„În tratativele care se duceau pentru încheierea armistiţiului, lunile iulie şi august au însenmat o perioadă de stagnare atât la Stockholm cât şi la Cairo. La Stockholm nu s-a mai căutat nici un contact din nici o parte, iar la Cairo s-au înregistrat doar telegramele pline de îngrijorare ale lui Iuliu Maniu prin care cerea un răspuns din partea occidentalilor. Cuvântarea de la 2 august a lui Churchill a fost cunoscută nu numai de ministrul Nanu, ci şi de cei doi delegaţi români de la Cairo. Dacă Nanu a reacţionat imediat printr-o scrisoare lămuritoare adresată ministrului afacerilor străine de la Bucureşti, delegaţii de la Cairo n-au făcut nimic. Nici cel puţin nu l-au inştiintat pe Maniu sau pe Rege despre declaraţia categorică a primului ministru britanic, declaraţie care nu mai lasa nici o îndoială ca occidentalii îi trimeteau să trateze cu ruşii, adică calea tratativelor de la Stockholm. Aşa se explică că Maniu a mai dat încă o telegramă la 7 August la Cairo - deci la cinci zile după discursul lui Churchill - prin care cerea un răspuns urgent din partea aliaţilor. La 18 August, văzând că nu mai primesc nici o indicaţie de la reprezentanţii celor trei puteri aliate, delegaţii de la Cairo au dat o telegramă Regelui şi lui Maniu, prin care le propunea să înceteze unilateral răsboiul, pentru că ruşii nu vroiau să semneze un armistiţiu, ci preferau să intre învingători în Bucureşti.

La 20 August, începând marea ofensiva rusă de pe frontul românesc, Regele, Iuliu Maniu şi ceilalţi şefi ai opoziţiei, împreună cu generalii care făceau parte din complotul contra mareşalului, au luat măsuri pentru anunţarea ieşirii României din alianţa cu Germania pentru 26 August. Maniu a telegrafiat imediat la Cairo, comunicând că opoziţia, în strâns contact cu Regele, vrea să incheie tratativele şi cerea să se trimită, cât mai curând posibil în Romania trupele aero-purtate.
Cum la 20 August nu se putea şti dacă ofensiva ruşilor va reuşi să rupă frontul germano-român, în aşa fel încât să oblige apărarea la o retragere adâncă, Maniu s-a adresat aliaţilor din Occident sa trimită la Bucureşti trupe, ca să-l poată înlătura pe Antonescu. Una din condiţiile puse de Rege şi de blocul opozitionist - ofensiva puternică rusă era realizată. Prin această ofensivă, toate forţele luptătoare ale naţiunii fiind angajate în bătălie, la Bucureşti rămânea câmpul liber pentru răsturnarea mareşalului cu ajutorul forţelor occidentale aeropurtate. Când s-a ales data de 26 august pentru ieşirea României din alianţa cu Germania, s-a avut desigur în vedere tirnpul necesar sosirii acestor trupe.

În seara de 22 August, Maniu şi Mihalache au avut o întrevedere cu mareşalul Antonescu îndata după întoarcerea acestuia de pe front. În legătură cu operaţiile în curs, s-au discutat posibilităţile încheierii unui armistiîiu. Mareşalul a declarat că nu poate încheia un armistiţiu. A doua zi dimineaţa - la 23 August - a fost vizitat de Gh. Brătianu care, în numele partidelor naţional-ţărănesc şi liberal, a încercat să-l convingă pe Antonescu să facă un armistiţiu. Aceste partide s-au declarat prin şefii lor, gata să ofere tot sprijinul lor politic. Cum de asta data mareşalul s-a aratat înclinat să incheie un armistitiu, Maniu a comunicat aceasta Regelui şi s-a hotarat o audienţa a lui Antonescu pentru după amiaza acelei zile. După Gh. Brătianu, mareşalul l-a văzut pe ministrul german Clodius (căruia i-a explicat necesitatea în care se găsea România, de a înceta răsboiul în contra Rusiei. El vroia ca guvernul german sa fie informat de schimbarea foarte gravă pe care România era obligată să o facă ieşind din alianţa cu Germania. Tot în dimineaţa de 23 August, Mihai Antonescu a trimis un curier la Stockholm. Aceasta ducea ministrului Nanu un document prin care i se dădea sarcina de a se întâlni cu ambasadoarea Kolontay, şi dacă Moscova menţinea condiţiile admise, la 29 Mai şi 2 iunie, să, se aleagă locul şi data inceperii negocierilor. Mareşalul Antonescu era gata să se retragă, dacă se va considera acest act ca o necesitate pentru a favoriza condiţii mai bune, şi va da mâna liberă lui Mihai Antonescu să incheie armistiţiul. Când curierul a ajuns la Stockholm la 24 August, era prea tarziu.

