Intervenţia preşedinţiei americană
În mod paradoxal, în timp ce căuta sprijinul Beijingului, în cadrul comunităţii socialiste, Bucureştiul a primit ajutorul nesolicitat al Washingtonului, care ar fi putut fi decisiv în schimbarea intenţiilor Moscovei de a interveni în România, în perioada august – octombrie 1968[52]. Evaluând intenţiile U.R.S.S., la o întâlnire a Consiliului de Securitate Naţională, pe 23 august, directorul C.I.A., Richard Helms, a declarat că România „a adoptat una dintre cele mai ferme poziţii publice luate de vreun guvern în ce priveşte Cehoslovacia", fie el din Orient sau Occident, şi că există „temeri bine întemeiate" că U.R.S.S. ar putea să reacţioneze[53]. Şi Preşedintele Johnson era convins de acest lucru. Imediat, ambasadorul României a primit acces permanent la Secretarul de Stat Dean Rusk şi i s-a spus „că-l poate suna pe Secretar direct, în caz că era nevoie". În aceeaşi zi, Rusk îl sunase pe ambasadorul Anatoli Dobrinin pentru a se interesa cu privire la intenţiile Moscovei faţă de România şi a lansa un avertisment în acest sens: „În ultimele ore am primit numeroase informaţii alarmante cu privire la o posibilă invazie sovietică în România. Secretarul de stat a subliniat că aceste informaţii nu vin de la partea română. Cu siguranţă că ambasadorul cunoaşte consecinţele pe care o asemenea acţiune le-ar avea asupra punctului de vedere al Statelor Unite, mai ales că vine după recenta acţiune sovietică în Cehoslovacia... Acesta a întrebat dacă Dobrinin are informaţii pe această temă"[54]. Dobrinin îşi aminteşte că Rusk l-a avertizat „oarecum pe neaşteptate" să nu invadeze României, afirmând că „ar fi fost prea mult" şi peste puterea administraţiei S.U.A. de a controla „opinia publică"[55]. Moscova nu a dat niciun răspuns. Între timp, Comitetul executiv din România s-a întrunit din nou pe 25 august pentru a discuta noile mişcări ale U.R.S.S. şi ale trupelor aliate[56]. Deosebit de îngrijorătoare erau mişcările celor două divizii sovietice şi ale trupelor ungare în estul Ungariei, de la Debreţin către graniţa cu România, precum şi mişcările diviziilor sovietice staţionate permanent în RSS Moldovenească, la Chişinău şi pregătirile evidente pe care le făceau acestea pentru a trece pe teritoriul românesc.[57] Doi dintre participanţi, Gheorghe Stoica şi Gheorghe Apostol, şi-au exprimat îngrijorarea vecină cu panica, astfel încât Bodnăraş a încheiat şedinţa afirmând „pentru liniştea lor" că fuseseră luate „toate măsurile" necesare pentru a preîntâmpina un atac militar surpriză din partea celor cinci state membre ale Tratatului de la Varşovia.
