I.G. Duca, în Memorii: `Expediția din Bulgaria din anul precedent (1913 – n.n.) ne dovedise că puterea noastră militară era fictivă, că armata noastră n-avea cadre suficiente, că rezervele ei nu erau organizate, că lipseau echipamentul, munițiile, armamentul, artileria grea, serviciile, medicamentele. Această stare de lucruri care-l impresionase mai cu seamă pe Brătianu era urmarea a numeroși ani de economii și de indiferență patronate de regele Carol... De la 1883, de când încheiase alianța militară cu Austria, Germania și Italia, dânsul (regele Carol I - n.n.) nu privea armata noastră decât sub prisma legăturilor ei cu armatele aliate. În caz de război menirea ei era să fie pe frontul oriental aripa de la extrema dreaptă a armatelor germano-austriece. Întrucât putea îndeplini această funcțiune, armata noastră răspundea dorințelor lui. De ce să ne muncim și să cheltuim prea mult? În ziua hotărâtoare salvarea va veni tot de la ofițerii germani care vor sosi să ne sfătuiască, în armament și cu munițiile pe care germanii ni le vor trimite”.
Generalul Dumitru Iliescu: ,,Campania din 1913 în Bulgaria a arătat tuturor, dar mai ales a convins pe prim-ministrul de azi (I.I.C. Brătianu - n.n.), care a luat parte la această campanie, de marile lipsuri de cari suferea armata noastră... Oamenii politici de atunci se lăsau cu greu convinşi a mări cheltuelile pentru completarea lipsurilor oştiri. În fine, credinţa că în caz de război vom fi ajutaţi cu prisosinţă de aliaţii noştrii dinainte de 1914, ne-a făcut să nu aducem ameliorările trebuincioase uzinelor pentru fabricarea armamentului de război... Aceasta era situaţia noastră în 1916... În rezultat, se vede neted că din cauza alianţei noastre cu Austro-germanii, suspectaţi de ei, şi subt dependenţa lor în materie de construcţie a armamentului de tot felul şi a muniţiilor, nu aveam la noi în ţară fabrici de arme sau de muniţiuni şi nici nu era posibilă să le improvizăm din cauza împrejurărilor”.
Generalul Vasile Rudeanu: „După războiul balcanic din 1913, auzeam vorbindu-se că armata noastră era suficient pregătită de război. Ea se întorsese victorioasă din Bulgaria. Se uita că nu fusese vorba de război, ci numai de un simplu marş ofensiv. Adevărul era că se făcea mereu apel la tot felul de argumente, unele mai gălăgioase decât altele, numai pentru ca să nu dea armatei sumele impuse de o bună pregătire. Când însă primul război izbucni şi ne găsirăm deodată într-o situaţie politică ce putea exclude orice ajutor din partea Puterilor Centrale, nimeni nu mai vorbea de economii la armată; s-ar fi dat oricât numai ca armata să fie bine pregătită de război... Armata noastră e departe a fi gata pentru război şi pregătirea ei n-ar putea fi realizată decât cu mari greutăţi şi după un timp relativ destul de lung... N-avem fabrică de exploziv. Pulberăria abia poate produce pulberea necesară infanteriei şi aceea cu greutăţi, fiindcă îi lipsesc anumite materii prime. Nu s-a avut prevederea de a se constitui stocuri de rezervă... O parte din artileria noastră n-are muniţii decât pentru cinsprezece zile, o alt parte atinge trei săptămâni şi restul, cele mai bine înzestrate, tunurile de câmp cu tragere repede, pentru cel mult o lună şi jumătate de război... Dacă intrăm în război cu munițiile ce avem, după două săptămâni de lupte, o parte din artileria noastră va fi silită să înceteze focul; altă parte după trei săptămâni, iar la o lună și jumătate întreaga noastră artilerie, din lipsă de muniții, nu va mai putea lupta. După aproximativ o lună de război și o treime din infanteria noastră va fi silită să înceteze lupta. Celelalte două treimi, lipsite de sprijinul artileriei, nu vor putea ține prea mult. Oștirea noastră va merge la înfrângere. Dezastrul nu e exclus”.
Generalul Henri M. Berthelot, la 18/31 mai 1917: „Campania din 1913, care i-a dus pe români la porţile Sofiei fără să tragă aproape niciun foc de armă, i-a entuziasmat peste măsură. Trezirea la realitate a fost dură”.
Grafica - Coperta Amintiri D.C. Măldărescu