25 decembrie 1941

„Noapte de Crăciun, noapte sfântă. S-a aprins steaua. Fie ca aceasta să fie steaua mântuirii noastre. Colindele încep cu glasuri duioase, cu izbutită armonie. Ochii ostașilor sclipesc de emoție. La unii le picură lacrimi. Amintirile copilăriei, gândurile la cei dragi și scumpi de acasă. În picioare, cu capetele plecate, ascultăm colindele și urările și, de emoție, pe furiş, ne înecăm lacrimile. Nemții dintre noi sunt și emoționați, și mirați. Ei sunt hăt, de departe, din Silezia. Prizonierii ruși plâng și se închină acum liber, așa cum s-au închinat părinții lor când, în pravoslavnica Rusie, Dumnezeu era cu fața la ei. Cu înfrățire de camarazi de arme și creștini, împărțim puținul de hrană ce-l avem. Steaua se stinge. Bombele rusești șuieră sinistru și horcăie sălbatic. Cei orânduiți pentru veghe trec la posturile lor, ceilalți își pregătesc culcușul pe cimentul înghețat al cazematei” (Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 vânători de munte pe frontul de la Sevastopol).

- Ca daruri, comandamentul diviziei a oferit ostașilor Batalionului 3 câte 250 ml vin, 150 ml rom, două pachete de țigarete și câte o carte poștală. Ofițerilor mai multe sticle de rom, un săpun și… trei pachete de țigări ,,Antonescu”. Soldații germani au primit pachețele cu dulciuri, sticluțe de cognac și vin, țigarete etc.

- În tranșee era însă o cu totul altă atmosferă: ,,Ostașii de pe poziție suferă grav de frig. Adăposturi adânci nu se pot face, căci terenul este stâncos, pietros. Inamicul este foarte aproape și trage din armele cu lunetă, cum ridici capul. Sunt uzi leoarcă și tremură ca varga, bieții de ei. De 12 zile primim numai hrană rece și aceasta când dă Dumnezeu, căci cei care aduc hrana dinapoi sunt dibuiți de proiectilele dușmanului hain. În fiecare noapte avem cai și bucătari răniți și omorâți”.

- În dreptul „Căpăţânii de zahăr” inamicul trasmite la difuzoare: „Nouă ne-au adus ţigări, vouă ce v-au adus?”. În replică cel care a completat jurnalul de operaţii al Batalionului 3 vânători de munte consemnează: „Într-adevăr, nouă nu ne-au adus nimic; totuşi ne petrecem Crăciunul după datinile strămoşeşti, făcând un Pom de Crăciun din proiectile ruseşti, cu un brăduleţ ornat cu grenade, cartuşe etc. şi acoperit de zăpada ce începea să acopere deja plaiurile”.

25 decembrie 1942

- Aflați în centrul Caucazului, ofițerii Batalionului 10 vânători de munte ,,îşi urează la telefon unii altora sărbători fericite, căci situaţia nu permite să se întâlnească”. ,,În receptor - menționează jurnalul de operații al unității - se mai aude şi câte o colindă”. În unele locuri, sovieticii atacă permanent. Fără succes, deoarece vânătorii de munte români ,,nu s-au speriat nici chiar atunci când inamicul a ajuns la câţiva metri în faţa lor”.

- În satul Lesken din Caucaz, sublocotenentul (r) Gheorghe Șușanu din Divizia 2 munte consemna: „Aseară am ascultat la radio colindele și cântecele divine care anunță nașterea Domnului și sufletul ni s-a umplut de durere, încât pe unii dintre noi i-au trecut lacrimile. În acorduri duioase de cântec, sufletul, gândul și dorul nostru zboară către țara noastră, unde am lăsat tot ce este mai scump pe lume și pentru care noi pătimim și murim pe pământurile Rusiei” 

- Fiind singurul preot al Diviziei 20 infanterie în încercuirea de la Stalingrad, căpitanul Octavian Friciu a făcut o slujbă religioasă la cartierul diviziei, în prezența generalului Nicolae Tătăranu și a Statului major, binecuvântând pomul de Crăciun (un brad ce avea pe el puțină vată și două mucuri de lumânare). În ziua nașterii Domnului, preotul a făcut slujbă la răniții din Bazarguno, apoi s-a deplasat la Pitomnik, unde a făcut un serviciu divin la răniții și bolnavii internați la ambulanță, precum și pentru ofițerii și trupa diviziei.