Pe 27 august Comitetul politic al Partidului Socialist Muncitoresc Ungar (H.W.S.P.) observa că: „Atât iugoslavii, cât şi românii au protestat faţă de guvernele celor cinci ţări socialiste cu privire la invazia trupelor aliate pe teritoriul Cehoslovaciei şi ambele ţări au făcut demersuri militare. Aceste demersuri au un scop politic pe plan intern, dat fiind că sunt menite să vină în sprijinul politicii adoptate de conducere, dar, dintr-o perspectivă obiectivă, acestea sprijină politica anti-sovietică şi propaganda imperialiştilor. Efectivele forţelor armate şi natura activităţii lor indica faptul că atât România cât şi Iugoslavia se pregătesc în scopuri defensive". Politica Ungariei faţă de ambele ţări a fost de „respingere fermă a atacurile nedrepte în apărarea poziţiilor noastre corecte" şi să se angajeze în luarea de măsuri „pentru a dezvolta şi normaliza relaţiile noastre bilaterale în domeniul social, cultural, economic şi comercial." Comitetul politic al HWSP a ajuns la concluzia că: „Trebuie să-i informăm pe conducătorii român şi iugoslav, într-o manieră corespunzătoare, că propaganda Occidentului privind ameninţarea unui atac iminent este neîntemeiată"[58]. Două zile mai târziu, pe 29 august, Statele Unite, N.A.T.O., serviciile de informaţii ale României şi Iugoslaviei au informat la unison că trupele U.R.S.S., ale Ungariei şi Bulgariei şi-au intensificat pregătirile de a se desfăşura de-a lungul graniţelor cu România. În consecinţă, colectivul Cehoslovacia din Departamentul de Stat a fost convins să „includă planurile pentru evoluţiile care ar afecta România", inclusiv pregătirile pentru „planurile corespunzătoare de contingenţă în eventualitatea unei acţiuni militare sovietice în România[59]. Cât de serios lua în considerare această posibilitate administraţia Johnson este reflectat de faptul că consilierul preşedintelui a luat chiar măsura extraordinară de a întocmi proiectul unei declaraţii de condamnare a atacului împotriva României: „Lumea este şocată de vestea că Uniunea Sovietică şi câţiva dintre sateliţii săi au întreprins încă o agresiune brutală împotriva unui stat independent din Europa. Atacul împotriva României şi invazia Cehoslovaciei, care l-a precedat, dovedesc o ignorare gravă a integrităţii şi suveranităţii unor naţiuni independente. Această acţiune este total opusă declaraţiilor repetate ale guvernului sovietic care condamnă amestecul în afacerile interne ale altor state"[60].
Acest mesaj reitera că „atacul asupra României din partea Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi ridica probleme adânci şi grave" şi va genera un răspuns internaţional. Pe 30 august, ambasadorii sovietici acreditaţi în cele patru state importante membre N.A.T.O. şi-au programat întâlniri simultane pentru a doua zi. O mişcare similară a precedat anunţul privind acţiunea militară în Cehoslovacia după ce aceasta se afla deja în plină desfăşurare de câteva ore. Semnalele primite de Agenţia Naţională de Securitate arătau şi ele dovezile unei posibile „mişcări a sovieticilor în România" pentru „a-l aduce pe Ceauşescu pe linie": „Casa Albă a fost preocupată de această posibilitate încă de pe data de 23. România a dus o politică externă independentă încă din 1964, iar în timpul crizei din Cehoslovacia a sprijinit guvernul Dubcek (singura din Blocul Sovietic). Mişcările de trupe sovietice din zonele periferice României pot fi interpretate ca reprezentând o ameninţare pentru această ţară"[61].
Administraţia Johnson a decis să preîntâmpine acţiunea Kremlinului cu angajamente răspicate şi credibile că va declanşa represalii grave. Rusk l-a convocat urgent pe Dobrinin la o întâlnire ,în cursul aceleiaşi seri (la ora 21.00). Cu o oră înaintea întâlnirii, într-o declaraţie televizată, preşedintele Johnson a făcut o referire cu privire la Europa de est, avertizând că vor fi repercusiuni cumplite în cazul în care Moscova ar „elibera câinii războiului", cu referire directă la „temerile legate de posibilitatea ca sovieticii să intervină în România"[62]. Ulterior, Rusk i-a informat pe români că Washingtonul primise „informaţii complexe în cursul acelei zile care nu ne-au plăcut deloc" şi, prin urmare, a fost obligat să acţioneze rapid[63]. Rusk a trecut direct la subiect cu reprezentantul sovietic, indicând lipsa unui răspuns la solicitarea formulată de S.U.A. privind exprimarea intenţiilor pe care le avea U.R.S.S. Dimpotrivă, a evidenţiat Rusk: „... noi primim în continuare informări deranjante şi în ultimele 24 de ore am primit numeroase rapoarte privind mişcarea trupelor, incidente la frontieră etc. El a întrebat dacă ambasadorul avea vreo justificare să-i dea asigurări că nu intenţionau să declanşeze o acţiune împotriva României... Secretarul a afirmat că, dacă se avea în vedere o asemenea acţiune, atunci, în numele întregii lumi, îi cere să nu o ducă la bun sfârşit. Consecinţele unei asemenea acţiuni asupra afacerilor internaţionale ar fi inimaginabile"[64] .
