Toate legile, normele juridice invocate de procurorul Alfred V. Petrescu erau în afara cadrului juridic constituțional care funcționa în România la acea vreme. Execuția lui Ion Antonescu, cât și a celor trei colaboratori apropiați ai săi, nu a avut niciun temei legislativ cu adevărat legal. În realitate, procurorul Alfred V. Petrescu, chiar dacă invoca autoritatea unor legi și regulamente juridice (ele însele ilegale), la 1 iunie 1946, a condus nu o execuție legală, ci un asasinat odios, un masacru în toată regula[92]. În spatele uciderii lui Ion Antonescu nu se aflau Legile invocate de procuror, ci U.R.S.S. și însuși Stalin. Ion Antonescu nu a fost executat pentru faptele ce i s-au pus în cârcă, ci din ura și răzbunarea atroce pe care i-au purtat-o Stalin și banda lui de asasini de la Kremlin.
Să urmărim relatarea procurorului Alfred V. Petrescu privind „filmul” execuției mareșalului Ion Antonescu, observând, în treacăt, că respectivul procuror era evreu și că numele său real era Petrescu cum este al meu Solomon. Iată relatarea sa: la ora 16:15 a zilei de 1 iunie 1946, procurorul Alfred V. Petrescu a sosit la închisoarea militară Jilava[93]. La intrarea în închisoarea Jilava, procurorul este întâmpinat de colonelul de jandarmi Dumitru Pristavu, comandantul închisorii, Mihail Gavrilovici, de la Direcția Poliției, delegat al Ministerului de Interne, de medicul legist Alexandru Gr. Ionescu și preotul Teodor Totolici, confesorul închisorii Jilava[94]. Procurorul îi informează pe cei enumerați cine este și cu ce scop a sosit la Jilava. Tot el fixează ca ora execuției să fie ora 18:00.
Însoțit de comandantul închisorii, D. Pristavu, de avocații Constantin Paraschivescu-Bălăceanu și Constantin Stroe, Alfred V. Petrescu vizitează, începând de la ora 16:45, pe rând, pe cei patru condamnați la moarte aflați în celulele lor[95]. Vizitând celula în care se afla Ion Antonescu, procurorul îl interoghează asupra identității sale, comunicându-i că cererea de grațiere fusese respinsă de rege și că sentința nr. 17 din 17 mai 1946 a așa-zisului tribunal al poporului „va fi executată la ora 18:00” [96]. Întrebându-l pe Ion Antonescu care îi este ultima dorință, acesta i-a spus că vrea să „nu fiu legat de mâini și nici la ochi, când se va trage în mine”[97]. Trece, apoi, în celula lui Mihai Antonescu, căruia-i comunică aceleași chestiuni ca și lui Ion Antonescu. Ultima dorință a lui Mihai Antonescu a fost ca biblioteca sa „să rămână facultății de Drept București”[98]. Mihai Antonescu a cerut hârtie pentru a scrie familiei[99]. Mihai Antonescu mai declară procurorului Alfred V. Petrescu „că se săvârșește o mare greșeală prin executarea Mareșalului Antonescu”[100]. Cere ca cele spuse de el despre executarea lui Ion Antonescu să fie comunicate regelui. Adaugă că dorește ca „apărarea scrisă de mine și depusă la dosar” [101] să fie publicată. Ultima dorință a lui C. Z. Vasiliu a fost ca să-și vadă familia și să se spovedească[102]. Gheorghe Alexianu i-a comunicat procurorului Alfred V. Petrescu doar atât: „Doresc neamului românesc să-și îndeplinească idealurile pentru cari cad eu astăzi aici”[103].
Procurorul precizează că i-a pus hârtie la dispoziție lui Mihai Antonescu. Între orele 17:00 și 17:30, condamnaților li s-a permis să se vadă cu rudele lor apropiate, iar între orele 17:30 și 17:45, cei patru condamnați s-au împărtășit preotului Teodor Totolici[104]. La ora 17:45, condamnații sunt escortați de către patru gardieni ai închisorii Jilava spre locul execuției. Comandantul închisorii, colonelul Pristavu Dumitru, și preotul Totolici Teodor îi însoțesc pe condamnați până la stâlpii de execuție. La ora 18:00, comandantul trupei de gardieni îi raportează că sunt gata pentru îndeplinirea ordinului, după care Alfred V. Petrescu ordonă grefierului Gh. Colac să citească Hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 a așa-zisului tribunal al poporului. Asistenței i s-a prezentat o scurtă expunere a faptelor săvârșite de condamnați[105]. Apoi, procurorul întreabă condamnații dacă vor să fie legați la ochi și de stâlpul de execuție conform articolului 18 din regulamentul nr. 12/1942. Condamnații declară că vor să stea cu fața către grupa de execuție[106], fără a fi legați de stâlpi. C. Z. Vasiliu a cerut să fie legat la ochi cu fularul său. Alfred V. Petrescu dispune îndeplinirea dorințelor celor patru condamnați.