Deci mareşalul Antonescu luase hotărârea de a încheia un armistiţiu în seara de 22 August, după ce-a văzut pe cei doi şefi ai partidului naţional-ţărănesc, probabil şi în raport cu informaţiile venite de pe front în cursul serii. Dar acest armisiţiu era în funcţie de mentinerea condiţiilor deja acceptate de Rusia şi care. Printre altele, prevedeau:
1 - Guvernul român acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru părăsirea României; în cazul când guvernul german refuza să-şi retragă trupele, armata româna va lupta alături de armatele ruse contra trupelor germane, pentru a le sili să iasă din România.
2 - Valoarea despăgubirilor de răsboiu să fie fixată în raport de greutăţile financiare ale României şi de situaţia ei economică.
3 - Să se respecte o zonă liberă în care guvernul român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine.
Pe de altă parte, Mareşalul hotărâse de acord cu comandantul forţelor germano-române din România, să opună o nouă rezistenţă pe linia Carpaţii Moldovei, poziţia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, Dunărea până la mare. Aşadar luase măsuri pentru continuarea răsboiului şi oprirea inamicului pe teatrul românesc de operaţii, în cazul că Rusia n-ar mai fi fost dispusă, să trateze armistiţiul pe baza condiţiilor deja cunoscute. Cu tot succesul de pe front al armatelor ruse, o oprire şi o întârziere de câteva luni pe aceasta noua linie - pe care ruşii o prevedeau n-ar fi convenit guvernului de la Moscova, care era grabit să treacă Carpaţii înainte de venirea iernii. De aceea Antonescu se putea aştepta ca ruşii să accepte semnarea unui armistiţiu convenabil pentru România. Prin lovitura de la 23 August, aceasta posibilitate - singura care ar fi putut evita instalarea stăpânirii ruseşti in România a fost distrusă. În timp ce Mareşalul pregătea astfel terenul pentru salvarea României, căutând calea unui armistiţiu prin care ni s-ar fi respectat independenţa, Regele Mihai informat că a doua zi, la 24 August, mareşalul intenţiona să plece din nou pe front, a decis să dea lovitura de stat chiar în ziua de 23 August.

În audienţa din după amiaza acelei zile, mareşalul Antonescu însoţit de Mihai Antonescu a expus Regelui situaţia operaţiilor pe front şi a arătat ca este necesar să se încheie cât mai curând un armistiţiu. I-a reamintit condiţiile deja acceptate de guvernul rus, l-a informat despre dispoziţiile date pentru reluarea discuţiilor de la Stockholm şi despre comunicarea făcuta guvernului german prin ministrul Clodius. El considera că dacă trupele germane au libertatea să se retragă în ordine în timp de două săptămâni, guvernul german trebuia să fie înştiinţat ca să-şi ia măsurile pentru aplicarea acestei condiţii, bine înţeles cunoscând şi partea cealaltă prin care România era datoare să intervină cu armele, în cazul că Germania ar fi refuzat să-şi retraga trupele. Regele Mihai n-a luat în consideraţie explicaţiile mareşalului. După ce s-a consultat cu oamenii lui de încredere aflaţi într-o camera alturată, i-a adus la cunoştinţă că guvernul lui este concediat şi a dat ordin să fie arestat pe loc şi închis în palatul regal, împreuna cu Mihai Antonescu. Imediat au mai fost arestaţi generalul Pantazi - ministrul de răsboiu, şi generalul Vasiliu - ministrul de interne. Aceasta audienţă reprezintă momentul crucial al istoriei răsboiului nostru cu Rusia. Aici s-a frânt încordarea de mai bine de trei ani, prin care poporul român a cautat să-şi salveze independenţa luptând în contra Rusiei şi s-a trecut total de cealaltă parte alături de ruşi, fără nici un fel de garanţie scrisă nici din partea acestora, nici din aceia a aliaţilor lor occidentali. Din nefericire nici unul din participanţii la aceasta audienţă n-a scris nimic asupra felului cum s-a desfasurat, aşa că există mai multe versiunii"

(Fragment din volumul „Istoria politică şi militară a răsboiului României
contra Rusiei sovietice" - Madrid, Editura „Carpaţii"-Tr. Popescu, 1986)