Încercând să îndepărteze temerile cu privire la isteria iscată în jurul României, „Dobrinin a întrebat dacă românii sunt de aceeaşi părere", răspunsul primit fiind că Washingtonul „nu deţine niciun fel de informaţii de la români." „Pentru a face ceea ce era corect", preşedintele Johnson „a emis un avertisment public către U.R.S.S., în prima săptămână din septembrie", iar „invazia asupra României nu a mai avut loc"[65]. Într-adevăr, Rusk a informat Consiliul Naţional de Securitate, la şedinţa din 4 septembrie, că deşi sovieticii bătuseră în retragere imediat după discursul preşedintelui Johnson, „nu putem fi siguri că sovietici nu vor ataca Berlinul sau România în zilele următoare. Generalul Wheeler a împărtăşit şi el această îngrijorare, explicând că: „19 divizii sovietice vor putea intra în România în decurs de două-trei zile. Această forţă poate înăbuşi rapid orice opoziţie românească. Vor exista puţine informaţii ale serviciilor de spionaj. Vom putea însă să detectăm mişcările avioanelor sovietice"[66].
Intenţiile Pactului de la Varşovia vizavi de hotărârea României
Peste câţiva ani, deşi negând intenţia „serioasă" privind o eventuală invazie şi denaturând dezacordul sovietic cu Bucureştiul ca fiind limitat la „refuzul acestuia de a lua parte la acţiunea comună a Pactului împotriva Cehoslovaciei", ambasadorul sovietic a confirmat că existau motive legitime de îngrijorare. Dobrinin, care avea să părăsească în sfârşit Washingtonul, în anul 1986, pentru a conduce Departamentul internaţional care coordona şi superviza operaţiunile de dezinformare, a informat că trupele sovietice erau într-adevăr „angajate în manevre tactice demonstrative" de-a lungul frontierei cu România, care erau „atent monitorizate" de serviciile secrete occidentale, astfel încât „informaţiile cu privire la acestea au ajuns repede la preşedintele Johnson"[67]. Cu siguranţă, aşteptările legate de o mişcare împotriva României erau larg răspândite în rândul forţelor sovietice şi ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia care au participat la invazia Cehoslovaciei. Pe 26 august, ministrul polonez al apărării, Generalul Wojciech Iaruzelski, a declarat auditoriului său de la Academia Statului Major General al Poloniei că România va avea de suferit pentru lipsa de obedienţă şi că „trebuie să se supună ordinelor sau să suporte consecinţele"[68]. Aproape patruzeci de ani mai târziu, pe când susţinea că nu a făcut parte din grupul de decizie şi strategie al Tratatului de la Varşovia, Iaruzelski şi-a amintit că „la timpul respectiv şi, de asemenea, ulterior, s-au vehiculat unele informaţii potrivit cărora forţele noastre se puteau folosi de un „fir" pentru a invada România şi pentru a scăpa de Ceauşescu", informaţii care „probabil" că „reprezentau intenţiile unor persoane"[69]. Recunoaşterea lui Jarujelski este şi mai interesantă având în vedere că el a respins în mod repetat propunerea României de a se uni pentru a contrabalansa dominaţia sovietică, a denaturat frecvent poziţiile (militare şi politice) ale României în faţa conducerii partidului şi guvernului polonez şi lucra, se pare, pentru spionajul militar sovietic[70].
Un fost ofiţer G.R.U. aflat la vremea respectivă la comandă, considera că era „destul de evident" că armata sovietică „va invada România"[71].
