Odessa după „marea revoluţie bolşevică din octombrie 1917"- Populaţia română, puterea boşevică, dezertorii români, o alăturare nefericită.
Am identificat în arhivele militare un document interesant, un raport în care un ofiţer român descrie comportamentul noii puteri a sovietelor instalată de marea revoluţie boşevică din octombrie 1917, dar şi a unor dezertori români ce au simpatizat cu bolşevicii devenind revoluţionari, faţă de etnicii români din oraşul Odessa. Făceau tot posibilul de a determina populaşia să refuze unirea Basarabiei cu România. Raportul poartă data de 3 martie 1918 şi l-am extras din: Fond - Marele Cartier General, Dosar Nr.1175, paginile 106 la 110, întocmit de Căpitanul Constantin Andreescu, ofiţer român atunci elev pilot în Şcoala de ofiţeri Aviatori. La 1 iulie 1918 trece examenul şi primeşte Brevetul de Pilot Militar Nr.124. Căpitanul Constantin Andreescu, a primit misiunea de a pleca la Odessa pentru a informa Guvernul Român despre persecutarea etnicilor români din acest oraş. Am încercat să clarificăm ce pregătirea avea ofiţerul român pentru a îndeplinii o asemenea misiune importantă. Restricţiile impuse de noile regulamente, de inspiraţie comunistă, privind acesul la documentele clasificate din arhive, au restrâns (a se înţelege restricţionat) acesul la documente.
Redau în continuare conţinutul raportului şi pentru autenticitate parţial prima şi ultima pagină a acestuia.
8 martie 1918.
Căpitanul Aviator Andreescu Constantin
către
M.C.G Biroul informaţiilor
Întorcându-mă de la Odessa cu aeroplanul (ca pasager n.n.), în ziua de 1 Martie a.c. în locul D-lui. Colonel Englez Boyle, care fusese trimis în misiune diplomatică de Guvernul Român, am onoarea a raporta următoarele, relativ la situaţia românilor din Odessa:
Câteva zile după ocuparea oraşului de bandele bolşevice, care a avut loc de la 12 la 17 Ianuarie a.c., au început arestări izolare ale românilor, care prin intervenţii şi garanţii băneşti îi puneau în libertate, pentru ai aresta din nou, cu altă ocazie. În acest timp a fost adusă şi Comisia Română de Aprovizionare de la Chişinău şi arestată pe vasul „Sinope" pe care, după o săptămână a pus-o în libertate, pentru suma de 50.000 ruble.
Această atitudine îndoielnică a ţinut vre-o două săptămâni până la sosirea în oraş a Dr. Rakovski[1] care, venind cu puteri ilimitate de la cei trei Evrei dela Moscova, a început reorganizarea românilor revoluţionari (români ce au aderat la revoluţia bolşevică n.n.) de la Odessa, care erau reprezentaţi prin dezertorii evrei şi români şi fiind ajutat în această operă de Bujor, Nicolau, Disescu sau Dicu, etc. În fiecare zi făceau întruniri şi împărţeau în oraş manifeste, prin care cereau să agite şi să revolte spiritul public contra românilor, care făceau după ei „crima istorică" de a răpii Basarabia. A reorganizat batalionul revoluţionar român şi evreesc compus din dezertori, a înfiinţat înaltul colegiu autonom pentru afacerile ruso-române şi a dat ordin de arestare a Senatorilor, Deputaţilor şi Ofiţerilor români.
De la această dată (25 ianuarie), celor arestaţi nu li s-a mai dat drumul decât cu foarte mare greutate şi pe mari cauţiuni băneşti. Cu aducerea la îndeplinire a ordinului de arestare, se ocupau dezertorii români. Cei arestaţi au fost ţinuţi mai întâi pe vasul „Alexiew" şi „Almaz" timp de 14 zile, după care au fost duşi la arestul preventiv, 3 zile, iar de aici la închisoarea peincipală a Odessei şi ţinuţi acolo până la 27 Februarie. Vânătoarea de ofiţeri şi persoane marcante, continua în toate zilele de către dezertorii care colindau oraşul zi şi noapte în bande neregulate, arestând şi furând tot ce puteau. Deoarece nu aveau o metodă de lucru şi nu erau bine organizaţi, nu au putut aresta decât o mică parte. Românii s-au ascuns toţi, stăteau în casă dar la percheziţie nu găseai nici unul, dădeau impresia că toţi erau arestaţi. Celor arestaţi li se făcea percheziţie, luânduse toţi banii şi controlându-le şi casa, spre a fi convinşi că au jefuit tot.
