Academia Oamenilor de Știință din România anunță cu profundă durere încetarea din viață în data de 14 ianuarie 2020 a celui care a fost General de Armată (r) Prof. univ. Dr. H.C. medic chirurg cardiovascular Vasile Cândea (24 mai 1932, Lisa-Vânători, Teleorman - 14 ianuarie 2020, București), președinte  fondator al A.O.S.R., membru titular al Academiei de Științe Medicale, secretar general internațional al Uniunii Medicale Balcanice, multiplu doctor „Honoris Causa”, membru fondator al fundațiilor „Emil Palade” și „Scientica”, membru titular al Academiei de Științe Naturale din Rusia, membru fondator al Societății Române de Chirurgie Vasculară și Angiologie, membru al Societății Europene de Chirurgie Cardiovasculară, creatorul Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București şi preşedinte de onoare al Revistei ART-EMIS.

În prodigioasa sa carieră științifică şi medicală  a publicat 17 cărți de specialitate, în calitate de prim autor, coautor sau coordonator şi peste 800 de lucrări (peste 500 ca autor principal), a realizat peste 20 filme științifice cu tematică din chirurgia cardiovasculară, unele dintre ele obținând premii şi distincții românești şi străine.

În România, Vasile Cândea a implantat în 2001 primul dispozitiv de asistare mecanică cardio-circulatorie cu inimă artificială (de tip Novacor) din Europa Centrală și de Est. A operat alături de Iuliu Șuteu, Marius Barnard (fratele reputatului Christian Barnard din Africa de Sud), Marian Ionescu, Philip Noirhomme (Spitalul St. Luc Bruxelles) și  altor reputați profesori din străinătate.

Pentru Academia Oamenilor de Știință din România, profesorul dr. Vasile Cândea este cel care, prin perseverenţă şi multă muncă a realizat renașterea Academiei de Științe din Romania sub forma Academiei Oamenilor de Știința din România. Este cel care, pentru fiecare dintre noi avea o vorba bună şi o îmbrățișare.

Prin dispariția Profesorului Vasile Cândea, întreaga comunitate a oamenilor de știință, de azi, este mai săracă. Discipolii domniei sale trebuie să se arate a fi demni de imensa moștenire transmisă şi au datoria de a-i duce mai departe visul despre o lume a valorilor, a meritelor şi a demnităților câștigate doar prin muncă asiduă, perseverență, inspirație și străduință !

Suntem siguri ca de acolo, de sus, veghează asupra Academiei Oamenilor de Știință din România pe care a iubit-o ca pe a doua familie! Redacţia revistei ART-EMIS este alături de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi de familia îndoliată creia îi transmite sincere condoleanțe.

Dumnezeu să-l odihnească în Pace !

Înmormântarea va avea loc joi, 16 ianuarie, ora 13, la cimitirul „Sf. Ilie Tesviteanu”l, Voluntari.