Motivele pentru care s-au întors atât de rapid împotriva ei erau „foarte convingătoare". Acestea conţineau denunţarea de către România a intervenţiei în Cehoslovacia ca fiind „un act de agresiune", refuzul ei de a permite trupelor statelor Tratatului de la Varşovia să desfăşoare misiuni pe teritoriul său, declaraţia că, „în eventualitatea unui război în Europa, va decide în mod independent dacă va intra sau nu în război şi de partea cui" şi exercitarea dreptului de veto pentru crearea unei legături pe teritoriul său între U.R.S.S. şi Bulgaria pentru transferul trupelor[72]. Astfel, este uşor de înţeles de ce Administraţia Johnson a depus eforturi atât de mari „pentru a sublinia gravitatea acestei probleme". Potrivit arhivelor Departamentului de Stat, Rusk a declarat că Washingtonul „era foarte îngrijorat", iar Dobrinin „nu ar trebui să interpreteze greşit atitudinea lor moderată". Statele Unite doreau să specifice clar, „în cei mai duri termeni", că se aşteptau ca Uniunea Sovietică „să nu mai ia în calcul pe viitor utilizarea forţei militare împotriva oricăror ţări din estul Europei"[73]. Dobrinin îşi aminteşte că Rusk şi-a exprimat îngrijorarea în termeni emoţionali: „În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele vor fi imposibil de prevăzut" şi „vor fi dezastruoase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume"[74].
A doua zi, într-un mesaj urgent, asistentul special al preşedintelui observa că „dacă avea să se întâmple ceva în România, acest lucru se putea întâmpla în prima săptămâna a lunii septembrie", altfel spus, exact conform planificării furnizate Bucureştiului de către ofiţerul polonez din grupul de strategie al Tratatului de la Varşovia[75]. Mesajul era însoţită de o scrisoare a preşedintelui Johnson adresată şefului statului, Alexei Kosîgin, invocând posibilitatea unui Al Treilea Război Mondial în cazul în care Moscova invada România: „De două ori în decursul vieţii dumneavoastră şi al vieţii mele ne-am confruntat cu un război mondial, provocat de evenimente care s-au petrecut în estul Europei [...] Aşa cum secretarul Rusk sublinia în discuţia cu ambasadorul Dobrinin, sper că guvernul dumneavoastră se va abţine, dacă se pune problema unei intervenţii militare în România sau în orice altă ţară din Europa de est[76]. În acelaşi timp, Rostow i-a comunicat preşedintelui Johnson că, deşi „există puţine informaţii adiţionale" asupra ameninţării militare sovietice la adresa României: „Reţeaua meteorologică a forţelor aeriene sovietice a difuzat condiţiile meteorologice din România şi Iugoslavia, începând din 28 august, sugerând prin aceasta că se aşteaptă să fie efectuate zboruri în Balcani... În acelaşi timp, rapoartele meteorologice despre Cehoslovacia s-au diminuat considerabil"[77].
În 24 de ore, Dobrinin s-a întors cu răspunsul oficial al U.R.S.S., însă nu scris, ci verbal. Se declara oficial, pentru prima dată de la începutul crizei, în urmă cu 10 zile, că „temerile şi informaţiile privind intervenţia militară a U.R.S.S. împotriva României erau total nefondate"[78]. Dobrinin se referă la atacul indirect al Moscovei asupra credibilităţii României în declaraţia sa că „rapoartele despre viitoare deplasări de forţe sovietice în România sunt create special de anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi ele nu corespund realităţii"[79]. Operaţiunile deschise de recunoaştere şi pregătirile pentru traversarea frontierei cu România s-au oprit într-o săptămână. Ulterior, Rusk le-a spus românilor că au avut „patru cărţi" de jucat împotriva Moscovei. Din păcate, primele două - „conştiinţa sovieticilor şi a aliaţilor din cadrul Tratatului de la Varşovia" şi „reacţia furioasă a opiniei publice mondiale" - se dovediseră deja inutile în cazul Cehoslovaciei[80]. Celelalte două cărţi, unitatea şi „atitudinea poporului român" şi „faptul că o invazie în România ar risca o rupere a relaţiilor dintre U.R.S.S. şi Occident" (la care Rusk a adăugat asigurarea sa „că o repetare a acţiunii sovieticilor în România ar provoca o reacţie mult mai puternică din partea Occidentului decât în cazul Cehoslovaciei") au fost cele care au constituit, într-adevăr, atuurile României[81].
