Hristos s-a înălţat! Vivat, Crescat, Floreat România Magna !

Răpuși de gloanțe, de schije și obuze, călcaţi de tancuri în tranșee, loviţi la manșă apoi prăbusiţi în flăcări, executaţi şi desfiguraţi în tranşee cu patul armei când rămâneau fără muniţie, cu toţii au luptat cu patriotism și vitejie ca noi să fim o ţară liberă şi întreagă[1].

La 22 iunie 1941, Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu a dat ordin: „Ostaşi, V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii și a luptei mele naționale să vă duc la biruință; să șterg pata de dezonoare din cartea Neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri. Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești și a bisericii, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.

Ostaşi, Vă ordon: treceți Prutul! Sdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte. Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre […]”. Mulţi neprieteni ai Neamului Românesc şi numeroşi necunoscători ai Istoriei se întreabă şi astăzi de ce Armata Română, aliată cu Wehrmachtul, a trecut Nistrul, ignorând - cu sau fără intenţie - că, obligată de legile severe ale războiului, Armata Română, aliată cu fostul inamic cotropitor - Armata Roşie, a trecut dincolo de graniţa de Vest a ţării. Sute de mii de militari români nu şi-au mai văzut niciodată familiile.

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, trupele U.R.S.S., ale Germaniei de Est, Ungariei, Bulgariei şi Poloniei au cotropit Cehoslovacia şi l-au arestat pe şeful statului, Alexander Dubček. Singura ţară din lagărul socialist care nu numai că nu a participat, ci chiar a luat atitudine, condamnând agresiunea a fost România, urmată de Albania, care nu a participat la invazie.  A fost una dintre momentele de înaltă demitate ale României

În decembrie 1989, Armata României a fost manipulată, comandată de trădători  precum Nicolae Militaru, mulţi militari români fiind pur şi simplu măcelăriţi din ordinul acestuia şi al altor nemernici, punând pe epoleţii lor o altă pată de dezonoare, după rapturile teritoriale ale anului 1940.

La 29 martie 2004, la Washington, a fost depus instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc, la Bruxelles, ceremonia arborării drapelului de stat la Cartierul general al N.A.T.O. şi reuniunea miniştrilor de externe Aliaţi, marcând simbolic aderarea ţării noastre la Alianţă. Ce a urmat ? Pas cu pas, Armata României a rămas doar o grupare simbolică. În loc să ne întărim forţele armate proprii, incompetenţii conducători postdecembrişti au transformat Armata României în trupe de mercenari pentru slujirea altor interes decât cele ale Ţării. Pe teritoriul naţional staţionează trupe străine care, în caz de pericol, nu-şi vor da viaţa pentru a-i apăra pe români şi teritoriul naţional.

La 10 august 2018, apărătorii ordinii publice au fost acuzaţi pe nedrept de anarhişti rău intenţionaţi că nu şi-au făcut datoria, că au atacat „demonstranţii”, fără a li se recunoaşte dreptul oricărui cetăţean de a se apăra, prevăzut în actul fundamental al Ţării, Constituţia României. Însuşi cel care are obligaţia să medieze părţile în conflict a aţâţat la violenţă, a îndemnat haita să vină cu copiii la un protest neautorizat riscându-le sănătatea, apoi, când forţele de ordine au ripostat, i-a arătat cu degetul pe cei care au apărat clădirea Guvernului României - bun public. Să nu ne mire că apărătorii ordinii sunt timoraţi şi cad victime infractorilor şi criminalilor, precum recentul caz, relatat pe scurt în cele ce urmează[2]: 

„În urma activităților informativ operative desfășurate de polițiști şi Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (S.I.A.S.), numitul  Lepa Ionel Marcel care l-a ucis pe polițistul din județul Timiș, aflat în misiune, a fost arestat pe raza localității Remetea Mare, din județul Timiș.

„După ce criminalul a fost prins, cei 15 luptători de la S.I.A.S. s-au strâns în jurul comandantului.
- Băieți, vă mulțumesc frumos! Vom pleca spre casă, dar nu înainte de a merge pe la Cristi. Trebuie să-i spunem că l-am prins.
- Merg eu să iau flori, spune lunetistul.
- Bun! Atunci, ne vedem cu toții la capelă!
Lunetistul grupei pleacă spre Timișoara. Se oprește în Piața Badea Cârțan și merge la prima florărie care îi iese în cale.
- Bună ziua!
- Să trăiți! îi răspunde un tânăr de aproximativ 30 de ani . L-ați prins?
- L-am prins!
O tăcere apăsătoare se lasă între cei doi. După câteva secunde dialogul este reluat.
- Aș vrea 50 de flori. Să fie albe, vă rog frumos!
- Nici nu vă dădeam altă culoare. Albul reprezintă puritate și reverență. Să știți că tare om bun a fost Cristi. Vin imediat!
În timp ce acesta pregătea florile, rând pe rând cei din piață veneau către polițist.
- Felicitări că l-ați prins pe criminal și condoleanțe pentru coleg! Să știți că și pe noi ne doare.
Cu greu își putea opri polițistul lacrimile.
- Gata! Aveți aici 100 de flori. 50 de la mine, 50 de la colega de vis-a vis.
- Cât mă costă?
- Să fiți sănătoși! Măcar atât să facem și noi!

Pe drumul de întoarcere către București, luptătorii de la trupele S.I.A.S. ne-au sunat și ne-au rugat să transmitem următorul mesaj: « Mulţumim pentru flori, Timişoara! Cu respect ! »”[3].

„Tu, cel în albastru/ Cu pantalon, pantof şi chipiu,/ Eu, cetăţeanul, poate al tău fiu/ Nu vreau să te văd sau te ştiu/ Monument de piatră, erou al unui fiu.// Te văd pe stradă, timorat,/ Te văd îngândurat mereu,/ Te văd cum îţi este frică/ Să amendezi un derbedeu.// Că ai ajuns să fi tu umilit/ Batjocura neamului tău/ Lăsat şi neocrotit/ Părăsit în al murdarului sistem.// Te vreau pe tine, ocrotitor/ In vestă anti-glonţ şi armă,/ Dar nu o armă de decor/ Te vreau viu şi bine echipat/ Te vor acasă, nevasta şi copiii/ Aşa cum Domnul te-a lăsat”[4].

În ziua sfântă a Înălţării Mântuitorului şi a Eroilor Neamului Românesc de ieri, de astăzi şi dintotdeauna, să îngenunchem la căpătâiul lor, să depunem o floare, cinstindu-le memoria, mulţumindu-le pentru sacrificiul lor suprem şi promiţându-le că la nevoie ne vom apăra Ţara şi Neamul, precum au făcut-o şi ei ! Să nu-i uităm pe ei, dar mai cu seamă, să nu uităm de Hristos care s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri, care le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).

„Nimic pe lume nu-i mai sfânt/ Şi mai frumos pe-acest pământ/ Decât să mori ca luptător/ Înfăşurat în Tricolor/ […] La luptă fraţi români, ne chiamă Ţara/ S-o curăţim de-atâtea lipitori/ Abuzul se întinde în palate/ Duşmanii ne despoaie de comori !”  [...] „Nu plânge, Maică Românie!/ E rândul nostru să luptăm/ Şi din pământul ce ne arde/ Nici o fărâmă să nu dăm!/ Nu plânge, Maică Românie!/ Pentru dreptate noi pierim;/ Copiii noştri, peste veacuri,/ Onoare ne vor da, o ştim!”


Grafica - I.M.

-----------------------------------------
[2] Ion Măldărescu, ART-EMIS