Parte din ofiţerii arestaţi, erau trecuţi la început prin cazarma batalionului revoluţuionar, ca printr-un purgatoriu, unde dezertorii noştrii evrei şi români, îi maltratau şi îi puneau să facă curătenie în local şi numai după un stagiu de câteva zile, îi duceau la un loc cu ceilalţi, unde au primit acelaşi tratament. Însă cu schimbarea de pe vas la închIsoarea oraşului, situaţia li s-a îmbunătăţit, căci aici nu mai aveau acces dezertorii români şi li se amenajase o popotă a lor care deşi scumpă (25-30 ruble pe zi) totuşi se redusese mizeria.
În perioada de la 14 la 31 Ianuarie a.c., au fost ocupate toate instituţiile militare române, afară de spitale cărora le-au confiscat toţi banii aflaţi în caserie, precum şi banii care din măsură de prevedere erau depuşi la consulatele străine. Ca ultimă măsură de hoţie oficială, Rakovski a confiscat de la băncile din Odessa toţi banii şi bijuteriile din casetele supuşilor români, întocmind de formă un proces-verbal. Cu ocazia înaintării trupelor germane spre Kiev-Odessa, revoluţionarii români au întrevăzut sfârşitul mişcărei lor şi au început să-şi facă bagajele. Tot odată au luat hotărârea să-şi ia îndărăt prizonierii români de la inchisoarea oraşului pentru a-i interna din nou pe vas, spre ai avea în mână, sau poate spre a-i trimite la Sevastopol. Pentru acest motiv revoluţionarii s-au dus la închisoare, în ziua de 23 sau 24 Februarie şi au cerut să-i pună la dispoziţie pe români. Garda închisorii care era ucrainiană şi cumpărată de români, nu au vrut sa-i dea. Atunci au plecat şi au venit din nou în număr şi mai mare, în această situaţie gadienii nu i-au mai lăsat să intre în curtea inchisorii.
În ziua de 25 Februarie, a sosit de la Iaşi Dl. Colonel Boyle cu confirmarea tratatului de pace din partea Guvernului Român, conform căruia trebuia să facă de urgenţă schimbul de prizonieri, batalionul revoluţionar român s-a dus din nou la închisoare cu telegramele făcute publice prin care se anunţa încheierea păcii, li s-au eliberat arestaţii din închisoare în noaptea de 26 spre 27 Februarie, spre ai îmbarca pe vase româneşti, şi ai trimite la Akerman. În această noapte a dispărut şi faimosul Rikovski cu toţi banii pe care-i confiscase.
În ziua de 27 Februarie dimineaţa, se zvonise deja că revoluţionarii au de gând să-i ducă pe români la Sevastopol. Atunci Dl. Colonel Boyle împreună cu Consulul Spaniei Dl. Medicuti şi Madam Pantazi, au mers la Runcerod[2] spre a-i îmbarca pe vasul italian „Jeana", care prin intervenţii ne-a fost pus la dispoziţie de autorităţile italiene pentru transportul prizonierilor noştri la Akerman sau Sulina. Comisarul Sovietelor Braşovan, a dat Colonelului Boyle un ordin scris către batalionul revoluţionar spre a permite prizonierilor să se îmbarce pe vasul italian. Ducându-ne în port şi arătând ordinul, s-a permis prizonierilor să debarce de la bordul vasului „Împăratul Traian" unde erau internaţi pe chei. În acest timp, continua cu febrilitate îmbarcarea pe acelaşi vas a batalionului revoluţionar. Sosind la faţa locului, Bujor, Nicolau şi alţii şi arătând ordinul Ancerodului de a ne elibera prizonierii, au început să ne facă dificultăţi spunând mai întâi că ştampila şi semnătura ar fi false, apoi că ordinul trebuie semnat de toţi cei care au iscălit tratatul de pace. Când în fine îmbarcarea dezertorilor sa terminat, au dat ordin românilor şi santinelelor să-i îmbarce pe prizonieri la loc pe vas. Consulul şi Colonelul au protestat contra acestei meschinării dar totul a fost zadarnic în faţa revoluţionarilor care nu mai voiau să recunoască nimic. Atunci s-a produs o învălmăşală cu care ocazie aproximativ 10-15 arestaţi au încercat să fugă, ceeace a dat ocazia dezertorilor să-i maltrateze din nou pe români şi să tragă cu armele asupra lor, în faţa Consului Spaniei şi a Colonelului Englez, rănind trei dintre ei. Din toată această învălmăşală au reuşit să scape câţiva. Câteva soţii şi cunoscuţi ai celor ce erau îmbarcaţi pe vas, au început să ţipe făcând ca totul să fie şi mai tragic.