După cum se menţiona în unul din rapoartele C.I.A. ulterioare invaziei, controlul sovietic asupra sateliţilor săi funcţiona numai dacă erau îndeplinite patru precondiţii:
- Partidul comunist trebuie să deţină monopolul puterii;
- Dorinţa sovieticilor de a interveni militar trebuie să fie credibilă;
- Legătura dintre partid şi popor trebuie să fie ruptă; [şi]
- Conducerea locală trebuie să fie capabilă de divizare[82].
Primele două precondiţii - sau vulnerabilităţi din perspectiva regimului ţintă - existau cu siguranţă şi în cazul României. Ultimele două au reprezentat ţinta „măsurilor active" sovietice pe tot parcursul războiului rece. Chinezii aveau o opinie similară în privinţa importanţei unităţii românilor. La observaţia lui Maurer că România era doar o ţară mică, Kang Sheng a ripostat: „India este o ţară mare, dar nu este unită; România este o ţară mică, dar este unită. În acest caz, care dintre ele este mai mare?"[83].
Notă: Textul face parte din volumul istoricului american Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Bucureşti, Ed. RAO, 2012, cap. 15, p.401-410.
----------------------------------------------------
[52] O propunere a Casei Albe din iulie 1968 pentru coordonarea cu România şi Iugoslavia în scopul descurajării acţiunii militare împotriva Cehoslovaciei ridică posibilitatea ca asemenea discuţii neoficiale să fi existat, chiar şi anterior.
[53] Rezumatul întâlnirii, Cabinet Room, Washington, 23 august 19'68, Document 85, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, vol. XVII. Reprezentantul Pentagonului, generalul Wheeler, a subliniat teama Moscovei de a pierde controlul din moment ce „pierduse deja Iugoslavia, iar România devenise complet independentă în partea de politică externă"
[54]Minuta discuţiei, 23 august 1968, Document 87 in op. cit. Dean Rusk a constatat că „Dobrinin a declarat că nici nu a văzut, nici nu a auzit de vreo intenţie a URSS privind o acţiune împotriva României şi că nici nu crede aceste informaţii. Dimpotrivă, Moscova i-a trimis urări călduroase cu ocazia Zilei Naţionale."
[55] Anatoly Dobrinin, In Confidence: Moscow's Ambassador to Six American Cold War Presidents, Seattle, University of Washington, 2001, p. 181.
[56] Stenograma Întâlnirii Comitetului executiv al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, 25 august 1968, ANIC, Cancelaria, dosar nr. 135/1968, ff.6-29.
[57] Forţele SUA responsabile de criză au menţionat „o varietatea de rapoarte" privitoare „la posibilitatea unei mişcări militare sovietice împotriva României, „inclusiv deplasarea unor forţe sovietice şi maghiare între rîul Tisa şi frontiera României." Situation Report, 0600 hours EDT, 24 august 1968, Department of State Czech Task Force, în "Strategic Warning and the Role of Intelligence" (2010), CIA. Însă, prin categorisirea rapoartelor ca având diverse grade de „credibilitate", raportul implica faptul că nivelul de încredere era redus reducând importanţa observaţiei din acelaşi raport că anumite „servicii de informaţii sunt neliniştite de rapoartele despre mişcări de trupe ale Pactului de la Varşovia înspre România" şi anularea unei vizite oficiale sovietice „la Bucureşti din cauza „unor mari evenimente care vor avea lua curând acolo."
[58] Retegan (2000), p. 203-4; M-K-S, 288, fond 5, dosar nr. 471, f. 50-51 şi 62.
[59] Expansion of Czechoslovak Task Force to Include Romanian Contingency, Dean Rusk, Memorandum pentru preşedinte, 29 august 1968, „Strategic Warning and the Role of Intelligence: Lessons Learned From The 1968 Soviet Invasion of Czechoslovakia" (2010), CIA.
[60] Ibidem, p. 2.