25 decembrie 1943

- Naşterea Domnului a fost întâmpinată cu bucurie şi în prizonierat. „Seara, serbare foarte reuşită dată de ofiţeri, cu obiceiuri de Crăciun. Coruri, irozi, « Bună dimineaţa », şi « Moş Crăciun ». Înainte de masă, s-a ţinut în corpul de dormitoare o slujbă religioasă, ocazie cu care s-a sfinţit anafura. Ni s-a comunicat de la comandament că avem dreptul să facem slujbă pe corpuri. Astă seară, slujba oficială m-a mişcat foarte mult… Seara ne-am strâns la pomul de Crăciun făcut de Novac şi Jean Dumitrescu. Mic şi cam sărac, era totuşi ornat cu gust, din nimicuri: vată, aţă albă, câteva coşuleţe frumos făcute, cu ţigări în ele, lumânări mici. O monedă de argint lucea în vârf. Era minunat, s-a stins pentru câteva clipe lumina, s-au aprins lumânările şi am cântat cu toţii « O, brad frumos! »… Dimineaţa, au venit trei soldaţi cu o stea frumos făcută şi ne-au urat. Apoi ne-am adunat ofiţerii din regiment şi ne-am dus la colonei să-i colindăm” (locotenentul Gheorghe Tănăsescu).

25 decembrie 1944

- Unităților de pe front li s-a indicat următorul program: cuvânt de deschidere, prezentarea obiceiurilor creștinești de Ajun, Crăciun și Anul Nou (terminate cu cadouri și urări), piese comice (umor și bună dispoziție), revista militară (în legătură cu dezrobirea Ardealului și colaborarea cu sovieticii, relevându-se faptele de arme comune), declamații patriotice, un marș etc.

- Intuind că într-o asemenea zi de sărbătoare nu se va ataca, Mihai Constantinescu, comandant de baterie în Regimentul 42 artilerie, a organizat (la Isaszeg) o festivitate adecvată (brad împodobit „cu multă gingășie, imaginație și evlavie” de unguroaicele din zonă, program de colinde și dansuri românești și ungurești, masă adecvată - căprioară, porc, prăjituri după rețete ungurești - vin de Tokaj etc.), rezultând „o atmosferă plăcută, de o adevărată înfrățire creștinească”.

1941-1945. Revelion pe front!

31 decembrie 1941/1 ianuarie 1942. În Crimeea!

- „După-amiază pe când ne pregăteam să sărbătorim Anul Nou, după o pregătire masivă de artilerie, ruşii atacă. Orele 3. Nicio şoaptă, niciun zgomot, toţi la posturi, ochii la inamic. Ruşii veneau în coloană de marş, crezând că în urma formidabilei pregătiri n-a mai rămas picior de voluntar pe creastă. Când ruşii ajung la 50 de metri, o comandă scurtă, un răpăit de arme automate, un răget de fiară rănită şi în faţa lui «3Munte» n-a mai rămas decât un morman de cadavre. Prea puţini care au scăpat au rupt-o la fugă să povestească şi celorlalţi ce au păţit. Până către ziuă s-au auzit urletele celor răniţi, dispărând treptat pe măsură ce zăpada îi acoperea” (jurnalul de operații al Batalionului 3 vânători de munte).

- „Agale, ivaș, ivaș, mă întorc cu Chiper la postul meu de comandă, unde sarmalele clocotesc iabraș pe sobița noastră. Luăm gustările - aperitivul - cu rom. Nemții sunt invitații noștri... Avem o masă copioasă: brânză, sarmale de porc, friptură de găină, vin și chiar șampanie, prăjituri etc. Ne așternem pe chef... Este ora 24.00. Peste o clipă este Anul Nou. Sfântul Vasile, ziua numelui meu. Începe anul 1942. Ce ne va aduce oare acest an? Cei din cazemată, în monom, mă fitirisesc, mă felicită pentru ziua numelui... Grupul mă felicită la telefon și, prin fir, ciocnim un pahar de șampanie. Cei de la grupul meu de comandă formează o echipă cu ursul, buhaiul și cu plugușorul. Ce resurse, câtă imaginație, cât sunt legați de tradiție țăranii noştri!” (Vasile Scârneci, comandantul Batalionului, momentul trecerii dintre ani).

- La miezul nopţii, a urat, prin telefon, comandanţilor de companii „un an plin de noroc” şi li s-a adresat astfel: „N-avem fericirea ca ceilalţi din ţară să ne spunem La Mulţi Ani în faţa unui pahar de vin şi ca ostaş cu inamicul la 50 de metri în faţă vă urez să-l zdrobiţi şi să facem ca faima vânătorilor de munte să fie dusă pe undele radioului până la cei din România, care şi-au pus atâta încredere în noi”.

- Deși comandantul Grupului 1 vânători de munte a ordonat să nu se tragă nici un foc, spre a nu se alarma şi descoperi poziţiile de luptă, ostaşii „nu pot rezista să nu-şi serbeze vechile obiceiuri. La ora « 0 » toată poziţia trage”.

