
De data asta, n-am să vă contrazic, deşi, de aci, din a bate apa în piuă (a se înţelege a pisa cuvântul, într-o veşnică întoarcerea a feţelor, nu pierdere de vreme!), din despicarea firului în patru, din contradicţii, s-a mai limpezit omenirea la cap (dacă s-o fi limpezit?!), dar nici n-am să vă las (măcar pe cei apropiaţi, pe cei ce ne cunoaştem), fără să întreb: cine eşti tu? cine sunt eu? (despre mine puteţi spune câte-n lună şi-n stele tot am să mă bucur!), dar mai ales, cine este Ion Măldărescu? Eee?! E altceva! Întrebare cu subiect şi predicat. Vedeţi, nici măcar eu nu mă mai pun de-a contra (doar de dragul unui anume Gică!) şi las gândurile să curgă. Mda! Hai, ziceţi! Aud! ,,Păi, că o fi, că o păţii..." „...şi el ca ca şi noi, ceilalţi", „...domnule, mare profesor! Cărturar de viţă veche!" ,, mă nene, ascultă-mă pe mine: artist, nu glumă!" Altul: „...dumneata l-ai cunoscut?" Personal, adică, faţă în faţă, nu! - îi răspund cu sfială. „Păcat! Dar mai ai vreme, altfel..."
Altfel? – m-am întrebat şi m-am ruşinat peste măsură. – Altfel umblu şi eu, ca mulţi alţii, prin lume, fără să văd Oamenii! În grabă, îmi propun o întâlnire, însă până atunci, răsfoiesc reviste, cărţi, privesc în trecut, răscolesc prezentul, caut cumva şi-n viitorul nostru şi, culmea, abia acolo îl descopăr ca întreg. Da! Ion Măldărescu, OM sau firea românului de-a fi în lume! Şi nu e puţin, ascultaţi-mă pe mine!
La mulţi ani, Maestre!