[61] Thomas R. Johnson, American Cryptology during the Cold War, 1945-1989, Book II: Centralization Wins, 1960-1972, National Security Agency, Center for Cryptologic History, 1995 (declasificat: 9 iulie 2007), p. 462, National Security Archive Electronic Briefing Book No. 260, www.gwu.edu.
[62] Textul discursului apare în Public Papers of the President of The United States: Lyndon B. Johnson, 1968 –69, Book II, pp. 917-920; Doc. 166, Telegrama Departamentului de Stat către Ambasada SUA în România, 31 august 1968, Conversaţia Bogdan – Leddy, semnată de Rusk, transmisă şi la Moscova, Belgrad, Praga.
[63] Minuta discuţiei, SecDel/MC/13, New York, 1 octombrie 1968, Document 170 in op. cit. despre întâlnirea pe tema situaţiei din Europa de Est dintre Rusk, ambasadorul Buffin, asistent Sisco, Kaplan EUR/EE, DeSeabra (translator), ministrul de externe Mănescu, adjunctul ministrului de externe Maliţa, ambasadorul Bogdan, ambasadorul la ONU Diaconescu, Celac (translator).
[64] Minuta discuţiei, 30 august 68, 9 pm, Document 165 in op. cit. Ambasadorul Llewellyn Thompson, un mare suporter al politicilor Departamentului de Stat concentrate pe sovietici, a participat de asemenea la întâlnirea Rusk-Dobrinin.
[65] Johnson (1995), p. 462. Dobrinin „ a spus că el nu primise nici un fel de instrucţiuni în acea privinţă", dar, ca un punct de vedere personal, considera că Moscova „nu va face nici o mişcare împotriva României", ca urmare a avertismentului lui Rusk. Vezi: Walt Rostow către Preşedinte, 30 august 1968, CIA, „Strategic Warning and the Role of Intelligence: Lessons Learned From the 1968 Soviet Invasion of Czechoslovakia" (2010), CIA.
[66] Note din cea de-a 59-a şedinţă a Consiliului Naţional de Securitate, septembrie 4, 1968 (extrase), Washington, 7:25 PM, Document No. 125, în Navrátil (1998), p. 494. Vezi şi: FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, vol. XVII, Washington DC, US GPO, 1996, pp. 272-278. Rusk a subliniat din nou că: „românii nu lansaseră poveşti despre false ameninţări".
[67] Dobrinin (1995), p. 178-183.
[68] Comentariul lui Jarujelski aş cum a fost citat în Immediate Warsaw, Telegram no. FOE 144, 19 noiembrie 1968, BNA, PRO, PREM 13/2638.
[69] Răspunsul dat de Generalul Iaruzelski lui David Dastych, Varşovia, 14 iunie 2007, la întrebarea pusă de autor. Amintirile lui Iaruzelski trebuie analizate cu grijă. Este interesant totuşi că el a re-afirmat dezinformarea sovietică privind o ofensivă din Occident (Germania) a justificat invazia şi că opoziţia României faţă de Moscova, chiar "în aspecte minore", a fost ridicolă, înainte de a afirma că regimul lui Ceauşescu era "regim stalinist, dur şi caracterizat de cultul personalităţii", fapt ne-adevărat în 1968, când Ceauşescu era încă pe linia deschisă de Gheorghiu Dej a liberalizării. Afirmaţia lui Iaruzelski că „Ungurii au unele motive să se opună lui Ceauşescu", a fost in deplină conformitate cu dezinformarea că ostilitatea a fost dirijată împotriva liderului român şi nu a politicii independente şi anti-sovietice atât de populare.
[70] Vezi de ex.: Interviul colonelului Ryszard Kuklinski la CIA, "Jaruzelski's Attitude, Behavior and Style," (publicat parţial: HR70-14, 19 August 2008), p. 47, în "Preparing for Martial Law: Through the Eyes of Colonel Ryszard Kuklinski," CIA; Marek Jan Chodakiewicz, "The Jaruzelski Case: The Ascent of Agent 'Wolski'," World Politics Review, 12 decembrie 2006, "The General's Dark Past" Warsaw Voice, 15 iunie 2005.
[71] Viktor Suvorov, Inside the Soviet Army, New York, Berkeley Books, 1982, p. 7.
[72] Op. cit. p.8. Oportunitatea nu reprezenta o problemă deoarece, spre deosebire de Cehoslovacia care avea graniţă cu NATO (şi cu Austria, care era neutră), „România nu avea nici speranţa teoretică de a primi ajutor din partea Occidentului."
[73] Memorandum al discuţiei, 30 august 68, Document 165, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, volum XVII.
[74] Dobrynin (2001), p. 183.
[75] Nota a fost întocmită de Secretarul de Stat Rusk şi de Secretarul Apărării, Clark Clifford. O săptămână mai târziu, Preşedintele Johnson şi Dean Rusk au informat conducerea Congresului că se părea că „sovieticii ar putea intra în România", după care Johnson a transmis avertismente publice şi private şi „asigurarea verbală" a Ambasadorului Dobrinin că forţele sovietice nu vor intra în România (sau Berlin). Secretarul Clifford a 0065plicat că în timp ce „nu exista „nici o dovadă despre vreo intervenţie imediată în România", Pactul îşi arătase capacitatea de a se deplasa rapid şi existau „şapte divizii în Ungaria, 12 în Bulgaria" şi „18 în URSS." Preşedintele Johnson a adăugat apoi că administraţia rămânea îngrijorată „că poate vor dori să facă curăţenie în acelaşi timp în Iugoslavia, Românai şi Cehoslovacia." Notes on President's Meeting with House Leadership on Monday, septembrie 9, 1968, p. 1-2, 4, „Strategic Warning and the Role of Intelligence" (2010), CIA.
[76] Telegrama de la Asistentul special al Preşedintelui (Rostow) adresată Preşedintelui Johnson, în Texas, 31 august 1968, 1801Z, Document 91, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, Vol. XVII. Scrisoarea către Kosîgin, marcată „secret, sensibil, personal," era aprobată de Departamentul de Stat şi cel al Apărării. Deşi nu se ştie dacă scrisoarea a fost vreodată trimisă, date fiind amintirile lui Dobrinin privind avertismentele formulate de SUA, mesajul pe care îl conţinea a ajuns în mod cert la destinatar.
[77] Cele mai recente aprecieri asupra situaţiei din Europa de Est (As Of 8:30 AM EDT), 31 august 1968, Walt Rostow către preşedinte, p. 2, punctele 7 şi 8, "Strategic Warning and the Role of Intelligence: Lessons Learned From The 1968 Soviet Invasion of Czechoslovakia" (2010), CIA.
[78] Telegrama de la Asistentul special al Preşedintelui (Rostow) adresată Preşedintelui Johnson, 1 septembrie 1968, 0344Z, Document 167 in op. cit. Telegrama a fost primită la ferma lui LBJ pe 31 august, ora 11:01 p.m. De asemenea, în răspuns se arăta că "nu se vor întreprinde astfel de acţiuni nici împotriva Berlinului", dat fiind că SUA şi-au exprimat îngrijorarea în această privinţă.
[79] Dobrynin ((2001), p. 183.
[80] Memorandum al discuţiei, SecDel/MC/13, New York, 1 octombrie 1968, Document 170, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, Vol. XVII.
[81] Ibid. Rusk a mai adăugat şi un al cincilea atu, « puterea conducerii Partidului Comunist". Fără îndoială un atu în 1968, avea să devină un joker 20 de ani mai târziu.
[82] Intelligence Memorandum: Czechoslovakia. The Problem of Soviet Control (Reference Title: ESAU XLIV), 16 ianuarie 1970, analiştii James Ogle, John Kerry King, Chief DD/I Special Research Staff, p. ii, CIA.
[83] Munteanu (2008), Doc. 8, p. 429, Minutele discuţiilor dintre delegaţia română la funeraliile lui Ho Chi Minh, condusă de Ion Gheorghe Maurer, şi delegaţia chineză, condusă de Ciu Enlai, 11 septembrie 1969, ANIC, fond CC al PCR - Departamentul politică externă, dos. 72/1969, p. 35-65, în Budura (2005), p. 963-982.