- În aceeași zonă, dar mai în spatele frontului, generalul Gheorghe Manoliu, comandantul Brigăzi 4 munte a petrecut `Revelionul” într-o `cocioabă sfârtecată de bombardanente”, alături de colonelul de cavalerie Haralambie Fortunescu, cu `o cutie de conserve, stropită cu șampanie”.

31 decembrie 1942/1 ianuarie 1943. În Caucaz şi la... Bucureşti!

- Sub presiunea trupelor sovietice, Divizia 2 munte rupe lupta şi începe retragerea spre Nalcik (în cadrul replierii Corpului 3 blindat german).

- Locotenentul Ion Cojocaru întâmpină Anul Nou „în marș”, în timp ce un tun de mare calibru sovietic trăgea, probabil, fără țintă, exact la miezul nopții, ca semn al sărbătoririi unui nou început de an, 1943!”. În aceeași zonă, în prima zi a anului (începând cu orele 9.30), s-au făcut slujbe religioase.

- La Bucureşti, răspunzând urărilor de Anul Nou, prezentate de decanul corpului diplomatic în România, nunţiul apostolic Andrea Cassulo, regele Mihai I afirmă: „Ne-aţi împărtăşit, Excelenţă, speranţa într-un an mai bun, într-un an care ne-ar aduce sfârşitul acestui război fără precedent în istorie, care pustieşte omenirea şi ameninţă cu prăbuşirea valorilor morale şi materiale. Unesc urările mele celor exprimate de Excelenţa voastră şi ţin s-o asigur că niciodată o dorinţă n-a fost mai vie decât aceea ce o am de a vedea din nou pacea şi armonia revenind printre oameni. Ar fi într-adevăr un an fericit dacă ne-ar putea aduce această binefacere, la care aspiră toate popoarele: o pace inspirată din credinţă în Dumnezeu, o pace întemeiată pe justiţie, libertate şi concordie”. Discursul pacifist al regelui Mihai I nu a fost pe placul germanilor, Manfred von Killinger cerând explicaţii şi întrebând dacă guvernul român avea de gând să înceteze lupta.

31 decembrie 1943/1 ianuarie 1944. La nord de Marea Azov!

- Raportul contrainformativ întocmit de generalul Radu Niculescu-Cociu, comandantul Diviziei 4 /24 infanterie, la final de an consemnează: „Ofițerii care se înapoiază din concediu au un dispreț suveran față de dezmățul ce văd că se petrece în țară. Acest dezmăț tinde să atingă moralul celor de aici, care văd în acest dezmăț refuzul celor din interuior de a se integra în comandamentul vremurilor prin care trăim. Azi, când țara trebuie să lupte pentru cauzele drepte ce au împins-o pe acest drum, nu este moral ca populația aceleeași țări să fie divizată prin tembelismul și dorința de trai fără limită a acelor din interior. Nu este moral ca o parte să se sacrifice pe front din sentimentul datoriei, iar altă parte să profite de bucuriile unei vieți ușoare în interior”. În afară de aceasta, ofițerii Diviziei 4/24 manifestau o profundă ,,nemulțumire și dezamăgire sufletească”, fiind neschimbați de pe front de peste un an. Ei nu acceptau nici faptul că deși trecuseră doi ani de la declanșarea războiului, în țară mai erau ofițeri „ce nu cunosc războiul”, primind chiar, sub diferite motive, diurne și indemnizații, ca și cei de pe front. Alții, trimiși pe front, se îmbolnăveau subit și în baza avizelor medicale erau clasați în interior. De aceea, generalul Radu Niculescu-Cociu întreba: „Este just ca ofițerii din interior să aibă același tratament ca cei de pe front? Este comparabilă munca și sacrificiul celor din interior cu a celor de pe front?” Apoi, răspundea: „Credem că nu este moral ca ofițerii aceleași armate să fie împărțiți în două categorii. Este imperios ca acești ofițeri, dacă nu pot suporta campania să fie scoși din armată pentru caz de boală pentru a face loc celor ce luptă”.

31 decembrie 1944/1 ianuarie 1945. La ,,porţile” Budapestei şi în zona râului Ipel!

- Generalul Nicolae Șova se adresează militarilor din subordine: „În pragul Anului Nou gândul și sufletul meu sunt la voi. De mai bine de patru luni sunteți în lupte grele, neîntrerupte, pentru blocarea dușmanului… V-ați îndeplinit pe de-a întregul datoria cu sacrificial vieții voastre. Din Banat, peste Tisa și până în poarta Budapestei ați luptat cu hotărâre și ați învins pe inamic. Acum, ultimele lui rămășițe se găsesc între zidurile Budapestei, fără posibilitate de sscăpare. Vom zdrobi și aceste ziduri pentru a nimicci și ultima rezistență maghiară. Țara întreagă vă este recunoscătoare pentru sacrificial vostru, iar eu vă adresez cuvântul meu cald de mulțumire pentru ascultarea pe care mi-ați dat-o. Pentru anul care începe vă urez la toți sănătate și izbândă pentru binele țării noastre și al vostru al tuturor… Încă un pas înainte, cu hotărâre și vitejie, și victoria va fi a voastră”.