În aceste clipe, Doamna Pantazi se adresează Colonelului Englez Boyle cu cuvintele: „D-le Colonel,
dacă ai suflet, salvează viaţa acestor oameni şi urcă cu ei, eşti singura garanţie". Atunci Colonelul Englez, păşeşte fără să ezite pe puntea vasului „Împăratul Traian" după care, ancora se ridică şi vasul pleacă în larg cu direcţia Sevastopol. Aceasta s-a întâmplat în ziua de 27 Februarie la ora 4 p.m. Două ore mai târziu, au plecat din port şi celelalte vase româneşti: „Durostor", „Stefan cel Mare", „Dacia" etc. În timp ce românii se îmbarcau pe „Împăratul Traian", cam pe la ora 3 p.m. la Runcerod sosise o delegaţie nemţească cu automobilul şi au cerut predarea oraşului. Bolşevicii au cerut trei zile să se gândească, delegaţia germană a acordat doar 24 ore, apoi au declarat că nu vor preda oraşul decât cu luptă, după care delegaţia a plecat.
A doua zi pe 28 Februarie, ora 10 a.m. ducându-mă la Runcerod împreună cu Consulul Spaniei pentru a avea o confirmare a primirii tratatului de pace şi reânceperea legăturilor diplomatice, nu am găsit acolo pe nimeni. Orice autoritate bolşevică dispăruse încă din timpul nopţii, doar singur batalionul revoluţionar evreiesc a rămas credincios la postul său şi nu s-a temut de venirea nemţilor. Pe la ora 12-1 din zi au zburat deasupra oraşului la înălţime foarte mică câteva aparate nemţeşti care au aruncat manifeste. În oraş era linişte, lume puţină ca de obicei iar pe faţa fiecaruia se se vedea îngrijorare. Toţi erau grăbiţi şi în graba aceasta, mereu căutau cu privirea în depărtare, în lungul srăzilor lungi şi drepte, să zărescă apărând casca nemţească, şi nevăzând nimic răsuflau uşuraţi şi iar grăbeau pasul uitându-se gânditor în jos. Desigur se gândeau la consecinţele revoluţiei şi la nemţii care aşteptau împrejurul oraşului.
La 2 p.m. m-am urcat în aeroplan cu Slt. Bucur şi am plecat spre ţară. Nemţii erau împrejurul oraşului la 10-12 Km.
Căpitan Aviator
C. Andreescu
----------------------------------------
[1] Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, în bulgară: Кръстьо Раковски, în rusă: Христиан Георгиевич Раковский, transliterat: Hristian Gheorghevici Rakovski, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria - d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia) a fost un militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic. A activat ca socialist în Bulgaria, Elveția, Germania, Franța, Rusia și România, apoi în conducerea Cominternului. A deținut în trei rânduri - în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919, și apoi între anii 1920 - 1923 funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. S-a remarcat și ca ziarist și eseist. La bătrânețe, în U.R.S.S., a căzut victimă „marii terori" staliniste.
[2] RUMCEROD sau RumCerOd (în rusă Румчерод), acronimul rusesc pentru Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa