Am ajuns la punctul înţepenit, numit azimut, moment în care trebuie să prevenim istoria să nu tragă în oameni, ci în agresiunile care au ghemuit la polul opus demnitatea şi viaţa cetăţenilor. Ce facem cu cei vaccinaţi care fac forme grave şi mor? Dacă aveţi speranţa ca valul patru se termină şi vom intra în normalitate, vă înşelaţi! Cretinii planetei mai au tulpini de virus în laboratorul secret! Coarda socială e foarte întinsă, peste tot, în lume. Dacă va plesni şi se va rupe în alte state mai puternice, nu va mai rezista nici la noi!
Cînd politicianul obligă omul de rînd şi medicul să se vaccineze, înseamnă că nu-i vorba despre sănătate, ci de altfel de interese. Pandemia mărşăluieşte în România în funcţie de jocurile politice. Ba ne spune Iohannis că „pandemia e în vacanţă”, ba interdicţii, ba relaxarea, ba restricţii made în Arafat. Cînd şi cum au ei pofte. Oare cînd se va vindeca de tot clasa politică românească? Un vaccin pentru clasa politică, pe cînd? Sau un tratament cu scopolamină, aşa cum se proceda în urmă cu decenii pentru interogarea agenţilor secreţi. Nu degeaba a fost numită „Respiraţia Diavolului”. Am afla multe!
Corupţia persistă, partidele se tot rotesc, dar nu ele ameţesc, ci poporul. Sistemul medical românesc are nevoie de continuitate la conducere, pentru a dezvolta proiecte de reformă. Cu patru miniştri schimbaţi într-un an, sistemul public de sănătate e tot la terapie intensivă, tot mai des, aruncat în flăcări cu chibriturile puterii. De la Băsescu la Iohannis, am avut parte de tot felul de experimente şi programe, fără nicio legătură cu sănătatea, pacea şi liniştea socială, ci cu distrugerea omului, lărgirea corupţiei şi sărăciei, lărgirea zonelor de influenţă ale mafioţilor locali şi ale marilor puteri. În România, toate se umflă datorită magicienilor puterii: numărul infectărilor, al morţilor, facturile, datoriile ţării, sărăcia, spaima şi disperarea în faţa viitorului apropiat. Pînă şi dreptul la viaţă a devenit discutabil.
Din timpul dictaturii Băsescu, continuînd cu cea Iohannistă, Justiţia a ajuns o casă părăsită, unde s-au aciuat şi solidarizat împotriva valorilor morale, împotriva statului de drept, numeroase căpuşe în robă ale străzii corupte, grupuri de infractori, care în complicitate cu oamenii politici vînd şi cumpără, la fel ca în bazare şi tîrguri de mărfuri, tot felul de sentinţe favorabile unora, apărînd şi favorizînd infractorii, jefuitorii patrimoniului naţional. Şantaj, justiţie la comandă, dispreţ evident faţă de lege şi de valorile româneşti, bani, putere, sex, maşini, avere, astea sînt reperele la care se raportează şi pe care le transmit mulţi dintre cei care deţin puterea, conectaţi la conductele de bani murdari. În 32 de ani de democraţie de baltă, prin votul nostru, măsluit de cei din umbră, n-am făcut altceva decît să rotim la guvernare hoţii sătui cu hoţii flămînzi. „Şi cu asta ce-am făcut?” - vorba lui Constantin Tănase. Au privatizat pînă la firul ierbii, adică, au dat economia românească, apele şi pădurile pe mîini străine. Ce se va întîmpla cînd nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon de privatizat. Ne vor obliga să ne privatizăm proprietăţile personale, copiii şi organele interne. Am fost transformaţi într-o colonie insalubră, la dispoziţia cămătarilor şi criminalilor mondiali şi autohtoni, care se distrează cu sănătatea, demnitatea, cu banii noştri şi cu viaţa noastră.
Aproape tot timpul mahmuri, guvernul, guvernatorul şi preşedintele, joacă golf cu leul românesc, aruncîndu-l de pe orbită în jungla pantei depreciative. Datoria României, umflată cu bani daţi pe apa băncilor străine, la cea mai mare dobîndă din UE. 4,83%, a crescut de la 76,6 miliarde euro (octombrie 2019) la 110,3 miliarde euro (iulie 2021). Viteza de creştere a datoriei publice este dublă faţă de viteza de creştere a PIB. Suma suplimentară plătită de România ca dobîndă pe seama datoriei create de vînzătorii guvernamentali penelişti este de 1,2 miliarde euro/an, respectiv, circa 12 miliarde euro la final. Cu 12 miliarde euro România putea construi şcoli, autostrăzi, spitale, putea creşte salariile, alocaţiile, pensiile, putea dezvolta economia şi agricultura. Însă din cauza guvernului lui Iohannis se vor risipi 12 miliarde de euro pe dobînzi. La cine, unde vor ajunge aceste furturi oficiale? Comisioanele pentru datoria de 33,7 miliarde euro, plus cele 12 miliarde din dobînzi, unde vor fi spălate? Cît din aceste sume uriaşe se întorc ca şpagă pentru plasamente de succes? În ce conturi, sub ce formă, prin ce reţele, în ce tip de instrumente financiare sau mobiliare? Dacă peneliştii erau patrioţi, nu hoţi, cu 33,7 miliarde euro reconstruiau din temelii România! La borna lui 1989 eram boieri în Europa: zero datorii, iar agricultura şi economia duduiau de sănătate. Potrivit unui studiu al Rezervei Federale (F.R.B.), citat de Bloomberg, cele mai mari bănci din Statele Unite au înfiinţat în ultimii 30 de ani peste 15.000 de subsidiare la nivel global, pentru a plăti taxe mai mici şi pentru a scăpa de anumite reglementări stricte.
România a fost ţinta piraţilor internaţionali de resurse şi bogăţii, încă de prin ’90. Distrugerea economiei strategice, care asigura existenţa şi siguranţa naţională, le-a reuşit din plin. Ajutate de americani, germani, francezi şi de statele paralele, guvernele României postdecembriste şi-au ruinat propriul stat, au chemat veneticii şi au împărţit între ei profitul de pe urma sărăcirii poporului. Au venit americanii la noi, cică să ne apere de muşte, ca aliaţi. Nu i-a chemat poporul! Logic şi normal, România n-are ce căuta în NATO, aşa cum logic şi normal ar fi ca NATO să nu mai existe după crimele sîngeroase asupra atîtor state! Însă, existenţa NATO e singura modalitate pentru americani de a mai mulge bani de la „aliaţi”.
Oricine îşi dă seama că o altfel de istorie a început să se scrie singură în dreptul asasinilor economici şi vînzătorilor de neam, bătînd, nu cuie, ci piroane, în sicriul poporului, o istorie-realitate, diferită de istoria sedimentată în documente, scrisă, de multe ori prin „Ruleta rusească”, cu pistolul la tîmplă sau cu punguţa cu galbeni, plimbată la vedere.