La 23 august 1939, prin Molotov şi Ribbentrop, Estul şi Vestul, şi-au aşternut semnăturile pe unul dintre cele mai criminale tratate din istoria umanităţii, sechelele acestuia resimţindu-se şi în zilele noastre. „Pactul de neagresiune" şi anexele secrete creionau împărţirea Europei între Adolf Hitler, care, în numele naţional-socialismului, îşi adjudeca partea occidentală şi centrală a continentului, şi I. V. Stalin, care, în numele bolşevismului sovietic, a cotropit teritoriile ţărilor vecine U.R.S.S. „Pactul Ribbentrop-Molotov" a stabilit noi graniţe care rupeau din teritoriul Finlandei, desfiinţa Ţările Baltice, împărţea Polonia între cele două mari puteri şi ciopârţea România întregită cu două decenii în urmă. Zilele de 26-28 iunie, 30 august şi 7 septembrie ale anului 1940 au sfâşiat Ţara şi au rămas pentru totdeauna ca zile de doliu naţional în inimile românilor.

EuroMaidanul, o operaţiune soră aproape geamănă cu decembriada românească a anului 1989, a reprodus o procedură „modernizată" a controversatului atac polonez din septembrie 1939 asupra postului de radio Gleiwitz din apropierea frontierei germano-polone - eveniment cu detalii încă nedesluşite - care a deschis Cutia Pandorei şi debutul celei mai mari conflagraţii mondiale din istoria umanităţii. Alte vremuri, alte interese, alte subterfugii, alte metode, dar scopul, acelaşi! Pe cine reprezintă şi în slujba cui este Frau Merkel, a spus-o răspicat chiar în plenul Bundestagului deputata Sahra Wagenknecht[1], încă înainte de „dragostea" mărturisită a cancelarului german pentru „migranţii" verii trecute. Consecinţele acestei „idile" au detonat la trecerea dintre anii 2015-2016 în Germania şi continuă şi astăzi în Occidentul bruxelles-izat. Dacă vizita în România din stânga Prutului a succesoarei Führerului nu a dus tocmai la rezultatele scontate, reprezentantul malurilor Potomacului a dat curs unei altfel de aplicaţii, o „anexă secretă" unui „Pact Moscova-Washington", ediţie revăzută şi adăugită a celui din 1939. Ca şi atunci, România de pe ambele maluri ale unei frontiere strâmbe, transformată în „No man's land" a căzut la mijloc. Partenerul strategic al ei se comportă mai rău decât Hitler. Dacă cei mai mulţi dintre „diplomaţii" numiţi de Iohannis sunt, în bună măsură -, purtători ilegali de capete, indivizi care nu au avut şi nu au nimic comun cu regulile şi cunoştinţele artei lui Nicolae Titulescu, nu acelaşi lucru se poate afirma despre James Pettit, despre consistenta sa experienţă în relaţiile ruso-americane şi despre Istoria Românilor. Declaraţia „Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite [...]" a fost făcută în deplină cunoştinţă de cauză , reuşind să trezească la realitate - măcar pentru o clipă - „românii de pretutindeni", fără a li se intona „Deşteptă-te, române!". Se poate! Aducerea în actualitate de către ambasadorul american a „Notei Colby"[2] din 1920 nu a fost întâmplătoare, ci o reactualizare a metodei aplicate pe vremea când U.S.A. căuta punţi de legătură cu nou-creatul stat sovietic. Astăzi, ţinând cont de istoria şi interesele principalului aliat al S.U.A. din regiune și unul dintre puținii rămași în Europa, declarațiile diplomatului James Pettit sunt cu totul inacceptabile şi, evident, contrare prevederilor şi intereselor „Parteneriatului strategic România-S.U.A.".

Aruncându-şi - ca şi altădată - mizeriile „intelectuale" împotriva bătăii vântului, „persoana bipedă" înscrisă în registrul stării civile cu numele Boia Lucian, se erijează din nou în ceva care nu este, dar ar dori să fie şi, în înalta sa (ne)înţelepciune, a mai călcat cu grosolănie într-o nouă strachină, distrugând-o. Nedomnul profesor de istorie tip Roller a urmat sârguincios prevederile „fişei postului" pentru a sări în ajutorul diplomatului american, al lui Dodon, Usatîi şi al altor „iubitori" ai Neamului Românesc cu o gogomănie la fel de mare ca lungimea nasului lui Pinochio: „Afirmaţia corectă e că Basarabia nu e România sau că e aproape de România, dar nu e identică, nu sunt acelaşi lucru. Asta este. Ce s-a putut în 1918 nu s-a mai putut la 1989 sau la 1990, din mai multe motive, contextul internaţional cu totul altul şi Rusia, care îşi are interesele ei în zonă, dar mai ales şi asta nu se spune, din pricina faptului că basarabenii, să le spunem aşa, într-o majoritate evidentă, nu vor să se unească cu România. Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă"[3]. Nici ne-unioniştii nu au mers până într-acolo încât să considere că Republica Moldova, nu are o Istorie comună cu România, astfel încât „ieşirile" la scenă deschisă ale „persoanei bipede" Boia pot fi puse împreună cu declaraţia ambasadorului S.U.A. la Chişinău, pe raftul unei etajere şi inscripţionate cu etichetele: „James Pettit - Ticăloşie in integrum", respectiv, „Lucian Boia - Trădare fără frontiere"...

... Cerem scuze, dar continuarea editorialului a fost întreruptă de emisiunea postului „Radio Erevan", pentru că un ascultător a întrebat insistent: Este adevărat că în urma declaraţiei de la Chişinău, ambasadorul american s-a sinucis la Bucureşti, iar lui Lucian Boia i-au căzut dinţii?
Radio Erevan: Noi răspundem că da, dar nimeni nu a murit, pentru că James Pettit a rămas la Chişinău, iar cele două capete de familie, Carmen - nevasta Marelui Mut şi Nancy Bikoff Pettit - soţia ambasadorului S.U.A. erau în deplasare: prima în Insulele Baleare, iar cealaltă la Moscova. Dinţii lui Boia nu au căzut, dar pentru că vorbeşte gura fără el, i s-au ancrasat bujiile de la mansardă.
Grafica - Ion Măldărescu
-----------------------------------------------
[1]