- Unitățile Diviziei 2 munte duc lupte grele în interiorul orașului Ipolytarnok.

- Într-o zonă apropiată, generalul Leonard Mociulschi îşi petrece noaptea dintre ani „în vuietul luptei, al exploziilor de proiectile de artilerie, de aruncătoare de mine și de grenade, în timpul unei ierni aspre și al primejdiilor de tot felul”. ,,De obicei – rememora comandantul Diviziei 3 munte –, în această zi de sărbătoare ridici un pahar de vin în cinstea celor dragi, feliciți prietenii, cunoscuții. Aici însă, aproape nimic din toate acestea... Am reușit numai să-mi felicit comandanții și subordonații mei, să răspund la urarea ce mi-a adresat-o generalul Boițeanu, comandantul Corpului 4 armată, după care toate semnele de sărbătoare ale zilei s-au stins... Prima zi din anul 1945 a fost o zi de luptă”.

- Profitând de faptul că inamicul aruncase în aer podurile de peste Ipel, vânătorii de munte conduși de Ioan Ursachi au avut câteva clipe de răgaz: „Pe mese improvizate au apărut sticle cu vin, coniac și cu rom, dulciuri, țigări etc., pe care le păstram din darurile primite cu câteva zile înainte din țară. Cei dragi, de acasă, țara, avusese grijă și de noi. O parte din aceste daruri fuseseră trimise pe front cu autocamioanele... Către miezul nopții, am ciocnit câte un pahar în sănătatea celor de acasă și a noastră și... pentru victorie... La improvizata noastră petrecere de Anul Nou au luat parte ca invitați și câțiva militari sovietici din Divizia 3 desant-aero, vecina noastră. Ne-am urat unii altora ani buni și fericiți, victorie și zile bune după război”.

- Căpitanul Ion Dăscălescu, ofițer în statul major al Corpului 7 armată, se afla la periferiile Budapestei, față în față cu inamicul: „Simțeam în sufletele noastre mândria de a fi reușit să ajungem prin lupte până aici, pătrunzând 25 km în adâncimea dispozitivului inamic în 25 de zile. Era un sentiment care ne dădea noi forțe, noi energii, care ne făcea să avem în continuare un moral ridicat. Alături de aceste sentimente de mândrie patriotică își făcea loc bucuria sosirii nopții Anului Nou. În acea noapte ne-am urât cu toți, de la soldat la general, după un vechi obicei strămoșesc «La Mulți Ani»!.

La postul de comandă al corpului de armată din Isaszeg (15 km est Budapesta), într-o cameră simplă, revelionul nostru a fost modest, dar plin de o atmosferă intimă, caldă, reconfortantă. El n-a ținut mult, ci atât cât a fost suficient să transmitem ceea ce simțeam mai frumos în acele momente, unul față de altul și toți față de vitejii noștri soldați și ofițeri din linia întâi”.

- În aceeași zonă, artileriștii divizionului 1 din Regimentul 9 artilerie (Divizia 2 infanterie) și-au făcut urările de Anul Nou în dispozitiv de luptă, printre tunuri, la marginea localității Cinkota, fiind felicitați și de o delegație a populației civile.

- În sud-estul Slovaciei, un gând bun pentru ostaşi are şi generalul Gheorghe Avramescu (prin ordinul de zi nr. 518): „În pragul Anului Nou gândul meu se îndreaptă către voi, care înfruntați și învingeți greutățile acestor vremuri. Țara noastră, a cărei soartă este astăzi în mâinile voastre, așteaptă de la voi să-i cucertiți prin luptă un loc de cinste în rândul popoarelor libere. Vă urez, vouă, și familiilor voastre, sănătate și noroc! Să dea Dumnezeu ca Noul An să fie anul victoriei românești”.

Comandantul Regimentului 11 infanterie, locotenent-colonelul Ciprian Ursuleac, felicită pe generalul Petre Antonescu, comandantul Diviziei 21 infanterie: „Pescărușii covurluieni, transformați azi în șoimi de munte, cocoțați pe crestele munților țării prietene Cehoslovacia pentru a cărei dezrobire luptă astăzi, alături de viteaza armată sovietică, vă asigură prin mine, comandantul lor vremelnic, că nu precupețesc nicio jertfă și sunt hotărâți a continua lupta grea fără șovăire până la victoria finală pentru binele Țării și al Neamului”.