La ora 18:03, procurorul Alfred V. Petrescu a ordonat grupei de gardieni publici executarea condamnaților[107]. Comandantul grupei de gardieni, Vasile Rugină, ordonă încărcarea armelor, ochirea și executarea focului. După încetarea focului, medicul legist Alexandru Gr. Ionescu a constatat că cei executați încă dădeau semne de viață. Vasile Rugină a tras cu un revolver, în capul celor patru, „loviturile de grație”[108]. La ora 18:15, medicul legist a constatat moartea celor patru executați; cadavrele acestora au fost lăsate „pe loc timp de o oră sub paza unei gărzi formată dintr-un șef și opt gardieni publici” [109]. La orele 19:15, procurorul Gh. Săndulescu percheziționează cadavrele, notând în procese-verbale cele constatate. Am redat doar cele găsite asupra lui Ion Antonescu. Procurorul Gh. Săndulescu s-a ocupat cu transportul cadavrelor la crematoriul „Cenușa”. La ora 20:00, Alfred V. Petrescu și grefierul Gh. Colac au părăsit incinta închisorii militare Jilava[110].
Procesul-verbal a fost întocmit în patru exemplare, fiind semnat de Alfred V. Petrescu, procuror Gh. Săndulescu și Gh. Colac, grefier[111]. Regretatul istoric Gh. Buzatu a identificat și publicat un document neștiut privind executarea lui Ion Antonescu și a celor trei demnitari ai săi, din care înțelegem că, înaintea execuției, Mareșalul a refuzat să se împărtășească zicând preotului și de ce anume refuză: „Iartă-mă, părinte, dar refuz împărtășania deoarece am pe Mihai Antonescu pe conștiință; el trebuia să rămână la Universitate, unde era unul din cel mai emerit profesori, dar eu sânt vinovat de asta că l-am luat cu mine la cârma țării”[112].
La ultima dorință, ceea ce Alfred V. Petrescu nu a precizat, Ion Antonescu a solicitat să fie împușcat de către Armată. Refuzându-i-se dorința, Ion Antonescu a strigat asasinilor: „Canaliilor, canaliilor”[113]. Din document aflăm că atunci când s-a dat comanda „foc”, Ion Antonescu a salutat ridicând mâna dreaptă sus în care avea pălăria[114]. A căzut, dar s-a ridicat sprijinindu-se în mâna dreaptă zicând: „Nu m-ați împușcat, domnilor, trageți”[115]. Vasile Rugină, comandantul grupei de execuție, a mai tras două cartușe în capul lui Ion Antonescu. Medicul legist constată că Ion Antonescu încă nu murise, după care V. Rugină mai trage un foc de pistol în pieptul Mareșalului, după care acesta a murit[116]. Execuția lui Ion Antonescu a fost filmată de către două aparate „la care s-au aflat un român și un rus”[117].
Tot acest document precizează că pentru execuție s-au oferit voluntari 17 gardieni, dintre care au fost aleși 12[118]. Între aceștia erau și trei evrei.
Dintr-un Referat din 6 iunie 1946 asupra asasinatelor staliniste de la Jilava, din 1 iunie 1946[119], aflăm că Doamna Mamă, Lița Baranga, înainte de execuție, fusese asigurată de Ileana, sora lui Carol II, că va interveni pe lângă regele Mihai ca fiul ei să nu fie executat[120]. Apoi că, la ultima întâlnire cu mama sa, Ion Antonescu i-a declarat două chestiuni foarte importante. Întâi, a spus că moartea sa se datorează marii lui lupte și a României pentru a elibera Bucovina și Basarabia de sub ocupația U.R.S.S.: „Dacă mor, este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep aș face la fel”[121]. Altă spusă a lui Ion Antonescu către mama sa îl privea pe regele Mihai: „Regele este un monstru moral, într-o bună zi își va pierde tronul”[122]. Nu ezit să-i dau dreptate lui Ion Antonescu în ceea ce-l privește pe fostul rege Mihai, acceptând ca extrem de pertinentă, veridică caracterizarea făcută regelui Mihai de Ion Antonescu.
