Economie şi criză de muniţii!

Noiembrie 1942. Căpitan Dumitru Păsat: „Și, fiindcă veni vorba de artilerie și tancuri, este suficient să arăt că artileria noastră nu avea voie să tragă decât un număr mic de obuze, ca să facă economie… Inamicul însă dispunea de muniții așa de multe, că își permitea luxul să tragă cu artileria și după unul sau doi oameni”.
Rezistența puternică opusă de inamic, insuficienta producţie a stabilimentelor industriale, insuficienţa mijloacelor de transport şi alţi factori au făcut ca, în multe situații unitățile și marile unități din linia întâi să nu dispună de muniții suficiente, impunându-se economii/raționalizări riguroase, consumul făcându-se după posibilități și nu după nevoile câmpului de luptă. Ca urmare, dispozitivul inamic nu au fost neutralizat suficient, iar pierderile umane au fost mai mari. Câteva exemple:
- Căpitan Dumitru Păsat, comandant de companie în Batalionul 991 infanterie (în Cotul Donului): „Și, fiindcă veni vorba de artilerie și tancuri, este suficient să arăt că artileria noastră nu avea voie să tragă (înainte de 19 noiembrie 1942 – n.n.) decât un număr mic de obuze, ca să facă economie, mai ales că aprovizionarea cu muniție din țară se făcea foarte greu din lipsă de mijloace de transport. Inamicul însă dispunea de muniții așa de multe, că își permitea luxul să tragă cu artileria și după unul sau doi oameni”;
- Locotenent Gheorghe Tănăsescu din Regimentul 7 artilerie (în Cotul Donului): „Din lipsă de muniţie, nu aveam voie să tragem decât la cererea infanteriei sau când obiectivul este prea important şi am obţinut în prealabil aprobarea divizionului”;
- Regimentul 95 infanterie (jurnal de operații, 24 noiembrie 1942, în Caucaz): „Cerem foc de artilerie pe cuib de branduri identificat. Ni se alocă foarte puţin, numai 4 proiectile. Economia de muniţii e prea mare. Tragerile artileriei au efect şi material şi moral, în special asupra inamicului, aşa că luptătorii nu prea sunt mulţumiţi de atâta economie”;
- Divizia 3 munte (în Caucaz). Cu toate că solicitase, în numeroase rânduri, Corpului 5 armată german (căruia îi era subordonată) trimiterea muniției necesare, aceasta nu a sosit decât la 25 septembrie 1942 (la 6 zile de la intrarea în luptă) și atunci trimisă (cu avioanele de transport) de către Marele Cartier General român (în acel moment, marea unitate nu dispunea de niciun proiectil de artilerie sau de brandt, de nicio grenadă ofensivă, ci de doar 2 000 de grenade defensive și de 171 000 de cartușe);
- Divizia 2 munte (în Caucaz). În timp ce era contratacată de către sovietici, în zona râului Baksan, nu a dispus de muniția suficientă spre a reacționa pe măsură;
- Divizionul 63 artilerie (al Corpului 4 armată). În decembrie 1944, a rămas, timp de trei zile, fără niciun fel de muniție.
În unele situaţii criza a fost determinată şi de tendința unităților de a consuma (chiar și inutil) prea multă muniție, cauza principală constând în instrucţia deficitară:
- Încă de la 28 iunie 1941, de exemplu, s-a constatat că la apariția doar a câtorva tancuri sovietice pe înălțimile de la est de Prut o baterie de artilerie grea a tras peste 100 de proiectile, în timp ce un regiment a consumat într-o singură noapte 240.000 de cartuşe, fără să fi fost atacat.
- Cele două situații nu au fost singulare de vreme ce la 20 noiembrie 1942 cele două tunuri anticar, calibrul 75 mm, din sectorul de luptă al postului de comandă al Regimentului 91 infanterie din Divizia 20 infanterie au consumat toată muniția în trageri directe la mare distanță, rămânând fără proiectile în momentul în care tancurile inamice au ajuns în apropiere.
- Peste o lună, în aceeași zonă, comandantul Diviziei 297 infanterie, aprecia că „toate le face foarte bine Regimentul 82 infanterie numai să nu mai tragă degeaba în timpul nopții nu se poate dezbăra”.

Situația a devenit dramatică în ianuarie-februarie 1945, în timpul luptelor din zona muntoasă a Cehoslovaciei, cauza principală constând în faptul că sovieticii nu au pus la dispoziţie trenuri suficiente pentru reaprovizionare (cu toate că Marele Stat Major a programat toate transporturile de muniții solicitate de armate). Ca urmare, unitățile Armatei 1 au atacat, în unele situații, în Munții Javorina, cu cantități infime de muniții (0,03 - 0,10 Unități de foc/UF). Raportat la cele 180 de zile de atac ale armatei, consumul de munții pentru o zi de atac a fost de doar 0,10 UF, când în mod normal trebuia să se afecteze cel puțin 1 UF. Astfel, s-a ajuns la un adevărat „record sub raportul de economisirii”.

