximativ 400 km), inaugurat la 26 mai 1984 şi a Canalului Dunăre-Bucureşti a cărui construcţie a început în 1986, fiind sistată după 1990, după ce fusese realizată în proporţie de cca. 70%). Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost blocat pe toata lăţimea lui în septembrie 1991 de bunii noştri vecini, ucrainenii cu nava „Rostok” , cu o lungime de 117 m şi o greutate de 5657 TDW având o încărcătură de peste 5.000 de tone. Eşuarea ei s-a făcut perpendicular pe bratul Sulina, în dreptul milei 31[2]. Canalul Dunăre-București a fost conceput pentru a face posibil transportul naval între Capitala României şi Marea Neagră, prin apele Dunării.

Pe vremea când „piratul” nu ajunsese încă la timona vasului în derivă „România 2004-2014” şi se credea a fi ăl mai mare „drumar”, la Ministerul Transporturilor s-au produs „anomalii” de domeniul S.F. sub lozinca „Aici sunt banii dumneavoastră !”:

- după „volatilizarea” celei de-a patra flote comerciale a lumii, mii de locomotive şi zeci de mii de vagoane au fost retrase din uz, date la fier vechi şi „valorificate” de nu se ştie prea bine, cine (se ştie, dar nu se spune). Deşi moştenitoarea sa la minister a fost chemată să dea socoteală pentru dezastruoasa recondiţionare a autostrăzii Bucureşti-Piteşti, situaţia a rămas… „ca-n tren”.

Vă veţi întreba ce legătură are construirea de autostrăzilor cu Canalul Dunăre-Marea Neagră şi C.F.R.-ul? Are! Pentru că s-au tot făcut şi se fac proiecte de autostrăzi, dar sunt ocolite cu „grijă occidentală” traseele trans-carpatice pe rutele Transilvania şi restul României, preferatele „europenilor” de la Bruxelles fiind Transilvania şi „restul lumii”. Pentru că în urma nenumăratelor discuţii sterile despre morganaticele autostrăzi (mereu neisprăvite), românii s-au ales cu scurgerea prin „gaura neagră” numită  „Bechtel” a 1,5 miliarde de euro pentru 52 de km de autostradă - zic ei, terminată - şi alţi 64 de km parţial realizaţi, dar neutilizabili. A rămas tot… „ca-n tren”… Şi fraieriţi, şi cu banii luaţi.

Calea feroviară, cea mai rentabilă soluţie de transport

Şi pentru că tot vorbim de „tren”, cu certitudine - o spun specialiştii în domeniu - cel mai rentabil mod de transport al mărfurilor este cel feroviar, dar ce s-a întâmplat cu C.F.R.? A fost „privatizat”, falimentat şi vândut bucată cu bucată. Cei mai bogaţi în numărul anilor îşi mai amintesc cum „ciocănarii” C.F.R.-işti controlau îmbinările şinelor de cale ferată şi starea traverselor. Aţi mai văzuit aşa ceva? Nu! Traseele feroviare nu au mai fost verificate sau reparate din vremea României Socialiste… Când trece vreun tren, priveşti şi nu ştii a ce arată, pentru că vopseaua vagoanelor a dispărut de multă vreme, lăsându-le aproape în pielea goală, cu un aspect predominant tomnatic-ruginiu. Siguranţa călătorilor - puţini câţi au mai rămas - e doar la Dumnezeu, dar şi Domnul, mai întoarce uneori capul, iar atunci, ăl cu coarne, care stă la pândă şi atât aşteaptă, profită şi mai deraiază o garnitură.

Cine a avut de câştigat din falimentul C.F.R. şi al căilor fluviale româneşti? Răscolind gunoiul, răspunsul nu-i greu de găsit: alături de jefuitorii „de jure” stau făcătorii de drumuri (proaste) şi transportatorii rutieri, mai concret, corporaţiile multinaţionale. Cum s-ar mai putea jefui statul român dacă repetabila procedură n-ar îngădui aşternerea covoarele asfaltice o dată sau de două ori pe an? Vrem autostrăzi, dar din pricina copacilor nu vedem nici pădurea din spatele lor, nici escrocheriile vârâte sub preş, nici apariţiile unui „#şîeu” - cu sau fără jachetă roşie dar fără „guvernul meu”. Mai organizăm câte o sindrofie cu duhoare politică şi viziri aduşi de la Porţi europene care ne trag de urechi, mai aruncăm câteva gogoşi „prostimii”, mai scoatem magistraţii la proteste ilegale… proteste de la care doar Armata României nu răspunde „prezent !”, deşi motive justificate are, slavă Domnului ! Ce a mai rămas din „Marea mută”, tace.

În loc de ghiocel al primăverii este deja în derulare paranghelia naţională cu „Panem et cicenses”, numită „alegerile” europarlamentare din luna mai a acestui an şi un clocit „cadou” încă neanunţat oficial, al chiriaşului de la Cotroceni - referendumul pentru… foi de varză. La toamnă, în loc de „Ziua recoltei”, vom avea ocazia să căscăm gurile la întronizarea - pe Facebook sau pe vreo altă reţea de „socializare” - a cine ştie cărei entităţi alogene păgubitoare pentru Neam şi Ţară, programată cu mult înainte de „sforarii” Noii Uniuni Sovietice.

Deschideţi bine ochii, oameni buni, până nu-i prea târziu, pentru a fi împăcaţi cu noi înşine că am făcut ce trebuia.  Facem haz de necaz, râdem, glumim cu purceaua moartă-n coteţ, altfel, nici în astă primăvară, nici la toamnă, nici după, nu avem multe şanse s-auzim de bine.

Grafica - I.M.

---------------------------------------------
[1] Lat. Pâine şi jocuri, Juvenal, satira a X-a (81).