Documentul de care vorbesc conține informații despre corespondenții străini ce au fost prezenți, atunci, la 1 iunie 1946, la Jilava. Agenția Associated Press avea la fața locului doi ziariști, O’Brien și F. Shea. Primul, nefiind lăsat să pătrundă în zona unde avea loc execuția, i-a declarat lui Avram Bunaciu, sub formă de reproș: „Am fost în munți, unde am văzut un cimitir cu sute de aviatori americani omorâți fiindcă criminalul Antonescu ne-a declarat război. Ca american, vreau să asist la execuția acestor criminali”[123]. Spusele ziaristului american erau în ton cu mistificarea generală a acelui timp, fiind pur și simplu neadevărate, invenții. Aviatorii americani au murit în luptele aeriene duse pe cerul României, cu aviația română și germană, și nu „uciși” de Ion Antonescu. Condițiile de prizonierat, pentru acei aviatori americani căzuți prizonieri, erau identice cu cele oferite de o pensiune de nivelul mediu din Elveția sau de un hotel de frunte din Munții Carpați din România. Propaganda mincinoasă contra regimului Ion Antonescu începuse din acel timp, iar diversiunea cu crimele de război ale lui s-a extins îndeosebi după 1990.
Remarc o altă spusă a ziaristului O’Brien, tot către Avram Bunaciu, în ziua de 1 iunie 1946, după care bugetul agenției de știri pe care o reprezenta, Associated Press, era „mai mare decât al României”[124].
Autorul Referatului de care vorbesc era un atent și versat observator al conduitei umane în situații extreme, de vreme ce a notat că mergând spre locul execuției a observat că Ion Antonescu „pășea destul de demn”[125], apreciind însă că „atitudinea lui era forțată”[126]. Mersul lui Ion Antonescu „părea mândru, fața îi era descompusă, bărbia ușor căzută și tremurândă”[127]. La reverul haine, Ion Antonescu avea o panglică tricoloră. Și acest martor afirmă că, în momentul salvei, Ion Antonescu „a salutat cu pălăria”[128]. Pentru a fi uciși Ion Antonescu și C. Vasiliu, după salva grupei de execuție, au mai fost trase încă „12 focuri suplimentare”[129].
Filmul execuției lui Ion Antonescu efectuat de doi operatori cinematografici a fost confiscat de prim-procurorul Jean Nicolau.
Execuția lui Ion Antonescu a produs mânie, durere și indignare în sufletele unei mari părți a poporului român. Tineretul universitar, de orientare liberală și național-țărănească, în semn de protest, a arborat pe haine o rozetă tricoloră „barată cu doliu”[130]. Un nepot al Mareșalului, acasă la Doamna Mamă, Lița Baranga, „un băiat tânăr și brun”[131], a declarat că îl va ucide pe rege, „această canalie încornorată care s-a pus în slujba jidanilor și a comuniștilor”[132]. Tânărul respectiv nu a rostit decât adevărul.
Autorul Referatului, anonim, de asemenea, a subliniat faptul că execuția celor patru martiri s-a realizat „în condițiuni mizerabile”[133], și că „atmosfera de improvizație se simțea cu ușurință”. Plutonul de execuție fusese format din oameni care „parcă nu mai ținuseră o armă de foc în mână”[134]. Preotul era „deprimat”, slab, de abia mișcându-se fiind incapabil „de a întări pe condamnații care trebuiau să moară”[135].
Execuția mareșalului Ion Antonescu, din aceste motive, în loc de a avea „un aspect sobru și justițiar, s-a transformat într-un spectacol penibil și sanguin”[136]. Adică într-un asasinat odios, un masacru regizat, organizat și executat de oamenii U.R.S.S.-ului și ai lui Stalin.
Revin precizând că după ce medicul legist Al. Gr. Ionescu a constatat moartea celor patru condamnați, cadavrele acestora au fost transportate „cu ambulanțele Salvării la crematoriul „Cenușa”[137. La ora 21:15 a început arderea cadavrelor, operațiune care s-a efectuat „pe rând”[138]. Cenușa rezultată din arderea celor patru corpuri a fost depusă în urne separate, pe care fusese scris „numele respectiv”[139]. Urnele s-au depus la Prefectura Poliției Capitalei, fiind predate comisarului de serviciu, Simion. Procesul-verbal cu privire la arderea celor patru corpuri a fost întocmit de procurorul Gh. Săndulescu, la ora 0:30 a zilei de 2 iunie 1946. La ora 1:00 a zilei de 2 iunie 1946, procurorul Gh. Săndulescu a scris un proces-verbal privind predarea urnelor cu cenușă comisarului Simion, aflat de serviciu la Prefectura Poliției Capitalei[140]. Urnele fuseseră depuse în acel loc „spre provizorie conservare”[141] până ce se va lua o hotărâre definitivă privind soarta lor. Procesul-verbal a fost semnat de procurorul Gh. Săndulescu și doi asistenți, chestor V. Ancuța și inspector Mihai Gavrilovici[142].
De la poliția Capitalei urnele cu cenușă au dispărut cu desăvârșire. Se presupune că, conținutul lor a fost aruncat în rețeaua de canalizare a Capitalei.
- Va urma -
Notă - Fragment din volumul „Ion Antonescu”, autor Gică Manole, Botoșani, Ed. Quadrat, 2022.
Aranjament grafic - I.M.