Distanța mare față de depozite și insuficiența mijloacelor de transport a făcut ca și în perioada urrmătoare criza de muniții să persiste. În timpul ofensivei spre Hron (februarie-martie 1945), Armata 1 a înregistrat, timp de 32 de zile, un consum mediu de 0,06 UF pe zi, pierderile înregistrate fiind invers proporționale cu consumul de muniții. O situație asemănătoare s-a înregistrat, în februarie 1945, și la Armata 4 în Munții Tatra Mică.
„Din cauza crizei de munițiuni artileria trage numai cu o parte din material. Tragerile de pregătire și de sprijin nu au efect material, ci numai moral pentru îmbărbătarea trupelor. Mă găseam la postul de comandă al unei divizii când în urma cererilor repetate ale infanteriei oprită de un foc puternic inamic în fața unei cote s-a aprobat, după multă chibzuință, să se facă o concentrare de 20 de proiectile. Ce efect materal putea să aibă această tragere asupra unui inamic bine adăpstit, ținând seama și de faptul că artileria nu era axată, iar observarea se făcea în condițiuni foarte grele?” (locotenent-colonelul Gheorghe Nicolescu, delegatul Marelui Stat Major la Armata 4, raport la 2 martie 1945).

Dar criza de munițiuni se simțea și la celelate categorii de armament, nu numai la artilerie. Astfel, la 26 februarie „nu mai era în cadrul Armatei 4 niciun cartuș pentru pistol-mitralieră și nicio lovitură pentru tunurile de 47 mm « Bohler » și « Schneider ». Armata roagă să i se comunice precis pe ce fel de munițiuni se mai poate conta pentru ca armamentul care nu mai este utilizabil, din lipsă de munițiuni, să nu mai fie târât degeaba după unități. În felul acesta ar putea trmite înapoi și o unitate de cai a căror hrănire este atât de grea. De asemenea, armata roagă să i se comunice din timp pentru fiecare tren de muniție când pleacă și ce conține, ca să știe pe ce poate conta”.

Cu toate că în februarie 1945, Armata 4 a primit 10 trenuri cu muniție, iar Armata 1 șapte trenuri, situația nu s-a ameliorat decât într-o mică măsură. „Lipsă de muniții mai ales la aruncătoarele de mine, pistoale mitralieră și grenade, în special la Armata 4, unde «s-a ajuns la o raționalizare de nepermis »” (General Constantin Vasiliu-Rășcanu, Ministru de Război, aprilie 1945).

Conform datelor oferite de Secția 4 a Marelui Stat Major, armatele 1 și 4 au consumat (în perioada 23 august 1944 - 9 mai 1945) următoarele cantități de muniție: cartușe armă, pușcă mitralieră (exclusiv calibrul 7, 92 mm) - 6 022 383 bucăți, cartușe armă, pușcă mitralieră calibrul 7,92 mm - 52 855 963, cartușe mitralieră calibrul 7,92 mm - 26 150 116, cartușe pistoale mitralieră calibrul 9 mm - 7 466 351, grenade - 373 298, lovituri tun antiaerian calibrul 20 mm „Gustlof” - 45 577, lovituri tun antiaerian „Oerlikon” - 29 738, lovituri tun antiaerian calibrul 25 mm „Hotchkiss” - 22 199, lovituri brandt calibrul 60 mm - 676 856, lovituri brandt calibrul 81,4 mm - 458 593, lovituri brandt calibrul 120 mm - 208 242, lovituri tun anticar ,,Bofors” calibrul 37 mm - 40 893, lovituri tun anticar calibrul 45 mm rus - 334 335, lovituri tun anticar calibrul 47 mm „Böhler” - 15 225, lovituri tun anticar calibrul 47 mm „Breda” - 929, lovituri tun anticar calibrul 47 mm „Schneider” - 4 200, lovituri tun calibrul 50 mm german - 58 27, lovituri tun calibrul 75/1940 - 113 085, lovituri tun calibrul 75mm (model 1943) - 9 521, lovituri tun calibrul 75 mm (FF) - 331 388, lovituri tun calibrul 75 mm (KF) - 76 899, lovituri tun calibrul 75 mm diferite - 21 544, lovituri obuzier de câmp calibrul 100 mm (14/19) – 271 054, lovituri obuzier de câmp calibrul 100 mm (36) - 74 870, lovituri obuzier de câmp calibrul 100 mm (30/34) - 74 870, lovituri tunuri lungi calibrul 105 (36) - 83 692, lovituri obuzier de câmp greu calibrul 150 mm (34) - 71 080.

În aceeași perioadă, în pofida multiplelor dificultăți, în țară au fost fabricate: 40.163.024 cartușe și proiectile, din care 3.576.653 în august 1944, 1.868.611 - septembrie 1944, 2 660998 - octombrie 1944, 2.845.682 - noiembrie 1944, 234.631 - decembrie 1944, 6 638 507 - ianuarie 1945, 2.804.815 - februarie 1944, 2.216.848 - martie 1945 - 2.216.848 - martie 1945, 12.311.322 - aprilie 1945 și 5.004.957 - mai 1945).

Notă - Fragment din Alesandru Duţu, Războiul (1941-1945). O altă abordare, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2019.